Întregul sistem de Sănatate este aproape de colaps. Iar
medicina de urgenţă abia dacă mai respiră. După 26 de ani în care sute
de medici specialiști au părăsit țara fără ca autoritățile să ia vreo
măsură concretă, am ajuns să nu mai avem suficienți medici pentru a
acoperi gărzile în aproape toate Unitățile de Primiri Urgențe din
România. Dacă nu se iau măsuri urgente, românii ar putea muri cu zile
așteptând în van ambulanța.
Un tânăr medic cu halat scurt albastru, cu ochii roșii, umflați de nesomn, se scurge printre paturile ocupate din Unitatea de Primiri Urgenţe, mergând de la un pacient la altul cu mare efort, de parcă ar fi el însuși un pacient răpus de boală. Ridică stetoscopul ca şi cum ar sălta o halteră. E „urgentist” la Spitalul Județean Vaslui, muncește de 24 de ore, a consultat peste o sută de pacienți, iar acum e mai mult decât epuizat. Când l-am găsit venind la spital, era deja obosit: „Când m-am trezit mă dureau toate, ziceai că m-a lovit marfarul”. Se simte astfel pentru că de ani de zile Gabriel Olaru trebuie să muncească cât trei medici, pentru că în secția lui există de trei ori mai puțin personal medical decât o impun normele minime.
Medicină ca pe front
Când a ajuns la serviciu să-și preia schimbul și a luat cazurile de la colega doctoriță pe care trebuia să o înlocuiască, și-a pus mâinile în cap, ca de fiecare dată. La ușă era o coadă infernală de pacienți. Unii așteptau să le vină rândul de șase ore. „Nu mai pot nici eu, Gabi, sunt mulți, mulți, mulți. Sunt și traume, și chirurgie...”, se plângea colega.
„Medicină ca pe front: așa suntem aici”, concluzionează în câteva cuvinte medicul specialist Gabriel Olaru asupra a ce se întâmplă în secția lui. Are 37 de ani, e unul din cei mai buni medici urgentiști din promoția lui. A terminat la Iași și a venit să lucreze în cea mai năpăstuită zonă a țării, la Vaslui. La început era plin de entuziasm, iubea profesia pentru care se pregătise 12 ani. „Când am început medicina de urgență abia așteptam să ajung la serviciu, îmi plăcea la nebunie să ajung la spital, să văd pacienții”. Acum, însă, mizeria din sistemul sanitar românesc a fost ca un duș rece și pentru cei mai înfocați susținători. „Câteodată mă gândesc să îmi deschid un service auto, numai medicină de urgență să nu mai fac”. L-a adus aici lipsa de medici din sistem. La început a crezut că entuziasmul lui îl va face să treacă fără probleme peste faptul că trebuie să muncească acoperind și cantitatea de muncă care s-ar fi împărțit și la celelalte posturi vacante, de trei ori mai multe decât cele ocupate. Dar după ani în care a făcut eforturi supraomenești să-și ducă până la final turele, unele de 32 de ore sau chiar mai mult, simte că nu mai poate. „Dacă mai lucrez în ritmul ăsta, cred că deja o să am trei, patru stenturi în zece ani de zile. Dacă o să mai apuc zece ani de zile! Adică sigur nu apuc: ori mor, ori mă mut în altă parte. Mă gândesc foarte serios la sănătatea mea”.
Medicina de 3 minute
Dar gândul la propria moarte prematură nu e singurul care îi dă coșmaruri. Ci și faptul că, pe fondul oboselii, ar putea să nu salveze viețile unor pacienți care ar fi putut fi salvați, dacă ar fi suficient de odihnit. Căci a consulta și de trei ori mai mulți pacienți într-o lună decât îți permit normele înseamnă să mergi pe o gheață extrem de subțire. „Normal, ca să consult un pacient, să stau la patul pacientului și să fac un management asupra cazului, aș avea nevoie de 20 de minute, iar noi trebuie să facem asta de multe ori în trei minute. În acest timp trebuie să consultăm pacientul, să ne gândim la boala pe care o are, să completăm foaia de observație, să ne gândim la un tratament și deja suntem cu gândul la a elibera patul, pentru că trebuie să ne apucăm să consultăm următorul bolnav”. Uneori, sâmbăta ajunge să consulte și 150 de pacienți de unul singur. După primii 60 de bolnavi e complet extenuat, dar trebuie să mai vadă încă pe atâți. Ce notă și-ar da pentru consultațiile de după acel punct? „Hai să zic un cinci, ca să am de trecere!”
Dezastru în țară
La un moment dat, Gabriel Olaru a plecat pe ambulanță în Belgia. Acolo avea un salariu de peste 15 mii de euro, față de 450, cât câștiga în țară. Dar nu banii îi aduceau fericirea de medic, ci mai ales confortul că are tot ce îi trebuie la dispoziție să își facă meseria.„Aveam toate pârghiile necesare: aveam timp, aveam toate investigațiile la dispoziție, astfel că acolo reușeam să văd pacientul global și să mă gândesc absolut la toate aspectele. Mă puteam dedica 110% unui pacient, nu cum se întâmplă în medicina de 3 minute pe care sunt obligat să o fac în România”. S-a întors în România cu gândul să fie aproape de familie. Nu știa pe atunci că statul în familie e o iluzie, că deși ești fizic în același oraș cu cei dragi, în realitate îi vezi atât de rar, ca și cum ai lucra în străinătate, căci ești captiv în saloanele de spital. În cele 30 de zile din lună, Gabriel Olaru nu are trei zile întregi libere. Iar când ajunge acasă, e prea extenuat pentru a mai putea sta cu cei apropiați. Dar poate astea nu ar fi atât de greu de îndurat dacă ar reuși să vadă luminița de la capătul tunelului, dacă ar fi convins că lucrurile merg spre bine în medicina de urgență. Dar nu întrezărește nicio schimbare. În continuare la Urgențe vin din ce în ce mai mulți pacienți care ar fi trebuit să fie preluați de medicul de familie, dar, nefiind informați, aglomerează puținii medici de la Urgențe. În continuare medicii urgentiști sunt ținta jignirilor pacienților care nu înțeleg că nu din vina doctorilor se așteaptă pe holuri cu orele. Și mai ales în continuare salariile sunt de mizerie, comparativ cu munca pe care o implică această meserie.
Ca o concluzie de final
Situația pe care o trăiește Gabriel Olaru la Spitalul din Vaslui nu e însă o excepție, ci o regulă la nivelul întregii țări. Potrivit datelor primite de la instituțiile sanitare, oriunde te uiți vezi că există un deficit major de medici în secțiile unităților de urgență. La Reșița lipsesc, în această secție, patru medici, la fel de mulți la Oradea și Bacău, iar la Piatra Neamț nu sunt trei specialiști. De departe cel mai rău stă Tulcea, unde din opt posturi alocate pentru această specializare, șapte sunt libere.
„Când am început medicina de urgență, abia așteptam să ajung la serviciu, îmi plăcea la nebunie să ajung la spital, să văd pacienții”, Gabriel Olaru
15.000 de euro câştigă un medic de urgenţă în Belgia. La noi, salariul înseamnă cam 3% din această sumă
3.000 de medici intră anual în sistem, dar alţi 3.500 îl părăsesc prin pensionare, deces sau prin migraţie, potrivit statisticilor furnizate de Colegiul Medicilor din România. Dacă cei mai mulţi tineri şi-ar dori să profeseze în unităţile sanitare de pe teritoriul Uniunii Europene, 19% au declarat că ar opta pentru un loc de muncă în SUA, Australia, Canada, Emiratele Arabe sau Noua Zeelandă.
Procentaj posturi vacante în Spitalele Județene pentru toate specializările
Spitalul Județean de Urgență Tulcea 66% vacante
Spitalul Județean Reșița vacante 36%
Spitalul Județean Oradea 28%
Spitalul Județean Bacău 27%
Spitalul Județean Piatra Neamț 26%
Sursa: date primite de la Spitale Județene
![]()
Vezi galeria fotoUn tânăr medic cu halat scurt albastru, cu ochii roșii, umflați de nesomn, se scurge printre paturile ocupate din Unitatea de Primiri Urgenţe, mergând de la un pacient la altul cu mare efort, de parcă ar fi el însuși un pacient răpus de boală. Ridică stetoscopul ca şi cum ar sălta o halteră. E „urgentist” la Spitalul Județean Vaslui, muncește de 24 de ore, a consultat peste o sută de pacienți, iar acum e mai mult decât epuizat. Când l-am găsit venind la spital, era deja obosit: „Când m-am trezit mă dureau toate, ziceai că m-a lovit marfarul”. Se simte astfel pentru că de ani de zile Gabriel Olaru trebuie să muncească cât trei medici, pentru că în secția lui există de trei ori mai puțin personal medical decât o impun normele minime.
Medicină ca pe front
Când a ajuns la serviciu să-și preia schimbul și a luat cazurile de la colega doctoriță pe care trebuia să o înlocuiască, și-a pus mâinile în cap, ca de fiecare dată. La ușă era o coadă infernală de pacienți. Unii așteptau să le vină rândul de șase ore. „Nu mai pot nici eu, Gabi, sunt mulți, mulți, mulți. Sunt și traume, și chirurgie...”, se plângea colega.
„Medicină ca pe front: așa suntem aici”, concluzionează în câteva cuvinte medicul specialist Gabriel Olaru asupra a ce se întâmplă în secția lui. Are 37 de ani, e unul din cei mai buni medici urgentiști din promoția lui. A terminat la Iași și a venit să lucreze în cea mai năpăstuită zonă a țării, la Vaslui. La început era plin de entuziasm, iubea profesia pentru care se pregătise 12 ani. „Când am început medicina de urgență abia așteptam să ajung la serviciu, îmi plăcea la nebunie să ajung la spital, să văd pacienții”. Acum, însă, mizeria din sistemul sanitar românesc a fost ca un duș rece și pentru cei mai înfocați susținători. „Câteodată mă gândesc să îmi deschid un service auto, numai medicină de urgență să nu mai fac”. L-a adus aici lipsa de medici din sistem. La început a crezut că entuziasmul lui îl va face să treacă fără probleme peste faptul că trebuie să muncească acoperind și cantitatea de muncă care s-ar fi împărțit și la celelalte posturi vacante, de trei ori mai multe decât cele ocupate. Dar după ani în care a făcut eforturi supraomenești să-și ducă până la final turele, unele de 32 de ore sau chiar mai mult, simte că nu mai poate. „Dacă mai lucrez în ritmul ăsta, cred că deja o să am trei, patru stenturi în zece ani de zile. Dacă o să mai apuc zece ani de zile! Adică sigur nu apuc: ori mor, ori mă mut în altă parte. Mă gândesc foarte serios la sănătatea mea”.
Medicina de 3 minute
Dar gândul la propria moarte prematură nu e singurul care îi dă coșmaruri. Ci și faptul că, pe fondul oboselii, ar putea să nu salveze viețile unor pacienți care ar fi putut fi salvați, dacă ar fi suficient de odihnit. Căci a consulta și de trei ori mai mulți pacienți într-o lună decât îți permit normele înseamnă să mergi pe o gheață extrem de subțire. „Normal, ca să consult un pacient, să stau la patul pacientului și să fac un management asupra cazului, aș avea nevoie de 20 de minute, iar noi trebuie să facem asta de multe ori în trei minute. În acest timp trebuie să consultăm pacientul, să ne gândim la boala pe care o are, să completăm foaia de observație, să ne gândim la un tratament și deja suntem cu gândul la a elibera patul, pentru că trebuie să ne apucăm să consultăm următorul bolnav”. Uneori, sâmbăta ajunge să consulte și 150 de pacienți de unul singur. După primii 60 de bolnavi e complet extenuat, dar trebuie să mai vadă încă pe atâți. Ce notă și-ar da pentru consultațiile de după acel punct? „Hai să zic un cinci, ca să am de trecere!”
Dezastru în țară
La un moment dat, Gabriel Olaru a plecat pe ambulanță în Belgia. Acolo avea un salariu de peste 15 mii de euro, față de 450, cât câștiga în țară. Dar nu banii îi aduceau fericirea de medic, ci mai ales confortul că are tot ce îi trebuie la dispoziție să își facă meseria.„Aveam toate pârghiile necesare: aveam timp, aveam toate investigațiile la dispoziție, astfel că acolo reușeam să văd pacientul global și să mă gândesc absolut la toate aspectele. Mă puteam dedica 110% unui pacient, nu cum se întâmplă în medicina de 3 minute pe care sunt obligat să o fac în România”. S-a întors în România cu gândul să fie aproape de familie. Nu știa pe atunci că statul în familie e o iluzie, că deși ești fizic în același oraș cu cei dragi, în realitate îi vezi atât de rar, ca și cum ai lucra în străinătate, căci ești captiv în saloanele de spital. În cele 30 de zile din lună, Gabriel Olaru nu are trei zile întregi libere. Iar când ajunge acasă, e prea extenuat pentru a mai putea sta cu cei apropiați. Dar poate astea nu ar fi atât de greu de îndurat dacă ar reuși să vadă luminița de la capătul tunelului, dacă ar fi convins că lucrurile merg spre bine în medicina de urgență. Dar nu întrezărește nicio schimbare. În continuare la Urgențe vin din ce în ce mai mulți pacienți care ar fi trebuit să fie preluați de medicul de familie, dar, nefiind informați, aglomerează puținii medici de la Urgențe. În continuare medicii urgentiști sunt ținta jignirilor pacienților care nu înțeleg că nu din vina doctorilor se așteaptă pe holuri cu orele. Și mai ales în continuare salariile sunt de mizerie, comparativ cu munca pe care o implică această meserie.
Ca o concluzie de final
Situația pe care o trăiește Gabriel Olaru la Spitalul din Vaslui nu e însă o excepție, ci o regulă la nivelul întregii țări. Potrivit datelor primite de la instituțiile sanitare, oriunde te uiți vezi că există un deficit major de medici în secțiile unităților de urgență. La Reșița lipsesc, în această secție, patru medici, la fel de mulți la Oradea și Bacău, iar la Piatra Neamț nu sunt trei specialiști. De departe cel mai rău stă Tulcea, unde din opt posturi alocate pentru această specializare, șapte sunt libere.
„Când am început medicina de urgență, abia așteptam să ajung la serviciu, îmi plăcea la nebunie să ajung la spital, să văd pacienții”, Gabriel Olaru
15.000 de euro câştigă un medic de urgenţă în Belgia. La noi, salariul înseamnă cam 3% din această sumă
3.000 de medici intră anual în sistem, dar alţi 3.500 îl părăsesc prin pensionare, deces sau prin migraţie, potrivit statisticilor furnizate de Colegiul Medicilor din România. Dacă cei mai mulţi tineri şi-ar dori să profeseze în unităţile sanitare de pe teritoriul Uniunii Europene, 19% au declarat că ar opta pentru un loc de muncă în SUA, Australia, Canada, Emiratele Arabe sau Noua Zeelandă.
Procentaj posturi vacante în Spitalele Județene pentru toate specializările
Spitalul Județean de Urgență Tulcea 66% vacante
Spitalul Județean Reșița vacante 36%
Spitalul Județean Oradea 28%
Spitalul Județean Bacău 27%
Spitalul Județean Piatra Neamț 26%
Sursa: date primite de la Spitale Județene
Galerie foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu