joi, 27 ianuarie 2022

Cuvânt înainte la De la mania lalelelor la bitcoin

 

Torsten Dennin
De la mania lalelelor la bitcoin. O istorie a averilor câștigate și pierdute în piețele de mărfuri
Editura Meteor Press, 2021

traducere de Mihai-Dan Pavelescu



Citiți un fragment din această carte.

*****
Cuvânt înainte

#Mărfuri
(de Jochen Staiger, CEO al Swiss Resource Capital)

Tranzacționarea de mărfuri și futures are o istorie lungă, ce datează din zilele dinaintea schimburilor comerciale, ca modalitate de a-i asigura pe fermieri și producători împotriva pierderilor neașteptate. Odată cu înființarea lui Chicago Mercantile Exchange (CME - Bursa comercială din Chicago) în 1898, tranzacțiile futures au devenit standard; în mod brusc, piața aceasta a devenit sigură și o modalitate de a specula prețurile "mărfurilor moi", ca grâul sau porumbul, fără a le deține sau a avea nevoie fizic de ele. Inițial, cercul investitorilor speculativi a fost limitat, dar în timp situația s-a schimbat. În prezent vedem fonduri de hedging și chiar fonduri de pensii care investesc și speculează în mărfuri ca aur, argint, cupru, burtă de porc și suc de portocale înghețat. În plus, există investitori privați pe scară mare, care cred că pot fi mai abili decât piețele. Vremurile se schimbă rapid și acum suntem, fără îndoială, în stadiul incipient al unui nou boom al mărfurilor și materiilor prime.

Pe de o parte, industria mărfurilor în sine s-a schimbat mult datorită taxelor neprevăzute, schimbărilor de guverne, vămilor și, cel mai important, datorită noii ere a vehiculelor electrice, care va continua să modifice spectaculos lumea aceasta în următorii douăzeci-treizeci de ani. Să luăm, de exemplu, transportul. În viitor, vom dori toți să șofăm în mod "curat" din punct de vedere ecologic și în același timp să avem parte de confort. Asta înseamnă că vom avea nevoie de mai mult cupru, litiu, cobalt, zinc, nichel, argint și plumb pentru a produce automobilele dorite din punct de vedere ecologic. În plus, valoarea uraniului va crește din nou, deoarece până în 2030 va trebui să depășim dublul consumului de energie din 2018 pentru a ne alimenta mobilitatea. Nu în ultimul rând, aurul rămâne marfa supremă ca siguranță în care să ne investim averea. Dar, pentru că deocamdată nu există exploatări miniere pentru toate aceste mărfuri, în curând va începe pentru ele o nouă piață de tip bull. Din această cauză, suntem pe punctul de a crea noi bule și cicluri de tip boom.

În cartea de față, Torsten Dennin explică diverse cicluri de tip boom-and-bust de pe aceste piețe, începând cu nebunia lalelelor și terminând cu nebunia bitcoin. (În mod interesant, unitățile bitcoin sunt obținute tot prin operațiuni de "minerit", dar prețul lor a scăzut brusc, deoarece în spatele lor nu există o valoare reală și nici rezerve fizice în sol.) Povestea este întotdeauna aceeași; doar numele bulei se schimbă. Torsten explică modelul și este recomandabil să-i citiți cu atenție cartea. Investitorii au nevoie de asemenea informații istorice pentru a înțelege mai bine piețele de mărfuri, întrucât pot învăța din trecut și pot evita repetarea erorilor. De asemenea, vor ajunge să înțeleagă că piețele de mărfuri sunt mereu în pericol de a fi manipulate, deoarece uneori sunt foarte mici, iar activele financiare sunt frecvent concentrate în câteva mâini ce pot mișca sute de miliarde.

Țiței, lalele, argint, soia - piețele pot fi mișcate de "fantoma de la Operă", iar contribuția însemnată a lui Torsten este că proiectează o lumină asupra evenimentele ascunse sau necunoscute ce afectează piețele mărfurilor. Torsten este una dintre puținele persoane din domeniu care s-au implicat intens în acest subiect încă de la începutul boom-ului mărfurilor. De mai bine de 16 ani, el s-a ocupat pe larg de piețe de mărfuri individuale și de comportamentele lor eterogene în privința cererii, ofertei și prețurilor.

Îl cunosc pe Torsten Dennin de mai bine de zece ani și-l consider unul dintre puținii experți de vârf în domeniul piețelor de mărfuri. Prin intermediul episoadelor variate din cartea aceasta, el atrage cititorii către subiectul mărfurilor, speculațiilor și ciclurilor de tip boom-and-bust în mod plăcut și accesibil. Mulțumită lecțiilor sale desprinse din evenimente istorice ale pieței, cartea reprezintă o valoare reală pentru investitorii privați și instituționali care sunt implicați în mărfuri.

#Blockchain și bitcoin
(de Thomas Rehmet, COO al Bloxolid)

De la izbucnirea crizei financiare din 2008, bănci centrale din toată lumea au accelerat tipografiile și au inundat piețele financiare cu miliarde de dolari, euro, yeni și așa mai departe prin intermediul Relaxării Cantitative. În această epocă de lichidități abundente, piața materiilor prime a atras tot mai mult atenția investitorilor. Nu numai investitorii instituționali au tranzacționat asemenea mărfuri, ci tot mai mulți investitori privați caută să-și plaseze activele în valori reale, pentru a se proteja de riscurile unei inflații în creștere a monedelor fiduciare. Valoarea materială depășește valoarea monetară - acesta este sloganul la modă.

Dar au existat și perturbări repetate pe piețele materiilor prime, indiferent dacă au fost evenimente economice, politice sau frauduloase.

Simultan cu începerea crizei financiare, pe 1 noiembrie 2008, a fost publicat documentul fondator al criptomonedelor, intitulat: "Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System".

Acela a fost semnalul de plecare, deoarece blockchainul este considerat în prezent ca următoarea tehnologie revoluționară a lumii.

În 2017, vâlva legată de criptomonede a însemnat punctul culminant al atenției la nivel mondial, în timp ce anul 2018 a însemnat verificarea realității vâlvei raportată la utilizabilitate. Anul 2019 va aduce inovații în blockchain. Misiunea noastră este de a combina active reale, așa cum sunt metalele prețioase, cu tehnologia blockchain inovatoare, pentru a crea o nouă clasă de active și monede sigure și stabile. Bloxolid înființează ARG3NTUM: prima criptomonedă complet susținută de argint fizic și creată în Germania.

Torsten Dennin a sintetizat excelent ultimele patru secole de istorie a piețelor financiare și de mărfuri, cu reperele lor importante. De la mania lalelelor la fenomenul bitcoin nu se concentrează doar asupra evenimentelor extreme, ci descrie în detaliu toate suișurile și coborâșurile de-a lungul timpului, rezumate cronologic în 42 de capitole. Este o carte ce trebuie citită de toți investitorii. La urma urmelor: "Oricine cunoaște trecutul poate înțelege prezentul și poate modela viitorul."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu