joi, 6 aprilie 2017

Marele Premiu BIEFF 2017 sfidează graniţele - 489 Years, o incursiune în zona demilitarizată coreeană

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat duminică, pe 2 aprilie 2017. Publicul a fost şi anul acesta prezent în număr impresionant la proiecţiile şi evenimentele BIEFF şi a demonstrat încă o dată interesul său pentru cele mai inovatoare experimente de la graniţa între cinema şi arta vizuală.

Mare parte din proiecţii au fost sold out, de pildă cele din competiţia internaţională, concepută în 2017 sub semnul a cinci teme de acută relevanţă pentru societatea contemporană - You Are Another Me, The Politics of the Body, Searching for Transcendence, The Alchemy of the Frame, Cutting the Cord.

Au rulat de asemenea cu casa închisă şi programe speciale, realizate, ca şi în anii precedenţi, în parteneriat cu câteva dintre cele mai importante festivaluri de film şi instituţii de artă vizuală europene: Berlinale Forum Expanded: Nostalgia for the Future, Quinzaine des Réalisateurs Cannes: Endless Poetry, de Alejandro Jodorowsky, Cinedans Amsterdam: Emotional Bodies.

De asemenea au fost sold out toate proiecţiile Manifesto, de Julian Rosefeldt, cu Cate Blanchett, şi ale programului Golden Shorts - Best Films in Major Festivals.

Toate acestea au provocat publicul la dezbatere şi implicare, cu un focus particular pe ideea de alteritate, pe necesitatea acută a empatiei, toleranţei şi incluziunii. Creată sub semnul salutului antic al civilizaţiei Maya IN LAK'ECH ALA K'IN - care se traduce prin TU EŞTI UN ALT EU / YOU ARE ANOTHER ME - ediţia 2017 a invitat publicul la un exerciţiu de empatie, punând în discuţie abilitatea fiecăruia dintre noi de a ne transpune în pielea semenilor noştri. Am considerat demersul acesta o necesitate acută în special în momentul de faţă, în lumina conflictelor sociale şi a crizei umanitare recente. Selecţia BIEFF 2017 a fost realizată de directorul artistic al festivalului, Adina Pintilie, în colaborare cu Dan Angelescu, curator asociat.



Juriul BIEFF a fost format din profesionişti de renume ai industriei, cu experienţă îndelungată în comitete de selecţie şi în posturi manageriale cheie: Nora Molitor - reprezentant Berlinale Forum Expanded şi Arsenal Institute for Film and Video Art; Paolo Moretti - membru al comitetului de selecţie al Festivalului de Film Documentar FIDMarseille şi program advisor pentru Visions du Réel Nyon; Boglárka Nagy - responsabil de proiecte de film la Institutul Francez din România şi programatorul Cinema Elvire Popesco.

Marele premiu BIEFF 2017, în valoare de 3.000 de euro, i-a fost acordat artistei vizuale Hayoun Kwon, pentru filmul 489 Years. Premiul a fost oferit de Institutul Cultural Român. Cei trei juraţi şi-au motivat astfel alegerea: "Combinând animaţia 2D şi 3D cu elemente de documentar, 489 Years este o experienţă imersivă în zona demilitarizată DMZ de la graniţa dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. În loc să folosească tehnicile de animaţie pentru a construi o realitate alternativă, creativitatea lui Kwon deschide un spaţiu virtual al unui teritoriu 'real' şi în acelaşi timp fantastic, oferindu-ne astfel acces într-o zonă în mod obişnuit interzisă. Prin crearea de imagini generate pe computer ca posibile extensii ale materialului documentar, 489 Years este o reflecţie contemporană plină de forţă despre natura imaginii şi despre noile frontiere ale naraţiunii şi ale imaginaţiei."


Premiul pentru Cel mai bun regizor, în valoare de 1.500 de euro în servicii de postproducţie (oferit de Cinelab România), i-a fost acordat lui Diogo Costa Amarante, pentru Small Town. "Cu un montaj poetic şi narativ şi un format ce depăşeşte graniţele cinemascopice, Diogo Costa Amarante abordează cu îndrăzneală problematica morţii şi a conştientizării ei, privind în interiorul unei relaţii mamă-fiu. Construind un echilibru fragil între consideraţia filozofică şi emoţionalizarea reţinută, artistul lasă loc liber propriei sale imagistici şi percepţii." (motivaţia juriului BIEFF 2017)


Un al doilea premiu oferit de Cinelab, cu aceeaşi valoare, este Premiul pentru Cel mai bun concept vizual, care a mers la Ronny Trocker, pentru filmul Summer. "Pornind de la o fotografie deja existentă, Summer reconstituie şi re-interpretează o situaţie dată cu ajutorul unei animaţii 3D idiomatice. Într-o alternanţă de imagini statice şi în mişcare şi pendulând între punctul de vedere al subiectului şi al celor care îl privesc, filmul descoperă iconografia originară a fotografiei; Ronny Trocker destabilizează percepţia spectatorului şi pune sub semnul întrebării - dacă nu chiar subminează - senzaţionalismul din media de azi." (motivaţia juriului BIEFF 2017)


Premiul pentru Cel mai bun regizor român, oferit de Uniunea Cineaştilor din România (în valoare de 1.000 de euro), a fost acordat Luizei Pârvu şi lui Toma Peiu, pentru Sisyphus 2.0. "Sisyphus 2.0 transferă o parabolă a antichităţii greceşti - mai precis varianta ei adaptată de către literatura existenţialistă franceză - într-un flux infinit de înregistrări ale camerelor de supraveghere, o documentare a încercărilor fiecărei zile de a da un sens vieţii. Imagini banale ale rutinei zilnice devin reprezentări ale inepuizabilei capacităţi de adaptare de care dă dovadă fiinţa umană." (motivaţia juriului BIEFF 2017)


Menţiunea specială a juriului BIEFF a revenit pentru al doilea an la rând lui Gabriel Abrantes, de data aceasta pentru A Brief History of Princess X, "care aduce laolaltă două personaje istorice - Constantin Brâncuşi şi Prinţesa Marie Bonaparte - ilustrând cu virtuozitate întâlnirea celor doi. Menţiunea Specială a Juriului se acordă pentru abilitatea cu care autorul condensează o parabolă artistică şi socială profundă într-o naraţiune construită cu precizie, într-o combinaţie reuşită între seriozitatea subiectului şi o abordare plină de umor." (motivaţia juriului BIEFF 2017)


Ca în fiecare an, am fost foarte curioşi să aflăm părerea publicului despre selecţia BIEFF 2017. Competiţia pentru Premiul Publicului a fost foarte strânsă în 2017, jumătate dintre filme fiind foarte aproape ca număr de voturi de primul loc. Ne-am bucurat aşadar să acordăm Premiul Publicului celor două filme: Peep Show, de Rino Stefano Tagliafierro - un omagiu fermecător adus istoriei artei, în care regizorul merge pe urma senzualităţii şi erotismului de-a lungul diferitelor perioade istorice şi culturi - şi I Made You, I Kill You, de Alexandru Petru Bădeliţă - un tulburător exerciţiu de auto-exorcizare despre copilăria dificilă a autorului, într-un surprinzător mix suprarealist de colaj, animaţie, documentar şi arhive personale.


Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF a avut loc în perioada 28 martie - 2 aprilie 2017, la Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinema Elvire Popesco.

Organizatori: Asociaţia Culturală Manekino, în parteneriat cu PRINTOR COM şi Asociaţia Film Monitor
Co-finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Cu sprijinul: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaştilor din România, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Ambasada Franţei, Institutul Francez, Goethe-Institut, Forumul Cultural Austriac, Swiss Sponsors' Fund, Ambasada Elveţiei, Ambasada Suediei, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Institutul Italian de Cultură, Fundaţia Culturală Greacă, Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Universitatea Naţională de Arte, MUBI
Sponsori: Cinelab România, NouMax, MDV Studio, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti
Parteneri de ospitalitate: Hotel Venezia, Journey Pub, Lente, Lokal, Sky Tour
Văzut de: Radio Guerrilla | Parteneri: DHL, Canopy, ZeList Monitor | Bilete prin: Eventbook
Parteneri media: Radio România Cultural, HotNews, Agerpres, Cinemagia, Zile şi Nopţi, Cinemap, Adevărul LIVE, BRRlog, Scena9, Cinepub, Decât o Revistă, Observator Cultural, Revista ARTA, Revista Zeppelin, Igloo, Liternet, Ziarul Metropolis, Ziare.com, IQads, ART7, SUB25, Think Outside the Box, All About Romanian Cinema, Acoperişul de sticlă, Dissolved Magazine, The re:art, A List Magazine, Glamour România, Bucharest City App, Film New Europe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu