duminică, 5 decembrie 2021

Ritmul comun are efectul magic de a ne aduce în prezent

 Alexandra Gîrbea (n. 1986) este o interpretă şi coregrafă de dans contemporan din Timişoara, formată la Budapest Contemporary Dance Academy şi Université Libre de Bruxelles, la aceasta din urmă obţinând un master în artele spectacolului. Studiind diverse forme de mişcare, de la tehnici de dans contemporan la arte marţiale, artista şi-a continuat formaţia urmând cursuri coordonate de Fighting Monkey, Sergiu Matiş sau Valentina De Piante. Ca interpret şi coregraf, printre proiectele notabile la care a luat parte se numără HeightSense Project (Cluj-Napoca-Budapesta-Luxemburg, 2014-2015) Love for Forest (România, 2020), Walls (laborator coregrafic, Slovenia, 2020) şi Corp în tranzit (Cluj-Napoca, 2020). Între 5-18 septembrie 2021, Alexandra Gîrbea a beneficiat de o rezidenţă coregrafică la AREAL spaţiu pentru dezvoltare coregrafică. La mijlocul lunii noiembrie, aceasta a lansat filmul de dans Eu sunt Ea, proiect al Asociaţiei Noi Re-Creăm.

Alexandra Gîrbea (foto: Cristian Văduva)

Beatrice Lăpădat: Alexandra, ţi-ai început rezidenţa riTM la AREAL la început de septembrie, într-o perioadă pandemică marcată de incertitudini. Cum ţi-a marcat procesul de creaţie întâlnirea cu un Bucureşti plin de restricţii, dar şi de haosul şi gălăgia care îi sunt specifice?
Alexandra Gîrbea: În ultimii ani, viaţa mea a fost marcată de incertitudini majore şi în acelaşi timp de motivaţii puternice. Credinţa care mă susţine şi îmi dă energie este că, dacă mă dedic activităţii de moment cu toată pasiunea şi atenţia, mi-am atins scopul, am făcut tot ce am putut face, iar rezultatul final, dacă mai contează, sigur este bun, indiferent de ce formă ia. Încă este o provocare să păstrez detaşarea faţă de finalitate şi flexibilitatea mentală de a trasa procesul din mers, dar sunt din ce în ce mai conştientă de această oportunitate pe care perioada actuală o oferă. Rezidenţa la Bucureşti în spaţiul AREAL, posibilă prin sprijinul AFCN, a fost binevenită, deoarece oraşul îşi impune incontestabil ritmul accelerat şi a fost o perioadă în care aveam nevoie de o schimbare de ritm. Cred că Bucureştiul mi-a accentuat concentrarea şi m-a forţat - într-un sens bun - să iau decizii fără ezitare.

B.L.: Rezidenţa ta la AREAL a-nsemnat, pe lângă timpul consacrat creaţiei solo-ului tău, şi două sesiuni de improvizaţie cu muzică şi dans, la care au participat şi persoane pe care nu le-ai mai întâlnit niciodată. Ce te-a ajutat să menţii echilibrul între imersiunea pe care o presupune un solo şi dăruirea şi exteriorizarea pe care le impun lucrul în grup, cu limbaje coregrafic-expresive şi cu background-uri artistice atât de variate?
A.G.: Interacţiunea cu alţi dansatori şi persoane pasionate de dans este un privilegiu şi o oportunitate de oglindire care este vitală în creaţia solo. Un solo construit în izolare riscă să fie criptic. Rezidenţa AREAL a venit la momentul ideal: după două luni singură în studio şi înainte de a începe un proces colaborativ intens şi concentrat. Rezidenţa AREAL mi-a oferit tranziţia dintre cele două experienţe. Temele şi metodologiile pe care le-am propus în sesiunile de improvizaţie de grup au fost foarte diferite de cele pe care le-am investigat în creaţia de solo, iar această diversitate mi-a oferit o perspectivă nouă şi asupra solo-ului. Deci echilibrul l-am găsit tocmai în diferenţierea experienţei. Diversitatea este esenţială în creaţie, îţi permite să te reinventezi şi să observi în acelaşi timp ceea ce nu se schimbă, acea expresie unică a ta.

B.L.: Solo-ul tău Ikaia, prezentat la finalul rezidenţei AREAL, pune în centru figurile feminine din familia ta care te-au inspirat şi ţi-au insuflat energie şi curaj. În ce fel ai caracteriza poziţionarea acestui demers al tău în raport cu manifestările feministe de empowerment care se impun azi în mediile performative?
A.G.: În primul rând, cred că manifestările feministe în cultură şi artă sunt foarte importante şi necesare pentru evoluţia şi vindecarea societăţii. În ceea ce priveşte condiţia femeii în societate, felul în care este tratată, sunt multe lucruri care necesită schimbare în mentalul colectiv şi arta are acest potenţial de a iniţia schimbări. Proiectul La Feminin - Eu sunt EA, dezvoltat de Asociaţia Noi Re-Creăm din Timişoara, în cadrul căruia am fost invitată să creez acest solo, este un proiect cultural prin care, de trei ani încoace, se dă voce poveştilor femeilor de azi, fie că este vorba despre femeia cunoscută, de succes, sau femeia de rând. Datorită naturii proiectului, dar şi a naturii mele, care este mai degrabă curioasă şi meditativă decât activistă, demersul meu creativ a mers într-o direcţie personală şi chiar filozofică în abordarea feminităţii. Am încercat să trasez o cale către esenţa feminităţii aşa cum am perceput-o de-a lungul dezvoltării mele şi ţinând cont de modelele feminine cu care am crescut şi care m-au format ca femeie. Am norocul să fac parte dintr-o familie în care femeile (şi nu numai) au avut caractere puternice şi au fost în mod natural empowered. Au fost şi sunt femei cărora nu le-a fost teamă să-şi exprime şi impună poziţia şi dreptatea aşa cum o vedeau. Dar şi-au câştigat respectul în comunitate doar pentru că au avut totodată o compasiune la fel de puternică, arătând bunătate şi oferind sprijin când şi unde a fost nevoie de el. Cred că este esenţial ca puterea şi tăria convingerilor să fie în balans cu blândeţea, grija şi fragilitatea. Atunci puterea feminină îşi poate manifesta potenţialul şi poate să aducă o schimbare reală. Începând să caut în propria arhivă, am găsit aceste identităţi în mine, am ajuns la ele pe orice cale am luat-o. Mi-am dat seama că, într-adevăr, întrupez caracterele celor de dinaintea mea, dar şi că am misiunea de a duce mai departe înţelegerea a cine sunt şi inspirarea şi susţinerea celor din jurul meu. Din acest punct de vedere, pot să spun că proiectul acesta m-a transformat mai mult decât ar fi făcut-o doar printr-o perspectivă ideologică.

Alexandra Gîrbea la AREAL (foto: Cosmin Manolescu)

B.L.: Corpul feminin pe care îl articulezi în Ikaia este în contact direct cu energiile şi vibraţiile naturii. De altfel, multe proiecte din parcursul tău sunt direct legate de explorări performativ-coregrafice în natură, între care aş aminti în special Love for Forest. Cum crezi că se poate aduce şi induce această stare de conectare la natură într-o sală de dans din mijlocul Bucureştiului fără ca mesajul să se dilueze, dar fără ca în acelaşi timp să pară ceva excesiv de străin spectatorului urban?
A.G.: Aceasta este o întrebare bună, al cărei răspuns încă nu l-am găsit nici eu încă, dar faptul că îmi spui că ai perceput vibraţia naturii în Ikaia îmi dă speranţe mari şi îmi indică un posibil răspuns. În acest solo nu am lucrat deloc cu tematica naturii, dar se poate că a rămas prezentă din timpul cercetării din Love for Forest, unde am adresat direct efectul pe care sălbăticia naturii îl are asupra corpului, minţii şi mişcării lor. Deşi, ca să fiu sinceră, cred că vibraţia şi energia naturii a rămas prezentă în mine tot din copilărie, pe care am trăit-o într-o comunitate mică înconjurată de păduri, dealuri şi munţi. Energia aceasta am absorbit-o şi a devenit a mea, sau mai degrabă eu a ei. Iar în întrebarea ta întrevăd ceva şi mai fascinant: faptul că tu ai perceput energia şi corporalitatea mea din Ikaia astfel, înseamnă că aşa se induce: prin empatie, înseamnă că aceasta e prezentă şi în tine - şi în mod fundamental în toţi. Este ca şi cum natura din tine recunoaşte natura din mine, e o oglindire de moment a uneia şi aceleiaşi naturi. Nu este nevoie deci să îi dăm o voce puternică, să accentuăm mesaje confecţionate mental, ci doar să manifestăm cât mai sincer ceea ce este în noi.

B.L.: M-am numărat printre privilegiaţii care au putut asista atât la prezentarea solo-ului tău în cerc restrâns, cu două zile înainte de evenimentul oficial de la AREAL, cât şi la performance-ul prezentat publicului în data de 18 septembrie. Ce am observat a fost libertatea ta de a explora, elanul spre căutări neconstrânse de o anumită "agendă". Privită din acest unghi, în ce fel s-a distins rezidenţa AREAL faţă de alte experienţe de acest tip pe care le-ai mai trăit ca artistă?
A.G.: Rezidenţa mea la AREAL a fost o experienţă unică din multe puncte de vedere. Am fost foarte bine primită şi foarte inspirată de colectivul Areal, pe care l-am simţit foarte deschis şi fluid, oferind un spaţiu foarte generos procesului. Libertatea insuflată de acest context s-a potrivit foarte bine şi cu felul meu de a lucra şi recunosc că am profitat de ea pentru a regla direcţiile care cereau schimbare. A fost foarte benefică şi oportunitatea de a avea o vizionare "internă" cu câteva zile înainte de prezentarea performance-ului in-progress, cu atât mai mult cu cât coregrafii AREAL sunt profesionişti pe care nu doar că îi cunosc de foarte mult timp, dar unii dintre ei au contribuit considerabil la formarea mea, iar alţii m-au inspirat chiar dacă nu am colaborat încă. Cu toţii sunt persoane emblematice în comunitatea de dans contemporan, cu o experienţă vastă şi diversă şi oportunitatea de a trece solo-ul prin filtrul lor a fost atât de binevenită, încât nu am simţit deloc presiunea de a fixa o formă finală care să fie "gata". A contribuit la aceasta şi faptul că finalul rezidenţei nu a reprezentat finalul creaţiei, care urma să continue la Timişoara şi a continuat, chiar s-a metamorfozat într-un film solo de dans. În crearea acestuia, de multe ori în momente de dilemă, mi-au revenit fragmente de feedback primit la Areal, care m-au ajutat să merg mai departe şi să iau decizii.

B.L.: În luna octombrie 2021, ai continuat rezidenţa riTM printr-un proiect Concentric Projects la Timişoara alături de un colectiv de artişti din care a făcut parte şi coregrafa AREAL Alexandra Bălăşoiu. Cum ai defini colaborarea ta cu Alexandra şi în ce fel s-a diferenţiat lucrul vostru la Bucureşti faţă de procesul de lucru de la Timişoara?
A.G.: Proiectul riTM este prima colaborare oficială cu Alexandra Bălăşoiu, un moment foarte aşteptat şi, odată ce a avut loc, pot spune că şi înţeleg de ce. Aş vrea să precizez şi că proiectul acesta a fost dezvoltat în cadrul unui mentorat în management cultural cu Cosmin Manolescu, şi el coregraf Areal şi într-un mod indirect a fost şi el prezent de-a lungul procesului structurat împreună cu el la începuturile riTM-ului. Am lucrat foarte bine cu Alexandra şi ne-am completat într-un mod foarte organic. Ne-am inspirat una de la cealaltă, practicile noastre fiind în mod natural complementare. Colaborarea noastră are la bază o relaţie de prietenie sinceră şi profundă, iar aceasta a creat în plan profesional un spaţiu hrănitor, de siguranţă, iubire şi apreciere reciprocă. Toate acestea formează un mediu foarte fertil pentru creativitate, chiar ideal. Orice proiect este determinat în cea mai mare parte de oamenii care îl creează, de natura implicării lor şi de relaţia dintre aceştia. Etapa de cercetare riTM din cadrul rezidenţei la Bucureşti a fost o plonjare directă în posibilităţile metodologice ale proiectului, marcată de bucuria unui duet. În Timişoara, lucrul nostru a trecut direct la un nivel următor, echipa riTM extinzându-se cu trei muzicieni (Petre Ionuţescu, Sergiu Cătană, Mircea Ardeleanu) şi artistul video Cristian Văduva. Chiar dacă a fost prima colaborare cu ei, aceasta a decurs ca şi cum am fi lucrat împreună dintotdeauna. Alexandra are o experienţă bogată în a lucra cu colective artistice mari şi diverse, şi asta a contribuit cu siguranţă la coeziunea echipei riTM şi la identificarea şi aprofundarea metodologiei de improvizaţie colectivă. Şi, din nou, fluiditatea relaţionării noastre, a tuturor, ca oameni, nu doar ca artişti, a condus la un proces foarte lin şi în acelaşi timp complex. Acest proces cred că poate fi simţit şi în rezultatele proiectului, de care suntem cu toţii foarte încântaţi.

Alexandra Gîrbea şi Alexandra Bălăşoiu la AREAL (foto: Cosmin Manolescu)

B.L.: Din ce puncte de vedere ţi-a influenţat sau modificat rezidenţa de la AREAL practica ta creativă şi ce anume din experienţa aceasta simţi că ai integrat în ce înseamnă corporalitatea ca interpretă şi coregrafă?
A.G.: În primul rând, interacţiunea cu artiştii din spaţiul AREAL şi sesiunile de feeback pe care le-am avut cu ei m-au încurajat să continui să merg în direcţia artistică în care mă aflu deja, să ofer mai mult timp conţinutului care se naşte în căutarea coregrafică, să îi permit să se dezvolte sau să se schimbe, să îmi asum total ceea ce simţeam deja într-o anumită măsură şi care, prin ochii celorlalţi, s-a exprimat total: o energie puternică, dinamică şi o tendinţă de a crea o atmosferă meditativă, care comunică cu publicul mai degrabă printr-o stare decât prin mesaje construite pe concepte.
Din punct de vedere al explorărilor în grup din capitolul riTM al rezidenţei, am reţinut că bucuria dansului împreună este cea care ne racordează la noi înşine şi unii la alţii. Ritmul comun are acest efect magic, de a ne aduce în prezent, de a ne conecta şi de a trezi emoţiile pozitive care ne transportă dincolo de timp şi de spaţiu. Dansul împreună, într-un colectiv deschis, are acea dimensiune ritualică vindecătoare, regenerantă, ancestrală şi eternă. Este unul dintre comportamentele adânc înrădăcinate în natura umană, indiferent de context. Îmi doresc să dezvolt această practică pentru comunitate şi sper ca riTM-ul să revină curând la AREAL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu