duminică, 24 septembrie 2017

AVERTISMENT făcut de meteorologii români! Specialiştii anunţă DEZASTRU LA IARNĂ: "Va fi PRĂPĂD! Trebuie să ne pregătim"

22 Sep 2017 - 10:52
Previziuni sumbre lansate ieri de președintele Societății Meteorologice Române, Ion Sandu. Specialistul a vorbit la Antena3 despre fenomenele meteorologice extreme care vor lovi ţara, în următorii ani, şi a prognozat că "iarna aceasta va fi asemănătoare cu cea din 2012".
„Anul acesta, va fi o temperatură mai mare decât anul trecut. La anul, inevitabil, dacă va crește temperatura, forța uraganelor va crește, cantitatea de vapori de apă din atmosferă se va accentua.
Vor fi furtuni cu 150 de km/oră. Iarna asta vor fi viscole foarte puternice, trebuie luate măsuri. Facem deducție logică: dacă și octombrie va fi mai cald, iarna aceasta va fi asemănătoare cu cea din 2012”, a declarat Ion Sandu în emisiunea „La ordinea zilei”.
"Vor fi viscole foarte puternice. Trebuie luate măsuri. În 2012 a fost prăpăd!”, a avertizat Sandu, care a mai precizat că "ne îndreptăm spre evenimente meteo periculoase".
PROGNOZA METEO pentru următoarele trei luni
OCTOMBRIE. În sudul şi vestul ţării, va fi mai cald decât ar trebui în această perioadă a anului şi multe zile senine, cu valori de peste 14 grade. Precipitaţiile vor fi normale, între 20 şi 40 l/mp, în sud, dar în execes în nordul ţării.
NOIEMBRIE. Va fi o vreme cu temperaturi mai mari decât am fost obişnuiţi pentru această lună, iar precipitaţiile vor fi mai puţine în Moldova şi în sudul Olteniei. În mod normal, în această lună, temperaturile medii sunt de până la 5 -8 grade.
Specialiștii spun că va fi cald până în decembrie, apoi ne așteaptă -20°C.
DECEMBRIE. Însă specialiştii Ministerului Energiei se pregătesc de iarnă grea. Dispeceratul Energetic Naţional se aşteaptă ca această iarnă să fie consumuri-record de electricitate şi de gaze naturale, ca anul trecut, când au fost temperaturi de minus 15-20 de grade, înregistrate pentru o perioadă de 7-10 zile.
Citeşte mai multe despre:   iarna,   viscol

vineri, 22 septembrie 2017

Dincolo de suflet – Mihai Coșerariu și Cristina Marin

Dincolo de suflet – Mihai Coșerariu și Cristina Marin

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Asociația Culturală „Eu cred“, a găzduit, în Sala Expo-Club „Victor Brauner“, lansarea albumului muzical pe compact disc „Dincolo de suflet“ al cantautorilor Mihai Coșerariu și Cristina Marin, precum și a cărților de poezie care au stat la baza textelor cântecelor, joi, 21 septembrie, începând cu ora 17.00. Volumele de poezie așezate ca fundal pentru CD-ul muzical sunt ale lui Mihai Coșerariu și au titlurile: „Așa sunt eu. Poemele dezamăgirii și speranței“, „Dincolo de suflet. Poeme sincere“ și „Amprente lirice“.
Lansarea a fost însoțită de cântecele trio-ului Cristina Marin, Elena Ropotoaia, Mihai Coșerariu, precum și ale invitatei speciale, Sînziana Elena Ailenei, informează un comunicat al Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu Neamț.
Au luat cuvântul invitații Ion Asavei – director al Bibliotecii Orășenești „Mihai Eminescu“ Bicaz, Marin Udroiu – profesor de religie, Cornel Duculesc  – profesor, fost director al Școlii cu clasele I-VII Bicazu Ardelean.
Întâlnirea a fost moderată de Dan Iacob, bibliotecar în cadrul Compartimentului Imagine-Patrimoniu al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“
Dan Iacob: „Bine ați venit la Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu», în Sala Expo-Club «Victor Brauner», unde găzduim o lansare de CD în parteneriat cu Asociația Culturală «Eu cred» Tașca, cu oameni pasionaţi de frumos  de pe Valea Bistriței, pe care i-am cunoscut mergând la manifestările găzduite de Biblioteca «Mihai Eminescu» din orașul Bicaz, regăsindu-i apoi la Bicazu Ardelean ori la Tașca. Iată că, de data aceasta sunt prezenți la Biblioteca Județeană. Dincolo de acest CD am așezat pe masă și cele trei volume de versuri care stau la baza cântecelor de pe CD. Pentru început voi da cuvântul lui Ion Asavei, directorul Bibliotecii «Mihai Eminescu» Bicaz, rugându-l să  ne spună cum a intrat în această aventură spirituală cu Asociația Culturală «Eu cred»“.
Ion Asavei: „Doamnelor și domnilor, iată, ne reîntâlnim sau ne întâlnim aici, la Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» din Piatra Neamț, cea care patronează activitatea bibliotecilor publice din Neamț. Și nu este întâmplător că am ajuns aici, pentru că, după cum vedeți și dumneavoastră, am alături de mine prieteni dragi, pe care deja i-ați ascultat cântând și care, de fiecare dată, înnobilează cu prezența lor activitățile de la Biblioteca «Mihai Eminescu» Bicaz. Mă refer la prezentări de cărți sau vernisaje de expoziții. Ne-am cunoscut cu ani în urmă, când am ajuns, în calitate de gazetar, pe Valea Bicazului și am aflat cu surprindere că există acești oameni, care făceau festivaluri de muzică folk și antrenau copiii Văii Bicazului în a mânui chitara și a cânta muzică de calitate. Am rămas uimit când am văzut ce se întâmpla și cum apa zburdalnică a Bicazului era concurată de această trupă, formată din doi oameni la început, cărora li s-a adăugat și doamna profesoară Elena Ropotoaia. Formația a devenit interesantă, pentru că, pe lângă faptul că promovează muzica folk, a antrenat copiii și, mai mult decât atât, a inițiat festivaluri, manifestări, culminând cu Festivalul „Dăm Folk“, ajuns la a doua ediție. Muzică de calitate, melodii de calitate, poet de calitate, zic eu – Mihai Coșerariu- , care, iată, a ajuns la al patrulea volum de versuri. El are o ușurință a versificației, este un tip vulcanic, care reușește să ne angreneze pe toți, astfel că îl consider «frumosul nebun al Văii Bicazului», parafrazând titlul unui celebru roman. Sunt onorat pentru că, odată descoperiți, am intrat în legătură, iar ei au fost foarte receptivi la invitațiile noastre, ale Bibliotecii Bicaz, cu o stare de spirit pe care o ridică și o țin la un înalt nivel calitativ. Cei trei formează un tot muzical, deși sunt trei spirite diferite: vulcanicul Mihai Coșerariu, liniștea și dulceața interioară a doamnei Cristina Marin și starea de echilibru a doamnei Elena Ropotoaia. Le urez succes, mă bucur că am participat la acest eveniment și nu oricum, ci în calitate de vorbitor“.
Cornel Duculescu, fost director al Școlii cu clasele I-VIII Bicazu Ardelean: „În urmă cu vreo cinci ani, în biserica nouă de la Bicazu Ardelean s-a organizat o manifestare cu prilejul Crăciunului, sprijinită pe un recital de colinde susținut de un grup de copii de la Dămuc, instruit de Mihai Coșerariu. Colindele acompaniate de chitare au răsunat în biserică senzațional, cu o rezonanță deosebită. L-am văzut atunci pe Coșerariu ca pe un om cu neastâmpăr, dedicat muncii, pasiunii pentru formarea copiilor. I-am propus să vină și la noi, la Școala Bicazu Ardelean, dacă poate, să descopere copii talentați, pe care să-i inițieze, să-i îndrume. M-a impresionat faptul că nu a stat mult pe gânduri, ba chiar i-a surâs ideea și în zilele următoare a dat curs invitației. Așa se face că astăzi s-a ajuns la peste 40 de copii care știu să cânte, s-au perfecționat și participă la festivaluri, au primit premii și sunt deja cunoscuți. Le urez succes și îmi exprim speranța că  poate la următorul album vor fi patru membri ai formației, având în vedere că aici se află și Sînziana, care s-a alăturat grupului «Eu cred». Ar putea fi un album, să zic: M.E.C.S.! Nu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, ci Mihai, Elena, Cristina și Sînziana“.
Marin Udroiu: „M-am simțit îndemnat să răspund invitației minunate a prietenilor pe care mi i-a dat Dumnezeu și am simțit că am ceva să vă spun. În primul și primul rând mi s-a întâmplat ceva minunat astăzi și atunci când sufletul mi-e plin, mi se pare un act de egoism să țin pentru mine. Pentru că obișnuiesc să dau un titlu la ceea ce urmează să spun, astăzi m-am gândit la titlul următor: «Semănătorii de lumină». Cei care seamănă lumina. Astăzi m-a întrebat o fetiță, pe care o cheamă Diana: «Domnule profesor, de ce la ora de religie îmi bate inima mai tare?» Ce legătură are aceasta cu evenimentul de astăzi, veți vedea. Nu-i așa, sunteți de acord, că adevărata sărbătoare de suflet este atunci când ne bate inima mai tare? Autorul acestor versuri a început să scrie după ce Dumnezeu l-a scos din groapă ca pe Iosif din Vechiul Testament, pentru că a avut o boală în urma căreia era să nu mai fie. De multe ori l-am întrebat «Ce rol a avut boala aia în viața ta?» Și mi-a mărturisit: «M-a trezit!»“.
Dan Iacob: „Mulțumim prietenilor de pe Valea Bicazului că au fost alături de noi în această seară, vă mulțumim dumneavoastră că v-ați făcut timp să ajungeți la această manifestare a Bibliotecii Județene și vă așteptăm și la altele. A început toamna și Biblioteca intră într-un program susținut. Săptămâna viitoare vom avea lansarea unui proiect de modelaj în lut, vernisajul unei expoziții colective de pictură, alte activități culturale. De pe websiteul nostru, de pe cel al Consiliului Județean, din presă, de pe afișe veți afla detalii despre toate acestea și, în măsura în care timpul vă permite, vă așteptăm alături de noi!
Elena CRISTEA

Distribuie acest articol:

Spitalul Roman: Rezultate ciudate la concursul pentru postul de manipulant - nota 8.00 la proba scrisă...nota 1.00 la proba orală

Spitalul Roman: Rezultate ciudate la concursul pentru postul de manipulant - nota 8.00 la proba scrisă...nota 1.00 la proba orală

manipulant concursuri spitalJoi, 21 septembrie, pe pagina de internet a Spitalului Roman au fost afișate rezultatele finale după desfășurarea probelor pentru angajarea pe un post de manipulant, muncitor necalificat, pentru Serviciul ATAAC.
Contestații se pot face până vineri, 22 septembrie, la ora 15.00, așa cum precizează anunțul oficial.
Din cele anunțate oficial de Spitalul Roman putem observa ca o regula general valabilă la concursurile organizate de unitate medicală romașcană; note foarte mari la proba scrisă și note foarte mici la proba orală.
La fel se întâmplă și în cazul rezultatelor pentru postul de muncitor necalificat – manipulant bunuri, la Serviciul ATAAC.
Există și o persoană ADMISĂ care a obținut nota 9.00, la proba scrisă și 8.06, la proba orală.
Rezultatele celorlalți opt candidați surprind prin notele obținute de aceștia la proba orală, note ciudat de mici față de rezultatele la proba scrisă.
Un candidat a obținut 10.00, la proba scrisă și 3,90, la proba orală.
Un alt candidat, a obținut 8.00, la proba scrisă și 1.00 la proba orală.
Nota 1.26, la proba orală, a obținut alt candidat care la proba scrisă a obținut nota 8.00.
Romanul Financiar

joi, 21 septembrie 2017

Umila poveste a pretului benzinei si muschii guvernului

Adevărul este simplu: nu poți vorbi fără emoție despre prețul benzinei (inclusiv al motorinei și GPL, firește), atât timp cât în România sunt înmatriculate între 6,6 și 6,8 milioane de autovehicule care sunt alimentate cu astfel de produse petroliere.  În România s-au rafinat 11,22 milioane tone de țiței în anul 2015[1], din care circa 4 milioane a fost extras din zăcăminte românești, iar în anul 2016 s-au rafinat circa 11 milioane de tone de țiței[2], din care in jur de 3,6 milioane tone s-au extras în România. Diferența (cam 7,5 milioane de tone) a fost importată.
Cea mai mare parte a produselor petroliere, rezultate în urma procesului de rafinare, sunt destinate consumului intern. Ponderea pe tipuri de autovehicule înmatriculate (la finele anului 2015[3]) în România ne arată că în proporție covârșitoare produsele petroliere vândute la pompă sunt destinate turismelor (circa 78% din totalul de vehicule înmatriculate), adică în jur de jumătate din vânzările cu amănuntul.
Prin urmare, primul impact în cazul majorării prețului benzinelor și motorinelor la pompă, cel emoțional, se propagă la nivelul posesorilor celor aproximativ 5 milioane de turisme; care în marea lor majoritate sunt deținute de persoane fizice. Oameni care își duc copiii la școală, pleacă în concedii sau doar la pescuit, își fac piața, merg la serviciu sau la țară în weekend.
Al doilea tip de impact, cel mai puțin vizibil, revine din transferul costurilor majorate ale companiilor profilate pe transportul rutier (marfă și persoane), care dețin circa 15% din vehiculele din parcul înmatriculat în România, către tarifele practicate de aceste companii. Unele mărfuri sunt purtătoare marginale de costuri de transport, altele sunt mult mai dependente de modificările (în sus) ale acestui tip de costuri.
Așadar, atunci când se anunță sau apare o majorare a prețului benzinelor și motorinelor la pompă, consumatorul obișnuit își vede foarte rapid afectat bugetul destinat cumpărării combustibilului pentru autoturism și apoi, cu o oarecare întârziere și pe cel alocat cumpărării de alimente sau al achiziției unor servicii ocazionale (transport în comun, servicii de curierat etc.). Nu doar vacanța poate fi mai scumpă, ci și traiul de zi cu zi.
DE CE ȘI CUM SE SCUMPEȘTE BENZINA?
Modul de formare al prețului benzinelor și motorinelor pentru vânzarea cu amănuntul (la pompă) sunt exemplul perfect, aproape didactic despre cum un guvern își colectează taxele, și mai puțin un exemplu despre cum se reflectă costurile în preț. Altfel spus, taxele reprezintă peste 50% din prețul de vânzare cu amănuntul al benzinelor și motorinelor, iar politicile de formare a costurilor proprii ale companiilor rămân să fie responsabile de diferență.
Deci, dacă guvernul decide, prin Codul Fiscal, să schimbe într-un anumit fel schema de taxare (accize, TVA, dar și alte taxe directe) a activității companiilor petroliere și a produselor sale destinate pieței, devine actorul care influențează în proporție de 60 – 65% formarea prețului final. Dar să luăm lucrurile pe rând.
În primul rând, prețul la pompă este influențat de costurile cu achiziția materiei prime, sau a țițeiurilor și, uneori, a motorinelor de primă cracare sau păcurilor, care se adaugă în rețetele de rafinare. Dacă țițeiul este de producție autohtonă (cazul OMV Petrom), atunci acest preț este unul intern, numit și de transfer și el se va reflecta ca atare în costurile de rafinare[4]. Dacă țițeiul este importat, atunci costul materiei prime este dat de prețul de achiziție și taxe vamale.
OMV Petrom nu este total liberă în formarea prețurilor de transfer. De altfel, statul îi impune să constituie un dosar al prețurilor de transfer, astfel încât formarea sa și taxarea profiturilor să poată fi urmărite. Dar prețul de transfer nu poate să nu includă costurile de foraj-extracție, plata redevențelor (la extracție și de transport pe conducte) și plata transportului pe calea ferată sau rutier.
Redevențele se calculează potrivit normelor emise de Agenția Națională pentru Resurse Minerale și sunt corelate cu cotațiile internaționale ale țițeiurilor. În medie, la țiței redevența reprezintă între 6 și 7% din producția de țiței extras[5]. Costurile de foraj rezultă din însumarea costurilor efective de extracție, dar și a celor de mentenanță, amortismente etc., oarecum la fel ca în cazul oricăror activități de producție.
Dar aici pot interveni și alte genuri de taxare, așa cum a fost taxa pe infrastructură (cunoscută ca ”taxa pe stâlp”) care nu putea să nu fie reflectată în costuri, deci transferată de companie către prețul final de vânzare al produsului petrolier. De asemenea, obligația impusă companiilor petroliere de o directivă europeană, reglementată în România de Legea nr.360 din 2013, astfel încât această categorie de costuri să fie transferată integral companiilor petroliere, precum și cea privind costurile de adăugare de biocombustibili în produsele vândute – sunt categorii de costuri care se reflectă în prețul final.

Figura 1: Evoluția prețului petrolului în ultimele 6 luni[6]
Nu doar creșterea prețului la țițeiuri pe piețele internaționale afectează costurile de rafinare, ci și performanța monedei naționale. Având în vedere că trei pătrimi din țițeiul rafinat în România provine din import, iar compania OMV Petrom își corelează într-o anumită proporție prețul de transfer cu cotațiile internaționale ale țițeiurilor (cum am arătat mai sus, pe scurt), costurile sunt sensibile la cursul leu – dolar SUA, în același mod în care sunt afectate de cotația din ziua la care se semnează contractele de achiziție de țiței.
Acest tip de modificare a costului este în general inerțial, pentru că în contabilitatea firmelor creșterile sau scăderile de cotații sau paritate a monedelor sunt operate atunci când se recepționează marfa.
Prețul la pompă al benzinelor și motorinelor este, mai apoi, influențat de taxele impuse la vânzarea cu amănuntul. Acciza se calculează în euro, deci depinde de paritatea leu – euro specificată de Ministerul de Finanțe în Codul Fiscal, care nu este aceeași cu paritatea anunțată zilnic de BNR (Codul Fiscal ia în calcul un curs euro – leu de 1 / 4,738). TVA se calculează după aplicarea accizei la produsul petrolier.
Așadar, dacă guvernul anunță o supra-acciză de 0,32 lei la un litru de produs petrolier vândut la pompă (așa cum va fi începând cu data de 1 octombrie 2017), după aplicarea TVA creșterea de preț datorată cumulului celor două taxe va fi de circa 0,39 lei la litru. Firește, orice companie va prefera rotunjirea la 0,4 lei per litru.
Nu în ultimul rând, mai intervine și sentimentul pieței. O creștere bruscă a cotațiilor internaționale ale țițeiurilor, un eveniment natural catastrofal (cum a fost uraganul ”Irma”), un conflict militar de amploare care să afecteze producția de țiței a unor state relevante, o schimbare a politicilor OPEC, scăderi dramatice a indicilor bursieri care să determine investitorii să facă investiții în stocuri de mărfuri etc. pot propulsa în sus prețurile, cu o reflectare în termeni de zile sau chiar ore în prețul la pompă.
Explicația ține de faptul că, într-o piață liberă, companiile petroliere care anticipează probleme în anumite momente, ca cele enunțate, încearcă să-și constituie rapid rezerve de cash, iar creșterea prețului la pompă este o soluție evidentă. Dar pot fi și alte explicații, cum ar fi dispariția rapidă a mărfurilor, datorată unei cereri masive într-o anumită zonă (de exemplu cererea crescută de benzină a SUA după trecerea uraganului ”Irma”).
În România funcționează și principiul formatorului de piață, rol care este acordat informal companiei OMV Petrom, pentru că este o companie integrată, cu producție domestică de țiței, care deține o capacitate relevantă de rafinare (circa 4,5 milioane tone anual) și are numărul cel mai mare de stații de distribuție a carburanților auto.
Prin urmare, o ajustare a prețurilor la pompă pe care o operează OMV Petrom va fi aproape imediat urmată de toate celelalte companii, precum și de retailerii independenți, fără să se poată pune problema unei înțelegeri neconcurențiale. Cu precizarea că este vorba de urmarea unor tendințe, nu de corelarea efectivă, ”la virgulă”, a prețurilor celorlați retaileri cu prețurile OMV Petrom.
Așadar, nu este de mirare că anunțul guvernului cu privire la (re)impunerea supra-accizei a provocat o creștere – ba chiar una anticipată – de preț la pompă a combustibililor auto. Tot ce am enunțat mai sus vine să explice și cum, și de ce se întâmplă acest lucru. Mai mult chiar, ne arată și de ce nu este posibil ca o creștere de taxă de 0,4 lei per litru să fie absorbită de companiile petroliere prin renunțarea (prezumată) la o parte din profiturile proprii.
O creștere de preț de 0,4 lei per litru va reprezenta, începând cu 1 octombrie 2017, circa 7-8% din prețul total de vânzare. Cum circa 52-55% din prețul final sunt taxele, iar circa 30% din prețul final este costul combinat al prețului țițeiului (ponderat cu cotația leu – dolar SUA)[7], marja pe care o are la dispozitie compania petrolieră este nu mai mare de 15-19%.
Dacă amendăm cei, hai să zicem 19% cu costurile date de redevențele pe transport, întreținerea stocurilor obligatorii, plăți salariale, costurile de rafinare și transport, mentenanța, protecția mediului etc., rezultă că marja de profit efectiv al retailerului este de maxim 9%. Aceasta este și limita sa de intervenție, adică în realitate mult mai puțin decât și-ar fi dorit[8] premierul Tudose și ministrul de finanțe Mișa de la companiile petroliere.
CE POLITICI DE FORMARE A PREȚURILOR APLICĂ ALTE STATE; DOUĂ STUDII DE CAZ
Primul caz analizat pe scurt va fi cel al Marii Britanii, unde modul de formare al prețului benzinelor și motorinelor este destul de asemănător cu cel din România; în fine, confirmând mecanismele concurențiale de formare a prețurilor dintr-o piață liberă.
Astfel, din prețul la pompă în medie circa 60% reprezintă taxele impuse de stat, 30% reprezintă costurile cu materia primă rafinată, iar între 1 și 5% este marja de profit a retailerului. Până în anul 1996, procentul taxelor în prețul litrului de combustibil auto, în Marea Britanie, era de circa 43%.
Figura 2: Schimbarea modelului de taxare a combustribililor auto în Marea Britanie[9]
De fapt, guvernul conservator condus de John Major este cel care a crescut în mod accelerat pachetul de taxe aferent unui litru de combustibil auto, începând cu anul 1993 creșterile anuale de taxe depășind cu circa 3% inflația din Marea Britanie.
Scopul declarat a fost, printre altele, acela de a descuraja folosirea autoturismelor ca măsură de protecție a mediului înconjurător și, bineînțeles, de creștere a veniturilor bugetare.
În perioada recentei crize financiare, guvernul Marii Britanii a decis o creștere a TVA de la 17,5% în anul 2010 la 20% în anul 2011; dar a însoțit măsura de anumite facilități (înlesniri) fiscale acordate transportatorilor.
Din anul 2013, însă, pachetul de taxe nu a mai cunoscut nicio schimbare, deși a intervenit, în anul 2015, o puternică ieftinire a prețului petrolului la nivel mondial, care putea oferi guvernului un spațiu pentru o astfel de decizie. Dar guvernul britanic a interpretat corect evoluțiile din piață și a lăsat companiilor petroliere suficient spațiu pentru a absorbi șocul scăderii bruște a cotațiilor petrolului.
Un alt exemplu este cel oferit de Republica Moldova, unde prețul produselor petroliere este unul reglementat de ANRE-ul de la Chișinău, conform Metodologiei de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere (nr.263 din 2007).
Republica Moldova a preferat să nu lase prețurile să fluctueze liber din mai multe motive. Republica Moldova este un importator net de produse petroliere, cantități importante fiind importate chiar din România, de la toate cele trei rafinării: Petromidia (auto și cu barje, prin portul Giurgiulești, de la Dunăre), Petrotel și Petrobrazi (auto).
Ca economie emergentă și încă ezitând între Uniunea Europeană și CSI, Republica Moldova preferă să lase statului mai multe pârghii de control în economie, deși acest lucru nu contribuie întotdeauna la protecția intereselor populației și ale companiilor moldovenești.
Conform surselor publice[10], prețul benzinei în anul 2015 conținea un pachet de taxe (acciză și TVA) de 35,7%, iar cel al motorinei de 27,3%. Cu toate acestea, presiunile asupra prețurilor (situate în medie la circa 0,8 euro per litru, cu o variație ușor negativă la motorine și peste plafon la benzine) erau mari, iar în anul 2016 s-a ajuns la controverse publice; companiile și retailerii fiind acuzați că ridică nejustificat prețul la pompă și ANRE că nu intervine.
ANRE a răspuns publicând un nou proiect de Metodologie de calcul al plafoanelor maximale de prețuri, care să o înlocuiască pe cea din 2007, urmând ca, de la 1 aprilie 2016 să o pună în aplicare. Acest lucru nu s-a întâmplat, așa că premierul Pavel Filip a publicat o scrisoare deschisă către ANRE[11], solicitând lămuriri privind modul de reglementare a prețurilor, după ce prețul la pompă cunoscuse noi creșteri. Cu alte cuvinte, modelul de control al prețurilor nu funcționează. Sau cel puțin în Republica Moldova așa se întâmplă.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Cât timp piața este liberă, formarea prețurilor presupune un echilibru între cerere și ofertă. În același timp, modelul de taxare actual, care implică un pachet ce depășește jumătate din prețul la pompă a benzinelor și motorinelor, nu va fi schimbat, pentru că aduce venituri importante bugetului de stat.
Astfel, OMV Petrom a plătit, în anul 2015, circa 8 miliarde de lei la bugetul de stat[12], reprezentând TVA și accize colectate, iar Grupul Rompetrol a vărsat în același an bugetului statului circa 5,9 miliarde de lei, TVA și accize colectate[13]. Astfel de resurse nu sunt doar consistente, ci și predictibile, deci vitale pentru bugetul statului.
Competiția între companii se face la nivelul costurilor de foraj-extracție (aici OMV Petrom este destul de dezavantajată, prin faptul că operează multe zăcăminte mici, puțin productive și aflate în declin), al marjelor de rafinare, precum și a calității produselor finale. Nu în cele din urmă, contează și calitatea serviciilor din benzinării.
Dar diferența, când vorbim de prețul la pompă, este dată de de două mari categorii de fluctuații, care sunt fluctuații de prag: modificările cotațiilor internaționale ale petrolului și politicile fiscale ale guvernului. Așadar, dacă prețul la pompă crește brusc, omul obișnuit trebuie să se întrebe: ce s-a întâmplat? A crescut prețul petrolului (inclusiv prin scumpirea dolarului în raport cu leul românesc), sau guvernul a crescut taxele? Dacă prețul crește din alte cauze, atunci trebuie să intervină Consiliul Concurenței.
Ideea este să rămânem vigilenți și, de ce nu, să taxăm imediat orice comportament anormal, fie că acesta aparține guvernului ori poate fi atribuit companiilor petroliere. Și, mai ales, să fim atenți să nu cădem în capcana retoricilor din mesajele stakeholderilor, în care sunt experți atât politicienii, cât și comunicatorii angajați de companiile petroliere.
NOTE___________________
[1]https://www.agerpres.ro/economie/2016/04/10/cnp-romania-a-consumat-anul-trecut-11-2-milioane-de-tone-de-titei-in-crestere-cu-3-9-fata-de-2014-10-46-33 [2]http://www.capital.ro/importam-tot-mai-mult-titei-pentru-a-acoperi-consumul-de-carburanti-2.html
[3]http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/vehicule_inmatriculate_si_accidente_de_circulatie_rutiera_anul_2015.pdf
[4] În funcție de politica companiei, prețul de transfer poate fi unul mare, sau mai mic, în funcție de politicile manageriale, prin care profitul este colectat în segementul de upstream (foraj-extracție) sau downstream (prelucrare și vânzare)
[5] În anul 2015 OMV Petrom a achitat în contul redevențelor cuvenite statului român suma de 656 milioane de lei, iar în anul 2016 a achitat 579,6 milioane de lei
[6] http://www.infomine.com/investment/metal-prices/crude-oil/6-month/; apud Daniel Apostol, ROPEPCA – ”Fuel overcharges prevent further price reduction”
[7] În cazul companiei OMV Petrom, care are producție internă, costul în upstream se poate regăsi în prețul final al produselor pentroliere într-un procent ceva mai redus, de circa 25-27%
[8] Omenește, o astfel de dorință poate fi înțeleasă, poate chiar acceptată. Nu și de la un înalt funcționar al statului, care nu angajează un discurs public (culmea, însoțit și de amenințări transparente la adresa companiilor petroliere) fără a avea la bază o analiză temeinică. Nu într-un stat european serios.
[9] https://www.petrolprices.com/the-price-of-fuel.html
[10] http://jurnal.md/ro/economic/2016/3/15/recomandari-pentru-anre-privind-noua-metoda-de-formare-a-preturilor-pentru-benzina-si-motorina/
[11] http://gov.md/ro/tags/pavel-filip-anre-pretul-la-carburanti-benzina-motorina-scumpire
[12] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/cati-bani-au-incasat-in-2015-statul-roman-si-cel-austriac-de-la-omv-petrom-15438477
[13] http://www.focus-energetic.ro/rompetrol-asigura-11-din-pib-ul-romaniei-si-15-500-de-locuri-de-munca-36686.html
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei

Precum se știe, anul acesta Ministerul Educației nu a fost capabil să finalizeze la timp licitația pentru manualele școlare. Nu e pentru prima oară când Ministerul nu respectă calendarul stabilit prin lege, în numeroase privințe. Este însă pentru prima oară când o astfel de mică dar jenantă hibă administrativă se preschimbă peste noapte într-o revoluție educațională.
Era de așteptat ca întârzierea manualelor să deschidă mai degrabă o discuție ”tehnică”, despre termene, proceduri, metodologii, responsabilități etc. – cum se întâmplă de regulă în cazul eșecurilor de planificare a construcției de drumuri ș.a.m.d. Contrar așteptărilor, peste noapte s-a sărit de la binecunoscutele rateuri de funcționare a Ministerului la Marile Întrebări educaționale: la urma urmei, la ce ne trebuie ”manuale alternative”? De ce trebuie să frângem spinarea elevilor cu tot soiul de ”auxiliare”? Mai mult încă: la vehicularea unor soluții mirobolante, astfel încât Ministerul de resort să nu mai poată fi niciodată acuzat că nu și-a făcut treaba ca lumea. Culmea este că această neașteptată întorsătură a reușit, se pare, să stârnească nu doar firave nedumeriri, ci chiar și reacții aprobatoare.
M-am apucat de acest articol, mult mai lung decât cele pe care le-am publicat până acum, în principal în Dilema veche, nu doar pentru că sunt ferm convins că măsurile propuse de către guvernanți – manual unic publicat de o editură unică și tipărit la o tipografie unică și folosirea în școli doar a auxiliarelor autorizate – sunt aberante și profund nocive pentru învățământul românesc, ci și pentru că sunt contrariat de lipsa de reacție, mai mult chiar, cum spuneam, de reacțiile apologetice la adresa unor astfel de măsuri.
Mi se pare greu de imaginat cum o persoană rațională și cât de cât avizată în ce privește modul în care funcționează societățile contemporane s-ar putea lăsa convinsă că o singură editură – nu mai vorbesc despre faptul că mai e și una cu contraperformanțe remarcabile! – va putea prelua în câteva luni activitatea unor zeci de edituri specializate în carte școlară astfel încât să aducă în septembrie 2018 pe băncile elevilor produsul ideal. Probabil în curând Ministerul Economiei ne va propune soluția de a produce și Dacia și Ford și Merzedes și BMW și Skoda și Mazda și… pe aceeași bandă de asamblare tot până în toamna anului viitor. Mă intreb iarăși cum, în România lui 2017, cineva își poate imagina că un monopol de stat va putea reduce cheltuielile într-un anumit domeniu de activitate. Bun, nu mai vrem să câștige vreun ban nici edituri private, nici autori de manuale sau de auxiliare. Poate cineva își închipuie că proiectata megaeditură educațională, care va avea nevoie de sute de redactori, designeri, tehnoredactori, corectori ș.a.m.d., va funcționa pe bază de voluntariat, fără a plăti salarii. În fapt, singura diferență va fi că statul nu va mai plăti unor instituții private, ci sieși – respectiv persoanelor pe care a reușit să și le subordoneze. Și va plăti, vă asigur, mai mult, pentru că statul e mai generos cu sine însuși. În final, ni se va prezenta și factura din care va reieși că prețul manualelor a scăzut cu x % – reprezentând costurile de tipar. Restul – costurile de personal, costurile materiale ale editurii, toate celelalte – va constitui un capitol bugetar separat, decontat, evident, de către contribuabili. De către noi.
Poate cineva iarăși își închipuie că la poarta megaediturii proiectate se va face o coadă kilometrică la care se vor așeza cei mai pricepuți autori de manuale, în așteptarea nu știu cărei comisii oculte care va spune, în final, că munca lor e bună de dat la coș – îmi pare rău, te-ai situat pe locul doi! Bănuiesc că persoanele cu asemenea fantezii consideră și că acordarea unor drepturi de autor este o samavolnicie, munca, timpul, energia și priceperea autorilor ar trebui dăruite cauzei învățământului românesc. Le doresc tuturor celor care nutresc astfel de opinii să aibă parte de un tratament similar la locul lor de muncă.
Au trecut 27 de ani de la prăbușirea comunismului în România și constat, o dată în plus, cât de subțire e pojghița care ne separă de fostul regim. E suficient ca cineva să vină și să o zgârie un pic cu o idee năstrușnică, și ne trezim înotând din nou în good old times. Păcat. Copiii noștri ar merita altceva.
Și acum, despre ideile năstrușnice ale Ministerului Educației și ale Guvernului României.
Este surprinzător să constați că un Ministru al Educației care ar fi fost cândva și cadru didactic nu înțelege mai nimic din natura actului educațional. Înțelege, însă, că trebuie găsit de urgență un țap ispășitor pentru starea nesatisfăcătoare a sistemului de învățământ – de preferință, un țap ispășitor din afara sistemului. Și l-a găsit: editorii și autorii de carte școlară. Sacrificarea țapului ispășitor e o tactică ce funcționează cu brio de vreo câteva mii de ani. Și continuă să funcționeze cu succes și în zilele noastre.
Ministerul Educației a pornit, cu susținerea Guvernului, o campanie împotriva manualelor multiple (botezate nefericit ”alternative”), urmată de o șarjă la baionetă asupra auxiliarelor școlare (inclusiv amenințări disciplinare adresate profesorilor care ar cuteza să le folosească la clasă).
Se pare că guvernanții – și, din păcate, mulți dintre conaționalii lor, beneficiari ai educației și chiar profesioniști în domeniu – nu știu CE ESTE un manual, respectiv CE SUNT auxiliarele școlare.
Manualul reprezintă, în școală, o resursă educațională majoră.
Încep cu sfârșitul: de ce ”majoră”? Pentru că, pe de o parte, el constituie (încă) cel mai important instrument didactic la o anumită materie la un anumit an de studii pentru un anumit profil. Și pentru că, pe de altă parte, este o resursă ale cărei costuri sunt suportate, cel puțin în învățământul obligatoriu, de către stat – în ideea asigurării unui minim de echitate în ce privește șansele accesului la educație.
Încă o paranteză pentru explicarea unei paranteze anterioare: de ce ”(încă)”? Dintr-un motiv foarte simplu: evoluțiile tehnologice din ultimele decenii asigură accesul la resurse educaționale tot mai bogate și mai puțin costisitoare. Pe scurt: peste tot manualul școlar, în forma lui ”clasică”, e în pierdere de teren, în favoarea, în principal, a internetului. Este un fenomen global și inevitabil, cauzat de deschiderea școlii, pretutindeni în lume, către suporturi didactice dintre cele mai variate.
Ce intenționează în replică oficialii noștri? Să ridice ”calitatea” actului educațional prin restricționarea severă – sub amenințarea legii! – a resurselor la care acesta poate face apel.
Și acum, în miezul chestiunii: există manuale ”bune” și manuale ”rele”? Potrivit căror standarde judecăm o atare diferențiere?
Sunt, indubitabil, manuale ”rele” cele care conțin informații eronate. Însă nu știm totdeauna ce vrea să zică ”eronat”. Acum o vreme a stârnit un val de idignare publică faptul că în manualele de geografie apăreau cifre neconcordante privind suprafața României. Din câte am aflat, era vorba despre două măsurători, ambele la fel de științifice, una revendicată de către ”școala de la București”, cealaltă de către geografii clujeni. Oricine are un strop de imaginație poate intui că să faci măsurătoarea exactă a unui spațiu atât de neregulat delimitat implică tehnici de calcul foarte sofisticate și că rezultate diferite nu reprezintă nimic surprinzător. Eu am avut pasiuni montane și am întâlnit de multe ori estimări diferite, în diverse ghiduri turistice sau lucrări de specialitate, ale înălțimii aceluiași vârf de munte. Nimic scandalos în asta. Scandalos este faptul că, dintr-o crasă incultură, agrementată din belșug cu propagandă, am ajuns să cerem manualelor școlare să rezolve, ele, ceea ce științele la care se referă nu au putut rezolva. În domeniul meu de strictă specialitate, am fost interpelat de nenumărate ori, de pildă, cu privire la faptul că manualele nu disociază riguros între definiția ”nuvelei” și cea a ”povestirii”. A fost de regulă inutil să explic că nici lucrările de specialitate, tratate sau dicționare de teorie literară, nu au reușit să facă o distincție clară și netă și că se contrazic nu numai una cu alta, ci și, adesea, cu ele însele, sau că în alte culturi, ca cea anglo-saxonă, de pildă, o atare diferențiere de gen, considerată de noi ”ontologică”, nici nu există. Îmi dădeam seama că explicațiile mele păreau mai degrabă niște eschive: altul care nici măcar el nu știe cum e de fapt ”corect”! Numiți-mi, vă rog, o carte fără de prihană, fără nicio eroare sau fără nicio afirmație discutabilă, și mă înclin până la pământ în fața descoperirii dvs. De regulă, când avem nedumeriri, mergem la dicționare: ele sunt supremul etalon al informației corecte. Câte bizarerii sau de-a dreptul trăznăi găsim în ele știe orice om cultivat. Ce să mai spun despre ”mama învățăturii” în epoca actuală, cea pe care cu toții o detestăm și o folosim deopotrivă, Wikipedia, și toate site-urile enciclopedice care i-au urmat! Dacă în educație ar fi vorba doar despre a memora luptele lui Ștefan cel Mare și teorema lui Pitagora, atunci chiar nu am mai avea de ce să ne batem capul cu manuale: sunt informații pe care le găsim în n surse, cu 0 lei 0 bani – exagerez, mai e și curentul și hârtia de imprimantă și tonerul, dacă e cazul.
Revin: manualul nu e (doar) o sursă de informație, ci un instrument didactic, care îl ajută deopotrivă pe profesor în predare și pe elev în învățare. Cel puțin deocamdată, în România, este una dintre principalele verigi între aceste două aspecte fundamentale ale instruirii, ale formării.
Pentru limba și literatura română, de pildă, manualele conțin în primul rând texte literare recomandate pentru studiu. Rațiunea acestui fapt e foarte simplă: ca să poți studia un text, trebuie mai întâi să-l citești. Iar ca să-l poată citi TOȚI copiii din clasă, e nevoie de un suport educațional care să îndeplinească această funcție. Textele oferite spre lectură și studiu nu sunt însă ”informație”. Altminteri am ajunge la concluzii de tipul: Din poezia ”Și dacă…” a lui Mihai Eminescu extragem următoarele informații: 1. Se bat ramuri în geam; 2. Se cutremur(ă) plopii; 3. Poetul are în minte pe cineva și 4. Cineva se apropie încet. Manualul are și explicații – de pildă, că ”cineva” în cazul de față este iubita. Sau întrebări ce pot fi adresate elevilor, fie de către profesor, în clasă, fie de către manualul însuși, acasă – de pildă, cine e acel ”cineva” desemnat prin pers. a II-a sg. în textul menționat? Sau propuneri interpretative. Sau opinii / confruntări de opinii critice. Sau exerciții. Sau ilustrații. Sau teme pentru acasă. Sau propuneri de lecturi suplimentare. Și multe, multe altele. Un manual este de regulă construit pe o anume viziune didactică, își ordonează materialul după o anumită strategie educațională, se orientează prioritar către anumite necesități, interese și capacități de studiu etc. E jenant să te apuci să explici, în 2017, lucruri de acest fel, ca pentru copiii de școală primară. E și mai jenant să fii nevoit să faci lucrul acesta pentru dumirirea celor care decid soarta învățământului românesc.
Cred că e limpede pentru toată lumea, din această perspectivă, cam ce înseamnă un instrument ”bun”: cel care te ajută să-ți îndeplinești obiectivele. Puteți face o cheie de 16 turnată în platină și decorată cu Swarovski, tot nu veți reuși să deșurubați cu ea piulițe de 14 sau de 18.
În România de azi, avem de a face cu discrepanțe uriașe în privința nevoilor, intereselor și capacităților de studiu, de la școală la școală, de la clasă la clasă, de la elev la elev. Este una dintre cele mai grave probleme ale învățământului românesc actual: o mână de olimpici și de Colegii Naționale cu rezultate strălucite pe de o parte, un analfabetism funcțional endemic și un abandon școlar în creștere, pe de cealaltă parte. Cine își închipuie că un manual unic va antrena o omogenizare a sistemului se înșală amarnic. În România de azi, varietatea resurselor didactice nu numai că este de dorit. Este crucială. Pentru că în România de azi școala are nevoie de chei franceze de toate dimensiunile. Orice profesor care va fi fost nevoit să predea la o ”clasă de sacrificiu” – așa cum sunt, din păcate, enorm de multe în școala românească actuală – știe bine cât efort, câtă pricepere și câtă ingeniozitate îți trebuie ca să aduci colectivul de elevi de la nivelul ”catastrofal” la cel mediocru. Privați-i pe acești profesori, plătiți de mizerie, desconsiderați social, și de resursele de care au nevoie pentru misiunea lor atât de dificilă, dați salarii mărite profesorilor de la Colegiile Naționale și croiți manualele și auxiliarele pe calapodul acestora și vom avea o Românie armonioasă și echitabilă, în care toți absolvenții de gimnaziu sau de liceu vor promova evaluarea națională sau bacalaureatul cu 10!
Poate Ministerul de resort nu are încredere în capacitatea profesorilor de a alege manualul potrivit pentru sarcinile pe care le au de rezolvat. Îmi aduc și eu aminte de examenul de definitivat, susținut, cred, în 1984. Pe lângă foștii colegi de facultate apăruseră și o serie de chipuri necunoscute, masate, mai toate, în băncile din spatele amfiteatrului. Spre stupefacția mea și a celorlalți colegi, de îndată ce s-au dat subiectele și profesorul supraveghetor, galant, și-a deschis ziarul și a început să citească, unii și-au scos materialele dosite prin pupitre și au început să copieze cu sârg. Din ce? Din manualul unic pe care ei îl predau la clasă, din ce altceva?
Se poate ca neîncrederea Ministerului să fie într-o oarecare măsură îndreptățită – nu sunt în măsură să judec. Cred însă că este datoria elementară a aceluiași Minister să asigure condiții cât mai bune de formare inițială și continuă a cadrelor didactice – inclusiv pregătire în privința modalităților de alegere a manualului celui mai adecvat. După știința mea, din 2001 încoace, după terminarea proiectului finanțat de Banca Mondială care urmărea, între cele patru obiective, editarea manualelor așa-zis ”alternative” și structurarea pieții de carte școlară în România, nu s-a mai întâmplat nimic în acest domeniu particular, deloc lipsit însă de importanță. Cum nu s-a mai întâmplat nimic, de la Legea 1 din 2011 încoace, în privința pregătirii inițiale a cadrelor didactice – în implementarea masteratului didactic și a anului de practică profesională asistată, prevăzute în lege. Cum nu s-a întâmplat nimic semnificativ din 1990 încoace în privința formelor perimate de titularizare și de promovare – ”gradele didactice” – în învățământ. Cum formarea continuă, delegată Caselor Corpului Didactic… În atari condiții, să declari autorii și editurile de carte școlară drept inamic public numărul 1 al învățământului românesc sună ca în anecdota cu arsul canapelei.
Poate Ministerul de resort nu are încredere în corectitudinea cadrelor didactice în alegerile pe care le fac, dat fiind că există și interese financiare la mijloc. S-au făcut cu siguranță abuzuri în acest sens și au apărut situații dubioase din punct de vedere etic, dacă nu chiar penal. Nu sunt, iarăși, capabil să estimez amploarea fenomenului – Ministerul, în schimb, ar trebui să fie, cu informații concrete. Remarc doar în treacăt că, între ”cazurile” reprobabile din școlile noastre care umplu zilnic paginile ziarelor și ecranele televizoare, nu-mi amintesc să fi aflat măcar o singură dată despre vreun profesor sancționat pentru că ar fi luat șpagă ca să recomande cumpărarea vreunui manual sau auxiliar. Mai ardem o dată canapeaua.
Mai mult încă: procedura de acreditare a manualelor nu a fost niciodată analizată și, dacă e cazul, revizuită în principiile ei de funcționare. Tot ce a interesat statul, în ultimele două decenii, a fost faimosul algoritm preț – calitate, prin care s-a pus permanent presiune asupra editurilor să scoată manuale cât mai ieftine, în condiții evidente de dumping, prin care se pare că unor edituri ”agreate” li se creau facilități colaterale pentru a oferta chiar sub prețul de producție tipografică! Multe dintre editurile care dezvoltaseră și un profil educațional, chiar și instituții de renume, puternice, au fost constrânse să abandoneze cartea școlară.
Aș adăuga câteva cuvinte despre procedura de evaluare a ofertelor – construită în modul cel mai vădit pe prezumția de vinovăție, ca multe alte reglementări din patria noastră. De vreo două decenii atrag atenția, inutil, că aceasta nu trebuie secretizată ci, dimpotrivă, transparentizată. Ideea de a alege în mare taină un grup de evaluatori, de a-i zăvorî pentru câteva zile într-un hotel, cu telefoanele mobile confiscate, până își termină treaba – cred că situația nu s-a modificat între timp –, mi se pare o monstruozitate demnă mai degrabă de programele de protecție a martorilor. Rezultatul e previzibil: deresponsabilizarea totală a evaluatorilor. Acum mai mulți ani, în urma unui scandal iscat, ca de fiecare dată, la licitațiile pentru manuale, Ministerul a deniat să afișeze borderourile de evaluare. Am văzut atunci cu ochii mei cum același manual fusese apreciat la absolut toate criteriile cu punctajul minim de către un evaluator și cu punctajul maxim de către un altul – ambii anonimi, de bună seamă.
În aceeași ordine de idei: aflu, din presă, că faimosul ”compendiu” pus la dispoziția elevilor de clasa a V-a a fost publicat anonim. La început n-am vrut să cred, mi-am spus că trebuie să fie vorba de o nouă gogoriță din mass media. Cum să scoți o lucrare de asemenea importanță, care a salvat, de bine de rău, începutul anului școlar pentru mii de elevi, ”sub pecetea tainei”? Dar văd că ziarele chiar s-au ambalat să dezvăluie misterul autorilor care, în trei zile, au produs o atare soluție de avarie. Unul dintre ei chiar și-a declinat identitatea. Cinste lui. Cinste tuturor celor care au salvat copiii de la un început nefast de an școlar, care, de fapt, au ajutat ca gafele Ministerului să nu fie decontate de către cei care nu aveau nicio vină. Cu o singură rezervă, pentru mine impardonabilă: cum de au acceptat regimul anonimității? Din punctul meu de vedere, ei ar fi dintre cei dintâi care să declare, public, că e inacceptabil ca un Minister să scoată castanele din foc cu mâna altora, pentru rezolvarea unor situații pe care el însuși le-a generat.
Una dintre principalele îndatoriri ale învățământului este aceea de a-i învăța pe copii să-și asume responsabilitatea propriilor fapte, bune sau rele. Nu știu cum ”sistemul”, cadrele didactice în particular, își mai poate asuma o atare misiune, atâta vreme cât cei care îl conduc practică în mod consecvent exact contrariul.
Revin la chestiune: în ce mă privește, consider că evaluare a resurselor educaționale școlare – deopotrivă manuale și auxiliare – ar trebui făcută la vedere, și nu cu scopul vreunei ”acreditări” ci pentru evidențierea plusurilor și a minusurilor pe care le are fiecare și, mai ales, a utilității fiecăruia în diverse contexte didactice.
O astfel de evaluare ar trebui făcută anual, pentru întreaga producție de carte școlară disponibilă pe piață. S-au făcut câteva tentative în acest sens, pe la sfârșitul mileniului trecut. Iar cele mai în drept și în măsură pentru o atare evaluare ar trebui să fie asociațiile de profil ale profesorilor – de matematică, română, limbi străine, chimie, fizică ș.a.m.d.
Până în 1990, Societatea de Științe Filologice era, cu toate ingerințele politice inevitabile în acea perioadă, un nume de autoritate în învățământul filologic, deopotrivă preuniversitar cât și universitar. Azi abia mai auzim despre ea. Multe alte asociații de profil ”tradiționale” sunt în situații similare. Altele, formate ulterior – cum este ANPRO, Asociația profesorilor de română ”Ioana Em. Petrescu” de la Cluj – se zbat în permanență la limita supraviețuirii, reușind să fie salvate, uneori, culmea ironiei!, prin sprijinul editurilor de profil școlar, demonizate de către actualul Minister.
Ne fălim cu reforma lui Spiru Haret – ”cea mai avansată din Europa la vremea respectivă” etc. etc. – de parcă noi și nu stră-străbunicii noștri am fi făcut-o. Ar trebui, dimpotrivă, să ne fie jenă că ei au putut, iar noi nu. Oricum, doresc să reamintesc pe această cale că izbânda lui Spiru Haret s-a bazat în foarte mare măsură pe încurajarea asociațiilor profesorale de profil și pe permanenta colaborare cu acestea.
”Încurajare” și ”colaborare” sunt cuvinte care lipsesc din vocabularul decidenților noștri politici – atunci când nu sunt doar simple ”cuvinte”, de rostit pe la discursuri festive sau emisiuni tv. În fapt, pare să funcționeze neabătut regula gregară a lui ”cine nu e cu noi e împotriva noastră!”
În rezumat, unii cred că ne-ar prinde bine manuale unice pentru că editurile private flutură ispita pe dinaintea profesorilor, a directorilor și a inspectorilor și consideră – culmea naivității! – că preluarea prerogativelor editării de manuale de către stat, în regim de monopol, ar pune stavilă abuzurilor și traficului de influență. Alții cred că profesorii din România, slab pregătiți și corupți, nu sunt capabili de alegeri adecvate și corecte în privința manualelor. Alții, dimpotrivă, încearcă să ne convingă că avem de a face cu o falsă problemă, întrucât profesorii au deplina libertate să-și construiască singuri resursele educaționale de care au nevoie și, la urma urmei, un profesor bun nici nu are nevoie de manual, nici ”alternativ” și nici ”unic”. Ciudat argument! Mai ales că premisa lui pare să fie de necontestat. Da, într-adevăr, profesorul și nu manualul e elementul cheie al instruirii. Concluzia raționamentului e în schimb e de tot hazul: păi să se descurce atunci, ce treabă avem noi?
În privința așa-numitelor ”auxiliare”, aberația e încă și mai mare. ”Auxiliar” este, de fapt, orice resursă educațională utilizată de către profesori și / sau elevi în actul educațional. Ce înseamnă autorizarea acestor resurse complementare este pentru mine total de neînțeles. Dacă eu doresc să le prezint la clasă o poezie care nu figurează în manul și nici în vreun auxiliar ”autorizat”, ci într-o ediție de autor sau într-o antologie oarecare, rezultă că trebuie să mă consider bun de pușcărie. Dacă proiectez pe ecran la clasă un material de pe net, așijderea. Dacă dau temă pentru acasă vreun exercițiu dintr-o culegere de acum cinci sau zece ani, care nu mai există pe piață, sunt iarăși culpabil, chiar dacă mă asigur ca textul exercițiului să parvină fiecărui elev fără niciun efort financiar.
Iată, am atins și nervul chestiunii: banii. Sunt mulți părinți și elevi care se plâng, pe bună dreptate, că școala le solicită numeroase cheltuieli – fondul clasei, al școlii, coparticiparea la cheltuieli curente sau de investiții, procurarea de materiale școlare, în care se încadrează și așa-numitele ”auxiliare” etc. Absolut corect. Școlile sunt, știe toată lumea, subfinanțate, fiind astfel nevoite să apeleze la bunăvoința părinților. Dacă decidenții politici ar pune la dispoziția școlilor un fond pentru achiziționarea de resurse educaționale complementare, sau dacă și-ar propune măcar să reglementeze într-un mod realist, transparent și echitabil, relația economică stat – școală – părinți, nu am mai purta astăzi asemenea discuții asupra unor inițiative funambulești, demarate, chipurile, din nobila aspirație pentru ”calitate”. Trăiască cei 6% din PIB, prorogați – ce termen nobil! – an de an de nici nu mai știu când!
Pentru cei care (încă) mai cred în poveștile cu țapi ispășitori și aplaudă soluții la care oamenii politici din nicio țară civilizată nu s-ar obosi nici măcar să se gândească, dară-mi-te să vrea cu tot dinadinsul să le și implementeze, închei cu adevărul elementar că nicăieri și nicicând împuținarea resurselor, de orice fel, în orice domeniu de activitate, nu a adus cu sine nici dezvoltare, nici prosperitate. Din contră.
Dar, precum zice o vorbă celebră, pe care îmi permit să o parafrazez: fiecare popor are învățământul pe care și-l merită.
PS Deși am ajuns filolog, am fost în școală pasionat deopotrivă de matematică. Îmi aduc și acum aminte de cele cinci ”auxiliare” care circulau la vremea respectivă – se poate să fi fost mai multe, nu știu – Arimescu, pentru ”debutanți”, Gheba, o culegere ”solidă” de nivel mediu, și, în topul ierarhiei ca dificultate, Olivotto și Țiu – Pîrșan. E posibil să le mai confund pozițiile, după atâta amar de vreme, dar cu siguranță exista o astfel de eșalonare funcțională. Am rezolvat probleme din toate patru, pe unele grăbit, de rutină, să bifez un anumit subiect, pe altele canonindu-mă cu ele ore și uneori zile întregi. Habar n-am dacă fuseseră ”autorizate” în vreun fel sau altul, știu doar că profesorii pe care i-am avut aveau din ce să recomande, fiecărui elev în parte, în funcție de performanța individuală, cu ce teme să se ia la trântă. Și mai știu și ce sentiment de satisfacție se de mândrie aveai când îți regăseai numele în lista ”rezolvitorilor de probleme”, publicată în fiecare număr al ”Gazetei matematice”. Știe dl. Ministru al Educației câte ceva despre toate astea?

Angajări la Primăria Roman

Angajări la Primăria Roman

angajari primariePrimăria Roman anunță organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată a următoarelor posturi de funcție publică de execuție:
-      Un post de inspector I principal la Biroul Administrare Infrastructură IT și baze de date;
-      Un post de inspector debutant la Serviciul de Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ și Mass Media.
Dosarele se pot depune până la data de 10 octombrie, anul curent iar concursul este planificat pentru data de 26 octombrie, anul curent.
Romanul Financiar

Sindromul burnout: 55 % dintre medicii bucuresteni sufera de stres personal si 52 % de stres profesional

Sindromul burnout: 55 % dintre medicii bucuresteni sufera de stres personal si 52 % de stres profesional

Data ultimei actualizari: 21/09/2017

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti (CMMB) a prezentat un studiu prin care a fost masurat nivelul de stres profesional in randul medicilor din Capitala. Potrivit rezultatelor, 55% dintre medici sufera de stres personal, 52% de stres profesional, 36 la suta de stres legat de interactiunea cu pacientul, iar 24% sufera de toate cele trei tipuri.
Chestionarele aplicate si metodologia folosita sunt standardizate international, conform Copenhagen Burnout Inventory, care masoara trei tipuri de burnout: personal, profesional si cel legat de lucrul cu pacientii. Studiul a fost realizat in perioada aprilie-august 2017.
Continut educational:
Sindromul burnout sau sindromul epuizarii profesionale reprezinta o stare de epuizare, atat fizica, cat si psihica, care apare in special la persoanele a caror profesie implica o responsabilitate deosebita si interactiuni frecvente cu oamenii. Apare tot mai frecvent in epoca moderna si conduce la scaderea performantelor la locul de munca, afecteaza relatiile cu cei din jur si calitatea vietii individului, scrie intr-un comunicat emis de Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti.
Cauzele acestui sindrom sunt, potrivit psihologilor, imposibilitatea de a detine controlul la locul de munca, absenta recunoasterii sociale si munca in exces, care lasa prea putin timp de relaxare sau pentru activitati in familie.
Sindromul burnout duce la scaderea concentrarii si a memoriei, insomnie, creste riscul erorilor si reduce productivitatea. Persoanele afectate pot ajunge la depresie, anxietate, au dificultati in luarea deciziilor, sau o iritabilitate crescuta cu episoade de agresivitate.
Fenomenul este cunoscut si analizat de zeci de ani in Occident, urmarindu-se identificarea cauzelor, evaluarea impactului si reducerea riscului de epuizare profesionala. Este evident ca in domeniul medical sindromul burnout produce suferinte atat profesionistilor, cat si pacientilor, deoarece creste riscul de eroare si reduce performantele.
Sondajul realizat de CMMB a urmarit masurarea nivelului de epuizare si identificarea principalilor factori care accentueaza stresul profesional in randul medicilor, ca si a solutiilor propuse de acestia pentru remedierea situatiei.
Participantii la studiul CMMB au declarat ca lucreaza in medie 42,9 ore pe saptamana si consulta in medie 18,2 pacienti pe zi. 30 la suta au doua locuri de munca, iar 12 la suta, trei sau mai multe job-uri.
Studiul arata ca 55 la suta dintre medicii bucuresteni sufera de burnout personal, 52 de burnout profesional, 36 la suta de burnout legat de interactiunea cu pacientul, iar 24% sufera de toate cele trei tipuri.
Cifrele din studiul efectuat de Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti sunt mai mari decat cele din alte tari europene.
Nivelul sindromului burnout in Franta este de 42,4%, in Germania de 48,7%, iar in SUA, de 45,8%.
Un studiu efectuat in 12 tari europene arata ca 43% dintre medici sufera de epuizare emotionala. In Marea Britanie, studii de specialitate arata cu unul dintre trei medici are simptome de burnout.
Concluziile cercetarii sunt:
•    burnout-ul este prezent intr-un numar destul de mare de cazuri, dar este mai putin legat de lucrul cu pacientii, ci mai degraba de factorii de sistem (birocratie, legislatie neclara, presiuni emotionale ale rudelor, recunoastere sociala redusa, lipsuri materiale). Scorul de stres pentru lucrul cu pacientii este in mod constant mult mai mic decat cel pentru alti factori.
•    solutiile propuse de medici se refera in mare parte la reorganizarea sistemului sanitar, de la reducerea birocratiei la reglementarile mai clare si adecvarea resurselor alocate (de la dotari la numarul personalului) la nivelul solicitarilor din partea societatii.
•    femeile sunt mai afectate de fenomenul burnout decat barbatii.
Ce masuri trebuie luate?
Un real ajutor ar putea fi oferit medicilor de implementarea unor programe de management al stresului. De asemenea, ar fi important ca societatea sa cunoasca si sa recunoasca existenta fenomenului burnout.
Blamarea medicilor si campaniile de culpabilizare nu rezolva problema lipsei de dotari si de personal, ci amplifica stresul si frustrarea profesionistilor, inchizand un cerc vicios.
Autoritatile au prima responsabilitate in ruperea acestuia, prin imbunatatirea conditiilor de lucru, inclusiv accesul la toate variantele terapeutice pentru tratarea pacientilor, dotarea corespunzatoare nivelului de asteptare din societate, debirocratizarea sistemului, realizarea unor legi si protocoale terapeutice clare.
CMMB trage un semnal de alarma privind nivelul de stres si factorii care duc la acesta si se arata deschis pentru dialog cu institutiile responsabile de schimbarea situatiei.

Autor: Adriana Pavel
Adriana Pavel Adriana Pavel are o experienta de 13 ani in televiziune, radio, presa scrisa, comunicare si online content. A petrecut cel mai mult timp in redactiile de stiri ca reporter-redactor, a coordonat echipe de teren, iar scrisul este pasiunea sa.

miercuri, 20 septembrie 2017

FURTUNĂ! Neamţul sub Cod Galben şi la graniţă cu Cod Portocaliu!

FURTUNĂ! Neamţul sub Cod Galben şi la graniţă cu Cod Portocaliu!



COD GALBEN
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului și cantități de apă însemnate;
Interval de valabilitate: 20 septembrie, ora 11 – 21 septembrie, ora 21
Zone afectate: conform textului și hărții
        În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii.
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, cantități de apă importante;
Interval de valabilitate: 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 10
Zone afectate: județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău
       În intervalul 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 10 în județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și pe arii extinse se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.
 În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite și avertizări de fenomene meteorologice periculoase imediate.

Distribuie acest articol:

Zona economică Roman s-a îmbogățit cu un nou obiectiv. Elis Pavaje începe producția în cea de-a treia fabrica, din nordul Moldovei

Zona economică Roman s-a îmbogățit cu un nou obiectiv. Elis Pavaje începe producția în cea de-a treia fabrica, din nordul Moldovei

Fabrica Secuienii Noi Elis PavajeElis Pavaje demareaza productia la Secuienii Noi, judetul Neamt, in cea mai moderna fabrica de pavele si alte produse din beton vibropresat din grup, la finalul unei investitii de peste 10 milioane euro si 9 luni de munca asidua. Scopul investitiei este de a raspunde solicitarilor in crestere de prefabricate din beton (pavele, borduri, rigole, boltari, elemente de canalizare) si de a optimiza costurile logistice pe zona Moldovei.
Am crescut in 25 de ani de la o productie de 6 mp/zi la aproape 10 000 mp/zi, iar in ultimii ani cererea depasea in mod constant capacitatile noastre de productie. Am crescut vanzarile an de an, prin optimizarea proceselor de productie si prin investitii in liniile de productie existente, insa exista o limita pe care nu o mai poti depasi, fara sa asiguri capacitate suplimentara. Astfel incat s-a impus deschiderea unei noi unitati de productie, ca un pas necesar in dezvoltarea companiei”,a declarat Emil Gota, director general Elis Pavaje.
Utilajul de productie, de ultima generatie, achizitionat pentru fabrica de la Secuienii Noi este livrat de un furnizor german, lider in productia de echipamente de productie prefabricate de beton. Linia automatizata integral are o capacitate de productie totala de 5000 mp/zi si dispune de un sistem de monitorizare și control permanent a calității prefabricatelor. Aici se vor produce pavele premium si standard, borduri, boltari, rigole. De asemenea, s-au facut investitii intr-un utilaj ce va produce elemente de canalizare. Hala de productie, cladirea de birouri si spatiile logistice se intind pe o suprafata totala de 50.000 mp. Fabrica asigura 40 de locuri de munca, ocupate aproape integral.Linie productie larg
Unul din obiectivele urmarite prin deschiderea acestei fabrici este impulsionarea vanzarilor pe zona Moldovei, prin asigurarea proximitatii produselor si asigurarea unor servicii de calitate pentru partenerii si beneficiarii din zona. Cu toate ca avem o usoara intarziere fata de termenul anuntat initial, reusim sa deschidem fabrica intr-un moment de virf de cerere: s-a dat startul intr-un final la proiectele realizate din fonduri publice, de asemenea inregistram cresteri semnificative pe sectorul de proiecte rezidentiale”, adaugă directorul general al Elis Pavaje.
Investitia a fost sustinuta din resurse proprii si un credit contractat de la BCR, iar termenul de amortizare a investitiei este de 10 ani.
Elis Pavaje face parte din grupul de firme Elis, detinute de familia Gota, in localitatea Petresti, jud. Alba. Pe langa cele 3 fabrici de pavele si produse prefabricate din beton, care activeaza sub denumirea Elis Pavaje, din grup face parte si Elis Agregate, companie infiintata in 2003, care furnizeaza din balastiera si cariera proprii materii prime de calitate certificata pentru productia Elis Pavaje, cat si pentru vanzare. Cifra de afaceri a grupului, pe anul 2016, a fost de 182,4 milioane lei.
Despre Elis Pavaje
Înfiinţată în 1991, în Petresti, judetul Alba, compania oferă în prezent un sistem complet de produse şi servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la producție, consultanța și proiectare, până la transport, montaj și întreținere pavaj.Elis Pavaje are trei unităţi de producţie, cea mai recenta fiind fabrica din Moldova de la Secuienii Noi, si asigura un volum total de cca 15.000mp/zi. Produsele Elis sunt disponibile în reţelele de bricolaj, într-o reţea vastă de distribuitori, precum şi în showroom-urile proprii, de la fabricile companiei. Pentru detalii, consultaţi www.elis.ro.
Comunicat de presă
Romanul Financiar

Avertizare meteo de furtună! Codul Portocaliu de furtună se apropie de județul Neamț

Avertizare meteo de furtună! Codul Portocaliu de furtună se apropie de județul Neamț

FurtunaAdministrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de Cod Portocaliu de furtună pentru cinci județe din Estul României, celelalte județe fiind sub Cod Galben.
COD GALBEN
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului și cantități de apă însemnate;
Interval de valabilitate: 20 septembrie, ora 11.00 – 21 septembrie, ora 21.00
În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25... 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50...60 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55...60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65...70 km/h și vijelii.
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, cantități de apă importante;
Interval de valabilitate: 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 10
Zone afectate: județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău
În intervalul 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 10 în județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și pe arii extinse se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.
Sursa: ANM
Romanul Financiar