Sâmbătă, 1 aprilie 2017, a avut loc la Sibiu premiera celui mai recent spectacol în regia Gianinei Cărbunariu, Vorbiţi tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?. E drept, poate părea un titlu păcăleală de 1 aprilie însă spectacolul e cât se poate de serios. Aşa cum ne-a
obişnuit deja, Gianina Cărbunariu lucrează foarte intens la
spectacolele pe care le regizează. Ea înţelege să facă o muncă asiduă de
documentare şi să aducă pe scenă situaţii din realitatea socială
recentă. Pentru a înţelege de ce sunt speciale spectacolele Gianinei
Cărbunariu trebuie să pornim de la o discuţie axiologică.
O lungă tradiţie autoritaristă a subjugat arta idealurilor progresiste. Imperativele rezultate din acest tip de perspectivă se traduceau barbar şi simplist în condiţionări de tipul: dacă spectacolul nu conduce la formarea conştiinţei de clasă şi nu aduce clasa muncitoare mai aproape de cultură, spectacolul e decadent-burghez, producător de alienare şi falsă conştiinţă. Aceste interpretări rudimentare şi agresive ale criticii sociale sunt, probabil, unele dintre multele motive pentru care teatrul s-a izolat o bună bucată de vreme de realitatea imediată, de problemele sociale, optând pentru reţete sigure, texte consacrate şi interpretări cât mai ingenioase ale acestora. Ideea de a democratiza accesul la ceea ce a ajuns să fie perceput drept cultura înaltă - teatrul - i-a ocolit multă vreme pe mulţi dintre regizorii români consacraţi, ei optând pentru publicul elitist. Poate că eforturile Gianinei Cărbunariu şi ale altor artişti care activează în special în sectorul independent vor schimba lucrurile. Pentru moment ne putem bucura de spectacole foarte vii şi asumate până la capăt - să nu uităm că Gianina Cărbunariu îşi scrie textele spectacolelor pe care le regizează.
Ca intelectual, m-am bucurat mai mult de problematica abordată în Artists Talk - relaţia artiştilor cu grupurile marginale ale căror poveşti aleg să le aducă în faţa publicului. Dar asta nu face decât să arate tocmai gustul facil al intelectualului bine hrănit pentru subiecte "safe" care nu te fac să vezi cât de dură e realitatea din spatele oglinzilor strălucitoare ale clădirilor în care trăieşti. Pentru că despre asta este vorba, printre altele, în Vorbiţi tăcere?. Despre poveştile oamenilor de lângă noi care ne sunt vândute ca poveşti de succes: români care au şansa să lucreze în Germania şi să îşi întreţină familiile rămase în ţară. La nivelul presei mainstream, dar chiar şi al cercetărilor academice povestea acestor muncitori sună bine. Prea bine, ca să fie adevărată. Luni de zile de discuţii cu oamenii care chiar lucrează pe şantierele din Germania sau cu reprezentanţi şi angajaţi ai firmelor de recrutare ale îngrijitoarelor românce ne arată o cu totul şi cu totul altă realitate. Bine, veţi spune, dar asta e treaba activiştilor. Sigur, dacă n-ar fi vorba despre un spectacol care trădează o excepţională stăpânire a mijloacelor de expresie artistică, un spectacol foarte dinamic care te ţine cu sufletul la gură până la final. Pentru că în cazul spectacolului Vorbiţi tăcere? arta nu este trădată pentru scopuri mai "nobile". De remarcat este şi jocul foarte coerent şi bine structurat al actorilor, dinamismul şi calitatea interpretării. În plus, poate că tocmai tema foarte actuală şi dramatică impune şi responsabilizează: nu prea ai voie s-o dai în bară artistic când tratezi asemenea situaţii de viaţă!
Un alt punct forte al perspectivei Gianinei Cărbunariu vine din faptul că nu insistă asupra excepţionalismului poveştilor acestor muncitori pe şantiere şi îngrijitoare ale bătrânilor din Germania. Nu. Aici este vorba despre o situaţie foarte complexă în care complicităţile se ţin lanţ. Muncitorilor le convine să plece în Germania pentru că aparent au o serie întreagă de avantaje. În realitate, un întreg sistem de exploatare s-a rafinat până în cele mai mici detalii, iar statul german şi român sunt parte integrantă, fireşte.
Consider că cea mai ingenioasă idee a spectacolului este aceea de a pune chiar actorii în situaţia de a-şi exprima nemulţumirile. Fireşte, tema nu e nouă. O cunoscută specialistă în critica de teatru îmi mărturisea exasperată în urmă cu ceva ani că dacă mai vede o piesă despre statutul artistului şi al actorului de teatru scoate mitraliera! Ce-i drept, există o vocaţie a văicărelii care-i cuprinde mult prea des pe cei ce se îndeletnicesc cu arta dramatică. E la fel de adevărat că poate aş fi fost tentată să tratez cu superficialitate acest aspect ca fiind găselniţă regizorală, dacă n-am fi asistat de curând la spectacole la care s-a sunat la 112 pentru că regizorul folosea în culise forţa fizică pentru a scoate "ce-i mai bun" dintr-o actriţă!
Ceea ce spectacolul aduce cu adevărat nou, e ideea că, în fond şi actorii şi muncitorii de pe şantier sunt... oameni ai muncii supuşi unor abuzuri de către angajatori şi şefi. Auto-compătimirea patetică a artistului genial căruia soţietatea cea rea şi incultă nu-i recunoaşte meritele incontestabile şi statutul său de om peste oameni este înlocuită în spectacolul Gianinei Cărbunariu de plângerile actorilor ca oameni între oameni.
Recomand cu căldură acest spectacol care sper să se joace cât mai des în următoarea perioadă.
Vorbiţi tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?
un spectacol de Gianina Cărbunariu
Scenografie şi video: Mihai Păcurar
Asistent regie: Sanda Anastasof
Muzică: Alex Halka
Documentare: Gianina Cărbunariu şi Andrei Ioniţă
Traducere: Fabiola Eidloth şi Daria Hainz
În distribuţie: Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Späth, Marius Turdeanu
O lungă tradiţie autoritaristă a subjugat arta idealurilor progresiste. Imperativele rezultate din acest tip de perspectivă se traduceau barbar şi simplist în condiţionări de tipul: dacă spectacolul nu conduce la formarea conştiinţei de clasă şi nu aduce clasa muncitoare mai aproape de cultură, spectacolul e decadent-burghez, producător de alienare şi falsă conştiinţă. Aceste interpretări rudimentare şi agresive ale criticii sociale sunt, probabil, unele dintre multele motive pentru care teatrul s-a izolat o bună bucată de vreme de realitatea imediată, de problemele sociale, optând pentru reţete sigure, texte consacrate şi interpretări cât mai ingenioase ale acestora. Ideea de a democratiza accesul la ceea ce a ajuns să fie perceput drept cultura înaltă - teatrul - i-a ocolit multă vreme pe mulţi dintre regizorii români consacraţi, ei optând pentru publicul elitist. Poate că eforturile Gianinei Cărbunariu şi ale altor artişti care activează în special în sectorul independent vor schimba lucrurile. Pentru moment ne putem bucura de spectacole foarte vii şi asumate până la capăt - să nu uităm că Gianina Cărbunariu îşi scrie textele spectacolelor pe care le regizează.
Ca intelectual, m-am bucurat mai mult de problematica abordată în Artists Talk - relaţia artiştilor cu grupurile marginale ale căror poveşti aleg să le aducă în faţa publicului. Dar asta nu face decât să arate tocmai gustul facil al intelectualului bine hrănit pentru subiecte "safe" care nu te fac să vezi cât de dură e realitatea din spatele oglinzilor strălucitoare ale clădirilor în care trăieşti. Pentru că despre asta este vorba, printre altele, în Vorbiţi tăcere?. Despre poveştile oamenilor de lângă noi care ne sunt vândute ca poveşti de succes: români care au şansa să lucreze în Germania şi să îşi întreţină familiile rămase în ţară. La nivelul presei mainstream, dar chiar şi al cercetărilor academice povestea acestor muncitori sună bine. Prea bine, ca să fie adevărată. Luni de zile de discuţii cu oamenii care chiar lucrează pe şantierele din Germania sau cu reprezentanţi şi angajaţi ai firmelor de recrutare ale îngrijitoarelor românce ne arată o cu totul şi cu totul altă realitate. Bine, veţi spune, dar asta e treaba activiştilor. Sigur, dacă n-ar fi vorba despre un spectacol care trădează o excepţională stăpânire a mijloacelor de expresie artistică, un spectacol foarte dinamic care te ţine cu sufletul la gură până la final. Pentru că în cazul spectacolului Vorbiţi tăcere? arta nu este trădată pentru scopuri mai "nobile". De remarcat este şi jocul foarte coerent şi bine structurat al actorilor, dinamismul şi calitatea interpretării. În plus, poate că tocmai tema foarte actuală şi dramatică impune şi responsabilizează: nu prea ai voie s-o dai în bară artistic când tratezi asemenea situaţii de viaţă!
Un alt punct forte al perspectivei Gianinei Cărbunariu vine din faptul că nu insistă asupra excepţionalismului poveştilor acestor muncitori pe şantiere şi îngrijitoare ale bătrânilor din Germania. Nu. Aici este vorba despre o situaţie foarte complexă în care complicităţile se ţin lanţ. Muncitorilor le convine să plece în Germania pentru că aparent au o serie întreagă de avantaje. În realitate, un întreg sistem de exploatare s-a rafinat până în cele mai mici detalii, iar statul german şi român sunt parte integrantă, fireşte.
Consider că cea mai ingenioasă idee a spectacolului este aceea de a pune chiar actorii în situaţia de a-şi exprima nemulţumirile. Fireşte, tema nu e nouă. O cunoscută specialistă în critica de teatru îmi mărturisea exasperată în urmă cu ceva ani că dacă mai vede o piesă despre statutul artistului şi al actorului de teatru scoate mitraliera! Ce-i drept, există o vocaţie a văicărelii care-i cuprinde mult prea des pe cei ce se îndeletnicesc cu arta dramatică. E la fel de adevărat că poate aş fi fost tentată să tratez cu superficialitate acest aspect ca fiind găselniţă regizorală, dacă n-am fi asistat de curând la spectacole la care s-a sunat la 112 pentru că regizorul folosea în culise forţa fizică pentru a scoate "ce-i mai bun" dintr-o actriţă!
Ceea ce spectacolul aduce cu adevărat nou, e ideea că, în fond şi actorii şi muncitorii de pe şantier sunt... oameni ai muncii supuşi unor abuzuri de către angajatori şi şefi. Auto-compătimirea patetică a artistului genial căruia soţietatea cea rea şi incultă nu-i recunoaşte meritele incontestabile şi statutul său de om peste oameni este înlocuită în spectacolul Gianinei Cărbunariu de plângerile actorilor ca oameni între oameni.
Recomand cu căldură acest spectacol care sper să se joace cât mai des în următoarea perioadă.
Vorbiţi tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?
un spectacol de Gianina Cărbunariu
Scenografie şi video: Mihai Păcurar
Asistent regie: Sanda Anastasof
Muzică: Alex Halka
Documentare: Gianina Cărbunariu şi Andrei Ioniţă
Traducere: Fabiola Eidloth şi Daria Hainz
În distribuţie: Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Späth, Marius Turdeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu