duminică, 30 aprilie 2017

Senator Dan Manoliu: „Așteptăm scuzele publice ale d-lui Lucian Micu pentru acuzele aduse PSD!”

Senator Dan Manoliu: „Așteptăm scuzele publice ale d-lui Lucian Micu pentru acuzele aduse PSD!”

comunicat psd micu onoare lipsa„Dorim sa va transmitem faptul ca am iesit cu aceasta declaratie astazi deoarece am asteptat pana acum ca domnul primar interimar si candidat al PNL la functia de primar al Municipiului Roman, Lucian Micu, sa clarifice acuzele si jignirile aduse PSD prin anuntarea numelui persoanei, reprezentant al PSD, pe care o acuza prin informatiile transmise pe reteaua de socializare Facebook ca i-ar fi atacat familia si i-ar fi adus acuze in ce priveste viata sa de familie.
Din functia de senator de Neamt cat si cea de presedinte al PSD Roman, aduc la cunostinta tuturor ca, asa cum pana acum am dus mereu campanii pozitive bazate exclusiv pe proiecte si fara a face atacuri la persoana, asa vom proceda si in continuare, iar daca domnul candidat Micu nu transmite public si nu aduce dovezi clare despre reprezentantul PSD Roman care i-ar fi adus aceste ofense ,nu putem decat sa concluzionam ca tot acest demers al sau a fost unul marsav si o tentativa ieftina de a se autovictimiza pentru a mai castiga cateva voturi.
Daca domnul candidat Micu a ajuns sa isi expuna pana si familia in acest mod josnic doar pentru a sensibiliza opinia publica romascana si a mai lua cateva voturi, acest lucru nu denota decat disperarea sa si faptul ca duce o campanie plina de minciuni si doreste sa isi insele pana si propriul electorat primit mostenire de la fostul edil.
Nu voi permite niciodata astfel de actiuni ale nici unuia dintre colegii mei din staff-ul PSD Roman, si sunt convins ca nici unul dintre ei nu ar recurge la asemenea gesturi nedemne de calitatea de om politic. In aceste conditii, asteptam scuzele publice ale d-lui Lucian Micu pentru acuzele aduse PSD, iar in caz contrar consider ca acesta nu mai are nimic de spus in ce priveste onoarea domniei sale.”
Comunicat de presă al senatorului Dan Manoliu, președinte al PSD Roman
Romanul Financiar

Realitatea de la CPU Roman: medici umiliți, loviți și agresați verbal. Aparținătorii filmează cu telefoanele și amenință

Realitatea de la CPU Roman: medici umiliți, loviți și agresați verbal. Aparținătorii filmează cu telefoanele și amenință

cpu roman 5Medicul specialist Maria Genoveva Tălmăcel, medic coordonator al Compartimentului de Primire Urgențe - CPU din cadrul Spitalului Municipal de Urgențe Roman descrie situația neobișnuită în care se află personalul medical din acest compartiment al spitalului în relația cu pacienții și aparținătorii.
Domnia sa spune că din cauza faptului că activitatea din CPU Roman este mai puțin mediatizată, pacienții și aparținătorii acestora și-au format o impresie negativă în ceea ce privește actul medical.
Nu știu cum ar trebui să procedăm. La CPU Roman este o problemă reală și generală.
Oamenii nu se mai respectă unii pe alții. Atât de umiliți ca și medici nu ne-am mai simțit de mult. Exemplul este ceea ce s-a întâmplat în săptămâna care a trecut.
Vorbesc în numele meu și al colegilor urgentiști. Sunt cât se poate de conștientă că există oameni și oameni în orice meserie și că fiecare a avut diferite experiențe care au dus la formarea unei păreri personale pe care o generalizează și care determină un comportament reticent față de personalul medical.
E o problema generală în sistemul de sănătate romanesc: personal medical puțin raportat la un număr mare de oameni bolnavi care vor sa își rezolve probleme de orice tip in urgente si care nu accepta ideea unor reguli pe care sa le respectam cu toții.cpu roman 2
Exemple de săptămâna aceasta: M. C., pacient de 31 ani, cu neo gastric internat la gastroenterologie, externat cu recomandarea de a merge la institutul de oncologie Iași. Este un caz social, mama cu retard. O tragedie pentru el si familia lui, înțelegem, empatizam, motiv pentru care a fost investigat computer tomograf deși acesta este privat.
A rămas in CPU 5 zile (sincer va spun cred ca este încă acolo). Nu dorește sa plece la Iași ca nu are bani. Nu îl putem trimite cu ambulanta pentru ca așa sunt protocoalele. S-a implicat si asistenta sociala. Se merge cu programare. E vorba de procedura nu de bani pentru transport.
Mama sa, deși a fost informată, tânărul investigat, și i-a fost explicat ce are de făcut, tot se plânge ca daca nu ai bani nu te baga nimeni in seama
Iar pacienții si aparținătorii din saloanele CPU o filmează si dau din cap nemulțumiți de cat de „călăi” suntem noi, medicii de la CPU Roman.
Sunt tragedii, ajutam mai mult decât ne este permis sa facem in Urgență dar de aici pana la acuzațiile de care v-am spus și reproșuri din 10 in 10 minute, din partea mamei și a celor din salon, este prea mult pentru noi”, spune medicul coordonator al CPU Roman Maria Genoveva Tălmăcel.
cpu roman 1Imaginea negativă care s-a creat în jurul activității medicale din CPU Roman, a activității din Spitalul Roman, se răsfrânge și asupra personalului medical care se implică cu adevărat în actul de vindecare, de tratament și cel profilactic.
Încă de luni, 24 aprilie, am avut parte zilnic de tratamente de genul: „știu eu ca aici se moare. Îmi garantați ca nu pățesc nimici! Daca voi muri cine răspunde?”
Și luni și marți am chemat jandarmii pentru ca am fost agresați verbal. Suntem o mână de oameni care vrem și putem sa ajutam. Încercam sa ne depășim limitele răbdării pentru a putea fi, pe lângă profesioniști, oameni dar....nu putem accepta sa fim umiliți. Vrem sa ne facem treaba cu responsabilitate dar si păstrându-ne demnitatea.
Nu vrem recunoașterea vreunui merit. Credeți-mă ca atunci când salvam pe cineva e cea mai mare mulțumire. Așa umilita ca aici eu nu am fost nicicând și sunt o fire blândă și zâmbitoare.
Aparținătorii stau cu telefoanele si filmează pe mama care se plânge ca nu o baga nimeni in seama ca nu are bani și pe unul băut care nu vrea sa colaboreze.
Acum câteva zile am fost lovita în față de un pacient agitat, băut. Vă întreb: e normal? El e pacient si are dreptate iar eu medic, trebuie sa tac?
Legislația e de așa natura ca nu limitează accesul la 112. La CPU Roman se prezintă oricine pentru orice: panarițiu, coșuri in nas, mâncărimi la organele genitale. Aceste cazuri le-am avut în săptămâna care a trecut.
Noi vrem si putem sa facem ceea ce am învățat. Am avut șansa sa facem o scoală, cu sacrificii din partea familiei, am muncit pentru examenele, diplomele, cunoștințele pe care le avem!
Nu cerem decât respect si sa fim lăsați sa ne facem treaba. Este un serviciu cu o presiune mare pentru ca noi nu lucram cu șuruburi care daca se strica nu-i bai! Nu avem nevoie de presiuni suplimentare. Este si in interesul celor tratați să fie așa.cpu roman 4
In plus rugam a se respecta regulile din CPU: când consultam sa nu intre si aparținătorii peste noi. Trebuie sa respectam intimitatea pacientelor. Venim noi sa întrebam sau sa explicam pe hol. Atunci când mergeți la cineva acasă, respectați regulile casei!
Trebuie să fim lăsați să ne desfășurăm activitatea pentru că dacă sunt alte surse de distragere a atenției nu mai putem fi maxim concentrați pe pacienții care au nevoie de toata atenția noastră”, mai declară medicul coordonator al CPU Roman Maria Genoveva Tălmăcel.
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a adoptat o serie de măsuri care să ducă la o mai mare transparență a actului medical nu numai din CPU ci din toate secțiile unității medicale romașcane. În acest caz s-a aplicat cel mai bine proverbul că „orice minune ține trei zile!”
S-a început bine dar s-a continuat mai puțin bine. Rezultatul acestei „bune informări” pe care a promis-o conducerea Spitalului Roman se răsfrânge asupra personalului din secțiile cheie, cum ar fi CPU.
Calificativul pe care pacienții și aparținătorii l-au dat Spitalului Roman a fost cel mai bine descris de medicul coordonator de la CPU Maria Genoveva Tălmăcel: „știm noi că aici, în Spitalul Roman – CPU se moare. Îmi garantați că nu mi se întâmplă nimic?
Romanul Financiar

Lucian Micu cere PSD să-i lase familia în pace. Ce răspunde Marius Neculai, candidatul social-democraților



Mai este mai puțin de o lună și jumătate până ce romașcanii vor merge la urne ca să își aleagă primarul dar, în mediul online, campania electorală pare să fi început deja. Sâmbătă dimineață, primarul interimar și, cel mai probabil, candidatul PNL pentru această funcție, Lucian Micu a scris pe Facebook o postare în care cerea PSD să-I lase familia în pace.
Lăsați-mi familia în pace! Pentru PSD, campania electorală de alegere a primarului a început deja și oamenii joacă așa cum știu ei mai bine, cu mizerii și minciuni pe care mintea unui om normal nu le poate gândi. Așa ne-am trezit, eu și soția mea, că am fi divorțat și că ne vom încheia socotelile după campanie! Ce mizerie! Ce minciună de ultimă speță! Caracteristic pentru PSD! Când nu ai habar de oraș, de proiecte, de ce-i interesează pe romașcani, ataci abject, arunci pe piață tot felul de zvonuri imbecile! Ca să nu existe dubii: mârșăvia asta m-a prins alături de fetele și de soția mea! Rămâne de netolerat o asemenea atitudine și îi avertizez pe cei de la PSD, dar și pe cei intră in astfel de jocuri murdare, că vor da socoteală în instanță.”
Marius Neculai
La câteva ore a venit și reacția candidatului PSD pentru funcția de prim gospodar al municipiului. Marius Neculai s-a solidarizat cu Lucian Micu și a declarat că este condamnabilă o asemenea atitudine.
Viața de familie este intimă și nu poate face obiect de campanie! Campania trebuie sa fie constructivă. În campanie trebuie să se confrunte programele candidaților, adică ceea ce pot face ei pentru cetățenii orașului. Campania nu este despre candidați, nici despre familiile acestora. Eu, Marius Neculai, mă angajez ca în toată această perioadă, până la sfârșitul campaniei electorale , să lansez idei și programe constructive, toate în interesul romașcanilor. Doresc o campanie curată și invit pe ceilalți candidați să se alature. Chiar inițiez prin asumare un protocol în acest sens. Faptul că în mediul virtual există o libertate de exprimare, uneori fără limite, permite apariția unor calomnii incalificabile. De aceea mă solidarizez cu contracandidatul meu Lucian Micu, în demersul comun care roagă și atrage atenția tuturor acelora care vor să se exprime în această campanie electorală, să o facă așa cum a cerut Isus cărturarilor și fariseilor care vroiau sa arunce cu pietre in femeia pe care o aduseseră în fața Lui: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
Personal nu cred că cineva din PSD ar fi lansat vreo informație defăimătoare despre familia Micu. Las la aprecierea romașcanilor sa cântărească cine a avut interes sa faca public acest zvon!”
Postarea în care Lucian Micu a fost ștearsă, între timp, de pe Facebook, dar apaține unui cont denumit generic ”gazetă” și care nu este asumat de nimeni.

Cristian Tudor Popescu l-a desfiinţat pe Traian Băsescu: „Omul ăsta a mințit cel mai mult dintre președinții României. E campionul minciunii”

29 Apr 2017 - 08:51
Cristian Tudor Popescu l-a desfiinţat pe Traian Băsescu: „Omul ăsta a mințit cel mai mult dintre președinții României. E campionul minciunii”
Cristian Tudor Popescu l-a desfiinţat în direct pe fostul preşedinte, Traian Băsescu. Jurnalistul s-a declarat revoltat de declarațiile recente ale lui Băsescu pe tema unei justiții mai blânde cu femeile condamnate. Dar asta nu e tot. Cel poreclit CTP-ul l-a făcut campionul minciunii pe Băsescu şi l-a numit păcălici.
"Omul ăsta a fost zece ani președintele României. Tot ce face acum este... Eu mă simt mânjit cu căcat din cap până-n picioare. El nu simte nimic. A fost votat de două ori de cetățenii acestei țări. Ce fel de popor suntem dacă am fost n stare să-l votăm pe individul ăsta? Eu nu l-am votat niciodată. Nici prima, nici a doua oară. Eu nu am crezut niciodată în individul ăsta. De la început, din 2004. La început am simțit lucrul ăsta și apoi mi s-a confirmat într-o discuție privată pe care am avut-o în iarna lui 2005. Mi-a fost clar că e ceva profund pârât cu acest individ în momentul Dragă Stolo. Nu știu din ce e făcută nația dacă a fost în stare să înghită momentul ăla de brigadă artistică, un aranjament dezgustător. Faptul că a putut să joace acest teatru... Omul ăsta a mințit cel mai mult dintre președinții României. E campionul minciunii. Nicolae Ceaușescu nu mințea, era sub demnitatea lui. El îți comunica că nu exiști și că trebuie să asculți ce-ți spune el. Traian Băsescu nu are nimic sfânt. El nu crede în nimic, nu are niciun reper moral. Acum râde lumea de el, a ajuns un păcălici, a ajuns un papagal. Nu am crezut că nu are organul ridicolului", a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.
Citeşte mai multe despre:   cristian tudor popescu,   traian basescu

Iohannis mută steagul Marii Britanii și intră în gura presei. Care a fost influența vizitei în Spania asupra președintelui?

Autor: Dan Constantin 30 Apr 2017 - 10:06
Iohannis mută steagul Marii Britanii și intră în gura presei. Care a fost influența vizitei în Spania asupra președintelui? express.co.uk
Presedintele României a facut un gest catalogat drept meschin de publicatia britanică Express, sustinătoare a Brexitului.
Pentru a ajunge să dialogheze direct cu presa, Iohannis a mutat din loc, pe aleea drapelelor de la Consiliul European, steagul Marii Britanii.
Gestul presedintelui român, practic dar neobisniuit ca protocol, a fost interpretat negativ în conditiile in care la sedinta Consiliului se discută conditiile iesirii Marii Britanii din UE.
Mai mult, problema cea mai sensibilă a britanicilor-diferendul cu Spania asupra Gibraltarului- poate sa asocieaze gestul lui Iohannis, CU O PUTERNICĂ SEMNIFICATIE DIPLOMATICĂ de vizita  recentă în Spania desfasurată într-un regim cvasisecret.
Citeşte mai multe despre:   klaus iohannis

Vladimir Kliciko spulberat de britanicul Joshua. Victorie prin KO

30 Apr 2017 - 07:51
Vladimir Kliciko spulberat de britanicul Joshua. Victorie prin KO


Boxerul britanic Anthony Joshua l-a învins prin KO tehnic în repriza a 11-a pe ucraineanul Vladimir Kliciko, sâmbătă seara, într-un meci pentru titlurile mondiale IBF, WBA, IBO la categoria grea, în gala desfăşurată pe stadionul Wembley din Londra, în faţa a 90.000 de spectatori.

Joshua (27 ani), campion olimpic în 2012, a obţinut a 19-a sa victorie la profesionişti, un lucru incredibil fiind acela că toate s-au încheiat înainte de limită.

Kliciko (41 ani), şi el campion olimpic, în 1996, a ratat revenirea în ring după ce în 2015 şi-a pierdut centurile de campion mondial în faţa altui englez, Tyson Fury. Kliciko are în palmares 64 de victorii (53 KO) şi 5 înfrângeri (4 KO).

Kliciko a dominat tactic meciul în primele reprize, dar în runda a cincea a fost trimis la podea de Joshua, un lucru care mai mult l-a întărâtat pe ucrainean, care a abătut o ploaie de pumni asupra lui Joshua. Britanicul, care deţinea deja centura IBF, a fost practic salvat de gong, dar în repriza următoare, a şasea, a fost făcut şi el knock-down.

Vladimir Kliciko a controlat în continuare lupta, iar Joshua a rezistat, iar în runda a 11-a a dat atacul şi Kliciko a ajuns din nou la podea. Ucraineanul s-a ridicat şi a mai fost făcut o dată knock-down, după care arbitrul a fost nevoit să oprească lupta.
www.agerpres.ro
Citeşte mai multe despre:   Vladimir Kliciko

Primarul Lucian Micu: mesaj către cei care amesteca familia cu politica. „Lăsați-mi familia în pace!”

Primarul Lucian Micu: mesaj către cei care amesteca familia cu politica. „Lăsați-mi familia în pace!”

mesaj lucian micuÎn cursul dimineții zilei de astăzi, sâmbătă, 29 aprilie, pe pagina personală de Facebook a primarului municipiului Roman Lucian Micu a apărut un mesaj cu trimitere directă către un partid politic.
Șeful administrației romașcane a găsit un mesaj pe un cont de Facebook pe care l-a și raportat, mesaj legat de familia acestuia. Contul a fost închis de administratorii Facebook.
Mesajul primarului Lucian Micu
„Pentru PSD, campania electorală de alegere a primarului a început deja și oamenii joacă așa cum știu ei mai bine, cu mizerii și minciuni pe care mintea unui om normal nu le poate gândi.
Așa ne-am trezit, eu și soția mea, că am fi divorțat și că ne vom încheia socotelile după campanie! Ce mizerie! Ce minciună de ultimă speță! Caracteristic pentru PSD! Când nu ai habar de oraș, de proiecte, de ce-i interesează pe romașcani, ataci abject, arunci pe piață tot felul de zvonuri imbecile!
Ca să nu existe dubii: mârșăvia asta m-a prins alături de fetele și de soția mea! Rămâne de netolerat o asemenea atitudine și îi avertizez pe cei de la PSD, dar și pe cei intră in astfel de jocuri murdare, că vor da socoteală în instanță.”
Sursa: Facebook Lucian Micu https://www.facebook.com/lucian.micu.50
Romanul Financiar

Marius Neculai: „Viața de familie este intima si nu poate face obiect de campanie!”

Marius Neculai: „Viața de familie este intima si nu poate face obiect de campanie!”

marius neculai replica„Campania trebuie sa fie constructiva. In campanie trebuie sa se confrunte programele candidaților, adică ceea ce pot face ei pentru cetățenii orașului.
Campania nu este despre candidati, nici despre familiile acestora.
Eu, Marius Neculai ma angajez ca in toata aceasta perioada, pana la sfarsitul campaniei electorale , sa lansez idei si programe constructive, toate in interesul romașcanilor.
Doresc o campanie curata si invit pe ceilalti candidati sa se alature. Chiar initiez prin asumare un protocol in acest sens.
Faptul ca in mediul virtual exista o libertate de exprimare, uneori fără limite, permite apariția unor calomnii incalificabile. De aceea ma solidarizez cu contracandidatul meu Lucian Micu, in demersul comun care roagă și atrage atenția tuturor acelora care vor sa se exprime in aceasta campanie electorală, sa o facă așa cum a cerut Isus cărturarilor și fariseilor care voiau sa arunce cu pietre in femeia pe care o aduseseră in fata Lui: "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
Personal nu cred ca cineva din PSD ar fi lansat vreo informație defăimătoare despre familia Micu.
Las la aprecierea romașcanilor sa cântărească cine a avut interes sa facă public acest zvon!”
Marius Neculai

Felicitări! Elevul Andrew Okukura Hiroaki, două medalii de bronz la Olimpiadele Naționale de Fizică și Matematică

Felicitări! Elevul Andrew Okukura Hiroaki, două medalii de bronz la Olimpiadele Naționale de Fizică și Matematică

medalii de bronz 2Pe pagina socială a Liei Okukura a fost postat un mesaj care nu poate decât să ne bucure, pe noi ca romașcani și să fim mândri că avem astfel de elevi.
Aflăm din mesaj că Andrew Okukura Hiroaki , elev la Colegiul Național Roman Vodă, se întoarce în Roman, după o perioadă în care a participat la două olimpiade naționale, cu două medalii binemeritate care fac cinste familiei, colegului, profesorilor și, nu în ultimul rând, colectivității din care face parte.
Dupa doua saptamani grele, la Olimpiada Nationala de Matematica (Timisoara) si la Olimpiada Nationala de Fizica ( Targu Jiu), unde inca suntem acum, ne vom intoarce azi in sfarsit la Roman. medalii de bronz 1
Cu gramada de emotii si "ghinion" de tip romanesc - la fizica proba practica materialele pe care Andy le-a primit nu functionau si dupa o ora si jumatate din 3, cat a durat proba, i-au adus altele, ne intoarcem acasa cu doua medalii de bronz.
Meritul acestor rezultate frumoase , la clasa a X-a, este nu doar al copilului, ci si al profesorilor de la clasă ai copilului meu, domnul profesor Marian Ursarescu ( matematica) si domnul profesor Constantin Ostafe (fizica), doi profesori extraordinari, carora eu le multumesc din toata inima!” – Lia Okukura. Sursa: https://www.facebook.com/lia.okukura?fref=ts
Romanul Financiar

Colegiul Roman Vodă: Chiriac George și Buțiurcă Mihnea, medalii de aur și argint la Olimpiada Națională de Fizică

Colegiul Roman Vodă: Chiriac George și Buțiurcă Mihnea, medalii de aur și argint la Olimpiada Națională de Fizică

elevii chiriac georgeElevii calificați la faza naționala a Olimpiadei de Fizica s-au întors cu rezultate foarte frumoase:
-Butiurca Mihnea, cl. a VI-a A - mențiune MEC si medalie de argint, prof. Ostafe Constantin;
-Chiriac George, cl. a VIII-a B - premiul I si medalie de aur, prof. Merfea Romeo;
-Okukura Andrew, cl. a X-a A - medalie de bronz, prof. Ostafe Constantin;
Felicitari elevilor, părinților si profesorilor îndrumători!
Romanul Financiar

vineri, 28 aprilie 2017

Târgul „Expofashion” va avea loc în Piața Roman Vodă, din 10 mai. Va fi amplasat un cort de dimensiuni mari

Târgul „Expofashion” va avea loc în Piața Roman Vodă, din 10 mai. Va fi amplasat un cort de dimensiuni mari

targ expofashionCamera de Comerț și Industrie Neamț a solicitat aprobarea asocierii cu Municipiul Roman în vederea organizării Târgului „Expofashion” la Roman, în perioada 10-14 mai 2017, în Piața Roman-Vodă.
La acest târg sunt invitați producători români de încălțăminte și îmbrăcăminte care își vor expune mărfurile fabricate în România, într-un spațiu expozițional care include un cort separat de 24 m x 12 m precum și spații de expunere care totalizează 72 mp, în Piața Roman-Vodă, și se adresează cetățenilor din municipiul Roman, Zona Roman Metropolitan și nu numai.
Primăria Roman va pune la dispoziția Camerei de Comerț și Industrie Neamț, în mod gratuit, spațiul expozițional necesar în Piața Roman-Vodă (cort separat de 24 m x 12 m precum și spații de expunere care totalizează 72 mp).
Montarea/demontarea echipamentelor şi a întregii logistici necesare organizării Târgului „Expofashion” va avea loc începând de vineri 5 mai 2017 de la ora 8:00 până marți 16 mai 2017 ora 20:00.
Romanul Financiar

„PSD va dovedi că este cel mai apreciat partid de către nemțeni!”

„PSD va dovedi că este cel mai apreciat partid de către nemțeni!”

psd partid tare 1Ionel Arsene, președintele PSD Neamț
„La sedinta Comitetului Executiv Judetean PSD Neamt, pe care am condus-o astazi, am luat decizii importante pentru perioada urmatoare, in contextul in care vom avea pe 11 iunie alegeri locale partiale in localitatile Pipirig, Baltatesti si municipiul Roman.
Ne asteapta o perioada incarcata din punct de vedere politic in judet dar entuziasmul si increderea colegilor mei ma fac sa fiu increzator ca PSD va dovedi inca o data ca este cel mai apreciat partid de catre nemteni.psd partid tare 3
Le-am prezentat colegilor in sedinta de azi propunerile de candidati si am votat proiectul de hotarare privind desemnarea coordonatorilor locali de campanie, respectiv deputatul Danut Andrusca pentru Pipirig, primarul de Tirgu Neamt Daniel Harpa pentru Baltatesti, iar parlamentarii Dan Manoliu si Alexandru Rotaru pentru municipiul Roman.
Tot in sedinta de astazi am votat alaturi de colegii mei o hotarare privind planul de masuri pentru dinamizarea activitatii de partid in organizatiile locale. Planul asumat astazi prevede masuri si termene clare pentru atragerea de noi membrii cat si actualizarea bazei de date existente.”
psd partid tare 2Marius Neculai, președinte executiv PSD Roman
„Am participat astazi la sedinta Comitetului Executiv Judetean al PSD Neamt in cadrul careia am luat hotarari importante alaturi de colegii mei privind activitatea politica pe care partidul o va desfasura in perioada urmatoare.
Ii multumesc presedintelui PSD Neamt, Ionel Arsene, si colegilor mei din partid pentru modul in care m-au primit in Partidul Social Democrat si mai ales pentru increderea pe care o au in mine si in sansa mea de a deveni primarul Romanului.
Ma bazez pe sprijinul neconditionat al colegilor mei si in special pe cel al parlamentarilor Dan Manoliu si Alexandru Rotaru, alaturi de care voi coordona campania electorala pentru municipiul Roman pentru alegerile din 11 iunie.”
Romanul Financiar

Poza zilei! Doi consilieri locali pe un balansoar în Parcul Municipal Roman

Poza zilei! Doi consilieri locali pe un balansoar în Parcul Municipal Roman

doi pe un balansoarVineri, 28 aprilie, conducerea Primăriei Roman a inaugurat parcul de joacă modernizat din Parcul Municipal. Alături de primarul Lucian Micu au stat și consilierii locali.
Doi dintre aceștia, Constantin Ghica și Daniela Suman, consilieri locali PNL și-au adus aminte de copilărie și de piesa de teatru „Doi pe un balansoar”, de William Gibson și au testat balansoarul pentru copii. Au fost priviți atent de un coleg de consiliu și de partid, Mircea Beloiu.
Satisfacția a fost maximă dar…ce-i frumos ține puțin.
Romanul Financiar

Lucian Micu: „Istoria nu se învață din cărți. Aceasta este istoria trăită, istoria reală.” Ziua Veteranilor, la Roman

Lucian Micu: „Istoria nu se învață din cărți. Aceasta este istoria trăită, istoria reală.” Ziua Veteranilor, la Roman

ziua veteranilor 1Vineri, 28 aprilie, la Monumentul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea” a avut loc ceremonialul militar-religios dedicat Zilei Veteranilor de Război.
La evenimentul organizat sub patronajul Garnizoanei Roman au luat parte primarul Lucian Micu, consilieri locali, senatorul PSD Dan Manoliu, veterani de război şi familiile acestora.
Au fost prezente și delegațiile oficiale ale partidelor politice cu reprezentare în CL Roman, respectiv ale PNL și ale PSD.
În discursul său, primarul Lucian Micu le-a mulțumit veteranilor pentru că s-au sacrificat pentru a apăra patria, neamul, steagul și onoarea şi a făcut apel la conducerile școlilor să organizeze întâlniri ale elevilor cu veteranii de război, pentru a cunoaşte istoria de la cei care au „scris-o” prin jertfă şi fapte de curaj.
La finalul ceremonialului, oficialitățile prezente au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor şi au asistat la defilarea plutoanelor militare.ziua veteranilor 3
Mă adresez dumneavoastră în acest mod, nu doar datorită vârstei înaintate, ci, în primul rând datorită excepționalelor virtuți pe care le-ați cultivat de-a lungul vieții. Patrie, neam, steag, onoare, nu sunt doar simple cuvinte. Sunt valorile care ne definesc ca români, oriunde ne-am afla.
Mă înclin cu respect în fața dumneavoastră, în semn de adâncă prețuire pentru sacrificiile făcute în anii tinereții, ani la care un tânăr se descoperă și-și caută drumul în viață. Un drum care ar trebui să fie lin, în care greutățile să fie doar acelea legate de alegerile pe care le facem. Dumneavoastră, în acei ani, ați ales să vă apărați patria. Neamul, steagul și onoarea.
Poate că societatea a făcut prea puțin pentru dumneavoastră. Știu că nicio recompensă financiară nu va putea șterge șocul frontului, dispariția prietenilor, a colegilor, a rudelor. Dar, vreau să știți că aici, în Roman, sunteți respectați. Îmi doresc ca împreună să găsim cele mai bune soluții ca să vă fie bine. Să vă bucurați în liniște de copii și nepoți, cărora să le transmiteți aceleași virtuți care v-au însoțit toată viața. Doar așa putem face o lume mai bună.  
ziua veteranilor 2Astăzi, lansez și o provocare pentru directorii unităților de învățământ din orașul nostru. Organizați în sediile școlilor, la orele de dirigenție, de educație civică, la cele opționale, întâlniri ale elevilor cu veteranii de război. Prezentați-le pilde, arătați-le exemple vii, ascultați-le poveștile. Dincolo de programa școlară, vă asigur că vor avea ce învăța. Istoria nu se învață doar din cărți. Aceasta este istoria trăită, istoria reală”, a spus primarul municipiului Roman Lucian Micu.
Romanul Financiar

Lucian Micu a inaugurat noul loc de joacă modernizat din Parcul Roman împreună cu copiii prezenți

Lucian Micu a inaugurat noul loc de joacă modernizat din Parcul Roman împreună cu copiii prezenți

inaugurare loc de joaca 1Vineri, 28 aprilie, de la ora 11.00, primarul de Roman, însoțit de jurnaliști și de o parte dintre consilierii locali, a vizitat Parcul Roman și locul de joacă recent amenajat și dotat cu utilaje de joacă moderne.
Vizita a fost considerată deschiderea oficială a sezonului estival în Parcul Municipal Roman și o inaugurare a plimbărilor cu bărcuțele pe lac.
Lucian Micu a fost înconjurat de copilașii prezenți cu părinții la deschiderea spațiului de joacă modernizat. Conducerea Primăriei Roman a primit felicitări de la părinții care se plimbau cu copiii în parc pentru inițiativa pe care a avut-o în realizarea unui loc de joacă modern, dotat cu utilaje omologate și asigurat cu pavaje de cauciuc și pentru reamenajarea Grădinii Zoologice.inaugurare loc de joaca 2
Inaugurăm noul sezon în Parcul Municipal. Ne aflăm la noul loc de joacă. Am mutat pe cel vechi de lângă terenul de fotbal pentru a oferi copiilor și părinților un cadru în care să fie doar ei și să se relaxeze.
Ca element de noutate, am montat aceste pavele de protecție pentru ca cei mici să nu se lovească dacă se întâmplă să cadă.
Luni, 1 mai, am dat dispoziție ca toți romașcanii să se plimbe cu bărcuțele gratuit, respectând regulamentul Administrației Parcului Municipal. Sper să avem vreme frumoasă.
Avem organizată și o licitație pentru firmele care doresc să vină cu carturi mici pentru copii, spațiul stabilit fiind spre poarta principală, limitat. Avem patru solicitări dar vom vedea cine va câștiga licitația.
inaugurare loc de joaca 3Am reorganizat și grădina zoologică pe care o avem în parc și suntem în curs de obținere a avizelor de funcționare.
Valoarea investiției de aici, ceea ce ține de modernizarea locului de joacă și dotarea acestuia, se ridică la valoarea de 70.000 lei.
Vreau să vă spun că am avut o ofertă de la o firmă din București, pentru amenajarea unui astfel de loc de joacă în valoare de 116.000 lei deci putem spune că am realizat o economie de aproape 50.000 lei, lucrând cu echipele primăriei”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.
Imediat după deschiderea porților de acces în locul de joacă, copiii care așteptau curioși au intrat și au testat utilajele pregătite special pentru ei.
Părinții au apreciat în special faptul că suprafața de joacă este acoperită de un covor de cauciuc special pentru astfel de spații.
Spațiul de joacă este destinat numai copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani.
Romanul Financiar

Posturi de medici și un farmacist scoase la concurs la Spitalul Roman

Posturi de medici și un farmacist scoase la concurs la Spitalul Roman

posturi scoase la concursSpitalul Municipal de Urgență Roman, în conformitate cu prevederile OMS 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, scoate la concurs următoarele posturi:
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea BOLI INFECȚIOASE la Secția Boli Infecțioase
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea MEDICINĂ DE LABORATOR pentru Laboratorul de analize medicale
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea MEDICINĂ INTERNĂ la Secția Medicină Internă
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea CARDIOLOGIE la Secția Cardiologie
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea OBSTETRICA-GINECOLOGIE la Secția Obstetrică-Ginecologie
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea RADIOLOGIE-IMAGISTICĂ MEDICALĂ pentru Laboratorul de Radiologie- Imagistică Medicală
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea PEDIATRIE la Secția Pediatrie
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea ENDOCRINOLOGIE la Compartimentul Endocrinologie
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea DIABET ZAHARAT, NUTRITIE ȘI BOLI METABOLICE la Compartimentul Diabet zaharat, nutritie și boli metabolice
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea NEUROLOGIE la Secția Neurologie
- un post de medic specialist confirmat în specialitatea MEDICINĂ INTERNĂ la Secția Medicină Internă
- un post de FARMACIST cu drept de liberă practică la Farmacia Spitalului.
Taxa de concurs este 150 lei.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul instituției.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
,, Viața Medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, telefon 0233742511.
Sursa: Facebook Spital Roman