În a doua zi (20 mai 2019) de festival la Alba Iulia, publicul adunat la Casa de Cultură a Studenţilor s-a putut bucura de un spectacol de teatru-dans venit din Franţa. Ole! Quand le clown rencontre le flamenco, cum se numeşte reprezentaţia celor de la Fi-Solo
Company, reprezintă o experienţă deosebită, în care clovneria se îmbină
cu dansul flamenco. Mai mult de atât, vorbim despre coliziunea dintre
două lumi artistice diferite, cu rigori şi caracteristici opuse, dar
care în ciuda acestui fapt reuşesc să dea naştere unui moment pe cât de
atrăgător, pe atât de satisfăcător după ce magia scenei s-a consumat.
Imaginarul spectacolului creat şi în care joacă Elodie Hatton porneşte dintr-o
gară, această alegere fiind făcută cu un scop precis: gara reprezintă o
zonă de tranzit, în care direcţiile şi zonele diferite ajung să se
intersecteze pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Şi în
reprezentaţia francezilor, acest loc reprezintă liantul între cele două
dimensiuni care altminteri se ciocnesc din cauza deosebirilor. Unicul
personaj găseşte o geantă lăsată la întâmplare, acesta fiind portalul
care o va transporta în lumea fantezistă a flamenco-ului.
De altfel, aceasta îşi inserează în spectacol o anumită îngrijorare din
spaţiul francez, fiind realizat în momentele grele ale atacurilor
teroriste de la metroul din Paris. Dar lăsând acest element la o parte,
întreaga atmosferă este una dedicată umorului şi ludicului, deoarece
chiar Elodie Hatton declara că pentru ea un clovn trist nu este în fapt
un clovn. Iar această poftă de viaţă şi de joc pe care actriţa o emană
prin personajul ei se răspândesc repede în întreaga sală.
La o primă vedere, alegerea pe care actriţa a făcut-o
este riscantă, deoarece a ales nu doar să alăture două arte distincte,
ci să le îmbine, să îşi lase imaginaţia să zburde, iar altfel să producă
noi forme mult mai complexe, care să le conţină pe amândouă. Prin
urmare, avem pe de-o parte clovneria, care este nechibzuinţă, cu un caracter haotic, lipsit de un anumit simţ al realităţii şi aflat într-o
zonă periferică a conştiinţei sociale. Pe de altă parte, avem dansul
flamenco, care este senzual, care emană multă culoare şi fantezie, dar
care este totodată subordonat unei set riguros de reguli, oferind astfel
un tablou impresionant. Ceea ce Elodie Hatton, alături de Catherine
Espinasse, reuşeşte este să creeze pe o scenă aproape goală o
scenografie a senzaţiilor, folosindu-se doar de capacităţile corporale pentru a reda o scenetă împânzită cu momente care s-au
lăsat atât aplaudate de public, precum şi răsplătite cu hohote de râs.
De menţionat însă este măiestria cu care actriţa reuşeşte să îşi
controleze întreaga mişcare scenică, executând simultan paşii precişi de
flamenco şi folosindu-şi expresivitatea exagerată şi hazlie de clovn.
Prin frumuseţea interpretativă şi prin inocenţa pe care personajul o expune pe tot parcursul reprezentaţiei, Ole! este un spectacol potrivit pentru toate genurile de vârstă, bucurându-se
atât copii, adolescenţii, câtt şi părinţii de boacănele prin care
clovnul trece de fiecare dată când mai găseşte câte un obiect în geantă.
Pe lângă aceste două lumi care au un contact sporadic, personajul este
capabil să creeze noi şi noi universuri imaginative prin lucrurile pe
care nu ştie iniţial cum să le folosească şi cărora le dă alte
utilităţi, scoţând la iveală o multitudine de posibilităţi. Asemenea
unui copil care tocmai descoperă lumea, uluiala clovnului-personaj este pilonul principal al reprezentaţiei, totul bazându-se
pe dinamismul şi pe energia necontrolabilă şi nesecată ale acestuia.
Ceea ce face experienţa şi mai frumoasă este interacţiunea pe care
protagonistul o are din când în când cu publicul, legând astfel o punte
participativă în care privitorii să se simtă, cel puţin parţial, ca
făcând parte din dimensiunea jucăuşă a reprezentaţiei.
Aşadar, Ole! Quand le clown rencontre le flamenco este unul dintre minunăţiile cu care festivalul Poveşti
îşi răsfaţă în 2019 publicul, fiind o apariţie energizantă şi deosebită
prin modul în care scena comunică cu publicul şi prin care dictează
întreaga atmosferă a sălii. Elodie Hatton demonstrează că nu e nevoie de
prea multă scenografie pentru a crea magie şi pentru a-i fascina pe toţi cei prezenţi. De altfel, spectacolul celor de la Fi-Solo Company aminteşte într-o bună măsură de Mă tot duc...
al Oanei Pellea şi Mihai Gruia Stoica. Mai mult de atât, este
recomandabil pentru doza de creativitate pe care o are prin combinarea
armonioasă a celor două arte şi prin rezultatul neaşteptat care exprimă
totodată exacerbarea carnavalescă cu graţia şi eleganţa dansului.
Un spectacol de şi cu: Elodie Hatton
Punerea în scenă: Catherine Espinasse
Lumini: Lorian Cauché.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu