duminică, 24 iulie 2022

Vrăjitorul din Oz

 


0 Vrăjitorul recenzie
Autor: L. Frank Baum
Rating: rating - rating - recenzii carti
Editura: Cartex
Anul apariţiei: 2008
156 pagini
Grup de vîrstă: 7-11 ani
ISBN: 978-973-1040-62-2




Viaţa este plină de surprize. Aţi putea spune că acesta este un clişeu, dar este un motto potrivit pentru povestea ce urmează a fi prezentată.

Există în viaţa fiecăruia cel puţin un moment în care se întamplă un lucru neaşteptat, care îl împinge să plece în căutare, indiferent unde, cum şi ce caută. Este adevărat că toata viaţa căutăm, dar atunci când cauţi Oz -ul, vorbim deja de altceva. Prin urmare, fiecare din noi este, la un moment dat, o Dorothea. Fiecare poate citi aventura deosebită a fetiţei, regăsindu-se macar puţin în persoana ei.
Căutarea e dificilă, ai nevoie de ajutor pentru ea. Şi unde poţi găsi ajutorul, dacă nu la cei cu probleme asemanatoare? Apoi, cine te poate ajuta mai mult decat un prieten? De aici, personalităţile se împart. Apar personajele care oferă ajutor şi cer ajutor. Omul de Tinichea, Leul, Sperie Ciori, cu toţii sunt alături de Dorothea, dar fiecare are o problemă.

Nu am să spun ce problemă are fiecare, pentru că trebuie să le descoperi singur. Iţi voi spune, însă, un secret: nu le vei descoperi la fel ca ceilalţi şi sunt şanse să îţi placă unul mai mult. Dacă ai citit cartea acum mult timp şi ai o impresie de pe atunci, ar fi bine să verifici dacă nu cumva, între timp, ţi s-au schimbat opţiunile.

Acestea fiind spuse, îmi pun pantofiorii şi plec.

" Duceţi-mă acasă!"

Scris de Antonia Niţă

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu