Un supravieţuitor al poliomielitei, cunoscut sub numele de „omul din plămânul de fier", a murit la vârsta de 78 de ani.
Americanul Paul Alexander, cunoscut sub numele de „Polio Paul", sau „Omul din plămânul de fier" a decedat după ce a petrecut mai mult de 70 de ani închis într-un cilindru de fier.
El a obţinut o diplomă în drept, a practicat dreptul, şi a publicat un volum de memorii. De asemenea, a călătorit pe toate continentele, a spus fratele său, Philip care a anunţat decesul acestuia într-o postare pe Facebook, fără însă a preciza cauza morţii.
„A fost o onoare să fac parte din viaţa cuiva care era atât de admirat ca el. A atins şi inspirat milioane de oameni şi nu este o exagerare", a scris Philip Alexander într-o postare.
Americanul a contractat poliomielită, o boală virală, în vara anului 1952, când avea şase ani, şi a rămas paralizat de la gât în jos.
Atunci, a fost transportat de urgenţă la un spital din Dallas, Texas, dar starea lui s-a deteriorat, iar un medic i-a făcut o traheotomie pentru a elimina congestia din plămâni în urma infecţiei cu poliomielită.
Deşi i-au salvat viaţa, boala l-a lăsat în imposibilitatea de a respira independent, ceea ce i-a determinat pe medici să-l plaseze într-un cilindru de metal, acoperindu-i întregul corp, cu excepţia capului, unde avea să-şi petreacă restul vieţii.
Plămânul, pe care l-a numit „bătrânul său cal de fier", îi permitea să respire. Acesta acţiona ca o diafragmă pentru a-l ajuta pe bărbat să respire după ce infecţia de poliomielită i-a distrus funcţiile interne.
Dispozitivul funcţiona prin aspirarea aerului din cilindru de către un set de burdufuri din piele acţionate de un motor, iar presiunea negativă îi forţa plămânii să se extindă.
După ani de zile, americanul a învăţat în cele din urmă să respire singur, astfel încât să poată părăsi plămânul pentru perioade scurte de timp.
La fel ca majoritatea supravieţuitorilor de poliomielită plasaţi în plămâni de fier, el nu se aştepta să supravieţuiască prea mult timp, dar bărbatul a trăit zeci de ani, multă vreme după ce inventarea vaccinului împotriva poliomielitei, în anii 1950, a eradicat aproape complet boala în lumea occidentală.
El a absolvit liceul, apoi a urmat cursurile Universităţii Metodiste de Sud.
În 1984, a obţinut o diplomă în drept la Universitatea Texas din Austin. Admis în barou doi ani mai târziu, a practicat avocatura timp de zeci de ani.
„Am ştiut că dacă voiam să fac ceva cu viaţa mea, trebuia să fie ceva mental", a declarat el pentru The Guardian în 2020.
În acel an, a publicat un memoriu despre care se spune că i-a luat opt ani să îl scrie, folosind un băţ de plastic pentru a tasta pe o tastatură şi dictându-i unui prieten.
Progresele în medicină au făcut ca plămânii de fier să devină învechiţi în anii 1960, fiind înlocuiţi de ventilaţia mecanică, dar bărbatul a continuat să trăiască în cilindru pentru că, spunea el, se obişnuise aşa.
Bărbatul a fost recunoscut de Guinness World Records (Cartea Recordurilor) ca fiind persoana care a trăit cel mai mult timp într-un plămân de fier.
***
Înainte de vaccinul antipolio, plămânul de oțel era un colac de salvare pentru atât de mulți copii afectați de efectele devastatoare ale bolii. În anii 1950, epidemiile de poliomielită erau o realitate înfricoșătoare la nivel mondial, lovind fără avertisment și lăsând adesea tinerii pacienți incapabili să respire singuri.
Plămânul de oțel, o mașină cilindrică mare care a creat presiune negativă pentru stimularea respirației, a devenit un simbol iconic și tulburător al acelei epoci. Copiii paralizați de poliomielită au fost închiși în interiorul acestor rezervoare metalice săptămâni, luni sau chiar ani, deoarece aparatul le-a ținut plămânii activi, chiar dacă mușchii lor erau slăbiți sau imobilizați.
Văzând acei copii imobili în interiorul plămânului de oțel a fost un memento al realității dure a poliomielitei înainte ca știința medicală să găsească o soluție. Familiile trăiau cu frica bolii, știind că o singură infecție își poate condamna copilul la o viață limitată la acea „cușcă” mecanică.
În ciuda aspectului amenințător, plămânul de oțel a oferit speranță și șansă de supraviețuire atunci când nu existau alte opțiuni. A fost adesea diferența dintre viață și moarte, oferind suport respirator vital în timp ce corpul lupta pentru vindecare.
Apariția vaccinului poliomielită la mijlocul anilor 1950 a schimbat radical această situație, reducând dramatic cazurile și făcând plămânul de oțel aproape depășit.
Cu toate acestea, povestea acelor copii care depindeau de acest prim tip de suport al vieții rămâne un capitol emoționant în medicină, spunând fragilitatea vieții și puterea spiritului uman în fața unor greutăți enorme.
Era plămânilor de oțel este o mărturie puternică a impactului transformator al vaccinării și a cercetării în curs de desfășurare pentru progresele în lupta împotriva bolilor. - Media explică -
