- Vineri, 22 iulie, SOV se intorcea dupa gratii, fiind condamnat la sase ani si doua luni in dosarul Petromservice, alaturi de sindicalistul Liviu Luca.
Am realizat prima investigatie in legatura cu fabrica de bani negri numita Petromservice in mai 2009, cand au aparut primele informatii ca PSV Company (fosta Petromservice), care detinea atunci 18% din Realitatea TV, reprezenta de fapt principala resursa financiara a lui Vantu. Cu vreo doi doi ani inainte, SOV imi facuse o oferta generoasa, prin intermediul unui ziarist, pentru a lucra la Realitatea. L-am refuzat. La fel cum i-au spus pas, din fericire, si unii patroni independenti de presa, desi li se puneau pe masa sume ametitoare ca sa-si vanda business-ul nou inceput.
In august 2006 eram evacuat de la Cotodianul, la scurta vreme dupa ce ziarul fusese preluat de Vantu. A doua zi dupa preluarea ziarului publicasem un text in ziarul proaspat intrat in colectia lui SOV. Imi faceam praf noul patron pe banii lui, ceea ce nu era nici asta foarte ok, dar nici nu-mi puteam tine gura. Explicam acolo de ce cred ca este rau ca presa romaneasca se mogulizeaza. Textul se numea Starea vremii in presa. Redau un mic fragment din textul publicat in in 31 mai 2006:
- "Vintu, Voiculescu sau Sirbu, marii latifundiari de constiinte din Romania, sint de fapt un singur personaj, fetele aceluiasi sistem. Experti in jocuri politico-financiare, tin pasul cu vremurile, concentrind jurnalistii in trei hipermarketuri media: Realitatea, Intact si MediaPRO. Printre zabrelele lor, vedem lumea si sintem liberi sa o judecam.Toti trei frecventeaza asiduu locurile comune ale coruptiei: politica, fosti securisti, paradisuri fiscale, afaceri, toate impletite ingenios. Toti trei au de aparat vaste teritorii de interese ilegitime si un trecut maculat. Cum o vor face?" (Vezi textul integral aici)
A urmat o investigatie gigant a procurorilor in colaborare cu SRI, probele au fost culese cu dificultate din vreo 10 tari. A fost nevoie de tot atatea comisii rogatorii si o munca titanica pentru a naviga in paienjenisul de firme off-shore din Cipru si prin SOV si locotenentii lui spalau zeci de milioane de euro. Cu banii furati de la buget - din taxele si impozitele cetatenilor - Sorin Ovidiu Vantu a cumparat ziaristi, lideri de opinie, politicieni, a controlat sindicate, cu ambitia de a conduce Romania. Tot din acesti bani si-a alimentat cardul copiiilor sai cu zeci de mii de euro si l-a finantat pe fugarul Nicolae Popa din dosarul FNI, adus si el intre timp in tara pentru a-si ispasi pedeapsa. In final, procurorii au calculat o gaura de 83 de milioane de euro iar SOV si Liviu Luca au fost condamnati la inchisoare.
In 2009, SOV a avut ambitia de a pune un presedinte marioneta - pe Mircea Geoana - care sa raspunda nevoilor sale de business. L-au despartit cateva zeci de mii de voturi de visul sau de a ajunge intr-o buna zi stapanul absolut al Romaniei. Atunci s-a calcat putin pe picioare cu Dan Voiculescu si cu Dinu Patriciu. Cei trei moguli se luptau intre ei sa castige monopolul influentei asupra viitorului presedinte, rareori se coalizau. Intre SOV si Dan Voiculescu a existat insa o rivalitate si antipatie nedisimulate. Ura dintre ei s-a estompat abia dupa ce s-au intalnit la Rahova in urma cu doi ani, cand Vantu era la a doua condamnare.
Daca in 2009 castiga Geoana in fata lui Basescu, Romania era astazi un stat captiv, la mana mafiotilor din presa si politica, o tara impartita intre moguli. N-am nici cel mai mic dubiu si nici cea mai mica ezitare in a sustine acest lucru, cu precizarea ca Traian Basescu isi reneaga azi, din pacate, propria mostenire politica vorbind despre justitie exact in termenii utilizati astazi de SOV.
N-o sa uit niciodata atmosfera sufocanta, de teroare mediatica pe care trustul Realitatea Media, impreuna cu Antena 3 si cu o oarecare contributie din partea lui Dinu Patriciu, intre timp decedat, au instalat-o in campania prezidentiala din 2009! Nu trebuie uitate numele jurnalistilor care au facut posibil unul din cele mai oribile experimente jurnalistice.
Spre aducere aminte, va rog recititi stenogramele dintre Vantu si oameni-cheie din trustul sau care-i executau ordinele cu placere si cu entuziasmul "comisarului sovietic", cum singur recunoaste unul dintre ei. Pe lista oamenilor de incredere a lui SOV se numara Bogdan Chireac, Sergiu Toader, Doru Buscu, Cornel Nistorescu, Stelian Tanase, Mircea Dinescu, Catalin Popa, Corina Dragotescu, Sorin Enache. Mai sunt apoi fostii jurnalisti de la Realitatea Media.
Foarte putini dintre jurnalistii de acolo au reusit sa tina steagul sus, cei mai multi s-au prostituat de dragul banilor, si-au batut joc de meserie, au mintit si manipulat fara scrupule. Nu uitati armata de avocati din presa care a sarit in apararea lui Vantu la prima arestare, in septembrie 2010. Si remarcati va rog cat de singur a plecat SOV pentru a treia oara in inchsioare, intr-o dupa-amiaza de vineri.
Cum Vantu nu mai dispune azi de sumele colosale de euro pe care le impartea acum cativa ani cu atata generozitate armatei de mercenari, n-a mai sarit nimeni astazi sa-l apere. Cu ajutorul mercenarilor, SOV a operat pe creier cu patentul ani de zile publicul in speranta de a-l lobotomiza si aduce in stadiul de a accepta ca negrul e alb si albul e negru. Recititi stenogramele, memoria colectiva e scurta si uita prea repede. Sa ne amintim putin, asadar, prin cine opera SOV
Dupa alegerile din 2009, SOV i-a expus lui Sergiu Toader, creatorul mizeriei de televiziune finantate din bani furati, viziunea sa despre cum trebuie sa functioneze presa:
- "Stiu ce am nevoie astazi, astazi am nevoie de o organizatie sa raspunda comenzilor mele, ca la Audiul pe care il am. Am dat de cheie, a pornit, am intors cheia pe stanga, s-a oprit (...) oamenii trebuie sa creada ceea ce este: este organizatia lui Vintu si raspunde la comanda lui Vintu. (...) Nu sunteti liberi, nene. Va convine, lucrati, nu va convine, plecati, ce mare c...! (...) Da, batrane, de asta am nevoie, de o constructie foarte eficienta, sa raspunda comenzilor economice la care este supusa. Nimic altceva. Asta incerc... In sfarsit, ne-am clarificat! Dar asta trebuie comunicat in clar, care vrei ramai, care vrei, pleci."
SOV n-a furat neaparat 83 de milioane de euro, la cat se ridica prejudiciul in dosarul Petromservice, de dragul banilor - nu cred ca era arghirofil ca Voiculescu - ci dintr-o nesfarsita pofta de putere, dintr-o ambitie maniacala de a-si subordona destine mari si mici, de a pune presedinti si premieri, de a conduce din umbra o tara, de a se juca mereu de-a geniul malefic. In realitate, SOV n-a fost nici pe departe marele vizionar in afaceri, ci un marunt turnator la Securitate, un borfas de drept comun istet, condamnat si inainte de 89 pentru furtisaguri marunte, folosit ani de zile, imediat dupa 89, ca interfata de un grup din serviciile secrete care, dupa 2004, a pierdut influenta. In treacat fie spus, dupa caderea lui SOV, sistemul l-a inventat pe Ghita, alta cariera de mogul esuat. Dar asta e alta poveste.
In vremurile cand SOV se simtea stapanul Romaniei, lansa celebrul indemn cinic: "Intariti-va statul, domnilor! Dupa ce statul s-a intarit de vreo trei ori in cazul sau si tot de atatea ori l-a trimis dupa gratii, Vantu a s-a convins ca un stat mai puternic decat mogulii este un lucru rau. Astazi, foarte multi politicieni si oameni de afaceri gandesc exact la fel.
SOV s-a simtit, brusc, inainte de a pleca a treia oara la Rahova, ca si cum l-ar fi operat cineva cu patentul pe creierul de care n-a dus niciodata lipsa. Din pacate, inteligenta pusa ani de zile in slujba raului nu-i mai foloseste azi la nimic, dupa o viata petrecuta intr-un dispret total fata de lege si fata de oameni. Ar fi bine ca sistemul sa mai ramana intarit cativa ani buni, operatiile executate cu patentul de moguli sa se rareasca, in speranta ca astfel vom gasi banii pentru spitale, scoli si drumuri. Asta daca nu se nasc intre timp alti moguli, alte interfete, alti bolnavi de putere.
Citeste mai multe despre petromservice • realitatea media • sorin ovidiu vantu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu