duminică, 31 iulie 2016

Secretele pe care astrologii nu ți le spun niciodată

Secretele pe care astrologii nu ți le spun niciodată

30 iulie 2016 23:30 , de Elena Bunescu



Ţi s-a părut, uneori, că horoscopul e cam vag? Cu mulţi de “poate” şi tot atâţia “dacă”? Sau că astrograma personală făcută de un specialist e atât de ambiguă în anumite puncte, că nu prea ştii ce concluzie să tragi? Elena Bunescu, astrologul Libertăţii, ne lămureşte de ce!
Dincolo de ideea că nimic nu e bătut în cuie şi că ne putem influenţa destinul, în bine sau în rău, prin deciziile luate, astrologii sunt obligaţi de un cod deontologic al breslei să nu divulge anumite detalii, care ne-ar putea bulversa şi ar interfera cu liberul arbitru. Desigur, vorbim aici despre specialiştii adevăraţi, nu despre amatorii dornici să ajungă celebri prin orice mijloace. “Astrologii adevăraţi sunt puţini, există voci care spun că numai 2% dintre ei au acces la informaţii şi, de obicei, aceştia sunt şi cei care ştiu când să vorbească şi când să tacă”, ne-a explicat Elena Bunescu.
Elena-BunescuMOARTEA este un lucru despre care astrologii nu scot o vorbă. Îţi vor spune că momentul morţii este stabilit de Divinitate şi depăşeşte predispoziţiile astrologice. Singurul lucru pe care-l poţi afla de la ei este că există, conform scrierilor ezoterice, o moarte evitabilă – iar unii dintre noi primesc avertismente sub diverse forme, vise premonitorii, intuiţii, informaţii clare – şi una inevitabilă, când existenţa fizică se încheie fără să se mai poată interveni în vreun fel.
EVENIMENTELE GRAVE sunt şi ele ocolite, în sensul că şi dacă le văd când îţi fac astrograma, specialiştii vor evita să-ţi vorbească despre ele sau, dacă o vor face, va fi atât de voalat, că… s-ar putea să nu te prinzi despre ce e vorba. De ce? “Evenimentele grave sunt posibilităţi, nu certitudini, şi ar fi o încălcare a liberului arbitru să i se spună cuiva că se va confrunta cu aşa ceva. Astfel de afirmaţii pot descuraja un om şi îl pot face să renunţe la căutarea unei soluţii”, ne-a explicat Elena Bunescu. Ce pot face astrologii când văd astfel de evenimente în astrogramă este să-ţi atragă atenţia că există riscuri. Ca atunci când îţi spun: “Ar fi bine să pleci în vacanţă în iulie, nu în iunie, când există riscul de accidentări. Şi alege un sejur la munte, nu la mare”. Din asta, tu trebuie să înţelegi că există un risc ridicat să suferi un accident în timp ce înoţi în mare, în luna iunie.
BOLILE FĂRĂ LEAC nu-şi au nici ele locul în astrograme. Convingerea astrologilor este că “acestea sunt decise de ierarhiile superioare şi au ca scop salvarea sufletului care a ajuns să fie prea împovărat de problemele pământeşti”.
COPIII, cel puţin până la vârsta de 7 ani – nici despre ei nu vor accepta să vorbească foarte clar astrologii, adică nu-ţi vor spune care este “traseul vieţii” lor, calităţile ori defectele sau cumpenele pe care le vor avea de trecut. În primul rând, pentru că sunt dependenţi de mamă şi de tată, iar educaţia primită de la ei şi modul în care sunt crescuţi – cu sau fără afecţiune, cu sau fără o mână fermă – vor influenţa parcursul lor ca adulţi. În plus, “este un subiect deosebit de sensibil pentru părinţi. Există riscul să fie influenţaţi în rău şi să-şi piardă încrederea în faptul că micuţul lor are toate posibilităţile deschise. Este de dorit să afle singuri acest lucru, pas cu pas, an de an”, ne-a spus specialistul ziarului Libertatea.
VALOAREA REALĂ A UNUI OM nu poate fi stabilită pe baza astrogramei, care vorbeşte doar despre calităţi şi defecte potenţiale. “Puţini sunt oamenii care se apropie de potenţialul lor real sau reuşesc să-l atingă”, ne-a explicat Elena Bunescu.
NIVELUL DE EVOLUŢIE al unei persoane poate fi dedus din astrogramă, dar nu poate fi stabilit cu exactitate. Fiecare om este mai evoluat întrun domeniu al vieţii şi mai puţin dezvoltat în altul. “De aceea, Einstein spunea că are ceva de învăţat de la fiecare om pe care îl întâlneşte, fiecare îi este superior în ceva”, e convins astrologul nostru.
PREDISPOZIŢIILE CRIMINALE, pe un fond pasional sau nu – şi acestea sunt potenţiale, nu certe, iar specialistul trebuie să evite pronunţarea unor cuvinte prea aspre, care să-l influenţeze pe cel vizat de astrogramă. “Domeniul acesta îi fascinează pe mulţi, iar astrologul beneficiază, poate, de multă credibilitate, riscul ce derivă din asta fiind că multe persoane se pot lăsa influenţate de vorbele sale”, ne-a mai spus Elena Bunescu.

EXCLUSIV / Toxicomanii au patentat o nouă metodă de a se droga: În cluburi, ecstasy se ”stinge” cu multă, multă…apă!

EXCLUSIV / Toxicomanii au patentat o nouă metodă de a se droga: În cluburi, ecstasy se ”stinge” cu multă, multă…apă!

31 iulie 2016 15:35 , de Cristian Burcioiu , de Sorin Golea



Tinerii râd, sunt zgomotoşi, bine dispuşi, iar pe mesele lor sunt doar cu pahare cu apă plată. Veselia nu este însă de la apă, ci ea izvorăște din pastilele de ecstasy care asezoneaă nevinovata băutură. De ce fără alcool? Pentru că în amestec cu ecstasy, spun specialiștii, consumatorul riscă să dea ortul popii, cum se spune…Și atunci, ca să nu piardă locul de la masa, consumatorul bea apă cât bivolul.
“Porumbelul dragostei”, cum mai este poreclit ecstasy, este un drog sintetic şi psihoactiv, iar unul dintre efectele consumului îndelungat este leziunea unor zone ale creierului.
De obicei se consumă sub formă de pastile, dar se mai poate consuma sub forma de praf, uneori inhalată sau fumată şi rareori injectată. ”Este semnul că România a devenit ţară de consumatori. Dacă în anul 2008, doar 1,6% din populaţia cu vârste între 15 şi 64 de ani consuma droguri, de toate tipurile, astăzi procentul depăşeşte 6,1%. Şi mai rău este faptul că drogurile au început să sufere modificări severe ale calităţii în ultimii 40 de ani”, ne-a explicat Gigel Lazăr, preşedinte executic al Centrului interanţional Anitdrog (CIADO) România.
Gigle Lazăr
Gigle Lazăr
Specialistul a dat exemplu diferenţa dintre stupefiantele anilor  ’70, cele de pe vremea lui Bob Marley – arestat pentru deţinere de stupefiante, a căror victimă se pare că a fost -, și cele din ziua de astăzi. Acum aproape patru decenii conţinutul de subtanţă activă la canabis era de 10 THC (tetrahidrocanabinoizi), iar acum este de 30 THC, o ridicare artificială a ”puterii” stupefiantului pentru a crea dependenţă rapidă și a mări astefel numărulmde toxicomani! ”Creşterea nivelului substanţei active s-a făcut prin două moduri. În primul rând s-a acţionat asupra plantelor cu ultraviolete şi cu… muzică clasică, oricât ar părea de ciudat! De asemenea, au fost descoperiţi, între timp, canabinoizi sintetici, care cresc foarte mult tăria, deci gradul de dependenţă. Acesta este doar un exemplu. Trist este faptul că în ţara noasstră se produc 250 de milioane de euro din trafic de droguri şi măsurile de prevenţie sunt aproape inexistente, lucru care aduce atingere siguranţei naţionale”, a adăugat Gigel Lazăr.
 

Mâncăruri românești cu nume trăsnite

Mâncăruri românești cu nume trăsnite

30 iulie 2016 23:30 , de Rodica Dirzu



Românii au umor chiar şi-n bucătărie, altfel cum ar fi apărut minciunelele, laptele de bou, poalele-n brâu şi… puţele? Dacă nu le-ai încercat până acum, e musai s-o faci, fiindcă sunt bune de te lingi pe degete, iar denumirea lor sigur îţi va distra familia sau prietenii, la masa de duminică!

Minciunele

Ingrediente: două ouă, 3 linguri de zahăr, 100 g untură proaspătă (sau margarină), 100 g smântână (sau iaurt cu 10% grăsime), coajă de lămâie, esenţă de rom sau de vanilie (după preferinţă), un plic de praf de copt, un praf de sare, făină cât cuprinde, ulei pentru prăjit şi zahăr pudră pentru decor.
Preparare: se amestecă toate ingredientele şi se frământă, la început cu lingura, apoi cu mâna, până se obţine un aluat nelipicios. Se întinde o foaie de 4-5 mm şi se taie în romburi, apoi se crestează pe mijloc şi se trece unul dintre colţuri prin tăietură, obţinându-se o formă răsucită. Se încinge uleiul pe foc domol şi se prăjesc în el minciunelele. Când sunt aurii, se scot pe un şerveţel absorbant, se lasă puţin să se răcească şi apoi se pudrează cu zahăr.

Limbi de pisică

08-limbi-de-pisica-shuttersto
Ingrediente: 100 g albuş, 100 g unt, 100 g făină, 100 g zahăr pudră vanilat (sau zahăr tos + esenţă vanilie), puţină sare.
Preparare: se mixează untul moale cu zahărul până se obţine o cremă spumoasă, se adaugă treptat făina cernută prin sită, apoi se încorporează aerisit albuşurile bătute spumă în prealabil, cu puţină sare. Se pun grămăjoare de aluat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se alungesc cu ajutorul unei linguriţe (se vor mai întinde şi în timp ce se coc). Se ţine tava în cuptorul preîncălzit la 200 grade pentru 4-5 minute sau până când marginea limbilor de pisică devine aurie. Se lasă 1-2 minute în tavă să se întărească, apoi se pot scoate pe o farfurie.

Boi pe moare

08-Boi-pe-moare
Ingrediente: mălai, apă, sare, zeamă de varză murată (moare), ulei.
Preparare: se pune zeama de varză la fiert. Din mălai, sare şi apă se face o mămăligă tare care să poată fi tăiată cu aţa. Se formează din ea, cu ajutorul unei linguri, găluşte care se fierb în zeama de varză timp de 1-2 minute. Se scot, se scurg, se pun într-o farfurie, se picură puţin ulei pe ele, apoi se toarnă zeama de varză.

Lapte de bou

08-lapte-de-bou
Ingrediente: 4 căni de seminţe de dovleac crude, un litru de lapte, sare; pentru mămăligă – mălai, apă, sare.
Preparare: laptele se pune la fiert. Seminţele de dovleac se prăjesc în cuptor, apoi se macină fin, iar făina obţinută se toarnă în laptele clocotit. Se amestecă, pe foc, până când se obţine o pastă groasă. Se adaugă sare şi se mai fierbe la foc mic încă 10 minute. Se pregăteşte o mămăligă tare, care se lasă să se răcească şi apoi se taie felii. Se serveşte cu fiertura de lapte şi seminţe.

Poale-n brâu

08-poale-n-brau-shutterstock
Ingrediente: pentru aluat – 500 g făină, 200 ml lapte, 3 ouă, 100 ml ulei, 200 g zahăr, un praf de sare, 25 g drojdie proaspătă; pentru umplutură – 350 g brânză de vaci, 150 g zahăr, două pliculeţe de zahăr vanilat, o fiolă de esenţă rom sau de vanilie (după preferinţă), două ouă, 3 linguri de griş; pentru uns – un gălbenuş, 3 linguri de lapte.
Preparare: se încinge cuptorul la 200 de grade şi se unge o tavă mare cu ulei. Se amestecă drojdia dizolvată în apă călduţă cu două linguri de zahăr, apoi se lasă deoparte 10 minute. Se amestecă laptele cu ouăle, uleiul şi restul de zahăr. Se adaugă sarea şi drojdia dizolvată, apoi se pune făina treptat şi se frământă bine aluatul, până devine un pic poros.
Se unge un castron mare cu ulei, se pune bila de aluat în el, se unge cu ulei şi se acoperă cu un şervet. Se lasă la dospit până îşi dublează volumul. Se pregăteşte umplutura de brânză, amestecând toate ingredientele – ultimul se pune grişul. Se întinde aluatul cu un făcăleţ, pe un blat de lucru, şi se taie din el pătrate, care se umplu cu crema de brânză şi se împăturesc aducând colţurile spre interior, ca şi cum ar fi plicuri. Se presează un pic, ca să nu se desfacă la copt. Se ung cu amestecul făcut din gălbenuş şi lapte, folosind o pensulă. Se dau la cuptor pentru circa 30 de minute.

Puţe cu mac (puţişoare)

08-pute-cu-mac
Ingrediente: 1 kg cartofi, 75 g griş, două linguriţe de sare, un ou, un praf de sare, 200-250 g făină albă, 80 g unt, 6 linguri de mac măcinat, 6 linguri de zahăr pudră, un plic de zahăr vanilat.
Preparare: cartofii se fierb în coajă (preferabil să fie albi, mai sfărâmicioşi), apoi se curăţă, se cântăresc 750 g şi se zdrobesc bine întrun castron. Se adaugă sarea, grişul şi făina (pentru început, doar 200 g). Se frământă un aluat moale, lipicios – dacă e nevoie, se mai adaugă o lingură de făină, dar în nici un caz nu trebuie să fie un aluat tare. Se pune pe foc o oală de 4 litri cu apă în care se adaugă două linguriţe de sare. Se presară făină pe blatul de lucru şi se răstoarnă aluatul.
Se taie în bucăţi, apoi se modelează cu mâinile puţişoarele, care nu trebuie să fie mai lungi de 9-10 cm. Până se termină toate de modelat, va clocoti şi apa, aşa că se pun toate odată în oală. Separat, se topeşte untul într-o cratiţă, apoi se stinge focul. După ce “puţele” se ridică la suprafaţă, se mai lasă să fiarbă în clocote mici 1-2 minute, apoi se scot cu spumiera, se scurg şi şi se pun în untul topit. Se amestecă, să se îmbrace toate în untul topit. Se adaugă macul măcinat amestecat cu zahărul pudră şi zahărul vanilat şi se amestecă iar. Sunt bune şi calde, şi reci.

Muşuroi de cârtiţă

08-musuroi-de-cartita
Ingrediente: pentru blat – 5 ouă, 5 linguri de zahăr, două linguri de ulei, o lingură de lapte, 4 linguri de făină, 3 linguri de cacao, un praf de copt; pentru cremă – 3 gălbenuşuri, 6 linguri de zahăr, coaja de la o jumătate de lămâie, o linguriţă de extract de vanilie, o lingură de făină, un plic de gelatină, 300 ml lapte, 250 ml frişcă lichidă; pentru umplutură – 3 banane, zeama de la o jumătate de lămâie, puţină apă.
Preparare: se face blatul, separând ouăle şi bătând gălbenuşurile spumă cu zahărul, uleiul şi laptele până îşi dublează volumul şi se topeşte zahărul. Se adaugă făina amestecată cu cacaua şi praful de copt şi se omogenizează. Apoi se încorporează aerisit albuşurile bătute. Compoziţia se coace 35 de minute, se lasă să se răcească, după care se scobeşte blatul, lăsându- se intacte baza şi marginile.
Miezul se fărâmiţează. Bananele se curăţă, se taie în două pe lăţime, apoi şi pe lungime şi fiecare bucată se trece prin zeama de lămâie amestecată cu apă, pentru a împiedica procesul de oxidare. Se aşază în interiorul blatului scobit. Pentru cremă, se hidratează gelatina în 50 ml apă. Se mixează gălbenuşurile cu zahărul, vanilia şi făina şi se adaugă laptele călduţ, amestecând, pentru a se evita formarea cocoloaşelor.
Se adaugă coaja rasă de lămâie şi se fierbe crema până se îngroaşă ca o budincă. După ce se ia de pe foc, se adaugă gelatina hidratată. Se lasă să se răcească, apoi se încorporează în ea frişca bătută. Se întinde crema peste blatul cu banane, iar deasupra se presară firimiturile de blat. Se ţine la frigider cel puţin două ore înainte de servire.



Din aceeasi categorie

Să mai și râdem. Bancuri

Să mai și râdem. Bancuri

30 iulie 2016 23:50



Ursul și iepurașul hotărăsc într-o zi să se plimbe prin pădure. La lizieră, se întâlnesc cu o broscuță, care le zice:
– Eu sunt o broscuță fermecată. O să vă îndeplinesc 3 dorințe fiecăruia. Ursule, zi-mi tu primul: ce-ți dorești!
– Păi, îmi doresc ca toți urșii din pădurea asta să fie femele!
– Bine, ursule! Iepurașule, tu ce vrei?
– O motocicletă și o cască!
– Bine, iepurașule, se rezolvă! Ursule, a doua dorință care e?
– Păi, ca toți urșii din pădurea vecină să fie femele!
– Prea bine, ursule! Iepurașule, e rândul tău.
– Motocicleta mea să fie superperformantă!
– Cum vrei, iepurașule! Ursule, care e ultima dorință?
– Aș vrea ca toți urșii din lume să fie femele!
– Dorința ți-a fost îndeplinită, ursule! Iar tu iepurașule, care-i a treia ta dorință?
Iepurașul se urcă pe motocicletă, iar din mers strigă:
– Aș vrea ca ursul să fie homosexual!

De ce sunt bărbații precum  ceapa? Dacă dai jos învelșul, îți vine să plângi…

– Băiete, nu-mi arăta limba, că ai să te îmbolnăvești!
– De ce?
– De fractură de mandibulă şi contuzie cerebrală.

La spital e adus un tip cu o fractură craniană. Asistenta care completează fișa îl întreabă:
– Căsătorit?
– Nu, am avut un accident!

Vine Ion la Gheorghe şi îl întreabă:
– Cum o faci pe vaca ta să dea câte 100 de litri de lapte pe zi?
– E simplu. Totul ține de amabilitate. Mă apropii de ea şi o întreb: “Ce avem astăzi, lapte sau carne?”.

Trei prieteni se întâlnesc întâmplător în fața unei școli de șoferi. Toți își așteaptă consoartele să termine lecția de condus.
Primul zice, supărat:
– Soția mea a-nceput școala de o săptămână, şi de atunci, în fiecare noapte, în somn, pune mâna pe “manivela” şi începe: “înainte, înapoi, înainte, înapoi”… de nu pot să dorm până spre dimineață!
Al doilea zice şi el, negru de supărare:
– Asta nu-i nimic! A mea a-nceput școala de o lună, şi de atunci, în fiecare noapte, în somn, pune mâna pe “manivela” şi începe: “a-ntâia, a doua, a treia, a patra”. La marșarier, cel puțin, îmi vine să-mi iau câmpii!
Al treilea se uită la ei şi zice:
– A mea a-nceput școala de două luni, şi de atunci, în fiecare noapte, în somn, se întoarce cu fundul la mine şi zice “plinul, vă rog!”.

– Ce faci dacă o femeie îți face avansuri?
– Mă feresc, că după avans, întotdeauna urmează lichidarea!

Cele mai bune zodii cu care sa faci sex

Cele mai bune zodii cu care sa faci sex

30 aprilie 2016, Vizualizări:
Vizualizari: 658.786, 1 azi
horoscop sex - foter_com Esti pasionat de zodii si citesti zilnic horoscopul? Sau esti genul sceptic care nu crede deloc in asa ceva? Indiferent care ar fi raspunsul, multi spun ca exista cateva caracteristici comune si specifice fiecarei zodii in parte. Iar acest lucru este valabil si in dormitor. Iata care sunt cele mai bune zodii cu care se faci sex, potrivit Elitedaily.com.

Berbec
Au o personalitate puternica si magnetica. Iubesc sa detina controlul si saruta foarte bine. Se aprind repede si uneori sunt nerabdatori si egoisti in pat. Insa, daca reusesti sa cuceresti o persoana nascuta in zodia Berbecului vei avea cele mai bune partide de sex din viata ta. Ca sa seduci un Berbec trebuie nu trebuie sa fii timid(a), ci spontan(a). Nimic nu excita mai mult o persoana nascuta sub semnul Berbecului decat imprevizibilul. Nu te retine nici sa-i faci complimente. Le adora.
<a href='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/ck.php?n=a5522dc4&cb={random}' target='_blank'><img src='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/avw.php?zoneid=24&cb={random}&n=a5522dc4&ct0={clickurl_enc}' border='0' alt='' /></a>

Taur
Este zodia care are tot timpul chef de sex. Cu un apetit crescut pentru initimitate, persoana din zodia Taurului pare ca niciodata nu are destul. Taurilor le place sa fie atinsi, mangaiati, alintati. Nu te grabi niciodata cand ai langa tine o persoana din zodia Taurului. Acorda atentie fiecarui detaliu care implica atingerea. Ca sa seduci o persoana din zodia Taurului fa-i cadouri senzuale, ai grija ca pielea sa miroasa frumos si sa fie catifelata, iar respiratia intotdeauna proaspata.


horoscop sex - foter_com Rac
Este unul dintre cele mai sensibile si emotionale semne ale zodiacului. Persoanele nascute in zodia Racului au nevoie de mangaieri dragastoase, legaturi emotionale profunde si un de un partener iubitor si implicat in relatie. Racii sunt amanti iubitori si dragastosi, insa daca le inseli increderea, vor gasi o modalitate sa se razbune. Ca sa seduci un Rac, creeaza atmosfere romantice, sentimentale, ofera-i protectie, grija deosebita.


<a href='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/ck.php?n=a5522dc4&cb={random}' target='_blank'><img src='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/avw.php?zoneid=24&cb={random}&n=a5522dc4&ct0={clickurl_enc}' border='0' alt='' /></a> Leu
Pentru multa lume, Leul reprezinta cea mai buna zodie cu care sa faci sex. Puternici si increzatori in fortele proprii, sunt tot timpul pregatiti sa arda in flacarile pasiunii. Le place sa ia conducerea in dormitor si sunt dramatici in miscari. Le place sa ofere cadouri si atentii. Cum cuceresti o persoana din zodia Leului? Arata-i ca este centrul universului tau. Si nu uita sa-l mangai pe cap. Imagineaza-ti cum iti treci prin coama fioroasa a Leului.


Fecioara
Nici un alt semn zodiacal nu-ti va arata atat de multa grija, precum Fecioara. Persoanele din zodia Fecioarei sunt calme la suprafata, insa in interior arde foc nestavilit. Cu toate acestea, Fecioarele nu se numara printre preferatele zodiacului in materie de sex, intrucat sunt foarte pretentioase si perfectioniste. Insa cand au pus ochii pe cineva, sunt credinciosi pana la moarte. Ca sa seduci pe cineva din zodia Fecioarei trebuie sa ai grija sa fii curat, ingrijit si… perfect.

horoscop sex - foter_com
Balanta
Tot timpul in cautarea echilibrului, Balantele sunt foarte atente si protectoare. Cei nascuti in zodia Balantei sunt sentimentali si trebuie sa ai rabdare ca sa le implinesti fanteziile. Insa le place foarte mult sa experimenteze lucruri noi in pat daca le oferi ragazul necesar. Ca sa seduci o persoana din zodia Balantei, gandeste-te la romantismul de moda veche. Trebuie sa fii sofisticat(a) si suav(a).

<a href='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/ck.php?n=a5522dc4&cb={random}' target='_blank'><img src='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/avw.php?zoneid=24&cb={random}&n=a5522dc4&ct0={clickurl_enc}' border='0' alt='' /></a>
Scorpion
Scorpionul este considerat de multa lume cel mai bun amant al zodiacului. Altii spun ca este un manipulator sexual. Scorpionii sunt personalitati puternice si magnetice, irezistibili pentru multe persoane. Sunt iubareti in plan fizic, dar distanti in plan emotional. Este destul de dificil sa seduci o persoana din zodia Scorpionului, intrucat ei detin puterea si mai degraba ei te seduc pe tine decat invers.


Sagetator
Sunt amanti creativi, jucausi si copilarosi. Au inima tanara si sunt foarte deschisi la a experimenta lucruri noi in pat. Au o personalitate duala intrucat pot fi foarte salbatici si pasionali pentru o perioada, apoi dintr-o data vor altceva. Daca esti in cautare de relatii pasagere, Sagetatorii sunt amatori. Pentru a-i seduce, concentreaza-te pe zona dintre coapse si talie. Le place foarte mult sa fie atinsi acolo, asa ca exploreaza intreg perimetrul. De asemenea, foloseste-ti din plin simtul umorului.

horoscop sex - foter_com
Capricorn
Sunt conservatori si trebuie sa fie pe deplin indragostiti pentru a se bucura de intimitate fizica. Nu sunt tentati de aventuri, sunt fideli cuplului. Ca sa seduci un Capricorn, ai mult de munca si trebuie sa fii rabdator. Concentreaza-te pe atingeri usoare, priviri languroase si nu ceda din prima. Construieste gradat tensiunea sexuala, ca sa te bucuri de o explozie de placere.

<a href='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/ck.php?n=a5522dc4&cb={random}' target='_blank'><img src='http://adserver.sfatulparintilor.ro/www/delivery/avw.php?zoneid=24&cb={random}&n=a5522dc4&ct0={clickurl_enc}' border='0' alt='' /></a>
Varsator
Varsatorii sunt atrasi de corpul persoanei cu care fac sex. Nu conteaza daca a fost sau nu inainte vreo legatura de ordin sentimental intre voi. Nu vor decat pasiune fizica si sunt amanti imprevizibili.Cu cat esti mai capricios(oasa), cu atat te va iubi mai mult. Vrei sa seduci un Varsator? Lasa-te greu de cucerit.


Pesti
Sunt amatori de relatii strict fizice, pentru a-si satisface fanteziile. Sunt in cautarea partenerului iubitor, vesel, cu care sa impartaseasca placerea de a face sex si cand l-au gasit vor rezolva orice problema facand sex. Ca sa cuceresti o persoana din zodia Pestilor trebuie sa-ti arati latura agresiva. Sunt lenesi, de regula, asa ca ar trebui sa aplici proverbul… “daca nu se duce Mahomed la munte…”

Photo credit: Kaptain Kobold / Foter.com / CC BY-NC-SA
Daca iti plac oamenii inteligenti, atunci mergi pe mana Gemenilor. Sunt maestri ai flirtului, insa iti pot scapa usor printre degete daca nu te ridici la standardele lor. Au o capacitate creativa extraordinara si experimentateaza de toate in pat. Nu te vei plicitisi alaturi de un asa partener de sex. Ai grija, insa, sa nu se plictiseasca el de tine. Daca nu faci schimbari constante si excitante, va cauta noutatea in alta parte. Vrei sa seduci pe cineva din zodia Gemenilor? Fa-i complimente despre mintea sa, cere-i sfatul si, nu in ultimul rand, arata-i ca esti la fel de inteligent(a).

Pokemon Go | Numeroși părinți își botează copiii cu nume de pokemoni





Isteria Pokemon Go a ajuns la un nou nivel. Numeroși părinți din Statele Unite au început să-și boteze copiii cu numele unor personake din celebrul joc, relatează BBC News.
Potrivit site-ului american de planificare familială Baby Center, mulți nou-născuți vor avea nume precum Roselia, Ash, Eevee sau Onyx. Site-ul american specifică faptul că jumătate dintre părinții activi pe acest portal se joacă destul de des Pokemon Go, ceea ce ar influența, cu siguranță, alegerea numelui pentru copii. Nu este clar, însă, câți vor opta pentru nume precum Bulbasaur sau Venonat.
A photo posted by Samira (@samira_aileen03) on
„Părinții caută mereu să se inspire din cultura pop pentru a le da nume interesante copiilor, iar în prezent nimic nu este mai la modă decât jocul Pokemon Go”, a declarat Linda Murray, redactor șef la Baby Center.
Redactorii site-ului află ce nume aleg noii părinți pentru copiii lor atunci când aceștia își înregistrează un cont pe site.



Paula Chirilă le dă sfaturi celor care vor să aibă o siluetă de invidiat: Fetelor, nu vă înfometaţi!

30 Iul 2016 - 17:10
Revenită pe micile ecrane, ca prezentatoare a emisiunii “Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, Paula Chirilă ne-a povestit cum s-a acomodat la noul job, cum îşi împacă serviciul cu postura de mamă, dar şi care a fost cea mai bună dietă în cazul ei.
Ai revenit pe micile ecrane ca prezen­tatoare TV. Ţi s-a întâmplat să ai emoţii?
Am emoţii încă şi acum, nu mai zic de cele de la început. Fiecare zi aduce câte ceva nou, ăsta e reality show-ul, mereu apar lucruri, informaţii noi, iar eu, vrând-nevrând, mă confrunt cu toate.
Cum ai fost primită?
Concurenții au făcut-o cu un soi de curiozitate, poate și cu un pic de teamă, având în vedere că nu știau la ce să se aștepte. Acum îi simt că încearcă exact ca niște copii să testeze limitele în care pot să interacționeze cu mine, dar sunt lucruri pe care eu le exersez în fiecare zi cu fiica mea, așa că nu mă pot surprinde cu nimic.
Ai apărut cu un look fresh. Ai ţinut mai mul­te diete şi ai avut rezultate spectaculoase. Care dintre ele ţi s-a părut cea mai eficientă?
Dieta de care te ţii cu sfinţenie e cea care funcţionează! Fiecare om reacţionea­ză diferit, respectă sau nu indicaţiile, pentru că ştim foarte bine că fiecare dintre noi mai trişează, încearcă să păcălească, fără să-şi dea seama că se păcăleşte chiar pe el. Sincer, eu întotdeauna am avut fluctuaţii de greutate, dar am învăţat să nu dis­per atunci când se întâmplă să iau câteva kilograme în plus. Nu mă încrâncenez să slăbesc, pentru că nu vreau să mă supun singură presiunilor venite din afară.
Reguli generale?
Alimentaţie echilibrată, au­todisciplină şi mișcare. M-am ferit de mâncăruri grase, de sosuri, de prăjeli, de junk-food, am uitat de pâine şi paste făinoase, am învăţat să beau mai multă apă. În plus, am micşorat porţile.
Multe fete se înfome­tează ca să slăbească...
Nu aş mai ţine nicioda­tă dietele cu înfometare, nici nu mai pot, mi se par inutile. Nu faci decât să îţi modifici organismul, care are foarte mult de suferit, se dă complet peste cap, iar apoi sfârşeşti prin a te îngrăşa de două ori mai mult.
Cu cine stă cea mică atunci când eşti la serviciu?
Carla stă cu mama și cu soțul meu. Nu-mi fac griji că i-ar putea lipsi o figură maternă, mai ales că o văd în fie­care zi, nu e ca și cum aș fi plecată în străinătate, la cules de căpșuni.
Cel mai mare regret al tău?
Că nu am făcut-o pe Carla mai de­vreme. Aș fi vrut să am până acum doi, trei copii.
Citeşte mai multe despre:   paula chirila,   mireasa pentru fiul meu

VIDEO - Mâncați 7 zile usturoi cu miere și veți fi surprinși ce se va întâmpla în organismul vostru

30 Iul 2016 - 17:15
VIDEO - Mâncați 7 zile usturoi cu miere și veți fi surprinși ce se va întâmpla în organismul vostru


Pentru amestec aveți nevoie de următoarele ingrediente:

3-4 căpățâni de usturoi
miere
un borcan

Cățeii de usturoi se separă din căpățâni se curăță fără a îndepărta și ultima foaie.
Umpleți borcanul cu cățeii de usturoi și turnați încet mierea, după care cu o furculiță scoateți toate bulele de aer.
Asigurați-vă că toți cățeii sunt acopeitți complet cu miere.
Lăsați la macerat câteva zile, ori la frigider ori la temperatura camerei. Amestecul se consumă crud deoarece căldura distruce alicina din usturoi. Pentru a crește beneficiile alicinei puteți zdrobi usturoiul înainte de a-l consuma.
Acest amestec are proprietăți curative deosebite pentru întărirea sistemului imunitar.
Dacă simțiți că vă încearcă o răceală luați o linguriță din acest amestec, dimineața pe stomacul gol. Vă veți simti mai plini de energie.
Mierea cu usturoi o puteți mânca și pe pâine prăjită sau să o puneți ca dressing pe o salată.
În acest amestec puteți adăuga orice altă mirodenie care vă place.
Acest remediu natural este contraindicat diabeticilor.

Sorin Ovidiu Vântu, mesaj criptic pe Facebook, de dincolo de gratii

31 Iul 2016 - 17:11
Sorin Ovidiu Vântu, mesaj criptic pe Facebook, de dincolo de gratii Marin Raica/Intact Images
Sorin Ovidiu Vîntu postat un mesaj pe Facebook prin care anunţă că a turnat în faţa procurorilor atât politicieni cât şi jurnalişti.
''Îmi cer iertare!
Îmi cer scuze că, în ciuda extraselor de cont și a viramentelor prezentate în denunțul făcut de familia Ion și Ionut Eftime împotriva mea și a lui Bogdan Olteanu, nu am avut bărbăția să neg evidențele și am admis că firmele și conturile îmi aparțin.
Îmi cer scuze că, în ciuda declarațiilor a patru martori conform cărora Bogdan Olteanu m-a vizitat în Deltă, nu am avut bărbăția să neg în fața procurorilor acest lucru.
Îmi cer scuze, de asemenea, pentru numărul uriaș de jurnaliști, moderatori și comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesională sau umană, creându-le o imagine falsă vizavi de propriile persoane, astfel încât răzbunarea lor, perfect legitimă, a căpătat aspectul unei exorcizari în masă a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice și cu bale la guri; evident că nu mă refer la toți.
Ultimii de la care îmi cer scuze sunt politicienii, pe care nu am avut bărbăția să-i devoalez, lăsându-i să se etaleze pe micile ecrane precum cavalerul Bayard cel „sans peur et sans reproche”, devenind astfel niște false călăuze pentru o masă uriașă, îndobitocită și dornică de sânge.
Acest text nu este nici de justificare, nici de renunțare, este doar punerea la punct a celor ce și-au permis, fără să mă cunoască sau fără să cunoască ce s-a întâmplat cu adevarat, să emită judecăți de valoare asupra mea'' a scris Sorin Ovidiu Vîntu.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi două luni închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice, iar sindicalistul Liviu Luca a primit şase ani închisoare tot cu executare.
Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de Vîntu şi a menţinut pedeapsa dată în iulie 2014 de Tribunalul Bucureşti.
În acelaşi dosar, omul de afaceri Octavian Ţurcan (un apropiat al lui Vîntu) a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni închisoare, cu mult mai puţin decât cei 9 ani daţi de tribunal.
Condamnări au primit şi foşti membri ai conducerii Petromservice: Gheorghe Şupeală - 6 ani, Zizi Anagnastopol - 3 ani şi 6 luni, Ioan Bohâlţeanu - 4 ani, Sorin Mihai - 3 ani, Bogdan Radu Negrutzi - 4 ani, Rino Raichovich Graziano - 3 ani şi 6 luni, Mihai Viorel Râmboacă - 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, Răzvan Florin Râmboacă - 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, Daniela Braşoveanu - 1 an cu suspendare.
Antena 3
Citeşte mai multe despre:   sov,   sorin ovidiu vintu

Cod galben de canicula duminica pentru 15 judete din sudul tarii si cod portocaliu pentru 7 judete si Bucuresti, valabil luni

Administratia Nationala de Meteorologie a emis un cod galben de canicula, valabil duminica in sudul tarii si un cod galben si unul portocaliu, valabile luni pentru judete din sudul si estul tarii.
Avertizarea valabila duminica este pentru canicula si disconfort termic.

In cursul zilei de duminica, 31 iulie, in cea mai mare parte a Munteniei si Dobrogei si local in Oltenia, valul de caldura va persista.

Temperaturile maxime vor atinge 35...36 de grade, iar la amiaza disconfortul termic va fi mai accentuat. Indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitati in aceste regiuni, dar pe arii restranse si in restul teritoriului.




Potrivit celui de-al doilea cod galben de canicula, in cursul zilei de luni, 1 august, valul de caldura se va intensifica si se va extinde, cuprinzand sudul si estul tarii, unde se vor atinge frecvent temperaturi maxime de 35...36 de grade.

Indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge si va depasi pragul critic de 80 de unitati in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, dar pe arii restranse si in zonele de campie si podis din regiunile intracarpatice.

Conform codului portocaliu, in dupa-amiaza zilei de luni, 1 august, judetele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita si Ilfov, inclusiv municipiul Bucuresti, se vor atinge local maxime termice de 37...38 de grade, iar izolat se vor inregistra valori in jurul a 39 de grade si, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.



Incepand din seara zilei de luni, 1 august, instabilitatea atmosferica se va accentua, la inceput indeosebi in vestul tarii si in zona montana, iar marti, 2 august, in majoritatea regiunilor, noteaza ANM. Vor fi averse insotite de frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului ce pot lua si aspect de vijelie, iar pe arii restranse se vor cumula cantitati de apa mai insemnate si va cadea grindina.

In dupa-amiaza zilei de marti, 2 august, in sud-estul tarii vremea caniculara se va mentine, iar in estul Munteniei, sudul Moldovei si partea continentala a Dobrogei se vor mai atinge maxime termice de 35...36 de grade.


Apprendre-enseigner, un parcurs iniţiatic al iubirilor adolescentine - La vie d'Adèle

Filmul La vie d'Adèle / Blue is the Warmest Color al lui Abdellatif Kechiche, Palme d'Or la Cannes în 2012, ne cheamă din primordii zorii adolescenţei, vârsta când puberul care am fost începe deja, pe nesimţite, să se conjuge la trecut, vârsta primelor tatonări timide spre misterul celuilalt sex (sau, precum în cazul lui Adèle, de ce nu? aceluiaşi sex) când lumile ficţionale ale cărţilor, brainstormingul lecturilor la orele de literatură franceză, nu mai răspund la febrila nelinişte a unui trup ce se dedublează înfiorându-se de necunoscutul celuilalt / celeilalte, "prezenţă a absenţei în ascuns". Kechiche face, prin Adèle (o liceană care ajunge, urmând un parcurs iniţiatic, la descoperirea propriului sex / sens) anatomia şi fiziologia iubirilor adolescentine ale momentului, şi o face fără false pudori, cu o artă delicată între semidocumentar şi o poetică a foamei, a poftei de cea iubită, a grosplanurilor fremătătoare de dorinţe gustative în care caliciul absorbitor al gurii joacă un rol primordial, poetică a trupurilor înlănţuite şi împletite într-o pătimaşă dezesperată explorare-căutare tactilă şi orală a epidermelor şi tainiţelor trupului, fără de saţiu şi parcă fără de sfârşit. Explorare-căutare a ce? A ceva infinit mai preţios şi mai intruvabil decât "sălbăticiunea" rimbaldiană: "... O mică sărutare ca un păianjen beat / Îţi va fugi pe gât... / Plecându-ţi apoi capul: «Hai, caută!» vei spune... Nu vom găsi prea lesne acea sălbăticiune, / Ce hoinăreşte-atât..."


Sunt puţine filme de dragoste ilustrând, la acest nivel estetic, cuvintele apostolului Pavel: "a face din două fiinţe un singur trup", cu observaţia că, ceea ce împiedecă aici fiinţele îndrăgostite să cadă în infinitul rău al neantului lor comun autodevorator e, ca o lecţie a vieţii înseşi, suprema încercare iniţiatică din final a defecţiunii şi ruperii cuplului. Şi, după despărţire, proba timpului. Imposibila întoarcere la extaz a trupurilor (nimic nu e mai trist ca o plăcere care nu mai place, spunea Ms. Ghika) o alină, fără a o vindeca însă, ARTA, pictura (vocaţia celei iubite de Adèle) ce păstrează, sau ar trebui să păstreze, chipul şi trupul iubitei, esenţa, remanentul din acel extaz. Chipul şi trupul neofitei Adèle care, acum, e deja femeie şi... institutoare.

Des-tăinuire a tăinuitului unei fiinţe tinere, cu inefabila graţie a feminităţii ei ce-şi caută drumul prin "miraje obscure şi dureros azur", La vie d'Adèle ar trebui văzut nu numai de toţi tinerii, sufleteşte vorbind, ai lumii, dar şi de toţi slujitorii învăţământului, căci perechea verbelor "apprendre" - "enseigner" are aici o pondere existenţială, dictând sensul unui destin. În prelungirea acestui gând al lui Jean Paul Sartre, filosof de altfel amintit în film: "Esenţa omului este libertatea de a alege. Omul este condamnat să fie liber, îşi alege libertatea, esenţa, şi-n aceasta constă măreţia, disperarea şi neliniştea lui".