Edith - că aşa o strigăm noi între prieteni cu accentul pe E - este un lider al noilor generaţii care îşi anunţă deja prezenţa din viitor.
Edith Alibec (foto: Alex Gâlmeanu)
(
Discuţie pe terasă la Eden, 25 iulie 2020, ora 14:00.)
István Teglas:
Deci, Edith, tu eşti de la Constanţa?Edith Alibec: Da.
I.T.: Să începem cu ceva generalist şi tradiţional. De când te-ai apucat să o iei pe drumul care te-a dus către teatru?E.A.: În mod oficial?
I.T.: Nu în mod oficial. Mă interesează să ştiu de unde se trage.
E.A.: Măi, nu ştiu să îţi zic. Când eram în liceu, chiar şi mai mică de liceu, îmi imaginam că joc prin cameră. Citeam
Harry Potter când aveam 12 ani şi îmi imaginam că o să apar şi eu în filmele astea. Deja apăruseră primele filme din serie atunci.
I.T.: Şi făceai ceva anume în sensul ăsta?E.A.: Nimic. Nu făceam nimic, nu aveam contact cu nimeni, nu cunoşteam niciun actor. Mai mult de atât, nu pot să zic că mergeam în Constanţa la teatru.
I.T.: Şi nici nu ai încercat? Nu ziceai texte singură?E.A.: Nu. Doar în capul meu se întâmplau chestii. Fictive.
I.T.: Şi când ai început concret?E.A.: Am încercat ceva în liceu, un cerc de actorie, dar nu
mi-a plăcut profesoara. Nici nu prea aveam treabă cu actoria, eu eram la
mate-info bilingv. Şi când am ajuns în Bucureşti la facultate, la ASE, în primul an, am început să fac teatru de amatori. Şi să merg la teatru în Bucureşti. Mult.
I.T.: Şi toate astea s-au întâmplat datorită imaginaţiei, a imaginilor pe care le aveai tu în minte?E.A.: Da, dar şi pentru că deja la momentul acela ştiam că îmi doresc să fac asta, dar nu aveam contextul, nu ştiam unde să mă duc.
I.T.: Pregăteai înăuntrul tău chestia asta sau părea un vis?E.A.: Părea un vis, dar mă şi pregăteam. Era un conflict constant.
I.T.: Conflict?E.A.: Da, pentru că părea ceva imposibil, intangibil, chiar şi în a
XII-a când mă pregăteam pentru ASE, citeam biografia de la UNATC că mă gândeam că poate voi face asta
într-o altă lume sau mai încolo...
I.T.: Dar de ce imposibil?E.A.: Nu ştiu.
I.T.: Mama ta ştia că vrei teatru?E.A.: Nu, deloc la vremea aia. Mama
m-a văzut prima oară când am jucat în trupa de amatori - Puck în
Visul unei nopţi de vară. Ăla a fost punctul în care şi eu am hotărât să fac actorie la modul serios. Şi mama era la fel de uimită...
dar tu... cum, de când?I.T.: Probabil că te-ar fi susţinut dacă ştia. Deşi se şi zicea în general că trebuie să ai o meserie ca lumea...
E.A.: La mine era şi cursul natural să merg la ASE. Făcusem
mate-info bilingv
(engleză-germană) în liceu şi dacă nu erai hotărât ce vrei să faci, atunci mergeai la ASE Fabiz în germană. Şi eram şi relativ bună la matematică.
I.T.: Păi chiar pari bună la chestiile astea, pe bune, adică...
E.A.: Nu eram olimpică sau ceva. Dar eram ok. Nu eram "uuhh, nu îmi place zona asta".
I.T.: Când ai plecat în Germania câţi ani aveai?E.A.: Aveam 24 de ani când am plecat în Germania.
I.T.: La Athanor Akademie, facultatea condusă de regizorul român David Esrig, da?E.A.: Da.
I.T.: De ce te-ai dus acolo? Era clar că ştiai bine limba germană când te-ai dus acolo, dar...
E.A.: Nu mă mai regăseam aici, nu ştiu.
L-am văzut pe Esrig la o conferinţă şi a fost pretextul perfect. Nu simţeam că mă mai regăsesc în ţară în niciun fel, în niciun context. Mediul în care eu crescusem, prietenii mei din ASE erau toţi ba la mastere afară, ba în corporaţii şi eu încă căutam pe partea asta cu actoria. Eram
într-un limbo.
I.T.: Oricum, în afară de chestia asta cu actoria, te interesa oricum să pleci de aici.
E.A.: Exact. Şi faptul că am putut să plec cu actoria a fost perfect.
I.T.: Şi acolo făceai doar actorie sau şi alte chestii pe lângă?E.A.: Doar actorie.
I.T.: Mă interesează cumva, pentru că la tine, din ce am observat şi încă observ pe măsură ce te cunosc din ce în ce mai bine, este că tu ai o parte care într-adevăr vine de dinainte, de la ASE mă gândesc, organizatorică cumva. Şi mai eşti şi acum în alte proiecte producător.
E.A.: Da.
I.T.: Şi eu am senzaţia că viitorul artiştilor, mă refer strict la actori, este fix ăsta. Să te pricepi şi la lucruri care sunt în spatele unor producţii. De fapt, ce faci? Că eu habar nu am.
E.A.: Sincer, de fapt, ştii din ce vine chestia asta?
Dintr-o dorinţă foarte mare de a pune un proiect în care eu cred pe picioare. Adică ăsta e
trigger-ul. Eu, în Germania, după ce am terminat la Esrig, am avut un impuls foarte mare să fac un spectacol după
De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi.
I.T.: Spectacolul care cumva te-a...E.A.: Exact, spectacolul datorită căruia eu încă joc în ziua de azi. Era dorinţa atât de mare încât
m-am apucat să îl fac fără plan, fără strategie.
I.T.: Dar ce tare, că asta s-a făcut dintr-o nevoie reală.
E.A.: Da. Era un profesor acolo, care ne povestea cum se face o prezentare de proiect cultural şi eu eram
bam.
M-am apucat să fac, am documentat,
m-am dus să vorbesc cu imigranţi, am scos studii.
I.T.: Asta e foarte tare.
E.A.: Prezentarea a ieşit ca o teză, avea 60 de pagini. În germană. Ca să atrag finanţare. După aceea am fost la Munchen de vreo 4 ori, la Kulturreferat Munchen, ca să le cer nişte bani. Am insistat până când
mi-a ieşit. Nu cunoşteam pe nimeni. Am obţinut bani numai ca să fac proiectul. Din banii aceia am luat costume şi un scăunel şi am
adus-o pe Dana (regizoarea) în Germania. Nu
ne-am plătit şi pe noi.
I.T.: Deci asta a fost ca o şcoală pentru tine care te-a pus...
E.A.: Da,
mi-am dat seama că dacă ai
drive-ul ăsta să faci un lucru... Uite, şi cu AFCN, că acum se întâmplă proiectul la care noi repetăm. Nu a venit "Hai să mă duc eu pe lângă nu ştiu cine şi să învăţ cum se gestionează un AFCN". Nu, vreau să fac un proiect, învăţ cum se face
on the go. Dar nu e o ştiinţă asta...
I.T.: Mie-mi pare.
E.A.: Sunt chestii minore, birocratice. Dar ce cred că contează mai mult e
drive-ul, dorinţa de a face lucrul acela, puterea de a persevera cumva când ţi se tot zice
nu. La mine
drive-ul e artistic. Nu ştiu în ce măsură, poate mai încolo, o să vreau să fac să se întâmple proiectul artistic al altcuiva. Momentan mă dau peste cap pentru proiectele mele.
I.T.: Cam toate proiectele tale de până acum, dacă nu mă înşel, s-au născut din această nevoie. Ai şi ajuns să le produci.
E.A.: Cumva. Proiectele cu Gabi (Gabriel Sandu, dramaturg şi regizor), acolo el e promotorul, eu doar fac executivul.
I.T.: Ştiu că ai lucrat şi la casa de producţie a lui Cristi Puiu, la Mandragora. Cum ai lucrat cu ei?E.A.: Am lucrat la filmul
Malmkrog, am făcut cercetare în primă fază. Şi apoi am şi jucat un pic. Şi după aceea Anca Puiu
mi-a zis să mai vin la ei la birou să mai facem una, alta împreună.
I.T.: E clar că tu ai nevoie şi de lumea asta ca să poţi să te susţii. E o sursă de venit mai stabilă.
E.A.: Cumva. Acum nici asta nu ar mai fi valabil.
I.T.: Dar pentru mine e clar că ţi-ai făcut cumva viaţa pe această chestie. Adică tu acum te susţii, când mulţi actori independenţi nu au din ce plăti chirii şamd.
E.A.: Da, clar. Dar e o loterie, adică nu e stabil. Şi nu a fost doar producţia.
I.T.:
Mă interesează din cei ai trăit efectiv tu. În ultimii doi ani.
E.A.: Au fost multe în ultimii doi ani:)) Ce am jucat, producţie film, teatru,
Mămăliga, ce am mai jucat cu ICR -
Mămăliga în Londra, Stockholm, New York. Dar în ultima perioadă, mai ales că nu am mai jucat din cauza situaţiei actuale, am lucrat la un
start-up foarte mişto. Un amic al meu care a absolvit Harvard,
s-a întors în România şi a fondat
Upgrade Academy, un
start up pe educaţie.
I.T.: Şi în chestia asta cum ai intrat?E.A.: Păi eu la finalul anului 2019, după ce am avut premiera de la
Uitasem (la POINT, de Gabriel Sandu), chiar dacă ştiam trei proiecte pe care urma să le facem în 2020,
m-am apucat să îmi aprofundez cunoştinţele de marketing:)) Că sunt obişnuită cumva să nu iau nimic
for granted şi să aştept să se întâmple lucruri. Nu îmi dau - încă - permisiunea să stau... foarte mult. Şi nici
nu-mi place. Ori fac ceva creativ eu şi îmi dedic tot timpul acolo...
I.T.: Şi creativ înseamnă multe zone, nu doar actorie, cumva şi partea de creaţie.
E.A.: Da. Ori dacă nu, fac ceva în zona de business cumva. Şi ce am lucrat cu
Upgrade a fost cea mai mişto muncă non actorie. Producţia (teatru, film) este mişto pentru mine când sunt implicată şi artistic, că miza este să pui proiectul în care crezi pe picioare. Dar ce am făcut la
Upgrade e business, e vorba de profitabilitate, cum facem să creştem, să avem mai mulţi clienţi, marketing. În zona culturală, proiectele se susţin de la stat, nu vorbim de profit decât... destul de rar. Dar
Upgrade e un business şi asta e foarte provocator şi mişto pentru mine. Plus că îmi plac oamenii cu care lucrez foarte mult. Şi am reuşit în pandemie să creştem
business-ul destul de mult în ciuda contextului.
I.T.: Tu ţi-ai dezvoltat această abilitate cât să trăieşti material şi artistic din lucrurile aceasta, dar să îţi şi satisfaci nevoia de a fi actriţă, dar nu numai, ci să fii creativă în mai multe feluri.
E.A.: Da, şi acum mi se pare că sunt
într-un punct în care sunt chiar fericită că actoria o fac chiar din pasiune. Banii nu mă obligă să fac meseria asta. Să iau nu ştiu ce proiect ca să mă susţin.
I.T.: Asta e foarte bine.
E.A.: Practic aleg foarte conştient să fac actorie, să joc, poate chiar în detrimentul unui câştig financiar mai mare din altă parte. Deşi hm. Asta e altă discuţie:)) Intuiţia îmi spune destul de tare că trebuie să continui să joc şi să fac proiectele în care cred. Se vor întâmpla nişte lucruri care cu siguranţă vor fi importante. Şi mi se mai pare tare că muzicienii sau actorii din afară care îmi plac cel mai mult, toţi sunt producători, iniţiază ei proiecte.
I.T.: Ştiu că în perioada asta cu pandemia am tot vorbit că eram curios ce faci, că ştiu că pentru mulţi a fost o problemă, şi cred că tu eşti parte dintr-o generaţie nouă şi cred că devine din ce în ce mai sănătos să vezi lucrurile aşa cum le vezi tu. Cumva e foarte fain ce aud. Eu personal nu mă pricep nici la jumătate din lucrurile pe care zici tu că le faci, dar mi-aş dori să ştiu mai mult. Şi cred că spre asta ne îndreptăm. Nu poţi să aştepţi să îţi vină vreun proiect sau vreun rol. Dar multă lume aşteaptă. Să mă cheme cineva la un casting. Relaxarea asta pe care o ai tu, bucuria pe care o ai tu ca actriţă... Lumea e mai crispată că vrea să obţină, că ştie că e singura lor şansă. Tu că ai dat cu flit la toată chestia asta mi se pare foarte tare şi cred că aşa trebuie să şi fie. Şi să mergi aşa mai departe.
E.A.: Da. Să ştii că şi eu eram un pic
lost până la 25 de ani.
I.T.: Asta şi din cauza timpurilor în care trăim.
E.A.: Eu creditez foarte mult perioada din Germania, că eram izolată de lumea în care trăisem până atunci şi de aşteptările celor..
I.T.: În Passau, sau unde ai stat tu.
E.A.: Da, da. În România nu aş fi avut curaj să fac un
one woman show atunci.
I.T.: L-ai făcut în Germania prima dată? În germană?E.A.: Da. Şi a durat până am jucat şi în ţară în română.
I.T.: Tu l-ai făcut în trei limbi dacă nu mă înşel.
E.A.: Da. Întâi în germană, în Germania, apoi la Zurich la
Cabaret Voltaire şi abia după aceea am zis "hai să joc şi în România". Şi, sincer, în primele luni când am jucat în ţară nu a fost foarte bine. Nejucând la noi în niciun alt context, nu aveam alt spectacol, era un pic...
I.T.: E greu, e foarte greu...
E.A.: Nu pot
să-ţi zic că primele spectacole din
Mămăligă au fost foarte bune aici. Era şi o frică. Deşi avusesem un spectacol extraordinar în Zurich. Că ăsta a fost
trigger-ul să joc şi în România. Eu spusesem că nu mai joc, dar am jucat în Zurich şi a fost în public şi Jens Nielsen, iubitul Aglajei Veteranyi - relaţia lor a durat 9 ani, până la momentul la care ea
s-a sinucis -, şi a fost un spectacol din ăla
catharsis. Iar el
mi-a dat un feedback
wow. Şi am zis "hai că aş fi fraieră să nu continui să joc".
I.T.: Wow.
E.A.: A fost puţin ciudat la început, dar mă bucur că am
făcut-o, mi-am depăşit multe frici. Sunt şi mai timidă de felul meu, când eram mică eram foarte timidă, şi asta
s-a întâmplat în Germania cu spectacolul ăsta,
m-a ajutat să nu îmi mai pese de nimeni şi nimic.
L-am auzit pe Ed Sheeran zicând o dată că dacă măcar o singură persoană rezonează cu ce faci, e suficient ca să continui. Şi de atunci ăsta a fost
motto-ul după care
m-am ghidat. Am jucat în Germania şi pentru doi oameni. Şi faptul că nu am cedat atunci,
m-a adus astăzi în punctul în care am jucat pentru mulţi oameni şi o să joc pentru din ce în ce mai mulţi.
I.T.: În engleză cum ai ajuns să-l joci?E.A.: Îmi doream eu foarte tare să joc în Londra şi în engleză. Prima oară am jucat la ICR Londra şi apoi am găsit un teatru în Notting Hill, The Gate, care a vrut să mă găzduiască. Am făcut şi o aplicaţie
Arts Council.
I.T.: Asta cam când s-a întâmplat?E.A.: Anul trecut, în 2019. Asta cu UK şi Londra e pentru sufletul meu. Am eu o chestie că trebuie să joc în limbi străine:)) Şi acum mai aveam un turneu care
s-a anulat din cauza COVID.
I.T.: Vorbeşte puţin despre turneul ăsta că nu toată lumea face asta.
E.A.: Am găsit spaţii în Cambridge, Oxford, Norwich, Londra şi..
I.T.: Ai adunat toate astea şi ai aplicat la AFCN.
E.A.: Nu, întâi la Arts Council. Apoi a venit COVID şi
s-a întrerupt tot şi abia apoi AFCN. Dar încă nu ştiu când îl voi face.
I.T.: Mă mai interesează... Faptul că ai început să te dezvolţi ca actriţă, faptul că ai început să îţi deschizi aripile..:))
Ce îţi dă tot ce ţi se întâmplă cu tine? Adică eu am repetat cu tine, repet şi acum, te-am şi văzut, pare că eşti un peşte aruncat în apă.
E.A.: Adică?:))
I.T.: Scoţi nişte lucruri din tine, atât de profunde şi în acelaşi timp emoţionante, adică e clar că talentul tău în momentul ăsta este ca un fel de splash pe care îl arunci aşa pe geam şi eşti aşa....
unde se termină? Te văd şi te-am văzut, nu e o imagine pe care o proiectez asupra ta, ci e o imagine pe care mi-ai dat-o mie. Eu sunt fascinat de foarte multe ori când te văd pe scenă sau la repetiţii. Ce înseamnă asta pentru tine? Adică nu părerea mea, ci faptul că începi să te arunci, să îţi vină lucruri, că te dezvolţi.
E.A.: Mă bucur... Că joc mai mult, ce spuneai şi zilele trecute la repetiţii, capăt uneori o lejeritate cumva.
I.T.: Dar pentru tine lucrurile astea sunt noi, adică descoperi lucruri noi despre tine?E.A.: Nu neapărat. Eu am mai fost..
I.T.: Ai mai fost aici.
E.A.: Da.
I.T.: Adică tu acum aştepţi practic situaţiile în care poţi să implantezi frumos tot ce ai acumulat, adică ai resursele tale cumva clare...
E.A.: Adică cunosc deja.
I.T.: Cunoşti deja şi acum vrei doar să aplici.
E.A.: Să zicem, ce bine ar fi dacă ar fi aşa simplu. Le am şi ştiu că... E un proces complicat, se leagă de oamenii cu care lucrezi, de proces, cât de în adâncime merge procesul unde sunt implicaţi mulţi oameni. Sunt multe lucruri care se cumulează ca tu, ca actor, să scoţi ce e mai bun din tine
într-o situaţie dată. Asta cred că poţi să spui şi tu din experienţa ta.
I.T.: Ce poate să ne lege pe noi doi atât ca actori, dar ca şi oameni, că rar se întâmplă să ai un partener care... dar în fine, asta e altă discuţie. Dar eu ce văd, faptul care pe mine mă aduce aproape de tine este că pari foarte conectată în momentele alea când eşti inspirată. Mă refer ca actriţă pe scenă sau la repetiţii, pari foarte conectată la tine, la emoţiile tale, la tot ce eşti tu de fapt. Eu te-am văzut de câteva ori şi în situaţii în care ai lăsat garda jos. Şi iartă-mă că vorbim despre asta, dar mi se pare important... Tu ai un lucru, cum ai zis că se cheamă?E.A.: Sensibilitate exacerbată.:))
I.T.: Bine, multă lume are asta. Dar la tine, la prima vedere, nu am senzaţia asta. Şi totuşi după aia să văd că eşti atât de conectată la tine mi se pare foarte tare. Tu ce ai zice despre chestia asta a ta?E.A.: Cum adică?
I.T.: Ştiu că mi-ai mai spus într-o altă discuţie privată - dar asta e acum, eşti actriţă, deci eşti şi a publicului.:)).
Nu ştii dacă poţi să controlezi asta şi odată ce se declanşează nu se mai opreşte. Din ce vine?E.A.: Băi nu ştiu, sunt multe lucruri.
I.T.: Personale?E.A.: Probabil. Dar nu cred că e doar asta.
I.T.: Ce e fain la tine, că pe lângă talentul ăsta, pe lângă sensibilitatea asta, le combini, şi mai dai un fel de tentă de uşurinţă? Cred. Ca şi cum ţi-e uşor şi banal. Asta înseamnă să fii cu picioarele pe pământ. Deşi nu pari. Ce e asta? O altă calitate?E.A.: Cred că la ce te referi tu acum este că sunt foarte conectată..
I.T.: Adică foarte natural poţi să dai înapoi o energie celor din jur în anumite situaţii.
E.A.: Ce îmi place mie cel mai mult la actorie este empatia cu o situaţie prin care nu ai trecut niciodată şi ai senzaţia că treci prin asta chiar dacă nu e povestea ta. Când muncesc pentru ceva, încerc să îmi imaginez cât de tare pot că situaţia e a mea. Şi uneori iese foarte uşor la prima mână. Şi apoi intervine munca. Uite, cum repetăm noi acum, am momente când te văd
frati-miu, pe bune
frati-miu.I.T.: Şi eu, şi eu, da. Asta şi din imaginaţia aia de care vorbeai când erai mică.
E.A.: Asta mă fascinează, că noi jucăm acum şi chiar credem că suntem frate şi soră, chiar şi pentru puţin timp. Mă fascinează şi când joc eu, dar şi când văd din exterior, când oamenii ăia sunt pe bune în situaţia aia fictivă.
I.T.: E fascinant într-adevăr.
>Mai vreau să povestim un pic despre o chestie. Ai o altă calitate.
E.A.: Asta e un fel de laudă
full on:))
I.T.: Asta e şi ideea. Când povesteşti cum construieşti, cum repeţi şi cum joci, ai şi ceva foarte comic. Dar comic, cum îmi place mie. Care te ia din comic şi te duce în partea cealaltă. Un fel de joculeţ între dramă şi comedie. Multe lucruri pe care le transmiţi sunt din zona asta.
E.A.: Ştiu de chestia asta. Am făcut comedie şi în şcoală.
I.T.: Comedia vine din lucruri bine trăite şi aşezate. Din lucruri profunde până la urmă. Dintr-o durere cumva... durerile sunt foarte amestecate.
E.A.: Umorul vine de la suferinţă, zicea Aglaja Veteranyi şi asta...
I.T.: Exact. Da. Te caracterizează foarte bine.
E.A.: Posibil.
I.T.: Aşa, deci, ai mai avea ceva de adăugat? Legat de lumea filmului?E.A.: Am lucrat la Cristi Puiu puţin. Unde
ne-am cunoscut. Şi în rest ce să zic?
I.T.: Pentru tine ca actriţă.
E.A.: Normal că îmi place, am făcut şi un scurtmetraj în Germania,
by the way.
I.T.: Serios?E.A.: Da.
L-am scris eu, regizat eu, e prost. Dar are nişte momente care îmi sunt dragi. Are jumătate de oră.
I.T.: Deci te interesează zona asta.
E.A.: Da, da. Cu siguranţă în viitor se vor întâmpla lucruri pe partea asta.
I.T.: La casting-uri ai fost?E.A.: Foarte, foarte puţine.
Patru-cinci. Dar simt, ca şi la teatru, că în film voi avea un parcurs similar. Adică aşa cum am început să lucrez şi cu Cristi Puiu, simt că voi găsi oameni cu care voi rezona şi de acolo..
I.T.: Tu ştii că am vorbit noi despre asta, serialul ăla englezesc Fleabag,
care mie mi s-a părut ca ţi se potriveşte perfect, şi tu mi-ai zis după aia că serialul e scris de actriţa principală.
E.A.: Da.
I.T.: Cumva it suits you perfectly.
E.A.: Da, cred că e foarte important să cunosc oameni care se conectează la mine şi eu la ei. Cum a fost şi cu voi în ultimii ani. Şi chiar sunt
excited să cunosc regizori de film cu care să se întâmple asta.
I.T.: Acum că zici că tu cauţi. Şi proiectul cu mine şi Judith State,
A New and Better You,
tot tu ai găsit textul şi ai venit la noi.
E.A.: Da. Gabi a venit el la mine pentru
Uitasem. Drumul va fi că voi întâlni oamenii potriviţi în momentele potrivite mai curând decât că voi merge la multe
casting-uri.I.T.: Ce tare.
E.A.: Simt intuitiv asta şi luând şi în considerare şi parcursul meu de până acum, simt că lucrurile se vor întâmpla mai mult prin întâlniri cu oameni. Când o să vină omul ăla care vede ce trebuie în mine şi va crede că împreună putem construi, atunci va fi magic.
I.T.: Ce ştii despre programul 10 pentru FILM la TIFF?
E.A.: Mai nimic.
I.T.: Deci va fi fun pentru tine. Şi oricum o să fiu şi eu pe acolo, deci...
Edith Alibec Data naşterii: 22.11.1989
Studii: Absolventă Athanor Akademie, actorie, 2016
Proiecte în teatru profesionist şi independent (proiecte importante şi proiecte curente): Fata în
De ce fierbe copilul în mămăligă, regizat de Dana Paraschiv jucat în jurul lumii, fără casă (3 premii) / Elena în
Uitasem, regizat de Gabriel Sandu la POINT Cultural Hub / Fata în
A New and Better You, regizat colectiv de Judith State, Istvan Teglas şi Edith Alibec / Alina în
Duşmănie de Gabriel Sandu la Teatrelli (în lucru).
Proiecte în film: Camerista în
Malmkrog de Cristi Puiu.
