Hotărâre de Guvern: s-a decis când vom merge la vot pentru alegerea primarului de Roman
Guvernul
României se întrunește în ședință astăzi, de la ora 16.00. Un comunicat
oficial al Biroului de Presă al Guvernului României, expediat pe adresa
redacției noastre, ne-a pus la dispoziție proiectul de hotărâre care va
fi votat, privitor la alegerile locale parțiale.
În Neamț, se vor organiza alegeri în trei localități; municipiul Roman și comunele Pipirig și Bălțătești.
„GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE privind stabilirea datei alegerilor parţiale pentru primari în unele circumscripții electorale
În
temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al
art. 10 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Guvernul României
adoptă prezenta hotărâre.
Art.
1. – Se stabileşte ziua de duminică, 11 iunie 2017, ca dată pentru
organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru primari în
circumscripţiile electorale prevăzute în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 7 mai 2017.”
Aceasta este Hotărârea de Guvern care va fi adoptată astăzi.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu