Un romașcan a primit „Golden Buzz” la „Românii au talent”, împreună cu Trupa OK WORLD WIDE din care face parte
În
ediţia de ieri seară a emisiunii „Românii au talent“, o formație de
dansatori (printre care se află și un romașcan) a primit ultimul „Golden
Buzz” din acest sezon pentru unul dintre cele mai originale din acest
sezon, un moment care îmbină perfect tradiţia cu elementele moderne.
Trupa
OK WORLD WIDE, format din 5 membri (din Roman, Iași, Tecuci și
Cambridge – Anglia) a primit Golden Buzz din partea lui Andi Moisescu şi
astfel a trimis cel mai bun moment, în semifinală.
„Bravo,
tată! Asta am vrut să văd! Anul ăsta mi-am propus să nu dau golden buzz
până nu o să simt că nu mai pot. Superlativul absolut, e tot ce pot să
spun! Nu pot decât să mă bucur. Este actul artistic al sezonului“, a
declarat Andi Moisescu.
Trupa
OK WORLD WIDE formată din 5 membrii, are o poveste de viață cu adevărat
impresionantă. Băieții, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani își
urmează visul de a dansa, departe de România. Aceștia locuiesc în Londra
de mai mult timp și își doresc, ca într-o zi să facă o carieră de
succes în țara în care s-au născut. Din păcate aceștia sunt nevoiți să
își câștige traiul de zi cu zi, dansând în stradă. Mai mult, ei vor să
deschidă o școală de dans în România, aceasta fiind dorința lor cea mai
mare.
„Bravo
Fanut (aka Mostef), ai demonstrat la acest show ce inseamna ambitia!
Mereu si-a dorit sa plece din oraselul asta, tarisoara asta, pentru ca,
imi amintesc, chinul si antrenamentul care le-am suportat (noi, trupa)
indiferent de loc, de vreme, de ora,. Conditiile erau de prisos, nu erai
bagat in seama de nimeni ,iar ca sa avem o sala cat de cat ok, trebuia
sa o platim, sau sa ne milogim pe la scoli si cluburi ale copiilor (va
amintiti dragi directori care ati fost la acea vreme, stiti foarte
bine!!). Eram copii, ne doream sa fim diferiti fata de ceilalti (vi se
parea ca Break Dance-ul e un lucru rau famat, ca suntem derbedei..
-*search youtube Break Dance "Boty" , Red Bull BC One, etc) doream prin
arta acestui dans, sa ajungem la nivelul cel mai sus, sa ne remarcam
cumva la nivel national ( si am reusit cum am putut, cu eforturile
noastre), Dansam aproape la orice petrecere, miss, zilele orasului etc
pentru a iesi in evidenta cumva.. Singurul lucru care il obtineam de pe
urma unui spectacol erau aplauzele din partea cunoscutilor, nimic mai
mult, banii destinati noua, ajungeau la organizatori ( ii vedeai cu masa
plina de bautura dupa spectacole, trupa era servita cu o doza de cola
de fiecare).. Singurul lucru care imi lasa un gust amar, e ca.. nu erai
apreciat, nu ti se oferea un sprijin (eram copii nu aveam resurse
financiare, ne imprumutam, accesoriile sa ne putem antrena si multe
altele), nu avea nimeni incredere sa investeasca in Break Dance . Dar
iata, pentru a doua oara la show-ul de talente (primul a fost Britain's
Got Talent), s-a demonstrat ca ambitia nu are limite, si ca .. in
Romania, indiferent de "ce vrei sa te faci cand vei fi mare", nu ti se
va oferi vre-un sprijin- indiferent de care o fi sau in ce domeniu.” – Adrian Lazăr, din Roman, postare pe pagina de Facebook. Foto: Adrian Lazăr
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu