Ca tematică pregnant obsesivă, monodrama Porno a lui Visky András continuă, individualizat, problematica din spectacolul Visszaszületés / Născut pentru niciodată,
montat la Teatrul Maghiar din Cluj în 2009. La propunerea Teatrului
Naţional din Budapesta, dramaturgul Visky András a scris această
"poveste a soţiei mele" (după cum singur mărturiseşte), apelând la
intima dramă a cuplului, trăită sub dictatura comunistă. Trupa Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare a realizat în regia autorului un one woman show cu Csilla Albert, într-un
decor minimal, viziune scenică încorporată în ceea ce Grotowski
teoretiza în formula "teatrului sărac". De menţionat că spectacolul Porno a trezit interes şi a fost inclus în programul mai multor festivaluri.
Înainte de a pătrunde în cocheta sală studio a Teatrului Maghiar din Cluj, de pe malul Someşului Mic, trebuie să treci printre panouri cu documente aranjate într-o sugestie de contorsionare labirintică. Sunt afişate extrase din dosarul de urmărire penală înscenată de Securitate autorului. Acest paspartu cu rol de prolog trimite din start spre structura documentar-realistă al spectacolului.
Csilla Albert este Fata, actriţa dăruită artei sale şi copiilor imaginari cărora li se adresează... şi copilului mort, concretizat prin scheletul Piticului, simbol de un tragic duios, frisonant. În monologul ei, autorul apelează la exhibarea dramei personale în termeni patetici, dar şi la tehnica expresivă a colajului. Auzim fragmente din replicile Ninei din Pescăruşul cehovian vizând gloria în artă, iar în ilustrarea substituirii personalităţii sunt invocate cele două cupluri din Cântăreaţa cheală. Succesul actriţei care, "pentru fericirea de a fi artistă" ar îndura "ura rudelor, sărăcia şi dezamăgirea" şi ar locui "într-un pod sub acoperiş" sau ar mânca "numai pâine neagră", atrage atenţia Securităţii. Urmărirea ei devine "cazul Porno" (în limbajul grobian al securiştilor) şi tonul sec, dar tăios al rapoartelor este redat de vocea lui Dimény Áron în paralel cu derularea unor imagini alb-negru ce ne introduce în anii lipsiţi de lumină ai totalitarismului. De fapt, aspiraţia Fetei este aceea de a se deschide spre lumină, spre împlinire, iar a femeii este aceea de a da naştere unui copil. Amândouă îi sunt refuzate, retezate. Dezamăgirile de care ea este copleşită sunt tratate cu stoicism, dar accentuate de acordurile grave, sincopate adesea, ale contrabasului mânuit de Attila Antal. Cele 18 secvenţe ale monologului se situează la graniţa dintre ficţiune şi document, îmbrăcând diferite forme ale balansului interioritate-exterioritate, de fapt, forme autoimpuse ale supravieţuirii şi ale speranţei într-un mediu ostil. Un dreptunghi metalic primeşte funcţii focalizatoare: desenul îngerului, pânza învăluitoare a iubirii, paravan împotriva fricii, dar de cele mai multe ori sugerează vidul existenţial, transferul în vacuitate a trăirii. Un birou suspendat, maldărul de boarfe risipite pe jos se insinuează în decor ca opţiuni nevalorizate ca şi dorinţa fierbinte de a accede la lumină. Iubirea Fetei cu un fiu de miliţian trece în planul ficţionării idealiste. S-au făcut trimiteri spre Romeo şi Julieta... Singura rezonabilă ar fi aluzia la romanul lui Jan Otčenášek Romeo, Julieta şi întunericul, sublimă iubire neîmplinită, suprimată de un alt totalitarism: cel hitlerist. Recitalul susţinut de Cilla Albert este unul de marcă.
Înainte de a pătrunde în cocheta sală studio a Teatrului Maghiar din Cluj, de pe malul Someşului Mic, trebuie să treci printre panouri cu documente aranjate într-o sugestie de contorsionare labirintică. Sunt afişate extrase din dosarul de urmărire penală înscenată de Securitate autorului. Acest paspartu cu rol de prolog trimite din start spre structura documentar-realistă al spectacolului.
Csilla Albert este Fata, actriţa dăruită artei sale şi copiilor imaginari cărora li se adresează... şi copilului mort, concretizat prin scheletul Piticului, simbol de un tragic duios, frisonant. În monologul ei, autorul apelează la exhibarea dramei personale în termeni patetici, dar şi la tehnica expresivă a colajului. Auzim fragmente din replicile Ninei din Pescăruşul cehovian vizând gloria în artă, iar în ilustrarea substituirii personalităţii sunt invocate cele două cupluri din Cântăreaţa cheală. Succesul actriţei care, "pentru fericirea de a fi artistă" ar îndura "ura rudelor, sărăcia şi dezamăgirea" şi ar locui "într-un pod sub acoperiş" sau ar mânca "numai pâine neagră", atrage atenţia Securităţii. Urmărirea ei devine "cazul Porno" (în limbajul grobian al securiştilor) şi tonul sec, dar tăios al rapoartelor este redat de vocea lui Dimény Áron în paralel cu derularea unor imagini alb-negru ce ne introduce în anii lipsiţi de lumină ai totalitarismului. De fapt, aspiraţia Fetei este aceea de a se deschide spre lumină, spre împlinire, iar a femeii este aceea de a da naştere unui copil. Amândouă îi sunt refuzate, retezate. Dezamăgirile de care ea este copleşită sunt tratate cu stoicism, dar accentuate de acordurile grave, sincopate adesea, ale contrabasului mânuit de Attila Antal. Cele 18 secvenţe ale monologului se situează la graniţa dintre ficţiune şi document, îmbrăcând diferite forme ale balansului interioritate-exterioritate, de fapt, forme autoimpuse ale supravieţuirii şi ale speranţei într-un mediu ostil. Un dreptunghi metalic primeşte funcţii focalizatoare: desenul îngerului, pânza învăluitoare a iubirii, paravan împotriva fricii, dar de cele mai multe ori sugerează vidul existenţial, transferul în vacuitate a trăirii. Un birou suspendat, maldărul de boarfe risipite pe jos se insinuează în decor ca opţiuni nevalorizate ca şi dorinţa fierbinte de a accede la lumină. Iubirea Fetei cu un fiu de miliţian trece în planul ficţionării idealiste. S-au făcut trimiteri spre Romeo şi Julieta... Singura rezonabilă ar fi aluzia la romanul lui Jan Otčenášek Romeo, Julieta şi întunericul, sublimă iubire neîmplinită, suprimată de un alt totalitarism: cel hitlerist. Recitalul susţinut de Cilla Albert este unul de marcă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu