joi, 26 martie 2020

APEL către clasa politică. AJUNGE ! NE-AȚI ADUS ÎN PRAGUL DISPERĂRII !

25 Mar 2020 - 20:39
APEL către clasa politică. AJUNGE ! NE-AȚI ADUS ÎN PRAGUL DISPERĂRII !
Dupa luptele voastre politice, dupa batalia cu motiuni, dupa alba neagra pentru numirea primului ministru, dupa ce tot timpul v-ati promovat in functii importante acolitii pe salarii mari, multi fiind incompetenti, acum se vad si rezultatele acestei crize voi fiind cei care puneti mai presus de interesele Romaniei, interesele de partid. De fapt, rezultatul activitatii “guvernului meu”, care nu a fost capabil sa aprovizioneze Romania cu substante dezinfectante, masti si manusi de protectie, punand in pericol viata cadrelor medicale, dar si a pacientilor internati in spitale pentru alte afectiuni, este unul singur: Tara este aruncata intr-o prapastie economica. In timp ce voi aveti tot, 70% din populatia tarii traieste dintr-un venit lunar de maximum 1.500 de lei. Acum, o mare parte din acesti oameni sunt trimisi in somaj. Mult trambitatele planuri menite sa sprijine mediul de afaceri si, in special, sectorul intreprinderilor mici si mijlocii care mobilizeaza circa 60% din numarul total al angajatiilor din tara, sunt pur teoretice, fara norme de aplicare la o luna de la declansarea crizei. Reamintim presedintelui Iohannis si premierului Orban ca in timp ce ei inca se gandesc cum sa salveze economia, 300.000 de companii au fost deja lovite de criza, iar peste un milion de angajati din economie vor ramâne fara locuri de munca în perioada martie-aprilie, daca starea de urgenta nu va fi ridicata. In timp ce economia tarii este pusa la pamant din cauza inconstientei unui guvern incompetent, nascut doar din vanitatea unui presedinte care are impresia ca le stie pe toate si se pricepe la toate, Romania se scufunda. Pentru ministrul Muncii asta nu conteaza, doamna Violeta Alexandru ne trimite poze pe facebook si vrea sa ne arate ca munceste pe branci stand in fund pe covor.
Faceti ceva sa nu mai omorati romanii si sa nu mai distrugeti economia Romaniei, atat cat a mai ramas din ea. Pe rand ati imprumutat sume uriase de bani fara ca cineva sa fie de acord, fara sa stim pe ce s-au cheltuit. De fapt, probabil ca ati dorit sa acoperiti gaurile rezultate in urma furturilor voastre si ale colegilor politici.

ATI FURAT PE RAND SI NE-ATI FACUT SA CREDEM CA CINEVA VA RASPUNDE. NE-ATI MINTIT.
Este momentul sa va treziti din betia puterii la realitate si sa luati masurile pe care mediul de afaceri le cere. Romania are astazi nevoie mai mult ca oricand de spitale si cadre medicale, medicamente si mancare. Producatorii romani de alimente pot asigura necesarul pe rafturi, dar nu ne distrugeti. In acest sens Federatia Nationala a Sindicatelor din Industria Alimentara - SINDALIMENTA va solicita:
- Eliminati preturile aberant de mari pentru certificatele de situatii de urgenta. Guvernul vorbeste despre eliberarea certificatelor de situatie de urgenta pentru IMM-urile aflate in dificultate, dar nu spune insa ca eliberarea unui astfel de certificat este taxata de Camera de Comert si Industrie a Romaniei cu suma de 500 EURO, plus TVA. Eliberarea acestor certificate a fost transformata de aceasta institutie intr-o afacere.
- Nu distrugeti industria alimentara romaneasca. In aceasta perioada ea trebuie sa lucreze la turatiee maxima, Romania are nevoie de acest sector;
- Eliminati taxele si impozitele societatilor din industria alimentara pe o perioada de 6 luni;
- Scutiti de plata taxelor pe salariu pentru o perioada de 6 luni angajatii din industria alimentara. Astfel veniturile lor vor creste, iar companiile isi pot asigura forta de munca necesara productiei. Peste 70% dintre angajati locuiesc in comunele limitrofe ale marilor orase;
- Stopati exporturile de materie prima pentru industria alimentara si incurajati importurile pentru acest sector;
- Sprijiniti sectorul procesarii carnii. Prin “grija avuta” pentru stoparea extinderii virusului de gripa porcina ati reusit sa cresteti importurile de carne de porc. Astazi importam peste 85% din necesar. Subventionati industria de procesare a carnii;
INDUSTRIA ALIMENTARA TREBUIE SA LUCREZE PENTRU ROMANI. ACUM AVEM SANSA SA ADUCEM PE RAFTURI ALIMENTE ROMANESTI IN PROCENT DE PESTE 80%. PROTEJATI-NE, NU NE DISTRUGETI !
- Trebuie ca toti factorii politici și reprezentantii diferitelor sectoare economice sa discute serios înainte de a fi luate masuri pripite pe care ulterior le vom plati toti;
- Masurile populiste și lipsa unei consultari reale cu mediul de afaceri nu vor face decat sa amplifice criza;
- Nu mai copiati masuri care nu pot fi suportate de economia romaneasca.
Masurile trebuie adoptate contextului intern.
- Asigurati necesarul de echipamente de protectie, atat pentru spitale, cat si pentru angajatii din industria alimentara;
- Asigurati minimul de produse de protectie pentru cei care stau acasa sau care merg la munca;
- Plafonati preturile alimentelor si medicamentelor, dar purtati permanent dialog cu reprezentantii industriei, astfel incat sa ne asiguram, daca este nevoie, de anumite subventii in cazul cresterii pretului la materia prima;
- Nu neglijati asociatiile, fundatiile si ONG-urile, ele nu se incadreaza in prevederile Ordonantei nr. 30 privind acordarea somajului tehnic. Sunt multe astfel de organizatii care implementeaza proiecte pe fonduri europene. In scurt timp proiectele se pot suspenda, iar angajatii raman fara venituri. Viitorul reluarii implementarii dupa starea de urgenta este incert daca uitati de antreprenori !
- Aduceti langa voi specialistii, oameni de elita, academicienii, cercetatorii -cati mai avem- si nu distrugeti Romania.
- Incetati sa spuneti ca nu sunt bani. Atunci cand tara este in stare de urgenta, cand romanii mor fiindca de zeci de ani ati distrus sistemul de sanitate, cand economia risca sa intre in colaps, faceti calcule, fiti transparenti si spuneti-ne ca faceti imprumut ca sa ne salvati pe noi, cei multi, fiindca pe voi v-ati salvat de cand conduceti cu incompetenta tara. 
Sa va fie rusine! Nu va mai bateti joc de bunicii si parintii nostri, de viitorul copiilor nostri!
PRESEDINTE SINDALIMENTA,
Dragos Frumosu

miercuri, 25 martie 2020

O adâncă reverență, Ion Caramitru!

25 Mar 2020 - 14:24
Lui Ion Caramitru, omul de teatru total, actor, regizor, directorul Teatrului Național I. L. Caragiale din București, Președintele UNITER, inițiatorul atâtor proiecte teatrale și culturale naționale și internaționale nu-i place să-și serbeze ziua de naștere, cel puțin așa declara într-un interviu. Scriind aceste gânduri la începutul primăverii, când e de ziua lui de naștere, nu vreau să-i încalc o cutumă sau o dorință, ci să-i spun că noi sărbătorim acum primăvara din acest mare actor, om al culturii și al scenei, spirit a cărui putere de regenerare și creare de sine trece de orice frontieră.
Înainte de Hamlet, repertoriul shakespearian i-a oferit personaje de neuitat: Hamlet, Romeo, Octavianus, în Iulius Cezar; Malcolm, în Macbeth; Feste, din A douăsprezecea noapte; Ferdinand, din Furtuna, Pericle, și Shylock, din Neguțătorul din Veneția, partituri între realitate și poezie, între personaj și destin, în care romantismul nu și-a pierdut cadența.
Pentru fiecare iubitor al Teatrului, Ion Caramitru înseamnă un caleidoscop de valențe, o simfonie de roluri, de la acel Hamlet din tinerețea noastră, un rol de antologie ce a figurat în topul celor mai buni 100 de interpreți din întreaga lume, jucat magistral la Teatrul Bulandra, trecând prin Prospero, din Furtuna, un amestec de burlesc, fantastic, candoare și nebunie, și până la ultimul rol, Shylock, din Neguțătorul din Veneția, interpretat magistral, un rol în care s-a implicat cu toată plenitudinea talentului său uriaș.
Caramitru este un cetățean de seamă al cetății, implicat în problemele vieții de astăzi, fie că îmbracă haina unui rege, a unui mag sau a unui zaraf.
Chevalier des Arts et des Lettres din 1997, Cavaler al Crucii Casei Regale a României, din 2008, Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic și Ambasador Cultural Shakespeare în România, în 2016.

 

Premiul TIFF, care i-a încununat împlinirile excepționale de o viață, pe scenă și pe ecran, la conducerea TNB, nu a reprezentat un punct terminus într-o carieră care e modelată de vocație și pasiune, de inteligență și viziune.
Cine l-a ascultat în recitalurile dedicate poeziei, prozei și jurnalismului lui Eminescu în anii '80 a descoperit și curajul de a rosti texte cu semnificații mult mai adânci, menite unei deșteptări și eliberări de cenzură. Caramitru l-a făcut înțeles pe Eminescu mai mult decât manualele de școală și conferințele anoste ce nu trec de înțelesul cuvintelor ce din coadă au să sune.
Cine l-a văzut pe ecrane, în Pădurea spânzuraților, Diminețile unui băiat cuminte, Între oglinzi paralele, Ștefan Luchian, Mission: Impossible, Citizen X, Liceenii, Amen, Adam & Paul, Two Deaths, The Necessary Death of Charlie Countryman, Jute City, e convins că e făcut să joace film, cu talentul său copleșitor, nu doar pentru vocea de aur cu care e înzestrat sau fizicul fără cusur, ci pentru arta de a găsi respirația între cuvinte și tăcere, știința de a exprima inexprimabilul și de a scrie cu gesturile, mimica feței și limbajul corpului scenariul rolului său, îmbogățindu-l.
Caramitru a lucrat cu regizori mari, știind să-și reîmprospăteze și renască talentul din aceste întâlniri și roluri remarcabile, interpretate în spectacole mari, sub bagheta lui Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Sică Alexandrescu, Radu Penciulescu, Cătălina Buzoianu. A jucat și joacă în marele repertoriu, marile roluri din Shakespeare venindu-i mănușă, poate aborda roluri din dramaturgia greacă, din teatrul Renașterii european, dar și marele repertoriu al dramaturgiei ruse clasice și contemporane. El este și regizorul care umple sălile Teatrului Național până la refuz, prin montările de excepție, prin finețe și prospețime: Angajare de clovn, Dumnezeu se îmbracă de la second-hand, Dineu cu proști și Noii infractori, dacă am cita numai câteva.
Pe cei trecători, mistuiți în proiecte-efemeride, grăbiți să vadă doar zborul  de baloane, după o zi aniversară, poate că mulțimea și calitatea atâtor împliniri e motiv de invidie - Sigur!
Pentru cei care cred în construcție și continuitate, în durată și tenacitate, acest moment aniversar, sincron cu venirea primăverii, devine o oglindire de sine benefică, lucrătoare în viitor. Așa că La Mulți Ani primăverii din toate proiectele împlinite și renăscute pe scena Teatrului Național și a Vieții, și multă Sănătate, dragă Pino!

Doliu în literatura românească! Paul Goma a murit. Avea coronavirus

Paul Goma a murit la 84 de ani din cauza infecției cu coronavirus, anunță Antena 3.
Scriitorul a murit în noaptea de 24 spre 25, într-un spital din Paris.
Potrivit informațiilor date de fiul său, Filip Goma, scriitorul va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris.
„În urma unui mesaj primit din Franţa, cu regret si mare durere anunţ plecarea dintre noi a marelui scriitor şi disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaş. Conform informaţiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere şi cu sufletul împăcat”, arată Mariana Sipoş în textul trimis MEDIAFAX.
Fiul scriitorului, Filip Goma, care îşi pierde tatăl la doi ani după moartea mamei, a rugat presa şi publicul să nu fie contactat.
„Conform indicaţiilor lui Filip Goma, respectând dorinţa tatălui său şi ţinând cont de restricţiile actuale în vigoare în Franţa, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris”, arată Mariana Sipoş.
„Am fost prietenă cu Paul Goma, sunt singura care l-a vizitat în ultimii ani. Am făcut emisiuni TV şi un film documentar despre el («Strict secret: Paul Goma»), am scris prima carte dedicată lui («Destinul unui disident: Paul Goma»), am îngrijit publicarea ultimei sale cărţi în România la sfârşitul anului trecut («Paul Goma: Unde am greşit?»), a explicat Mariana Sipoş pentru MEDIAFAX.
Paul Goma s-a născut în Mana, Orhei, în 1935. După cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., familia sa s-a refugiat în România. În 1977 a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 din Cehoslovacia şi o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu. A fost anchetat de Securitate şi arestat, dar a fost eliberat la insistenţele Amnesty International.
În noiembrie 1977, Paul Goma, soţia şi fiul său se trezeau că li s-a retras cetăţenia română. Au cerut azil politic la Paris. A debutat ca scriitor cu volumul „Camera de alături”, în 1968. Romanul „Ostinato”, din 1971, a fost cenzurat de autorităţile comuniste şi din acel moment, Goma s-a confruntat cu interdicţii de semnătură, anchete şi arest la domiciliu. Romanele sale rămân inconfundabile în literatura română, Goma continuând să scrie în română şi după ce s-a stabilit la Paris. România nu a reuşit să rezolve situaţia lui Paul Goma nici după trei decenii de la căderea comunismului.

„S-a luptat aproape de unul singur cu un sistem criminal și a supraviețuit. A lui a fost victoria până la urmă.

Noi credeam că lupta s-a terminat. Ne-am înșelat. Ne-am dat deoparte și ne-am jucat de-a democrația. Paul Goma – nu. El a continuat să lupte. Și tot de unul singur. Asta îl face să și greșească. Dar nu știm dacă până la urmă nu tot el va avea dreptate.

Noi suntem maleabili. Ne dăm după vremi și după om. Și cine vrea ne îndoaie. Se poate supraviețui așa. Însă Paul Goma ne arată nu cum se supraviețuiește, ci cum se trăiește. Vertical. Cu privirea înainte. Ne învață cum se poate muri în picioare.

Noi zicem că suntem un popor iertător. Ne facem din iertare o virtute supremă. E așa de bine să fii iertător, încât aproape că nu trebuie să mai faci nimic pe lumea asta. Bate-mă, vecine!; împilează-mă, turcule! – scriitorul nu s-ar feri să spună chiar: "împulează-mă", fiindcă el nici de cuvinte nu se teme, nu doar de tirani și de tiranii; rupe-mi șira spinării, frate, cu ciomagul; ia-mi părinții de lângă mine și scoate-le ochii fiindcă nu se pot preface că nu văd. Poți să mă trădezi, să mă scuipi, să îți schimbi peste noapte credința, să mă spurci cu spurcăciune, cu vorba, cu scrisul, fii mârlan cu mine, fă tot ce nu se face fiindcă eu sunt din neam iertător și te voi ierta pentru toate astea.

Paul Goma ne învață că sunt lucruri care nu se iartă. Dacă-i mai iartă pe oameni, că și el e român, peste mizeria lor nu poate trece. Aici nu lasă nimic de la el. Nu are principii de ajustat, de adăugat, de uitat. El mai ales nu uită. Nu uită în locul nostru, iertătorii prin uitare. Opera lui scrisă este revărsarea unui creier colosal care nu uită nimic din ce nu trebuie uitat. Și totul, în această revărsare, ordonat milimetric după regulile unei conștiințe care n-a cunoscut ruptura, compromisul, datul după om și după vremi. Și totul, în această revărsare, însuflețit de o inimă mai mare și mai caldă decât a atotiertătorilor confrați. N-aveți decât să-l priviți ca pe un monstru. Cine i-a citit cărțile știe însă că așa ceva nu putea ieși decât dintr-un suflet mare.

Curajul lui nebunesc, verticalitatea, memoria și sufletul mare n-ar fi făcut din Paul Goma, împreună, un mare luptător contra comunismului – nu un dizident. Statura asta a căpătat-o pentru că, peste toate, era un scriitor. De pe această poziție a fost văzut. Un scriitor deosebit de ceilalți prin prietenia lui necondiționată cu adevărul. Un prieten pe care nu l-a trădat niciodată, pe care, tot pierzând prieteni dintre oameni, l-a păstrat aproape. Ni-l tot dă și nouă, ni-l împinge în brațe. Dar dacă nu se îndoaie ca noi, dacă nu are mai multe fețe, dacă nu e răsucibil după deget și după situație, nu ne place prietenul ăsta. Și-i zicem că-i trimis de un nebun. Și de un scriitor fără talent. Apoi: cum, Paul Goma a scris "Din Calidor"? Și "Arta refugii"? Și "Ostinato"? Ah! Atunci e antisemit!

Nu putem noi să-i facem atâtea nedreptăți câte poate el duce. N-avem loc de el. Ne încurcă. Ne tot înțeapă cu degetul în coaste. În frumoasele noastre momente de dezmăț cu morala și cu istoria el apare de niciunde și ne pune o oglindă în față. Ne arată chipurile schimonosite de voluptăți mudare. Și atunci îl lovim cu piciorul în figură. Sau ne facem că nu-l vedem. Uităm că oglinda e problema, nu omul. E incomod, e enervant, e un băgăcios, un nesuferit. Un monstru. Și fiindcă nu-l putem doborî cu bocanci în cap, cum nu l-au doborât nici bătăile crunte din închisorile lui și din anchetele la Securitate, îi zicem că nu are talent. Cei mai proști și cei mai ipocriți dintre noi, dar și cei mai lași, saltă captele din mulțime, prind din aer gălușca asta împănată în bucătăria Securității și-o molfăie o viață, udându-se pe piept cu propria salivă: "Goma n-are talent! Goma n-are talent".

Nu mai puțin inteligentă s-ar dovedi intenția cuiva să demonstreze contrariul, că nu-i așa, că Paul Goma are talent. În privința asta Goma nu trebuie ajutat de nimeni. Se apără singur prin cărțile lui. Cine are ochi de văzut să vadă. Cine nu, să iasă din joc: Paul Goma nu e pentru dânșii. Cărțile scrise mai ales în ultimii ani despre Paul Goma, studiile dedicate, tezele de licență, doctoratele nu vin să-l întărească pe el în reduta propriei opere, nu asta le este intenția. Sunt scrise de oameni normali la cap, trăitori într-o rezervație de normalitate în mijlocul acestei lumi stâlcite. Literații din România fug de Paul Goma, dar literatura română îl va îmbrățișa pe fiul ei izgonit de acasă. Adevărurile lui Paul Goma, lecțiile lui de viață, cărțile lui vor trăi mai mult decât cei care l-au alungat. Am convingerea că bătrânețile mele, nu mai departe de-atât, vor fi luminate de un Paul Goma asumat și pus sus, acolo unde îi este locul. Iar când nepoții mei îi vor citi cărțile, despre ceilalți nu se va mai ști decât ca despre unii care l-au înjurat pe Paul Goma.”

marți, 24 martie 2020

Staţi acasă!!!

No comment!!! Urmăriţi filmul!

Haos la Suceava. 92 de cadre medicale infectate cu coronavirus

24 Mar 2020 - 12:28
Haos la Suceava. 92 de cadre medicale infectate cu coronavirusLucian Alecu
Un număr de 92 de cazuri de infecție cu coronavirus au fost confirmate în rândul personalului medical din Suceava, iar medicii și personalul auxiliar încă se testează, a scris, marți, pe Facebook, Federația Sanitas din România. Sindicatul cere testarea cu prioritate a pesonalului medical.
„Așa cum anticipam dimensiunea dezastrului o vom avea zilele următoare! Din păcate se înmulțesc cazurile de îmbolnăvire a personalului medical în tot mai multe unități sanitare mari, dar cazul de la Suceava rămâne cel mai afectat! Asigurați echipamente de protecție pentru personalul medical! Testați cu prioritate personalul din spitale! Organizați spitalele adaptat la situația actuală”, screi Sanitas pe Facebook.
După 48 de ore de la dezinfectarea spitalului, la Suceava urmează să fie detașați medici de la spitalele din județ, dar și din alte județe.
Procurorii fac cercetări cu privire la situația de îmbolnăvire în masă la Spitalul din Suceava.
Sursa: Mediafax

Covid-19. Opt morți și 186 cazuri noi de coronavirus, în România. Bilanțul urcă la 762 de îmbolnăviri

24 Mar 2020 - 12:59
Covid-19. Opt morți și 186 cazuri noi de coronavirus, în România. Bilanțul urcă la 762 de îmbolnăviri
Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași). 
Până astăzi, 24 martie, 8 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Suceava, Craiova și Iași, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 186 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 4 ani și 85 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 16 pacienți, din care 6 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.515 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 83.970 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.624 de teste, din care 461 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.473 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 8.171 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 154 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 903 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. 
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 48 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 36 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

duminică, 22 martie 2020

ROMANII TESTATI PENTRU AREST LA DOMICILIU – Un document cu masuri infioratoare s-a scurs in spatiul public de la Grupul de combatere a coronavirusului. Draftul prevede ca cine va dori sa iasa ca sa isi ia de mancare o va putea face doar pe baza de declaratie. Senatorul PSD Serban Nicolae acuza ca documentul a fost scapat intentionat pentru pregatirea populatiei de izolare in masa: "Asa se testeaza posibilele reactii ale populatiei"

Incepand cu primele ore ale diminetii de vineri, 20 martie 2020, a inceput sa circule pe retelele de socializare un document denumit "Hotararea nr. 14 din 20.03.2020 a Grupului de suport tehnico - stiintific privind gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei". Este vorba despre un document ce prevede ingradirea libertatii de circulatie in plina stare de urgenta, prin adoptarea unor masuri drastice ce ar urma sa fie aplicate de autoritati pentru evitarea raspandirii coronavirusului pe teritoriul Romaniei. Dispozitiile cuprinse in hotarare vizeaza interzicerea deplasarilor cetatenilor in afara domiciliului (practic impune izolarea) permitand accesul, la cumparaturi, spre exemplu, doar pe baza de declaratie.

In aceasta hotarare se limiteaza astfel deplasarile in afara domiciliului, fiind permise doar pe baza de "declaratie" deplasarile intre domiciliu si locul de munca, deplasarile pentru cumparaturi de stricta necesitate, deplasarile pentru asigurarea asistentei pentru persoane in varsta, vulnerabile sau pentru insotirea copiilor, ori alte motive urgente.

In doar doua ore de circulatie in mediul online, documentul, al carui autor este DSU1 (vezi facsimil 1), si care aparuse deja public "pe surse", a ajuns sa fie cunoscut de majoritatea persoanelor cu acces la internet. Hotararea s-a aflat inca de la primele ore ale diminetii si in posesia redactiei Lumea Justitiei, insa am ales sa nu o publicam pana cand autoritatile nu vor anunta caracterul ei, verificand in acest timp constant site-urile oficiale ale autoritatilor. Asa se face ca, la ora 11.06, site-ul stirioficiale.ro (site oficial de comunicare a informatiilor legate de Covid-19 de catre autoritati) a fost actualizat cu "precizare 20 martie ora 11.06.am", in care Grupul de Comunicare Strategica aduce o serie de clarificari legate de "Hotararea nr.14".


Anume ca Hotararea exista intr-adevar, insa este un draft analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-stiintific, care nu este aprobat la nivelul acestui grup si nu a fost nici inaintat Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta. Se precizeaza in acelasi timp si ca mentiunile din respectiva Hotarare au caracter de propunere, bazata pe scenariile referitoare la evolutia raspundirii virusului Covid-19, subliniindu-se ca documentul care a fost dat publicitatii nu prevede data de la care ar urma sa fie aplicabile masurile referitoare la deplasarea persoanelor, lucru care "demonstreaza ca masurile NU au aplicabilitate imediata".
Totodata, Grupul de Comunicare Strategica anunta ca in urma aparitiei draftului de Hotarare s-a decis seizarea parchetului in vedere anchetarii infractiunii de divulgare fara drept a unor informatii care nu sunt destinate publicitatii.

Serban Nicolae: "Cetatenii trebuie sa aiba incredere in discernamantul unor decidenti carora "le scapa" documente aflate in lucru"

Dupa ce Grupul de Comunicare Strategica a clarificat scurgerea de informatii a draftului de Hotarare si populatia a rasuflat usurata ca nu trebuie sa se baricadeze imediat in case, caci oamenii incepusera deja sa se preocupe fata de propunerile "DSU1", senatorul PSD Serban Nicolae a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj asupra caruia apreciem ca ar fi bine sa reflecte toata lumea. In respectiva postare, Serban Nicolae arata ca nu este deloc intamplatoare "scurgerea de informatii", in speta a acestei Hotarari, amintind de un alt draft a mai scapat public si in care se vorbea despre intreruperea cursurilor pana in 22 aprilie 2020.
Aceeasi reteta este posibil sa fi fost, sustine Nicolae, aplicata si vineri 20 martie 2020, existand astfel doua variante de lucru. Anume ca:
-cetatenii trebuie sa aiba incredere in discernamnatul unor decidenti carora le scapa documente aflate in lucru;
-trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca asa se testeaza posibilele reactii ale populatiei.

Iata postarea senatorului Serban Nicolae:

"INCREDERE SI RESPONSABILITATE
Pe toate caile, oficialitatile incearca sa explice ca hotararea (cu multe ineptii in continut!) care "a scapat" in spatiul public este doar un proiect (draft, pe romaneste) care nu a fost inca(!) adoptat.
Asta imi aminteste ca la inceputul lunii martie a mai "scapat" public un document care vorbea de intreruperea cursurilor pana in 22 aprilie. Hotararea care a fost aprobata s-a limitat la 22 martie, dar acum se vorbeste din nou de prelungirea intreruperii pana dupa 20 aprilie.
Cu alte cuvinte, cetatenii trebuie sa aiba incredere in discernamantul unor decidenti carora "le scapa" documente aflate in lucru. Sau, trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca asa se testeaza posibilele reactii ale populatiei.
In orice situatie, cei care decid trebuie sa inteleaga ca intr-o situatie atat de grava inconstienta politrucilor, jocul de imagine al iresponsabililor are consecinte care amplifica exponential efectele epidemiei.
Credibilitatea, in aceste momente, este a celor care actioneaza exclusiv din profesionalism si patriotism. Doua trasaturi complet straine voua politrucilor!"


Iata precizarile facute de Grupul de Comunicare Strategica la scurt timp dupa aparitia documentului

"1. Este un document de lucru (DRAFT), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-stiintific, organism aflat in subordinea CNSSU, format din specialisti in epidemiologie si boli infectioase.
2. NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-stiintific si NU a fost inaintat spre aprobare CNSSU (Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta), organism abilitat sa ia decizii in astfel de situatii.
3. Hotararile Grupului de suport tehnico-stiintific au caracter de propunere catre CNSSU, doar dupa ce sunt aprobate la nivelul Grupului de suport tehnico-stiintific.
4. La nivelul Grupului de suport tehnico-stiintific sunt analizate diferite propuneri, pe baza scenariilor referitoare la evolutia raspandirii noului coronavirus (COVID-19), tinand cont de practica altor state care se confrunta cu aceeasi problematica.
5. Atentionam asupra faptului ca in documentul dat publicitatii NU este mentionata data de la care sunt aplicabile masurile referitoare la deplasarea persoanelor. Acest lucru demonstreaza ca masurile NU au aplicabilitatea imediata, fiind vorba despre propuneri aferente unor scenarii posibile cu privire la raspandirea noului coronavirus (COVID-19).
6. La nivelul Ministerul Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizarii organelor de cercetare penala pentru infractiunea de divulgare fara drept a unor informatii care nu sunt destinate publicitatii.
7. Inspectoratul General al Politiei Romane a sesizat DIICOT cu privire la savarsirea infractiunii de distribuire de informatii nedestinate publicitatii, sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art. 304 Cod Penal, fapta pedepsita cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.
Grupul de Comunicare Strategica"

Iata ce continea draftul de hotararea care a panicat populatia

"HOTARAREA NR. 14 din 20.03.2020 a Grupului de suport tehnico - stiintific privind gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei
In temeiul art. 8^2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborat cu Hotararea nr. 3 a Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta (CNSSU), Grupul de suport tehnico – stiintific functioneaza ca organism de suport tehnic al Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta (CNSSU), sens in care hotararile acestuia sunt supuse spre aprobate CNSSU.
Avand in vedere extinderea infectiilor cu SARS-COV 2 la nivel national, in data de 20.03.2020 membrii Grupului de suport tehnico – stiintific privind gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei, au discutat masurile necesare a fi luate in scopul prevenirii raspandirii infectiei.
Membrii au decis urmatoarele:
Art. 1. (1) Sunt interzise deplasarile persoanelor in afara domiciliului/resedintei cu urmatoarele exceptii:
a) deplasarea intre domiciliu si locul de munca, atunci cand activitatea profesionala este esentiala, si nu poate fi organizata sub forma de lucru la distanta (cu prezentarea unei Adeverinte permanenta de la angajator, anexata) sau deplasare in interes profesional care nu poate fi amanata (cu ordin de deplasare de la angajator),
b) consult medical de specialitate care nu poate fi amanat;
c) deplasare pentru cumparaturi de stricta necesitate la unitati comerciale din zona de domiciliu,
d) deplasare pentru asigurarea asistentei pentru persoane in varsta, vulnerabile sau pentru insotirea copiilor;
e) alte motive care justifica urgenta, cu detalierea explicita a traseului declarat, pe baza declaratiei, completate in prealabil, pentru a putea fi prezentata autoritatilor de control.
f) deplasare scurta, langa domiciliu, pentru desfasurarea de activitati fizice individuale, in aer liber, cu excluderea oricarei forme de activitate sportiva colectiva,
g) deplasare scurta, langa domiciliu, legata de nevoile animalelor de companie,

(2) Deplasarile mentionate la lit. b) – f) sunt permise doar pe baza Declaratiei, anexa la prezenta hotarare, completata in prealabil.
(3) Este permisa deplasarea persoanelor insotite de copii minori sau prezenta copiilor minori in autovehicul, alaturi de parinti/bunici, atunci cand nu pot fi lasati singuri sau cu alta persoana care sa-i supravegheze.
Art. 2 Persoanele au dreptul de a-si alege locatia in care vor domicilia pe perioada in care se mentin restrictiile de deplasare si au obligatia de a informa, motivat, sectia de politie de care apartin, cu 48 de ore inainte, in situatia in care decid, motivat, schimbarea acesteia.
Presedintele
Grupului de Suport Tehnico-Stiintific privind gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei
Dr. Raed ARAFAT"