Deputatul Laurențiu Leoreanu și primarul Lucian Micu, alături de echipa PNL Roman au oferit pachete cu alimente romașcanilor cu venituri mici
La
sediul PNL Roman a avut loc o acțiune în care au fost dăruite 120 de
pachete cu alimente romașcanilor cu venituri mici sau fără venituri,
pentru masa de Paște.
Activitatea
s-a desfășurat în seara zilei de joi, 13 aprilie. Deputatul PNL
Laurențiu Leoreanu, alături de primarul Lucian Micu, viceprimarul Roxana
Iorga, consilierii locali ai PNL și întreaga echipă a Organizației PNL
Roman au adus lumină pe fața celor 120 de romașcani prezenți.
Pachetele
conțineau vin, cozonac, făină, zahăr, orez, portocale, ulei, un pui
proaspăt. Cei care au primit pachetele au mulțumit echipei PNL Roman
pentru darul pe care l-au primit chiar înaintea sărbătorilor pascale.
Selecția
celor care au primit pachetele, așa cum a declarat primarul Lucian
Micu, a fost făcută în baza recomandărilor președinților organizațiilor
de sector din Roman, a analizei situației materiale a familiei din care
provin și a analizei veniturilor pe care le realizează aceștia.
„În
fiecare an, de nouă ani încoace, la Crăciun și la Paște, încercăm să
aducem un pic de Lumină, de pace și liniște, de bucurie în ochii celor
care, așa cum spunea poetul, sunt mai triști ca noi. În ochii celor care
situației materiale nu își permit întotdeauna anumite lucruri la care
visează.
Încercăm
noi, echipa PNL de la Roman să facem o acțiune deja intrată în
tradiție. Au fost oameni din toate zonele municipiului Roman, oameni cu
copii sau singuri, oameni bolnavi, oameni care trăiesc în singurătate și
tristețe, oameni pe care copiii i-au uitat.
Urăm,
pe această cale, tuturor romașcanilor sănătate, bucurie, un paște
fericit, o privire frumoasă într-un suflet cald și luminos a lui Isus
pentru că doar așa putem fi, de la etapă la etapă mai buni, mai
înțelegători, aproape de toți cei care au nevoie, care se uită triști și
nu îndrăznesc să ceară.
Am fost cu gândul pentru ei, în Joia Mare și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat putere să facem acest lucru. Paște fericit”, a declarat deputatul Laurențiu Leoreanu, președintele PNL Roman.
„Este
o activitate pe care o facem împreună, în echipă, de mulți ani și mă
bucur că am reușit ca și în acest an să oferim o masă celor aflați în
nevoi. Vom fi alături de ei și indiferent dacă este campanie electorală
sau nu, vom repeta aceste acțiuni pentru că sunt gesturi care și pe noi
ne încarcă pozitiv. Vreau și eu să transmit tuturor multă sănătate,
sărbători în liniște alături de cei dragi, un Paște fericit și să ne
vedem cu bine după aceste sărbători”, a spus Lucian Micu, primarul municipiului Roman.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu