marți, 26 iulie 2016

Ne-am săturat. Sincer. Şi asta v-o spunem noi, toţi medicii de linia întâi, fără isterie.

Line Spacing+- AFont Size+- Print This Article
Ne-am săturat. Sincer. Şi asta v-o spunem noi, toţi medicii de linia întâi, fără isterie.
Sunt multe lucruri pe care voi, pacienţii, nu le ştiţi despre sistemul medical, despre medici, despre modul în care aveţi sau nu acces la servicii medicale. În parte e vina voastră, în parte e vina legislaţiei, în parte e vina lehamitei pe care tot mai mulţi colegi o resimt faţă de practicarea medicinii într-o ţară ca România.
Aşa cum probabil aţi auzit, urmează câteva zile de protest în medicina primară. Înainte de a vă apuca să ne înjuraţi şi să spuneţi că “nu vă mai ajunge”, că “sunteţi nişte şpăgari toţi”, că “sunteţi puşi acolo ca să ne compensaţi nouă medicamentele de pe lista cu care venim de acasă”, că “noi avem drepturi” şi alte înţelepciuni din astea, vă solicit răbdarea de a asculta şi punctul nostru de vedere.
Ne-am săturat.
Sincer. Şi asta v-o spunem noi, toţi medicii de linia întâi, fără isterie. Dimpotrivă. Pe un ton calm care însă ascunde o mare determinare. Ne-am săturat de contracte abuzive. Ne-am săturat să fim imputabili. Ne-am săturat să vă plătim medicamentele. Că dacă nu ştiaţi, aflaţi acum că aşa se procedează. Chiar dacă prejudiciul este zero, chiar dacă nu medicul a înghiţit hapurile voastre, în caz că se schimbă pe şest nişte reguli, normal, fără să fim anunţaţi din timp, noi plătim pastilele pe care le-aţi luat voi. Şi asta după ani de zile, ca să se adune penalizări. Şi să rămâi în curul gol câteva luni, la ce sume se vehiculează în amenzi.
Ne-am săturat să fim abuzaţi. Vrem să fim parteneri de contract, nu scribi ţinuţi sub teroare.
Ne-am săturat să lucrăm pe un sistem informatic care din nesimţirea şi incompetenţa celor care ni l-au impus, pe mulţi bani publici, funcţionează ca dracu. Cu întârzieri şi blocaje. De asta staţi la coadă cu orele la cabinete. Nu pentru că medicul e prost şi nu ştie să folosească un calculator, aşa cum vi se induce ideea.
Ne-am săturat să vă privim ca pe nişte duşmani. Ca pe nişte hârtii.
Ne-am săturat să facem poliţie cu voi.
Ne-am săturat să ne fie frică să vă prescriem medicamente sau servicii de îngrijiri la domiciliu.
Ne-am săturat să vă purtăm pe drumuri.
Ne-am săturat să tastăm în loc să vă consultăm.
Ne-am săturat să avem un buget de cabinet din care mai mult de jumătate îl dăm înapoi la stat, iar cu restul trebuie să asigurăm în cabinete tot, de la chirie şi salarii până la hârtie igienică. Şi cu ce-ţi rămâne să trăieşti apoi. Tu, medic, să gestionezi 10 sau 15 milioane de lei vechi în fiecare lună. Pentru tine. Din ăştia să faci naveta, să plăteşti cheltuieli la bloc, să te îmbraci, să mănânci, să creşti un copil şi multe altele. Şi te mai miri că nu-ţi permiţi cărţi sau congrese. Şi tot din banii ăştia să plăteşti amenzi. E minunat, nu? Şi să mai fii şi amabil, nu? Să te mai gândeşti la bolile pacientului. Nu mai bine iei tu un bilet de trimitere şi te duci unde ştii? Ca să fiu eu cât mai puţin imputabil. De aia. Şi mai lăsaţi-mă naibii cu jurământul lui Hipocrat. Că nu ţine de foame. Medicina nu înseamnă voluntariat.
Eu nu am jurat că voi tasta şi voi lucra online, neglijând bolnavul. Cum să mai fac eu economie pentru sistem când nu mai am curaj să tratez? Că peste 3 ani îmi vin controale şi îmi impută chestii. Şi mai veniţi şi voi şi bateţi cu pumnul în masă că vi se cuvine totul gratis. Şi vreţi sănătate. Ştiţi ceva? În sistemul ăsta nu veţi avea decât agonie şi drumuri de făcut. Pentru hârtii. O să plecăm toţi. O să vă trateze tot felul de vraci. Şi ăia aduşi din Africa. Sunteţi prea mulţi bolnavi. Şi noi prea puţini medici. Obosiţi, stresaţi, nemotivaţi. Stăm cu ochii pe fiecare hârtie. Vă spun un adevăr dureros. Nu ai hârtie, poţi să crăpi liniştit. Că nimeni nu are curaj să-ţi prescrie nimic.
Ne-am săturat. Pe bune. Şi de data asta vom pune parafa jos. Să vă trateze economiştii şi ăia care fac cică “reformă” în sistem, fără să aibă habar ce înseamnă responsabilitatea faţă de pacient.
De ce funcţionează medicina primară în alte ţări? Pentru că medicul e motivat, pentru că are timp pentru bolnavi, pentru că nu stă cu ochii pe sistemul informatic, pentru că nu e permanent imputabil şi abuzabil, pentru că multe. Pentru că nu face managementul sărăciei, ca la noi. Pentru că acolo nu e bătaie de joc. Pentru că medicul are autoritate. Pentru că la ei nu există scandaluri cu dezinfectanţi şi altele la fel, care subminează încrederea populaţiei în sistem. Pentru că acolo medicii sunt puternici. Pentru că acolo nu se semnează contracte care invită la abuzuri şi imputaţii. Pentru că acolo medicina nu se face la televizor, pe net, pe la coafor, prin piaţă. Pentru că acolo medicul îşi permite să investească în dotarea cabinetului şi în educaţia lui continuă. Pentru că acolo medicul seara citeşte, nu face calcule să vadă dacă îi ajung banii de benzină sau cum îşi repară hârbul cu care face naveta. Pentru că acolo sistemul are în centrul său pacientul. Pentru că acolo când se face o petiţie că nu funcţionează ceva, chiar se iau măsuri. Nu ca la noi. Se vine la televizor şi se spune că totul e perfect. Şi crapă oamenii cu zile. De perfect ce e totul.
Că vreţi, că nu vreţi, totul pleacă de la primul contact al pacientului cu sistemul. De la noi, cei din linia întâi. Dacă eu pot rezolva peste 80% din cazurile care-mi vin la cabinet, atunci e clar că pot degreva sistemul de multe cheltuieli. Dar când eu sunt terorizat că din toată sărăcia trebuie să mai şi plătesc amenzi abuzive, clar că îmi declin competenţa şi deschid larg porţile sistemului. Că nu mă mai interesează decât ca eu să fiu acoperit de hârtii şi cu cât mai puţine imputaţii.
Aşa-i că nu ştiaţi astea? Aşa-i că ne suduiţi degeaba? Aşa-i că ne aşteaptă vremuri grele pe toţi?
Să vedem dacă ne va fi simţită absenţa. Să vedem dacă suntem cantitate neglijabilă. Să vedem dacă poate funcţiona sistemul fără noi. Să vedem dacă lătrăm şi anul ăsta în pustiu, aşteptând să fim decapitaţi, aşa cum a fost un tip celebru. Ajuns sfânt până la urmă.
Ne-am săturat de apostolat şi de medicina cu iz de ev mediu. Voi? 
Sursa
dr florin haidamac monitorul suceava

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu