sâmbătă, 14 martie 2020

UPDATE România intră în scenariul 3. Noi măsuri pentru persoanele infectate cu conoravirus

14 Mar 2020 - 16:30
UPDATE România intră în scenariul 3. Noi măsuri pentru persoanele infectate cu conoravirus
Numărul bolnavilor de COVID-19 a ajuns la 102, ceea ce înseamnă că România intră în Scenariul 3. Medicii vor face triaj epdemiologic în corturile instalate în curtea spitalelor, iar spitalele de boli infecţioase nu vor trata decât cazurile de infecţie cu SARS Cov 2.
Scenariul 3 intră în vigoare atunci când numărul cazurilor se situează între 101 şi 2000 de cazuri.
Ce trebuie să ştii 
1. Vei fi oprit în curtea spitalului unde vei ajunge, pentru că medicii vor face în corturi special amenajate triaj epidemiologic.
2. La triaj ţi se va lua temperatura corporală şi vei completa un formular.
3. Cadrele medicale vor pune pe primul loc cazurile de epidemie, aşa că ai putea avea de aşteptat.
4. Dacă nu ai o urgenţă, nu te duce la spital. Medicii te vor amâna.
5. E bine să ştii că în scenariul 3 spitalele de boli infecţioase nu vor trata decât cazurile de infecţie cu SARS Cov 2.
6. Dacă nu ai infecţie cu SARS cov 2 şi ai alte afecţiuni vei fi transferat către altă unitate sanitară.
7. În scenariul 3 managerii spitalelor vor mări spaţiile pentru tratarea pacienţilor, aşa că, dacă eşti deja internat ai putea fi mutat pe altă secţie.
8. În acest scenariu autorităţile vor aduce în sistem medici în plus, proaspăt specialişti sau chiar cadre medicale ieşite la pensie.
9. În scenariul 3 cei care gestionează criza legată de noul coronavirus vor găsi noi spaţii pentru carantinarea oamenilor care necesită această măsură.
10. În scenariul 3 este foarte posibil ca pacienţii să fie carantinaţi la domiciliu, dacă spaţiile puse la dispoziţie de autorităţi nu vor fi suficiente.
ȘTIRE INIȚIALĂ O parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu există confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus, după cum precizează Departamentul de Comunicare Strategică.
Intrarea în Scenariul 3 presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”. 
"Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv", arată comunicatul DCS.
Până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.
Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:
•    Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
•    Limitarea activităților colective.
•    Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
•    Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
•    Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu