Autor: Kim Liggett
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Bianca Paulevici
Numar pagini: 320
ISBN: 978-606-33-4414-5
- Oare ne vom putea vindeca cu adevărat după asta?
Știu ce vrea să spună. Știu ce mă întreabă.
Scot floarea de lămâiță din camașă și i-o ofer. Ochii i se umplu de lacrimi. O atinge și încearcă să o accepte, dar nu poate, din cauza fâșiilor de pânză înfășurate în jurul mâinilor. Izbucnim amândouă în râs. Și datorită acestui gest mărunt, acestui moment minuscul, știu că suntem în regulă…
Tocmai am terminat de citit acest roman de ficțiune în care subiectul principal este condiția femeilor și relațiile dintre ele. Condiția este impusă de bărbați (patriarhatul pe care-l tot blamăm), iar relația este de invidie, judecată, gelozie și chiar ură.
Pe parcursul a peste 300 de pagini am tot așteptat momentul acela în care totul se schimbă, în care personajele își aduc aminte că nu există nicio rivalitate. Că au nevoie una de alta, că doar unite vor răzbi. Și așteptam momentul de triumf în care eroina, Tierney, va vorbi în sfârșit, își va deschide gâtlejul și gură și va lăsa să iasă adevărul, ca cea mai frumoasă și dureroasă melodie cântată vreodată. Îi simțeam furia curgându-i prin vene pentru că în ea rezona propria mea furie în fața nedreptății și a lipsei de sens, a minciunilor pe care le acceptăm de parcă ar fi adevăruri săpate în stâncă. M-am minunat de măiestria autoarei de a mă face să simt atât de intens.
Într-un loc numit Garner și într-un timp distopic, fetele de șaisprezece ani trebuie să părăsească ținutul și să meargă în Anul de Grație. Un fel de tabără în pădure unde trebuie să se descotoroseacă de magia lor până ce anul se încheie. Se iau 33 de fete, a căror singură și adevărată magie este tinerețea, cărora bărbații ținutului nu vor să-i reziste și cu care femeile nu își asumă riscuri. Pentru că ei toți știu că tinerețea poate fi rebelă și impetuoasă, ar putea incita la o revoltă. Aceste biete naive, îndoctrinate, bine dresate și înspăimântate până în măduva oaselor, total nepregătite pentru ceea ce urmează, cu capul plin de povești cu braconierii care le vor vâna pentru carnea lor, sunt trimise ca mieii la tăiere.
Încă de la început îți dai seama că totul o va lua razna, din momentul în care Kiersten, fata cea populară, dar rea, își asumă rolul de conducător, chiar de pe drumul spre tabără. La început pare că există o licărire de speranță, când Tierney le organizează pe fetele abia ajunse în tabără pentru a pregăti cele necesare supraviețuirii timp de un an. Însă această licărire se stinge destul de repede. Și tot ce urmează este un lung șir de suferințe cauzate de frică, de invidie și gelozie, de ură, dar mai ales de neștiință. Iar tu, ca cititor, te minunezi cum în singurul loc în care ar putea fi cu adevărt libere și unite, aceste fete se transformă în cei mai aprigi susținători ai legilor din ținut, păstrând copacul pedepsirii și consimțind ca acesta să fie folosit la nevoie.
Când Tierney, aproape moartă după ce a fost lovita cu toporul în umăr și izgonită în pădure pentru a cădea pradă braconierilor, ajunge să fie salvată și îngrijită de unul dintre aceștia, ceea ce aflăm nu este deloc surprinzător. Monștrii deformați îmbracăți în giulgiuri negre care le acoperă întreaga ființă pentru a le ascunde hidoșenia, sunt de fapt ființe umane normale. Mai mult decât atât, poartă giulgiul nu ca să se ascundă, ci pentru a se apăra de magia fetelor care îi pot blestema pe ei și întreaga lor familie. Așa cum conducătorii din ținut au avut grijă că toată lumea să creadă că magia este adevărată și că dacă mănânci din carnea uneia dintre fetele din anul de gratie, va avea efect afrodisiac și de întinerire, tot așa braconierii au fost îmblânziți prin frica indusă de blestem și faptul că salariile erau livrate direct familiilor acestora, pentru a-i obliga să vânzeze fetele. Au facut o treabă excelentă în a dezumaniza atât prada căt și vânătorul, apoi i-au asmuțit unii asupra altora, pentru ca mai marii ținutului să-și păstreze puterea.
Anul de grație este un roman atât de complex, care abundă de detalii care se împletesc pentru a forma o lume aproape palpabilă, încât n-aș putea să spun aici toată povestea lui. Dar vă invit să îl citiți. Este profund, este greu și frustrant, dar reușește să-ți păstreze speranța vie până în ultima clipa. Și vă promit că se termină frumos. Aproape.
Text scris de Andrea Balint
-
Plusuri
Profunzimea și realitatea trăirilor personajelor.
Intriga extrem de bine construită.
Faptul că mereu se întâmplă ceva neașteptat. -
Minusuri
Uneori ai impresia că totul se întâmplă prea încet, ca sunt prea multe detalii și se întâmplă prea multe lucruri mărunte, nu neapărat importante de menționat.
-
Recomandari
Oricui îi este dor de o carte bună și are rezistență la frustrare pentru a-și primi răsplata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu