Surse multiple şi bine informate vorbesc despre o situaţie deloc roză a memoriei teatrale româneşti. "Tu întrebi de decoruri de acum 40 de ani? Eu nu sunt sigur că mai există poze de acum 10! E o brambureală de nedescris, ia-ţi gândul, nu mai visa cai verzi pe pereţi!", mi-a spus, cândva, un om bine-informat din breaslă.
Acesta fiind contextul, am mers la expoziţia scenografului Octavian Neculai de la Galateca cu aşteptări bine temperate. Pe de o parte, speram să descopăr frumuseţi necunoscute şi să revizitez amintiri emoţionante (Neculai a realizat, în anii de pe urmă, scenografia unora dintre cele mai importante spectacole de la Bulandra şi nu numai), pe de alta, aveam în minte mărturisirea de mai sus. Din fericire, uneori caii verzi preferă pereţii. Sau, pentru a fi exact, cei albaştrii stau bine pe tavane. Pentru detalii, vizitaţi Fluxuri şi lumini în alb-negru!
Fotografiile, pe care LiterNet vi le oferă în versiune digitală, şi obiectele, încă de pipăit la Galateca până pe 6 mai 2017, îşi îndeplinesc impecabil rodul de madlenă. Memoria e amorsată, onomatopeele îşi cer dreptul la zgomot, bucuria copilărească aruncă la coş uzanţele de muzeu.
Îţi aminteşti precis la care dintre vizionările Ivanov-ului ai descoperit ce fermecători sunt pereţii scenei dezgoliţi din Grădina Icoanei, cum ţi-a venit să te întinzi pe iarba din Conversaţie după înmormântare ca să îţi ascunzi lacrimile sau poate tocmai ca să ţi le recunoşti, cum te-ai închipuit strivit de avanscena Raţei sălbatice, cum diagonalele acelea din Lucia di Lammermoor ameninţau cu evadarea până şi din cele mai crunte nefericiri, cum la The Bach Files simţeai că ai nevoie de vreo 5 perechi de ochi pentru a cuprinde totul, cum ţi-a trecut prin cap că raiul poate chiar aşa arată, ca în scena de pe urmă a Carousel-ului, când Vlad Ivanov împinge sisific cadrul acela gri pe fond alb ce cuprinde în el, fără a închide, esenţa propriei sale vieţi, şi câte şi mai câte altele, şi altele, şi altele.
Am plecat entuziasmat din micul spaţiu de la parterul marii biblioteci. Şi m-am gândit că, dacă fiecare teatru ar găzdui în fiecare an fie şi o singură expoziţie dedicată unuia dintre oamenii ori spectacolele care i-au construit istoria, atunci pesemne că numărul serilor fericite de pe lumea asta ar creşte brusc.
Cum ziceau pichetiştii din Solenoid? "Moarte morţii"? În cultura românească, poate că ar trebui adoptat sloganul "Uitare uitării!".
(Mihai Brezeanu)
**********
Despre expoziţie:Galeria Galateca vă aşteaptă în perioada 6 aprilie - 6 mai 2017 să intraţi în lumea de poveste a arhitectului şi scenografului Octavian Neculai, în care jocul se poartă între şi cu oameni mari.
Astfel în expoziţia interactivă Fluxuri şi lumini în alb-negru. Gânduri, cărări şi locuri în spaţiul scenic spaţiul simplu este similar camerei copiilor, adunând colecţii de "jucării" scenice, costume, aducând umbre şi lumini care caracterizează lumea în transformare a teatrului, atmosfere de poveste.
Pe toată perioada expoziţiei vor avea loc workshopuri şi conferinţe susţinute de personalităţi din lumea teatrului, dar şi cea a arhitecturii, manifestări ce se adresează atât publicului larg, cât şi specialiştilor.
"Eu cred că scenograful trebuie să viseze uriaş şi fără limite. De la proiecţia şi volumele elementelor scenografice, de la vastitatea şi diversitatea spaţialităţilor până la invadarea şi folosirea spaţiilor anexe scenei şi transformarea lor în spaţii artistice, trebuie să viseze spaţialităţi imense şi superb ireale, trebuie să inventeze forme ale unor lumi ale minţii, forme şi mişcări încă necunoscute ale spaţiilor ideale, trebuie să viseze detalii superbe. Visele nu trebuie să cunoască limite sau să fie constrânse de tradiţia mijloacelor scenice, a viziunilor spaţiale convenţionale", mărturiseşte Octavian Neculai.
Expoziţia din cadrul Galeriei Galateca, este ilustrarea unui vis - o lume plină cu frânturi, proiecţii, piese din spectacolele arhitectului şi scenografului.
"Într-un spaţiu oarecare, vreau să fiu din nou copil, să mă joc cu jucăriile făcute în timp cu alţi copii, cu oameni mari. De fapt lumea teatrului, a scenei este o lume de copii, în care ne jucăm, visăm, începem, ne poticnim, o luăm de la capăt. Orice am face, oricât am încerca să fim de serioşi, să ne demonstram maturitatea sau seriozitatea, în străfundurile noastre rămânem nişte copii. Dacă nu am mai fii copii, nu am mai avea nici o bucurie". (Octavian Neculai)
Spaţiul galeriei de fapt asta adăposteşte, obiecte de poveste cum sunt piesele de mobilier "din sticlă" din spectacolul Triumful dragostei, căluţii zburători şi aparatele de vânt, costume făcute aparent din fum, căsuţe / machete. Toate sunt frânturi dintr-o lume particulară. Şi, pentru că această lume a scenografului şi arhitectului Octavian Neculai este o lume a spaţialităţii, detalii şi proiecţii îmbracă pereţii la Galateca.
Octavian Neculai. Arhitect din 1966, absolvent al Institutului de Arhitectură "Ion Mincu" Bucureşti. Profesor Invitat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti. Scenograf şi Consultant de Arhitectură la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" Bucureşti.
A lucrat alături de Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Alexandru Darie, Mihai Mănuţiu, Alexandru Dabija, Adrian Enescu, Lia Manţoc, Maria Miu, Peter Kerek, Dan Jitianu.
Deputy General Manager la Opera Naţională din Bucureşti din 2017.
A proiectat renovarea sălii şi scenei Teatrului Bulandra - sala Liviu Ciulei (fosta Izvor) şi modernizarea sălii Icoanei a Teatrului Bulandra; a transformat depozitul de decoruri al Sălii Icoanei într-un spaţiu de joc "Studio SPACE", a proiectat şi realizat modernizarea sălilor Teatrului de Comedie, fosta sală a Teatrului Ion Creangă (înainte de consolidare), sala şi foaierul Teatrului Ţăndărică (sala Lahovary) - cu experimentul de a avea un singur spaţiu foaier-sală de spectacol, cu rezolvări speciale de acustică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu