sâmbătă, 1 aprilie 2017

Lighting the Darkness va fi un film unic ca subiect şi ca mod de abordare

Mr Sands Theatrical Promotion e o companie londoneză de PR înfiinţată în 2016 de Daniel White, un pasionat promotor al artei teatrale şi cinematografice şi, totodată, pianist de ocazie. Compania a demarat recent un program mediatic de promovare a viitorului proiect, lungmetrajul Lighting the Darkness care va explora universul celor afectaţi de demenţă şi felul în care se poate face lumină acolo unde timpul şi spaţiul se anulează reciproc, evacuând trecutul şi, o dată cu el, o întreagă viaţă.
Actriţa şi dansatoarea româncă Andreea Helen David va fi co-producător al filmului şi producător, organizator, director artistic şi gazdă a galei organizate în scopul strângerii de fonduri în 25 martie 2017, orele 19.00, la Rudolf Steiner House în Londra. Evenimentul va cuprinde momente artistice susţinute de cantautoarea şi pianista Mary Erskine (alias Me for Queen), actriţa şi dansatoarea în vârstă de 9 ani Maria Neacşu, micuţa actriţă şi cântăreaţă Anais Jessica Berinde, precum şi alţi doi juniori talentaţi, solista Andreea Viliman şi chitaristul Kevin Gopaul. Gala va beneficia şi de prezenţa Mushroom Theatre Company, o companie teatrală incluzivă ai cărei componenţi numără tineri şi copii cu dizabilităţi sau nevoi speciale, alături de unii fără astfel de probleme.
Anticipând evenimentul, am stat puţin de vorbă cu Andreea Helen David despre gală şi despre filmul aflat în stadiu de proiect
.


Andrei Vornicu: Cum s-a născut ideea proiectului?
Andreea Helen David: Ideea a pornit de la scriitoarea Aalisha Green care mi-a propus să particip la proiect ca actriţă. Iniţial voia să fie o serie de episoade în care să discutăm despre diverse boli precum scleroza multiplă, însă după ce ni s-a alăturat producătorul Daniel White, am realizat că trebuie să ne concentrăm asupra unei singure afecţiuni, care ar face subiectul unui film de lungmetraj. Aşa a apărut şi numele Lighting the Darkness. Cu toate că mi-ar plăcea în continuare să joc în film, am devenit co-producătoarea acestuia din convingerea că e un subiect important şi trist, dar care arată, de asemenea, cât de frumoşi sunt oamenii.

A.V.: Ne-aţi putea detalia puţin subiectul filmului?
A.H.D.: Filmul prezintă viaţa unei femei pe parcursul a 15 ani şi lupta acesteia de a-şi păstra amintirile care îi sunt dragi. Pe măsură ce memoria i se deteriorează, femeia trebuie să se confrunte cu reacţia familiei, dar şi cu resemnarea de a fi o povară pentru aceasta.

A.V.: Societatea britanică acordă o atenţie specială categoriilor defavorizate. Se poate găsi sprijin instituţional sau media pentru proiect?
A.H.D.: Aici funcţionează multe ONG-uri pentru demenţă şi Alzheimer. Noi încă suntem mici şi nu am înfiinţat momentan nici o asociaţie, deci nu am investigat aceste feluri de sprijin. E o idee bună şi sperăm că vom putea să ne extindem ajutorul în momentul în care filmul va ieşi pe marile ecrane.

A.V.: La ce sumă estimaţi că s-ar ridica cheltuielile de producţie?
A.H.D.: Mă tem că nu pot estima încă suma.

A.V.: Cum se prezintă piaţa britanică a producătorilor de film independent şi cum s-ar raporta Lighting The Darkness la ea?
A.H.D.: Piaţa producătorilor de film independent (indie film) e extrem de variată şi se prezintă la diferite niveluri. Lighting the Darkness va fi un film unic ca subiect şi ca mod de abordare. Cu toate că tema a mai fost abordată, de exemplu în producţia Still Alice, filmul nostru va fi mai îndrăzneţ şi mai deschis, precum I, Daniel Blake (r. Ken Loach) sau My Feral Heart (r. Jane Gull), două filme independente apreciate şi multipremiate.

A.V.: În cadrul galei de fundraising vor performa şi copii de origine română. Se pare că Marea Britanie atrage tinerele talente din România.
A.H.D.: Marea Britanie e interesată de talente. Ştim cu toţii că noi, românii, avem talent şi disciplină, şi de asta am vrut să-i pun în lumină, să le dau o platformă. Copiii au participat la audiţii în repetate rânduri şi de fiecare dată m-au uimit şi m-au încântat. E incredibil cât de mult înţeleg şi cât de frumos e să-i vezi observând astfel de lucruri. Le-am spus despre ce este filmul şi gala. Cu toate că e un subiect trist, sunt multe lucruri de celebrat şi mulţi oameni dedicaţi şi frumoşi cărora vrem să le mulţumim prin organizarea spectacolului în 25 martie 2017. Am fost foarte inspiraţi de personalul de la adăposturile pe care le-am vizitat, de familiile care au grijă de persoanele iubite care sunt afectate de demenţă. De asta credem că filmul nostru e vital şi gala va reprezenta o acţiune benefică.

În completarea celor spuse de Andreea Helen David, trei dintre foarte tinerii participanţi la gală şi-au exprimat în câteva cuvinte părerea despre participarea la eveniment:
Andreea Viliman: E un eveniment foarte interesant şi mă bucur să fac parte din el. Îmi place că pot să ajut prin ce ştiu să fac mai bine şi că pot învăţa mai multe despre boala asta. Cântecul pe care îl voi interpreta, Open Arms, are un mesaj pozitiv.
Kevin Gopaul: Îmi place să am parte de provocări. A trebuit să învăţ cântecul repede, ca apoi să repetăm. Eu sunt un perfecţionist şi vreau să fie grozav. Abia aştept să fiu în spectacol, nu am mai făcut parte până acum din vreo gală, iar subiectul e important.
Maria Neacşu: Abia aştept să văd momentele celorlalţi artişti şi toată munca pe care au depus-o, iar apoi să îmi fac eu numărul de dans şi să fiu la rândul meu privită de către public. Sunt foarte încântată. Oamenii ar trebui să participe la gală ca să obţină informaţii despre film şi despre demenţă.

Proiectul poate fi urmărit pe Facebook (@LightingTheDarknessFilm) şi Twitter (@LightDarkFilm).

Foto: Raluca Baboş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu