Programul Moştenitorii României Muzicale continuă al treilea an consecutiv. La 4 martie 2020, la sala Radio, violoncelistul Valentin Răduţiu şi pianistul Per Rundberg au oferit publicului un program deosebit de atractiv, alcătuit echilibrat, cuprinzând: Sonata pentru violoncel şi pian în sol minor. op. 19 de Serghei Rahmaninov, Variaţiuni de Bohuslav Martinů, pe o temă de Rossini, H. 290 şi o transcripţie pentru violoncel şi pian după Languir me fais de George Enescu din ciclul Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 nr. 2.
Violoncelistul Valentin Răduţiu [1] este un tânăr muzician deja foarte cunoscut şi apreciat de către publicul din România. Fiecare apariţie scenică a sa este una de înalt nivel artistic, atât prin repertoriul ales, cât şi prin calitatea prezentării acestuia. Recent, Valentin Răduţiu a avut două prezenţe în cadrul festivalului Europalia de la Bruxelles, evoluând în concertul de deschidere alături de membrii ansamblului RARO şi într-un recital susţinut cu Per Rundberg [2], evenimente care s-au bucurat de mare succes.
Seara de muzică de la Bucureşti, din 4 martie 2020, organizată de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera, a debutat cu Sonata pentru violoncel şi pian în sol minor. op. 19 de Serghei Rahmaninov. Compusă în 1901, lucrarea a fost dedicată prietenului compozitorului, violoncelistul Anatoliy Brandukov, care a şi interpretat-o la 2 decembrie 1901, la Moscova, la pian fiind însuşi Rahmaninov. Ampla sonată romantică are patru părţi: 1. Lento-Allegro moderato;2. Allegro scherzando; 3. Andante; 4. Allegro mosso. Majoritatea temelor sunt introduse de către pian, ele fiind apoi preluate şi amplificate de către violoncel.
Cântând pe un instrument de mare calitate (Francesco Ruggieri - Cremona, 1686), Valentin Răduţiu a oferit publicului de la sala Radio o versiune plină de pasiune, investind multă energie fizică şi afectivă. Măiestria instrumentală îi facilitează exprimarea unor variate sentimente, iar profunda înţelegere a sensurilor muzicii lui Rahmaninov, cât şi topirea cântului său cu cel al pianistului Per Rundberg - aflat într-o formă excelentă, atent şi debordând de muzicalitate - toate au condus la impresia de plenitudine, o dimensiune paradoxal strâns legată de muzica de cameră. Urmăream ideile muzicale din prima parte a sonatei. După ce pianul iniţia melodia, violoncelul se integra, ca şi cum pianistul ar fi avut a treia mână. Desigur, timbral, sunetul cald vibrat, frumos înveşmântat cu armonice, al violoncelului era bine individualizat, însă în planul frazării, al dinamici şi agogicii exista o unitate de gândire şi simţire. Valentin Răduţiu are o excelentă tehnică de mână dreaptă, modelează fiecare motiv muzical, prin modificări fine ale presiunii şi vitezei trăsăturii de arcuş. Încheie o microstructură cu seninătate, filând sunetul, cu un gest elegant. Vibrato-ul său îşi menţine frenezia şi în momentele de pianissimo, ceea ce aureşte emisia, iar concentrarea asupra punctelor de maxim tensional, îi conferă prilejul de a colora diferit această vibraţie. Admiram minuţiozitatea cu care, datorită unei ritmici precise, articula sunetele din arcuş, astfel încât atacul să semene perfect, să fie în maniera celui de la pian. În registrul grav al violoncelului Valentin Răduţiu obţinea sonorităţi profunde prin amplitudinea mare a vibrato-ului şi moderarea frecvenţei lui. În pasajele avântate, are nerv. Staccato-ul pregnant ca şi spiccato-ul executat cu claritate fac parte din grija pentru detaliul tehnic expresiv de sorginte romantică, paganiniană. Pianistul Per Rundberg, în secţiunile în care acompania, etala un sunet fin, cu pedalizare discretă şi exactă. Artistul delimita cu nobleţe fiecare parte a construcţiei muzicale. Reuşea să treacă de la o temă lirică la una tumultuoasă şi să revină în Concluzie, la un bun echilibru tensional. Cât de subtil schimba tempo-ul cerut de partitura lui Rahmaninov, acolo unde starea afectivă cerea impulsionarea discursului muzical! Iar mai apoi, acele triolete de optimi în legato, sugerau o lenevire a mişcării. Frumos au sunat şi acele suspine obsedante ale violoncelului în secţiunea Con moto, animate de pulsaţia de şaisprezecimi de la mâna dreaptă a pianului. Pasajele de virtuozitate pianistică erau uneori însoţite de percuţiile sonore în pizzicato ale violoncelului. În partea a doua a sonatei aspectul ludic era sugerat de la bun început de onomatopeele violoncelului, precum un mormăit. Ricochet-ul în octave, conferea caracterul alert al muzicii acestei părţi. Sunetele în martelato ale pianului, aduceau şi mai mare pregnanţă ritmică, metrica ternară intensificând senzaţia de alergare. Răduţiu se joacă pur şi simplu pe violoncel! Instrumentul îi răspunde fidel la cel mai mic impuls, de la nivelul de intensitate minim până la unul copleşitor. Se simte cum acest artist are o imensă bucurie de a cânta, de a exprima sentimente, cu naturaleţe. Îşi dozează efortul, sonata fiind de o durată semnificativă, dincolo de o jumătate de oră. Îşi relaxează mâna stângă, în timp ce intonează o coardă liberă prelungă.
A doua lucrare cântată de violoncelistul Valentin Răduţiu şi pianistul Per Rundberg în cadrul recitalului de la sala Radio, a fost Variaţiuni de Bohuslav Martinů, pe o temă de Rossini, o piesă de virtuozitate, umoristică, plină de vervă, compusă în anul 1942 şi dedicată violoncelistului rus Gregor Piatigorsky.
Piesa este alcătuită astfel: Tema: Poco allegro. - Allegro moderato este urmată de patru variaţiuni (1. Poco allegro; 2. Poco più allegro; 3. Andante; 4. Allegro - Vivo), după care, în final, tema revine în - Moderato maestoso.
Se auzea tema luminoasă şi zglobie, cuprinzând apogiaturi scurte anterioare, flagiolete, incluzând specialităţi ale trăsăturii de arcuş, elemente de mare virtuozitate, toate executate cu aplomb, conferind un aer spectaculos, în stil Paganini. Variaţiunea ritmică ce a urmat era cântată scânteietor, cu acele triolete şi salturi de registru acrobatice, motive străbătute de tema iniţială, trecând de la violoncel la pian într-un dialog în care agogica dădea un farmec mediteraneean. Variaţiunea ce a urmat a fost una strălucitoare prin agilitate, şi pregnanţa gamelor rapide în spiccato, cât şi datorită acelor triluri executate pe durate ritmice scurte. Apoi s-a auzit variaţiunea de caracter, Andante, cu o expunere cantabilă, în ritm sincopat la violoncel, susţinut de acorduri ample ale pianului. Sunetul foarte dulce al violoncelului se înălţa senin. Calmul era subliniat de emisia în maniera pizzicato secco. Tranziţia către următoarea variaţiune s-a realizat printr-un pasaj cadenţial al pianului, cu şaisprezecimi, în accelerando. Cea de-a patra variaţiune, în Allegro, a reiterat aspectul de virtuozitate instrumentală. O serie de procedee tehnice paganiniene - legato combinat asimetric cu saltando, ricochet, duble coarde - erau condensate pe formule ritmice punctate, ori pe diviziuni excepţionale, toate într-un iureş sonor. Velocitatea predomina în Vivo, o secţiune cu alambicări ce amintesc de piesa Die Biene (Albina) de Franz Schubert. Un pasaj, pe o gamă ascendentă, rapidă, în terţe - duble coarde - a încheiat variaţiunea impresionant. Finalul piesei a readus tema afirmată falnic în Moderato maestoso. Octavele violoncelului erau ornamentate cu sextoletele pianului în mers suitor, de asemenea în octave.
O piesă dificilă, cântată sclipitor de violoncelistul Valentin Răduţiu, acompaniat excelent de pianistul Per Rundberg.
În încheierea programului, publicul a ascultat o transcripţie pentru violoncel şi pian, după Languir me fais de George Enescu din ciclul Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15, nr. 2.
"Enescu aduce o modernizare a chansonului. Apare astfel, o punte peste timp între un poet care a trăit în secolul al XVI-lea şi un compozitor din secolul al XX-lea. Demonstrând ceea ce asamblează muzica şi poezia - linia melodică austeră, concizia acompaniamentului în maniera vechii lăute şi unisonurile."[3]
O miniatură de o rară frumuseţe, Languir me fais (Mă faci să sufăr, fără să te fi ofensat). Auzeam parcă versurile îngereşti ale lui Clement Marot. [4] Răduţiu cânta vocal, expresiv, utilizând o trăsătură de arcuş suplă, imprimând viteză şi elan, modelând cu mult rafinament sunetele frazei muzicale. Are o intuiţie deosebită. A reuşit să transpună atât textul cântat de o soprană, cât mai ales maniera de emisie. Am mai întâlnit această abilitate la violonistul american Joshua Bell.
Valentin Răduţiu şi Per Rundberg au oferit auditoriului entuziasmat de prestaţia lor artistică, trei bisuri: Menestrelul de Claude Debussy, o piesă de Rodion Şcedrin în stilul lui Albeniz şi un Cântec pentru copii mici şi mari (Kinderszenen) de Robert Schumann. Cei doi artişti au trecut de la muzica transparentă de natură impresionistă, la cea temperamental spaniolă şi apoi la liniştea şi tandreţea părintească a cântecului de leagăn romantic schumannian, purtând ascultătorii printr-o lume feerică.
Aplauzele frenetice de la finalul recitalului - publicul ridicat în picioare, ovaţionând îndelung - au răsplătit frumoasa seară de muzică.
NOTE
[1] Valentin Răduţiu este născut în 1986, la München din părinţi români. Valentin Răduţiu a început studiul violoncelului cu tatăl său, apoi şi-a continuat studiile la Viena, Salzburg şi Berlin, alături de celebri violoncelişti ai timpurilor noastre: Clemens Hagen, Heinrich Schiff şi David Geringas. Valentin Răduţiu este câştigător al unor importante concursuri internaţionale: Premiul al doilea la Concursul Internaţional George Enescu, ediţia 2011, Premiul I la Concursul International Karl Davidov din Riga, Letonia şi Premiul pentru Muzică al Comitetului Cultural German, unul dintre cele mai semnificative pentru tineri muzicieni. Valentin Răduţiu a apărut în calitate de solist alături de cele mai mari orchestre din Germania;: Orchestra de cameră a Filarmonicii din Bremen, Orchestra Simfonică din Leipzig, Orchestra Radio din Sarrebruck-Kaiserslautern, Radio Symphony Orchestra SWR Stuttgart, Orchestra de cameră din München, Orchestra de cameră din Wurtemberg Heilbronn, precum şi Europa şi Asia: Filarmonica din Praga, Hong Kong Simfonietta, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică Naţională Letonă şi Orchestra Mondială de Tineret. În prezent, ocupă funcţia de violoncelist principal în Deutsches Symphonie-Orchester din Berlin, una dintre cele mai importante din Germania. A colaborat cu Quatuor Hagen, Ewgeni Boschanow, Antje Weithaas, Julian Steckel, Ib Hausmann, Diana Ketler, Alissa Margulis, Igor Ozim, Alina Pogostkina, Răzvan Popovici, Rolando Villazón.
O deja bogată discografie jalonează cariera lui Valentin Răduţiu: şapte albume apărute la case germane importante, ultimul, lansat în iunie 2019, fiind nominalizat la premiile ICMA (International Classical Music Awards). Printre aceste discuri regăsim integrala lucrărilor pentru violoncel şi pian de George Enescu şi un inedit album de jazz. Editura Casa Radio a publicat în 2019 discul pe care violoncelistul a acordat autografe după recitalul din 4 martie 2020.
[2] Per Rundberg s-a născut în 1971, în Suedia A studiat pianul la Royal Academy of Music de Stockholm, cu profesorul Staffan Scheja şi cu Seta Tanyel, la Yehudi Menuhin School, la Stoke Abernon, în Anglia. Apoi, a studiat la Universitatea Mozarteum din Salzburg, cu profesorul Karl - Heinz Kämmerling, unde a obţinut o diplomă cu distincţie în 1995 şi la Şcoala Normală de Muzică Alfred Cortot din Paris, la Academia de Muzică Franz Liszt din Budapesta şi la Roma, cu celebrul Murray Perahia. A evoluat în calitate de solist alături de orchestre de prim rang din Europa şi SUA., precum: Concertgebouw Amsterdam, Musikverein Vienna, Tonhalle Zurich, Camerata Salzburg, Morávska Philharmonic Orchestra din Cehia, Ostrobothnian Chamber Orchestra Finland, Omea Symphony Orchestra Konserthuset şi Berwaldhallen din Stockholm. Printre muzicienii de renume cu care a colaborat se numără: Dietrich Fischer Dieskau, Julian Rachlin şi Martin Grubinger. A fost inivitat în festivaluri precum: Salzbourg, Schleswig-Holstein şi Feldkirch. A realizat înregistrări la case de discuri ca: Accent Music, Polymnia Records şi KcClassics. Este preocupat de muzica modernă: Arvo Pärt, Franco Donatoni, Beat Furrer, Giya Kancheli, George Crumb şi Klaus Ager.
[3] Sandu-Dediu, Valentina: Octave paralele, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014, pag. 49.
https://atelier.liternet.ro/articol/15331/Marcel-Frandes-Valentina-Sandu-Dediu/Octave-paralele-o-carte-cu-tonalitate-de-jurnal.html
[4] « Languir me fais sans t'avoir offensée / Plus ne m'escriptz, plus de moy ne t'enquiers / Mais non obstant, aultre Dame ne quiers / Plus tost mourir que changer ma pensée. / Je ne dy pas t'amour estre effacée, / Mais je me plains de l'ennuy que j'acquiers, / Et loing de toy humblement te requiers / Que loing de moy, de moy ne sois faschée. »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu