Acesta e prețul: în numele păcii lui interioare, omul sărăcește realitatea de nuanțe, îi reduce complexitatea, o golește de bogăția contradicțiilor ei. Cu cât ești mai consecvent în principii cu atât ești mai puțin obiectiv. Și invers, pe măsură ce câștigi în obiectivitate, coerența principiilor, a construcțiilor mentale, ți-e pusă la încercare: ești nevoit să constați uneori că se clatină.
Dacă duce la o pace interioară desăvârșită, dacă face că în mintea omului să nu se clatine niciodată nimic, dacă nu creează “disonanțe cognitive”, consecvența absolută în principii nu e nimic altceva decât ceea ce Gabriel Liiceanu numește (în cartea sa Despre limită) “încremenire în proiect”. Iar “încremeniții în proiect”, când proiectul nu le e propriu — adică atunci când sunt, conform aceleiași terminologii, “preluați în proiectul altora” — nu sunt nimic altceva decât niște “idioți utili”.
Expresia “idioți utili” fusese, cred unii, inventată de Lenin și se referea, se spune, la anumiți intelectuali. Oricine ar fi adevăratul inventator al expresiei, istoria îi dă din când în când dreptate: în ciuda unei prejudecăți, “intelectualii”, desigur, nu toți, sunt în general ființe mult mai manipulabile decât cei “fără studii”. E și normal să fie așa: la cei ce vor deveni într-o bună zi “intelectuali”, formatarea, setarea gândirii începe din timp, de pe băncile școlilor și ale universităților. Așadar, bazele manipulării intelectualilor se pun mai devreme și continuă mai mult timp decât la ceilalți muritori: continuă și se consolidează în universități, unde formatarea tinde să înlocuiască formarea. Prin urmare, manipularea ulterioară a celor “cu patalama” va fi mai lesnicioasă. Ce-i drept nu în toate direcțiile, ci doar în direcția prevăzută de formatare.
Nu spun că “muritorii de rând” n-ar fi și ei manipulabili. Evident că sunt. Pe de-o parte însă, sunt mai greu de manipulat; pe de altă parte, rezultatul e totdeauna mai superficial: mulțimea e totdeauna manipulată efemer, în direcții diverse. Mulțimea rămâne totdeauna, cum s-ar spune, în bătaia vântului. De aceea, reformatarea în planul mentalității a unor întregi popoare nu intervine niciodată, chiar și la scară istorică, de pe o zi pe alta. ”E ușor să convingi gloata, e greu s-o menții în convingeri”, spune în esență Machiavelli. Gloata încremenește mai greu “în proiect”, dar s-a văzut de-a lungul istoriei că nu e deloc imposibil. Un om poate fi înșelat o viață întreagă, poporul nu la infinit.
Revinind la problema manipulării intelectualilor, formatarea gândirii — spălarea pe creier, ca să folosesc un termen mai puțin neutru — e cu atât mai profundă și mai periculoasă cu cât are loc mai timpuriu și cu cât e făcută prin mijloace mai subtile și mai inteligente, printre altele cu ajutorul unui bagaj de cunoștințe și de pseudo-cunoștințe mai vast. De pildă, setarea gândirii intelectualilor din cadrul proiectului european sau din cadrul proiectului mai vast al corectitudinii politice s-a realizat cu metode mai fine decât setarea intelectualilor din cadrul fostului proiect comunist. Bineînțeles că nu toți adepții proiectului european sunt setați și nu toți, cu atât mai puțin, sunt ” încremeniți”: unii și-au păstrat intacte facultățile critice, unii ar vrea chiar să-i dea o altă orientare…
“Încremeniții în proiectul european” și “încremeniții în proiectul corectitudinii politice” sunt — cel puțin în planul strict al gândirii — mai periculoși decât “încremeniții în proiectul comunist”. Fiindcă la ei nu totul e minciună. Fiindcă la suprafață nu totul pare, la ei, “încremenit”. Dacă sunt sau nu mai periculoși și în plan practic, vom afla într-un viitor nu prea îndepărtat la scară istorică, nu prea îndepărtat, poate, nici la scara unei singure vieți… În definitiv, sinteza dintre ororile nazismului și cele ale comunismului nu a fost până acum niciodată realizată complet… Poate că se va realiza, indirect, cu ajutorul ideologiilor de centru, “grație” înclinației acestora spre autosabordare…
Aflată în fază pre-totalitară, Uniunea Europeană ne pune în fața problemelor totalitarismului utopic nu în contextul globalizării comuniste, ci în acela al globalizării financiare, economice și ideologice. Gândirea utopică e totdeauna legată în plan abstract de gândirea totalitară, iar în plan concret de înflorirea, pre-totalitară, a birocrației. În Europa de azi, birocrația se dezvoltă furtunos, nu în ultimul rând pe linia religiei drepturilor omului și pe linia ideologiei ecologiste, două subiecte în privința cărora — fiindcă suntem liberi să vorbim despre orice — nu încape nicio discuție.
În numele unei improbabile seninătăți, creativitatea omului nu poate decât să sufere: nu e clar ce ar rămâne creativ într-o gândire care s-a deprins să excludă din percepția realității tot ce nu servește prejudecățile, dogmele și imaginile sale idealizate. De unde, poate, și angoasa ce-i macină pe mulți creatori. De unde și scopul nemărturisit al multor opere de artă — acela de a îngrijora: tocmai abdicând de la propria-i creativitate și de la natura sa divină se străduiește omul postmodern să-și păstreze o insuliță de pace interioară.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu