Epopeea unui popor mic - Ţiganiada la Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019

Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti 2019 a fost inaugurat de spectacolul Ţiganiada montat la Naţionalul din Cluj-Napoca de regizorul Alexandru Dabija, cu un text adaptat de Cătălin Ştefănescu după epopeea scrisă de Ion Budai-Deleanu. Construită în 2018, anul centenarului, reprezentaţia clujeană reprezintă o schiţă bine conturată în ceea ce priveşte istoria poporului nostru şi, totodată, o istorisire succintă şi grăitoare asupra mentalităţii formate pe pacursul ultimelor secole. Dar vorbim aici şi de un tuş fin pe care Dabija îl foloseşte pentru a scoate la iveală încăpăţânarea cu care ţigănimea ţine de propriile credinţe, în ciuda faptului că tocmai acestea sunt cele care o ţin locului, incapabilă să avanseze. Iar de aici porneşte o întreagă serie de paralele pe care regizorul alege să le traseze pentru a ilustra faptul că aceleaşi valori sunt puternic impregnate şi în conştiinţa seminţiei româneşti.

Privind spectacolul teatrului clujean, pare că privim către o realitate nu atât de străină şi mult mai actuală decât ne-am fi imaginat. Spre exemplu, îi avem pe ţigani, care sunt convinşi de către voievodul Vlad Ţepeş să lupte pentru el în schimbul mâncării, adică pentru a-şi satisface o cerinţă de bază. Mai mult decât atât, aşa cum aminteam mai sus, vorbim şi despre un discurs critic în ceea ce priveşte fundamentul comunităţii, care din cauza unei optici conservatoare, este vinovată de misoginism, şovinism sau homofobie. Această analiză care se conturează în jurul spectacolului este şi cea care permite crearea unei punţi între timpul trecut şi prezent, oferind astfel o mult mai mare libertate de expresie. Prin urmare, anumite elemente scenice, care ar putea fi numite cel puţin excentrice, cum este de exemplu motocicleta voievodului, sunt mult mai accesibil de integrat în imaginea de ansamblu.

Ţiganiada este un text complex şi greoi, iar pe alocuri s-a simţit acest lucru şi în spectacolul lui Dabija, deoarece parcursul său a fost puţin inconstant, existând momente de stagnare, urmate apoi de alte momente în care întreaga atmosferă era reanimată. Volumul mare de text pe care actorii l-au avut de interpretat poate fi întâmpinat cu dificultate de public, deoarece în momentele monologale prelungite este o adevărată provocare să urmăreşti şi să-ţi fixezi o idee coerentă despre cele vorbite. Cu toate acestea, actorii merită apreciaţi pentru efortul şi capacitatea de a învăţa asemenea bucăţi de text, reuşind totodată să îl redea cu o energie care să depăşească această greutate de comprehensiune. De altfel, tot ei sunt cei care prin jocul lor vivace, jovial şi plin de poftă de interpretare reuşesc să aducă spectacolul pe calea cea bună în momentele în care acesta riscă să devină monoton. Ţiganiada lui Cătălin Ştefănescu este o adaptare proaspătă, împânzită de glume bine gândite, alese cu grijă, dar şi de un spirit care, cu toate că este păstrat mai degrabă în plan secund, reuşeşte să iasă la iveală în momentele cele mai importante ale reprezentaţiei.

Alegerile pe care Alexandru Dabija le face pentru spectacol evidenţiază tonul autoironic pe care de altfel acesta îl şi cerea, cât şi tonul ludic care devine fascinant pentru privitor prin universul pe care scenografii Cristian Rusu şi Dragoş Buhaghiar îl creează prin intermediul decorului şi al costumelor personajelor. Pe lângă acest lucru, putem vorbi şi despre intenţia de a deconstrui metehne adânc înrădăcinate, prin expunerea şi tratarea lor într-un mod care la prima vedere pare să fie hazlii, dar care prin discursivitatea unor actori precum Ionuţ Caras, Matei Rotaru sau Cristian Grosu capătă o nouă profunzime şi o altă dimensiune a imaginarului.

Scena Ţiganiadei devine un loc al profanului, prezentând o poveste a unui destin blestemat pentru un popor care se înfige cu încăpăţânare de ceea ce ştie şi de ceea ce îi guvernează situaţia actuală. Ţigănimea suferă de circularitatea faptelor sale, care îi aduce în acelaşi punct din care au plecat, fără vreo şansă de a-şi îmbunătăţi condiţia, ceea ce reiese şi din modul în care Cristian Rusu a ales să utilizeze scena. Nenorocirea este ilustrată şi de povestea centrală care se concentrează pe Parpanghel şi Romica, aceştia aflându-se constant pe un tărâm situat la graniţa dintre rău şi bine. Periplul acestuia pentru a-şi salva iubita din mâna dracilor este o altă reprezentare a formării identităţii naţionale, a condiţiilor în care aceasta a putut fi realizată, dar şi a tipurilor de oameni care au stat în fapt la baza acestui proces.

Ţiganiada lui Alexandru Dabija de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a fost un spectacol necesar în anul centenarului, dar care trebuie urmărit şi în următorii ani, tocmai pentru se foloseşte de alegorie pentru a vorbi despre ceva puternic implantat în interiorul fiecăruia dintre noi. Nu este o reprezentaţie comodă tocmai din cauza paralelor pe care şi le asumă şi a criticii directe pe care o aruncă asupra abuliei constante pe care poporul român o scoate la înaintare. De asemenea, este spectaculos prin grija pe care o are ca totul să fie dozat astfel încât să nu devină prea banal sau, deopotrivă, prea exuberant. Mai precis, spectaculozitatea i se datorează atenţiei pe care o acordă detaliilor, dar şi vigorii de a trece instant dintr-o ipostază într-alta, de a rupe ritmul şi de a introduce ceva care să dinamiza atmosfera.

Putem spune, astfel, că Ţiganiada a fost un experiment reuşit.

Dramaturgia: Cătălin Ştefănescu, după Ion Budai-Deleanu
Regia: Alexandru Dabija
Distribuţia: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Diana Buluga, Ionuţ Caras, Dan Chiorean, Radu Dogaru, Cristian Grosu, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Silvius Iorga, Ioan Isaiu, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Mihai-Florian Niţu, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce, Sânziana Tarţa,
Scenografia: Cristian Rusu - Costumele: Dragoş Buhaghiar