Un cub Rubik în stilul lui Ferrante

 

Titlu: Invențiile ocazionale
Autor: Elena Ferrante
Rating:
Editura: Pandora - M
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Cerasela Barbone
Numar pagini: 216
ISBN: 978-606-978-463-1

Cred că unii autori scriu precum respiră. Nu o fac forțat, nu joacă după strunele cititorilor, ci doar scriu, pentru că așa simt. Pe de o parte, ei privesc scrisul ca pe un exercițiu terapeutic, iar, pe de altă parte, nu au pretenția că o fac mai bine decât alții. Această formulă pare să funcționeze perfect în cazul Elenei Ferrante, cea pe care cititorii au catalogat-o drept fenomen în literatura contemporană, iar dacă mă întrebați pe mine, e pe bună dreptate.

Am cunoscut-o pentru prima oară prin volumul Iubire amară care mi s-a părut bulversant, răvășitor, bine lucrat pentru un debut. De facto, nu cred că ar fi fost ușor de plasat în categoria debuturi, pentru că Ferrante mânuia personajele într-un soi de spectacol trist. Ce nu știam la acel moment e că autoarea se va pomeni la răspântia unei relații de love – hate cu cititorii săi, reacție destul de firească pentru o scriitoare ale cărei cărți se vând cu tiraje de milioane și este tradusă peste tot în lume.

Trebuie să recunosc că nu am ajuns încă la renumita sa tetralogie și tot amân acest moment, deoarece se pare că anume acele patru volume au învolburat apele, iar eu chiar țin la prietenia mea virtuală cu această autoare. M-am bucurat nespus de apariția volumului Invențiile ocazionale, tradus de Cerasela Barbone, apărut în colecția Anansi Ego, mai ales pentru că promitea să fie un soi de jurnal al scriitoarei.

Ce nu m-am așteptat însă să am în față, de facto, un cub Rubik cu multe fațete, fețe ale scriitoarei – om, femeie, mamă, profesionist. Elena Ferrante, acceptând un experiment pentru publicația The Guardian, este pusă în fața provocării de a scrie săptămânal un text pe orice temă alege. Durata experimentului de un an o face să se regrupeze și să regândească maniera sa de a scrie, deoarece, în comparație cu lucrul său la romanele pe care le publică, acum trebuie să o facă regulat, convingător și pentru un alt public.

Invențiile ocazionale este cartea cu care ar trebui să începeți să o citiți pe Ferrante, deoarece este o sumă de reflecții din care, dacă citim atent, descoperim cine e omul din spatele acestui pseudonim.

„Îmi place mult să mă recunosc în fiicele mele și, totodată, să simt că ele fac tot ce le stă în putință să fie diferite de mine. E o atitudine care chiar și când mă enervează mi se pare pozitivă. (...) Nu e zi în care să nu găsească o cale prin care să opună inteligenței mele pe a lor, iar scopul e mereu același: să mă facă să înțeleg că aș face bine să tac.” Pentru mine acest pasaj este o explicație pertinentă a felului în care autoarea explorează subiectul maternității în romanele sale. Figura maternă este ambiguă în scriitura sa, pare să nu aibă o vârstă anume și poate să preia o multitudine de fațete. Femeile din cărțile sale sunt niște soldați universali, în luptă cu destinele care le pun la grea încercare.

Totodată, Ferrante vorbește despre nevoia de a renunța la trecut, deși această dimensiune e destul de vocală în romanele ei: „Nu am nici o înțelegere pentru tinerii care preferă lumii de azi epocile de aur în care toți știau să stea la locul lor, adică într-o ordine întemeiată pe ierarhii sexiste, rasiste, clasiste.” Nevoia de a sublinia această problemă vine, intuiesc eu, din natura societății italiene care pare încă să privească cu ochi nostalgici spre ceea ce a fost trecutul imperial.

Unele pasaje mi-au părut adevărat premoniții, ascunse în simboluri precum e utilizarea semnului exclamării în texte, semn pe care autoarea îl disprețuiește și îl evită: „Măcar în scris ai putea evita să faci precum conducătorii nebuni ai lumii, care amenință, fac negoț, duc tratative și jubilează când reușesc să obțină ce și-au propus, întărindu-și discursurile cu siluete de rachete nucleare la sfârșitul fiecăreia dintre frazele lor mizerabile.”

Invențiile ocazionale este un jurnal de scriitor, cu mențiunea că îl citiți ca pe un portret. Fiecare text creionează ceea ce simte și pune în cărțile sale Elena Ferrante. Laconicul, succintul, răsturnarea canoanelor uzuale – sunt doar câteva dintre elementele care se regăsesc în această carte.

Și nu pot încheia această cronică fără să menționez execuția impecabilă a ilustrațiilor realizate de Andrea Ucini. Ele par să spună o poveste în sine, rezumând stări și emoții pe care naratoarea le-a ascuns în fiecare text.

Sunt ferm convinsă că anume acest volum trebuie să fie primul rendez-vous cu Elena Ferrante, pe care trebuie să-l aveți, ca să îi înțelegeți intențiile de autor, în deplinătatea lor.

Categorie: Eseuri | Autor: Elena Ferrante | Editura: Pandora - M

#Bookfest2022: cele mai vândute cărți

 

Această zi de luni este momentul bilanțului după ce aseară s-a încheiat o nouă ediție Bookfest.

Află care au fost cele mai vândute cărți pe parcursul celor cinci zile de sărbătoare literară pentru editurile Nemira, All, Corint, Curtea Veche, Litera, Trei și Humanitas.

Nemira

1. O vară italiană – Rebecca Serle
2. Ministerul pentru viitor – Kim Stanley Robinson
3. Sanatoriul – Sarah Pearse
4. Doamna England – Stacey Halls
5. Născut în afara legii - Trevor Noah

 

ALL

1. Super Pisicile Războinice. Profeția lui Stea Albastră, de Erin Hunter.
2. Educație sexuală. Ghidul fetelor, de Michelle Hope
3. Doar 10% uman. Microbii, secretul neștiut al sănătății și fericirii omului, de Alanna Collen
4. Istoria întunecată a Rusiei. Masacre, corupție și crime în Patria-Mamă, de Michael Kerrigan
5. Uimitoarea lume a bacteriilor, de Steve Mould

 

Corint

1. Șase cocori stacojii, de Elizabeth Lim
2. Scandalul din Malibu, de Taylor Jenkins Reid
3. Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul?, de Graham
Allison
4. Un strop de distrugere (Hades și Persefona vol.2), de Scarlett St.Clair
5. Memoriile unui mercenar din Grupul Wagner, de Marat Gabidullin

 

Litera

1 Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări, de Igor Bergler

2 Ciudățenii amoroase din Bucureștiul Fanariot, de Doina Ruști

3 Paradis și Abandon, de Abdulrazak Gurnah. Urmate de cărțile

4 Ipoteza iubirii, de Ali Hazelwood

5 Până nu se răcește cafeaua de Toshikazu Kawaguchi

 

Curtea Veche Publishing

1. Cand corpul spune nu, de Gabor Mate
2. Tehnici de invatare, de Georgiana Gerea
3. Creierul fericit de Loretta Graziano Breuning
4. Oameni normali, de Sally Rooney
5. Tata bogat, tata sarac, de Robert T. Kiyosaki

 

Trei

1 Necunoscuta din Sena, de Guillaume Musso, colecția Fiction Connection
2 1000 de ani de bucurii și tristeți, de Ai Weiwei, colecția Memoir/Fiction Connection
3 Cutia, de Camilla Lackberg și Henrik Fexeus, colecția Fiction Connection Crime
4 Castelul de hârtie, de Miranda Cowley Heller, colecția Fiction Connection
5 Leopardul, de Jo Nesbo, colecția Fiction Connection Crime

 

Humanitas

1 Noi suntem români (nimeni nu-i perfect), de Radu Paraschivescu
2 Miezul inimii, de Ioana Nicolaie
3 Singur. Viața lui Mihail Sebastian, de Tatiana Niculescu
4 Căzuți din junglă. Poveștile unui explorator, de Alexandru N. Stermin
5 În interior. Momente de întâlnire cu tine însuți, de Cătălina Dumitrescu

Escapism literar și aventuri satirice într-o lume coruptă definitiv

 

Titlu: Răpirea Parisiei și alte povestiri
Autor: Mihai Găinușă
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2022
Numar pagini: 192
ISBN: 9789734688500

Sarcasmul, ironia, calamburul – iată câteva dintre caracteristicile care ne ajută să păstrăm integritatea homo sapiens-ului modern. Râdem pe chestii triste, luăm la mișto viața, încercăm să fim caraghioși în momentele când ne vine să păruim pe cineva. Trăim asta zilnic la birou, acasă, în certurile interminabile de pe rețelele sociale. Se pare că doar aceste încercări de a condimenta existența noastră ne permit să rămânem întregi la minte. Cu toate acestea, literatura pare să-și fi păstrat distanța față de tot ce înseamnă calambur, cu mici excepții. O astfel de abatere, deși termenul nu e cel mai oportun, este volumul de proză scurtă Răpirea Parisiei și alte povestiri, semnat de Mihai Găinușă și apărut în anul curent, la editura Polirom.

Am râs copios. Am râs în hohote. Am citit pasaje în voce tare pentru ca soțul meu să descopere firidele societății românești prin personajele alambicate, ciudate, bizare, pe care le-a creionat autorul. Practic, Răpirea Parisiei și alte povestiri reprezintă o sumă de fabule sau scenete tragicomice urbane, impregnate cu multă satiră și cu o aciditate care străpunge carapacea aparențelor pe care ni le-am tot clădit.

Mihai Găinușă are un stil în care pare să se fi amestecat câte puțin Caragiale și La Fontaine, doar că într-o formulă cu upgrade (vorba angajatului perfect din multinaționale) pe tot ce înseamnă bizarul societății române: nepotism, corupție, conspirație (poate că asta ar fi o altă transforme miraculoasă a vechiului ospitalitate, tradiție, mister – sloganul mioritic al poporului nostru). În cele 13 povestiri (o fi un semn că și-a ales autorul această cifră sau e doar încă un fel de a ne arăta covârșitoarea dominație a tradiționalismului), autorul reușește să ne pună în scenă personaje diametral opuse, unite toate doar prin maniera ciudată cu care aceștia operează în viețile lor profesionale sau personale. Avem polițiști corupți cu duiumul, bărbați avari, femei trecute de prima tinerețe, gata să seducă pe oricine pentru încă un strop de egocentrism, bătrâni care mimează senilitatea. Tot acest carusel de personagii este descris și amplasat într-o serie de evenimente care s-ar putea, la prima vedere, să fie imagini desprinse din cotidianul nostru.

În ilustrarea acestui fapt iată un pasaj:

„În fiecare dimineață, după ce dădea de mâncare la găini și curăța grajdul celor două căprițe, tânărul Raymond tăia un braț de lemne, îl băga în sobă, își făcea o cafea neagră și tare și se așeza în fața lumii. Vânduse vaca, să tot fie șase luni de-atunci, și-și cumpărase un laptop ca să se conecteze la geopolitica mondială.(...) În privința pandemiei trecute, Raymond n-avea absolut nici un dubiu: era o conspirație pe care numai el o deslușise, în care marii Producători de Măști de protecție păcăleau un glob întreg cu un virus care nici măcar nu exista. Dacă el n-avea nimic, ceilalți mințeau. Oricum, Raymond nici nu credea că Pământul e rotund.”

Pe lângă sarcasmul care abundă în fiecare text, autorul dă conotații simbolice, punând umor în construcția portretelor. De exemplu, puteți ghici cine e acest personaj:

„Era doamna Daiana, militanta pentru libertate, neatârnare și dreptate. Însoțită de câțiva adepți care deocamdată nu se vedeau din cauza trupului mătăhălos al senatoarei. Doar se auzeau, ciripind și gângurind a admirație, toți agramați, acoperiți de goarna vocală a luptătoarei de sumo politic – social.”

Răpirea Parisiei și alte povestiri este un tablou incisiv, tăios, dar, în același timp, simpatic despre funcționarea societății române, despre problemele acesteia și despre metehnele noastre, cu care ne tot ducem veacul. Sunt sigură că se va bucura de atenția publicului dornic de escapism literar.

Categorie: Lit. contemporana, Proza scurta | Autor: Mihai Găinușă | Editura: Polirom

Guest Post: „U” de la Uliu, „d” de la durere

 

Titlu: U de la Uliu
Autor: Helen Macdonald
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Andreea Călin
Numar pagini: 336
ISBN: 9786064312372

„Vânând zi de zi cu Mabel preluasem – bineînțeles că în imaginația mea, dar doar așa se putea întâmpla asta vreodată – perspectiva ei străină, modul ei inuman de înțelegere a lumii.” – bine ai venit în minunata lume a oamenilor fascinați de păsări!

De data asta, e o poveste despre șoimărit, nu despre birdwatching, care e o umbrelă mult, mult mai largă.

Povestea Helenei Macdonald, pe care hmm,  tocmai am citat-o fix la începutul textului, nu e deloc roz, dar minunată este. Minunată ca momentul în care ai ocazia să ții în mână o pasăre sălbatică, pe care mai devreme ai văzut-o zburând sus, pe cer, și să-ți vezi reflexia în ochii ei. Să înveți ce gândește, să simți, nu să intuiești, când e mulțumită, stresată, nerăbdătoare.

„Ființele sălbatice sunt făurite de poveștile oamenilor”, scrie Helen, care urmează să transforme un uliu porumbar de crescătorie (specie sălbatică, dar născută în captivitate) într-un uliu ascultător, antrenat pentru vânătoare. Uliul ei o să fie special și o să-i demonteze o parte dintre preconcepțiile pe care le avea despre specia lui.

Am avut sentimente amestecate despre cartea asta, de la primele pagini. E o lectură lentă, densă și de multe ori apăsătoare. Helen, care e pasionată de șoimărit din copilărie, se hotărăște să antreneze pentru vânătoare un uliu porumbar la scurtă vreme după moartea tatălui ei. Perioada care urmează va fi pentru ea de două ori dificilă emoțional: o dată pentru că trebuie să învețe să trăiască fără să-l mai aibă în preajmă pe unul dintre părinții săi, apoi pentru că experiența creșterii și antrenării unui uliu porumbar o aruncă într-o lume plină de frici și îndoieli.

Dincolo de reticența inițială - sunt genul de birdwatcher care crede că nici nu animal sălbatic n-ar trebui ținut captiv, iar păsările n-ar trebui dresate pentru vânătoare - în momentul în care paginile necitite s-au împuținat, mi-am dat seama că „U de la Uliu” o să fie o carte de care o să-mi fie dor.

Progresiv, în timp ce citeam, am simțit-o pe Helen cum se comprimă, se strânge încet, ca pielea unei stafide, în jurul propriei dureri. Alături de ea, în încăpere, este și uliul – Mabel, o femelă juvenilă - raportat la vârsta oamenilor, juvenil ar însemna adolescentă, deci în perioada dificilă de formare a personalității. Peste amândouă, din când în când, par să se adune pereții încăperii întunecoase pe care o împart. Primele ieșiri în „lumea oamenilor” le năucesc. Cele ce urmează, pe câmpuri deschise, unde Mabel exersează vânătoarea de iepuri și fazani, ar putea fi o gură de aer proaspăt, dar sunt mai degrabă momente pline de tensiune și anxietate. Helen se teme că o va pierde pe Mabel, în momentul în care o va elibera.

Alături de cele două, mai e un personaj, scriitorul britanic T. H. White, autor al unei celebre serii de cărți despre Regele Arthur, dar și al unui volum mai puțin apreciat, despre șoimărit. Fantoma lui White și cea a uliului său, Gos (de la Goshawk, cuvântul englezesc pentru uliu porumbar), dublează siluetele lui Helen și Mabel. Din fericire, nu le vor fi umbre fidele, pentru că Helen va reuși să nu repete greșelile făcute de White în creșterea uliului său.

Episodic, în jurul ei apar și alte personaje: prieteni și membri ai familiei, împreună cu care reușește să parcurgă cu bine trecerea de la „o lume deja dispărută”, cea în care tatăl ei încă trăia, și cea actuală, în care trebuie să se obișnuiască să trăiască fără el și să își asume responsabilitatea creșterii unei păsări sălbatice.

Este „U de la Uliu” o carte despre cum te ajută un hobby să treci peste moartea cuiva drag? Nici vorbă, iar asta afli chiar de la autoare. Dar e o carte care îți arată milimetric forme pe care le pot lua durerea și procesul de creștere, înțelegerea morții, înțelepciunea și pacea pe care le aduce decantarea amintirilor. Iar uneori ai nevoie să citești ce a scris altcineva despre asta, așa cum Helen citea cum a ratat White creșterea uliului său, Gos.

 

Text scris de Livia Gyongyosi

Categorie: Biografii/Memorii | Autor: Helen Macdonald | Editura: Nemira

Imagini din Ungaria interbelică

 

Titlu: Divorț în cetatea Buda
Autor: Sándor Márai
Rating:
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Marius Tabacu
Numar pagini: 240
ISBN: 978-606-44-1109-9

Imre Kertész, Péter Esterházy, László Krasznahorkai, Magda Szabó, Péter Nádas sau Sándor Márai sunt unii dintre cei mai apreciați scriitori maghiari ai ultimelor decenii, nominalizați și câștigători ai unor premii importante și traduși în nenumărate limbi de circulație internațională. Apropierea noastră de Ungaria și faptul că avem o istorie comună, plus prezența unei însemnate comunități maghiare în țara noastră, au făcut ca acești autori să fie destul de traduși la noi. Curtea Veche, prin populara și longeviva colecție Byblos, i-a adus pe o parte dintre ei în atenția publicului cititor român și bine a făcut.

Mărturisesc că de la Jókai Mór încoace și al său Om de aur n-am mai citit nimic scris de un autor maghiar, însă Bookblog mi-a oferit oportunitatea de-a mă apleca asupra unui roman apărut tocmai în 1935, Divorț în cetatea Buda (Válás Budán), apărut nu de mult în colecția mai sus menționată, în traducerea lui Marius Tabacu, despre care am să scriu câteva cuvinte în rândurile ce urmează.

După cum îi spune și titlul, toată povestea pornește de la un divorț. Kőmives Kristóf este un judecător din Buda interbelică ce se apropie de patruzeci de ani și care trebuie să se ocupe de dosarul de divorț al soților Greiner. Însă când deschide dosarul, constată că soția este o veche cunoștință din tinerețile sale, Fazekas Anna, alături de care petrecuse câteva clipe plăcute, dar extrem de scurte, înainte de-a se conforma amândoi normelor acelor vremuri și de-a deveni oameni așezați la casele lor, cu familie și copii și un rol în societatea maghiară burgheză.

Cel puțin așa a stat cazul cu Kristóf, fiu de judecător scăpătat care fusese la rândul său fiu de judecător și așa mai departe, care s-a căsătorit cu Hertha și împreună au avut doi copii. Divorțul soților Greiner redeschide însă răni crezute de mult îngropate și amintiri care mai bine ar fi rămas acolo unde le era locul, în trecut. Căci spiritul liber de aventurier al lui Kristóf a fost sufocat de strictețe, de conformism, de încercările de a păstra aparențele de om cu scaun la cap și stâlp al familiei, până când, dincolo de jumătatea cărții, după ce am aflat detalii atât despre Kristóf, cât și despre soție, bunici și rude mai mult sau mai puțin apropiate, acesta se trezește în casă cu un musafir neașteptat: Greiner Imre, soțul lui Fazekas Anna.

Acesta venise la judecător pentru a-i mărturisi nici mai mult, nici mai puțin, că își omorâse viitoarea fostă soție, pe Anna. Sub crusta unei mărturisiri despre cum doi oameni ajung să se îndrăgostească, apoi să trăiască în pace și armonie și apoi ceva să se frângă, să se rupă, să se fractureze și să se transforme în doi străini care mai apoi se vor îndepărtat încet, dar inexorabil unul de altul, se ascund drame sufletești, frământări profunde și ample cugetări despre o societate în declin.

Proza lui Márai este densă și luxuriantă, de o bogăție de-a dreptul fenomenală, iar traducerea este una pe măsură. Pagină cu pagină, descoperim mistere, taine, mici povești ce se întrepătrund și care par a nu duce nicăieri, însă un mare romancier știe întotdeauna să acumuleze tensiune, încordare, să țeasă micropovești în cadrul marii povești și să schițeze personaje din tușe discrete, creând astfel terenul propice pentru marea dezvăluire finală.

Un soi de joc între doi bărbați care poate că în secret au iubit aceeași femeie, un soi de confesiune a acuzatului către acuzator despre minciuni de dragul păstrării aparențelor și cum ajungem să ne păcălim pe noi înșine și să ne autoconvingem că ceea ce facem nu este bine pe moment pentru noi, dar se va transforma în ceva util pe viitor.

Categorie: Lit. contemporana | Autor: Sándor Márai | Editura: Curtea Veche Publishing

De ce urâm femeile

 

Titlu: Anul de grație
Autor: Kim Liggett
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Bianca Paulevici
Numar pagini: 320
ISBN: 978-606-33-4414-5

- Oare ne vom putea vindeca cu adevărat după asta?

Știu ce vrea să spună. Știu ce mă întreabă.

Scot floarea de lămâiță din camașă și i-o ofer. Ochii i se umplu de lacrimi. O atinge și încearcă să o accepte, dar nu poate, din cauza fâșiilor de pânză înfășurate în jurul mâinilor. Izbucnim amândouă în râs. Și datorită acestui gest mărunt, acestui moment minuscul, știu că suntem în regulă…

Tocmai am terminat de citit acest roman de ficțiune în care subiectul principal este condiția femeilor și relațiile dintre ele. Condiția este impusă de bărbați (patriarhatul pe care-l tot blamăm), iar relația este de invidie, judecată, gelozie și chiar ură.

Pe parcursul a peste 300 de pagini am tot așteptat momentul acela în care totul se schimbă, în care personajele își aduc aminte că nu există nicio rivalitate. Că au nevoie una de alta, că doar unite vor răzbi. Și așteptam momentul de triumf în care eroina, Tierney, va vorbi în sfârșit, își va deschide gâtlejul și gură și va lăsa să iasă adevărul, ca cea mai frumoasă și dureroasă melodie cântată vreodată. Îi simțeam furia curgându-i prin vene pentru că în ea rezona propria mea furie în fața nedreptății și a lipsei de sens, a minciunilor pe care le acceptăm de parcă ar fi adevăruri săpate în stâncă. M-am minunat de măiestria autoarei de a mă face să simt atât de intens.

Într-un loc numit Garner și într-un timp distopic, fetele de șaisprezece ani trebuie să părăsească ținutul și să meargă în Anul de Grație. Un fel de tabără în pădure unde trebuie să se descotoroseacă de magia lor până ce anul se încheie. Se iau 33 de fete, a căror singură și adevărată magie este tinerețea, cărora bărbații ținutului nu vor să-i reziste și cu care femeile nu își asumă riscuri. Pentru că ei toți știu că tinerețea poate fi rebelă și impetuoasă, ar putea incita la o revoltă. Aceste biete naive, îndoctrinate, bine dresate și înspăimântate până în măduva oaselor, total nepregătite pentru ceea ce urmează, cu capul plin de povești cu braconierii care le vor vâna pentru carnea lor, sunt trimise ca mieii la tăiere.

Încă de la început îți dai seama că totul o va lua razna, din momentul în care Kiersten, fata cea populară, dar rea, își asumă rolul de conducător, chiar de pe drumul spre tabără. La început pare că există o licărire de speranță, când Tierney le organizează pe fetele abia ajunse în tabără pentru a pregăti cele necesare supraviețuirii timp de un an. Însă această licărire se stinge destul de repede. Și tot ce urmează este un lung șir de suferințe cauzate de frică, de invidie și gelozie, de ură, dar mai ales de neștiință. Iar tu, ca cititor, te minunezi cum în singurul loc în care ar putea fi cu adevărt libere și unite, aceste fete se transformă în cei mai aprigi susținători ai legilor din ținut, păstrând copacul pedepsirii și consimțind ca acesta să fie folosit la nevoie.

Când Tierney, aproape moartă după ce a fost lovita cu toporul în umăr și izgonită în pădure pentru a cădea pradă braconierilor, ajunge să fie salvată și îngrijită de unul dintre aceștia, ceea ce aflăm nu este deloc surprinzător. Monștrii deformați îmbracăți în giulgiuri negre care le acoperă întreaga ființă pentru a le ascunde hidoșenia, sunt de fapt ființe umane normale. Mai mult decât atât, poartă giulgiul nu ca să se ascundă, ci pentru a se apăra de magia fetelor care îi pot blestema pe ei și întreaga lor familie. Așa cum conducătorii din ținut au avut grijă că toată lumea să creadă că magia este adevărată și că dacă mănânci din carnea uneia dintre fetele din anul de gratie, va avea efect afrodisiac și de întinerire, tot așa braconierii au fost îmblânziți prin frica indusă de blestem și faptul că salariile erau livrate direct familiilor acestora, pentru a-i obliga să vânzeze fetele. Au facut o treabă excelentă în a dezumaniza atât prada căt și vânătorul, apoi i-au asmuțit unii asupra altora, pentru ca mai marii ținutului să-și păstreze puterea.

Anul de grație este un roman atât de complex, care abundă de detalii care se împletesc pentru a forma o lume aproape palpabilă, încât n-aș putea să spun aici toată povestea lui. Dar vă invit să îl citiți. Este profund, este greu și frustrant, dar reușește să-ți păstreze speranța vie până în ultima clipa. Și vă promit că se termină frumos. Aproape.

Text scris de Andrea Balint

• Plusuri

  Profunzimea și realitatea trăirilor personajelor.
  Intriga extrem de bine construită.
  Faptul că mereu se întâmplă ceva neașteptat.

• Minusuri

  Uneori ai impresia că totul se întâmplă prea încet, ca sunt prea multe detalii și se întâmplă prea multe lucruri mărunte, nu neapărat importante de menționat.

• Recomandari

  Oricui îi este dor de o carte bună și are rezistență la frustrare pentru a-și primi răsplata.

Categorie: SF/Fantasy | Autor: Kim Liggett | Editura: Litera

Când cel cu care îți împarți viața devine un străin

 

Titlu: Ultimul mesaj
Autor: Laura Dave
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Mihaela Serea
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-33-7894-2

Ultimul mesaj, carte câștigătoare a premiului Goodreads Awards (2021) la categoria Mistery & Thriller, a fost o adevărată desfășurare de forțe. Deși în ultima perioadă am avut experiențe deosebit de neplăcute cu acest gen literar, întrucât am impresia că nimic nu mă mai suprinde, trebuie să spun că mi-a fost dor de o asemenea lectură. O lectură care să mă facă să trec prin toate stările (im)posibile, să dea cu tot ce speculez de pământ și care să mă țină captiv până la ultima pagină. Și să nu-mi lase nici măcar un singur moment de respiro. Tensiune la cote maxime și un mister care depășește orice așteptare, punând la îndoială fericirea aparentă a vieții de cuplu.

Romanul Laurei Dave urmărește povestea lui Hannah Hall care, într-o zi, găsește un bilet pe care nu scrie nimic altceva decât „Protejeaz-o”. Într-o după-amiază oarecare, întreaga lume a lui Hannah se destramă. Soțul ei, Owen, dispare într-un moment cheie al declinului firmei la care lucrează, lăsând în urmă zeci de întrebări care, sincer, mai bine ar fi rămas fără răspuns. Mai mult decât atât, Owen își lasă în urmă și fiica pe care o are dintr-o relație anterioară, Bailey. În aceste circumstanțe, Hannah este nevoită să descopere ce s-a întâmplat cu Owen, de ce a plecat și, mai presus de toate, ce este cu acel mesaj obscur, singurul lucru pe care l-a lăsat în urmă – pe lângă o geantă plină cu bani și numeroase dovezi, indirect, care îl învinovățesc de anumite lucruri.

În astfel de circumstanțe, Hannah este determinată să afle ce s-a întâmplat cu soțul ei. Încetul cu încetul, împreună cu Bailey, cele două ajung să se piardă într-o lume a erorilor, pe măsură ce descoperă că, de fapt, Owen nu este cine pare a fi. Mama vitregă și fiica, deși la început reticente, ajung  să-și unească puterile pentru a descoperi misterul bărbatului în jurul căruia li se învârt amândurora viețile. Dar pericolul, teama, frica și necunoscutul joacă în tandem în acest roman tensionat care te faci să-ți pui întrebări privitoare la ceea ce crezi că știi cu adevărat. În cele din urmă, ajungi la concluzia că într-o simplă secundă pilonii care au fundamentat zeci de ani de existență conjugală pot fi puși la pământ. Iar ceea ce urmează nu este altceva decât o aventură periculoasă în care pare că te afunzi din ce în ce mai mult, pe măsură ce încerci să ieși la liman și să-ți reactualizezi coordonatele vieții.

Nu obișnuiesc să dau foarte multe detalii privitoare la acțiunea cărții în recenziile pe care le scriu. Mi se pare că nu are sens, din moment ce, la rândul meu, nu mi-ar plăcea să citesc o recenzie care se îndreaptă mai mult spre un rezumat. Cu toate acestea, simt nevoia să vorbesc despre personajele acestei cărți: Hannah și Bailey. Două personaje curajoase, complexe, care își unesc forțele (după ce trec prin anumite încercări) cu scopul de a descoperi misterul dispariției lui Owen, soț și tată. Deși cartea este narată din perspectiva lui Hannah, la timpul prezent, avem parte și de flashback-uri din timpul vieții de cuplu a celor doi – astfel, perspectiva asupra întâmplărilor este una mult mai vastă, iar faptul că știi, de fapt, unde vor ajunge lucrurile, te face să oferi mult mai multă atenție anumitor gesturi, acțiuni, cuvinte pe care Owen le spune.

„Aș face orice pentru fiica mea”, spune Owen la un moment dat. Oare chiar ar face orice? Ar merge atât de departe încât să-și părăsească, de fapt, propria fiică? Dar de ce? Cum o poate proteja dacă nu se află lângă ea? Cine este pe urmele lui Owen și ar putea reprezenta un pericol chiar și pentru familia sa? Întrebări care, pe parcursul cărții, își găsesc răspunsurile. Răspunsuri dintre cele mai neașteptate, lucru care mi-a plăcut extraordinar de mult: autenticitatea autoarei și faptul că a reușit să mă convingă de situațiile în care și-a pus personajele. Pentru mine, atunci când citesc un thriller, contează extraordinar de mult justificarea. Motivele din spatele întâmplărilor, de ce au acționat personajele astfel. Iar Laura Dave chiar a reușit să mă convingă, făcând ca acest roman să pară mult mai real.

Intriga este complexă, tensionată, ca un roller-coaster de emoții. Acțiunea este bine conturată, precisă, și de multe ori am avut impresia că aș urmări un serial, un film de acțiune care se desfășoară în fața ochilor mei. Secrete bizare, duplicitate, corupție, un sistem judiciar defect, fragmentat, și două personaje feminine memorabile. Care, încet dar sigur, se-ndreaptă către rezolvarea acestui mister: nu fac decât să ajungă la concluzia că unele secrete, mai bine ar rămâne pentru totdeauna secrete. În Ultimul mesaj, Dave a scris mai mult decât un thriller plin de acțiune: este o carte sinceră despre sacrificiile pe care, uneori, suntem nevoiți să le facem pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim cel mai mult. Precum în viață, uneori trebuie să pleci, oricât de incisivă ar fi decizia. Oricât de dureroasă.

Poate sfârșitul nu a fost tocmai pe placul meu, întrucât mi s-a părut puțin cam brusc. Cu toate acestea, oferă o oarecare opțiune de încheiere a romanului. Totuși, lectura a fost mult prea bună, inteligentă, alertă și tensionată, astfel încât această variabilă este aproape nesemnificativă. Sunt un mare fan al genului thriller, așadar destul de selectiv când vine vorba de romanele din această tagmă literară. Dar intuiția m-a ghidat bine și de data aceasta, deoarece Ultimul mesaj rămâne o lectură memorabilă, care te ține captiv încă de la prima pagină. Dincolo de toate acestea, rămâi cu o întrebare pe care cu greu reușești să o ții sub stăpânire: oare cât de multe știu, de fapt, despre persoana care se află lângă mine?! Și oare când se va face un serial sau o mini-serie după această carte? Fiindcă, sunt absolut sigur, ar ieși ceva genial.

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  Acțiune complexă, atmosferă tensionată, ritm alert și fragmentele profunde presărate de-a lungul cărții, destul de rar întâlnite în cărțile din acest gen literar.

• Minusuri

  Sfârșitul oarecum brusc.

• Recomandari

  Dacă vrei să citești un thriller bun, acesta este titlul pe care îl cauți.

Categorie: Thriller | Autor: Laura Dave | Editura: Litera

Tu în cine ai încredere?

 

Titlu: Haosul din urma ta
Autor: Carlos Montero
Rating:
Editura: Univers
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Elena – Anca Coman
Numar pagini: 464
ISBN: 9789733413127

În copilăria mea, mama îmi spunea mereu să fiu vigilentă cu oricine îmi apărea prin preajmă. Exista chiar și o regulă pe care mi-o repeta și care spunea cam așa: din inima ta poți să dai unui străin cam 30%, iar restul 70% le păstrezi pentru tine. Nu știu dacă această geometrie sentimentală poate sau nu să ne păstreze inimile intacte în fața unor relații toxice, dar trebuie să admit că ar fi un prim pas spre a te proteja de oamenii care nu au idee de ce semnifică o relație calitativă.

Eroina romanului Haosul din urma ta de Carlos Montero, tradus de Elena – Anca Coman la editura Univers, pare să nu știe această regulă sau preferă să facă abstracție de ea. Raquel e o tipă cerebrală, cu picioarele pe pământ și cu o meserie nobilă: e profesoară de literatură într-un liceu din Galicia. Dar, se pare că aceasta are un set de secrete adânc ascunse în cufărul memoriei. Îndrăgostită de soțul ei, Germán, care nu pare să iasă prea curând dintr-o profundă criză de inspirație, aceasta acceptă revenirea lor precipitată în Novariz, orașul de baștină a soțului ei. Pentru a nu rămâne fără activitatea sa profesională la care chiar ține, Raquel decide să preia locul unei profesoare care lipsește. Elvira, predecesoarea sa, se pare că avusese o depresie, iar în scurt va fi găsită înecată într-un lac din apropierea localității. Raquel vede în asta o anume simbolistică și decide instinctual să afle mai multe despre Elvira, dar și despre Viruca, o tânără profesoară cu un sex-appeal pe măsură, care însă pare o nălucă ce ajunge să o obsedeze.

Carlos Montero este un scriitor și un scenarist prodigios, care mânuiește perfect penița, scoțând istorii care te prind și te țin de-a lungul întregii povești. Dacă nu ați mai auzit de el, țin să vă informez că este scenaristul popularului serial de pe Netflix, intitulat Elite. În romanul Haosul din urma ta (apropo, e deja ecranizat de Netflix), autorul construiește cu îndemânarea unui păianjen diferite fire roșii ale narațiunii, astfel încât atenția cititorului să nu se piardă pe fundalul rumorilor cotidiene.

Haosul din urma ta este un roman hispanic prin definiție, deoarece este încărcat până la refuz cu emoții sincere, nedisimulate. Unicul inconvenient e că are unele compartimente foarte lungi, aproape ciclice (de exemplu, meditațiile eroinei centrale înainte de a da de o belea), astfel încât ajungi să vrei să-i urle vreo două cuvinte lui Raquel care este, pe alocuri, de-a dreptul melodramatică.

Scris după formula canonică a spaniolilor în materie de literatură crime sau detectiv, Haosul din urma ta este mai degrabă o incursiune în obscenitatea vieții, un soi de telenovelă doar că bazată pe adevăr sau provocare. Narațiunea convingătoare și detaliile abundente (aici, atenție, dacă sunteți genul care nu suportă incursiuni masive în subiect, descrieri și pe alocuri, scânceli în monologurile personajelor, s-ar putea să nu fie pe plac cartea).

În linii mari, Haosul din urma ta e o carte extrem de cinematografică, pulsând de schimbări de situații, ușor melodramatică pe alocuri, dar perfectă pentru momentele când vrei să citești ceva ce ți-ar ușura creierul.

Categorie: Thriller | Autor: Carlos Montero | Editura: Univers

Fiecare inimă are flux și reflux

 

Titlu: Spune-mi că mă iubești
Autor: Eric Maria Remarque
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Mariana Bărbulescu
Numar pagini: 286
ISBN: 978-973-46-8414-4

S-a spus despre relația dintre scriitorul Eric Maria Remarque și actrița Marlene Dietrich că ar fi fost ultima mare poveste de iubire din secolul XX. Iar această judecată este suficientă pentru a atrage curiozitatea cititorului atunci când are în față scrisorile de dragoste scrise de unul dintre cei mai importanți scriitori germani pentru femeia care a fascinant generații întregi de spectatori de cinema. Un cuplu fascinant prin alăturarea a doi monștri sacrii ai culturii germane din secolul trecut.

Întâlnirea lor s-a petrecut cu ani înainte de începutul unei relații (probabil, în anul 1937) la Veneția, unde trăiau amândoi în exil, după ce părăsiseră Germania natală, încăpută pe mâna naziștilor. Marlene Dietrich refuzase categoric propunerile lui Joseph Goebbels de a juca în filmele produse în al Treilea Reich, iar cărțile lui Eric Maria Remarque erau arse în mod constant de naziștii dornici de epurarea culturii germane. Aveau, deci, în comun ura pentru ceea ce întâmpla în Germania acelor ani, deși amândoi își iubeau țara.

Când Eric Maria Remarque îi mărturisește actriței că este impotent, aceasta nu numai că nu pare deranjată de acest detaliu, ba mai mult își exprimă bucuria că vor trăi o iubire mai degrabă spirituală decât fizică. Bineînțeles că actrița va continua alte relații atât cu bărbați, cât și cu femei pe tot parcursul perioadei pe care o petrece cu Remarque. O poveste complexă, pasională, atipică construită cu măiestrie de doi oameni total neconvenționali.

Cartea frumos intitulată Spune-mi că mă iubești și editată minunat de Werner Fuld și Thomas F. Schneider conține scrisorile lui Eric Maria Remarque adresate actriței din 1937 până în 1962. Din păcate, scrisorile Marlenei Dietrich au fost arse de soția lui Remarque, așa că avem acces doar la jumătate din poveste. Și totuși, acest fapt pune o lumină mai puternică asupra scriitorului care reușește să creeze o corespondență de dragoste poetică, tandră, care indică nu numai o capacitate de simțire excepțională, dar și o vulnerabilitate extrem de frumoasă.

Înainte de a vă recomanda cu căldură să citiți această bijuterie literară, vă las în compania minunatului Eric Maria Remarque și a cuvintelor sale care luminează inimi și timp.

„Lumânările pâlpâie și simt că își scriu o scrisoare stupidă, iubito. Fiecare inimă are flux și reflux, cum are și fiecare minte. Iar când fluxul se retrage, pe țărm rămân tot felul de lighioane. Nu te gândi la asta; și eu vreau să uit. Într-o bună zi, când fluxul ne zvârle afară și apoi se retrage, vom fi noi înșine. Tăria nu vine când te ferești să vezi; tăria vine când te uiți să vezi. Doar atât avem: să fim fără teamă, poate plini de tristețe uneori, dar fără teamă și fără plângeri. Cea mai profundă vorbă, scrisă pe o veche piatră funerară: Non omnis moriar ! Nu voi muri de tot. N-o spun ca pe o consolare. Însă există ceva în spatele lucrurilor. Sir, spun orientalii, sir, taină, și degistirme, care înseamnă transformare. Taină și transformare, misterioasa transformare a ceva ce nu va muri cu totul. În zile deja apuse tu ai fost – întunecat, iubit arhanghel, sir și non omnis moriar – iubește-mă...”

 

Heather Morris, autoarea bestsellerului „Tatuatorul de la Auschwitz“ vine la București

 

Heather Morris, autoarea bestsellerurilor Tatuatorul de la Auschwitz, Călătoria Cilkăi și Trei surori, vândute în peste 15 000 000 de exemplare în întrega lume, vine la București și se va întâlni cu publicul în cadrul a două evenimente, pe 4 și 5 iulie.

Luni, 4 iulie, de la ora 19.00, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc dialogul scriitoarei cu jurnalistul Marius Constantinescu, o discuție care pornește de la povestea lui Heather Morris aflată în spatele poveștilor fascinante pe care le-am descoperit în cărțile sale.

Marți, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), are loc lansarea celui mai recent roman al lui Heather Morris, Trei surori, apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

Vor participa, alături de autoare, jurnaliștii Cristina Stănciulescu și Cristian Pătrășconiu. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Ambele evenimente se vor încheia cu o sesiune de autografe.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook. Purtarea măștii este recomandată.

Întâlnirile vor fi transmise și online, pe pagina de Facebook Humanitas Fiction. Înregistrarea audio va fi disponibilă ulterior pe canalele Humanitas pentru podcasturi de pe SoundCloud, Spotify, Deezer, Apple și Google.