duminică, 31 iulie 2022

Urzeli țesute cu magie și sete de putere

 

Titlu: Game of Thrones
Autor: 
Rating: 
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 940
Cumpara cartea

Când setea de putere, magia și necunoscutele unor tărâmuri vaste se întrunesc, o poveste misterioasă se țese, o poveste cu regi, bastarzi, cavaleri și luptători, fiecare cu propriile vise de mărire și cu bucățica sa de adevăr.

O poveste grandioasă, în care urzelile se țes cu fiecare pagină dată, mai adânc și mai complicat, conflicte majore și conflicte aparent insignifiante se întrepătrund, fiecare personaj, fie el principal, ori trecător, nefiind niciodată ceea ce pare – aceasta este pe scurt prima parte a seriei Cântec de gheață și foc semnată de G.R.R. Martin. Scris din perspectiva personajelor-cheie, fiecare capitol fiind, în fapt, numele celui prin ochii căreia narațiunea se desfășoară în fața cititorului, Urzeala tronurilor este un roman captivant, din care pare să nu lipsească nimic (vorbind, bineînțeles, de genul fantasy).

Supranumit, și nu pe nedrept, un Tolkien american, George Martin construiește o poveste complexă ce poate fi citită ca o lecție de istorie, imaginație ori umanitate. Reușind să creeze cu aceeași migală ”tolkieniană” regiuni (care apar și pe hărți, la începutul volumului), denumiri, case regale și arbori geneaologici (care apar în Anexele de la finalul volumului), scriitorul prezintă, în fapt, resorturile ce alimentează o istorie, chiar dacă una fantastică, în care creaturi mitice precum dragonii, lupii străvechi ori Primii Oameni își au sălașul.

Așadar, în prim-plan pe tărâmul nordic, casele Baratheon, Lannister și Stark par să fie aliate, până în momentul în care intrigi ce se dezvăluie pas cu pas îi aduc în prag de război. O altă casă ce a deținut cândva puterea se ridică din cenușă pe tărâmul estic – casa Targaryen, cea care avusese abilitatea de a comanda dragonii cândva. La Zid, în îndepărtatul nord, Rondul de Noapte supreviețuiește cu greu, însă rolul de protector trebuie jucat până la capăt, chiar dacă sacrificiile sunt necesare. Pe aceste trei planuri, personaje puternice sunt dezvoltate, cu migală și atenție la detalii psihologice, de la onorabilul lord Eddard Stark, la piticul intelectual Tyrion Lannister și până la agerul Jon Snow. Femeile caselor principale sunt, de asemenea, figuri pe cât de impozante, pe atât de diferite, uneltind cu și mai multă pricepere decât bărbații lor – de la înțeleapta Catelyn Stark până la vicleana Cersei Lannister. Toate acestea pentru a demonstra, încă o dată, ironia cruntă a istoriei – destinele celor mulți sunt mereu în mâinile câtorva ego-uri care își doresc puterea supremă și fac orice pentru a o obține.

Scriitura este, de asemenea, una ce reușește să surprindă spiritul acelor epoci ”de demult”, alternând descrieri (adesea prelungite) și dialoguri savuroase, lăsându-te să încerci să îți imaginezi posibile continuări, doar pentru a-ți distruge orizontul de așteptare. Urzeala tronurilor este doar începutul unei serii ce sunt sigură că va captiva până la final, menținând suspansul și fiind o adevărată provocare pentru memoria cititorului fidel – părțile 6 și 7 sunt încă în producție. O narațiune copleșitoare, dar care curge cu avânt, alternând jumătățile de adevăr ale fiecărui personaj, hrănind noi visuri de mărire ori gustul amar al trădării.

*În plus, la eMAG găsești toată luna octombrie Game of Thrones cu 15% reducere! Și au transport gratuit pentru orice comandă de cărți.

  • PLUSURI

    Imaginile create, personajele complexe, dialogurile pline de subînțelesuri și intrigile bine conturate

  • RECOMANDARI

    Pasionaților de fantasy, fanilor Tolkien, dar și celor ce savurează o saga istorică (chiar dacă o istorie fictivă, fantasy)

Categorie:  | Autor:  |

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu