duminică, 5 august 2018

Filmele pe litoral - încotro? - Festivalul de Film Cinemascop, Eforie, 2018

Într-o ediţie specială a ziarului Dobrogea nouă, intitulată Litoral, publicată în data de 5 august 1983, se menţionează existenţa a nici mai mult, nici mai puţin de 19 "ecrane ale litoralului românesc", amintindu-se totodată şi de grădini de vară, în staţiuni precum Mamaia, Saturn, Venus, Eforie şi nu numai. Nici elevii şi studenţii nu erau neglijaţi, existând programe speciale pentru taberele acestora, pregătite cu "filme artistice şi documentare cu o tematică adecvată"[1] în Năvodari, Costineşti şi 2 Mai. Trei ani mai târziu, se aproxima un număr de 18.000 de locuri doar pentru grădinile-cinematograf[2].


Începând cu anii '60 şi până la începutul anilor '90, pe teritoriul ţării existau numeroase cinematografe şi grădini de vară, care în fiecare sezon estival se umpleau de spectatori dornici să vizioneze noutăţile cinematografice ale perioadei. În anul 1973, numărul spectatorilor de film înregistraţi pe litoral doar în sezonul estival s-a ridicat la şocanta cifră de 1,6 milioane[3]. Zeci de festivaluri aduceau în premieră proiecţii din toate colţurile lumii, scopul lor fiind nu neapărat unul competitiv, cât acela de a valorifica forţa cinematografului ca instrument al cunoaşterii, după cum afirmă Dorian Costin într-o ediţie a ziarului Scînteia din iunie 1970. Aflăm, aşadar, de Festivalul filmului pentru tineret de la Costineşti, Zilele filmului de animaţie, Serbările mării, Gala filmului pentru copii Ecran de vacanţă, Festivalul filmului balcanic, ş.a.


În ziua de astăzi, situaţia critică a consumului cultural în cinematografe se accentuează din ce în ce mai mult, un colaj de statistici lansat de Thrillist în 2014 relevând că România are un singur cinematograf la 260.000 de locuitori, un loc în cinema la 350 şi un ecran la 75.000 locuitori.


Festivalul de film Cinemascop organizat de Centrul Ceh şi reţeaua EUNIC România, în colaborare cu Primăria Eforie şi RADEF România Film, este prima iniţiativă care aduce filmul înapoi în spaţiile destinate proiecţiilor de film în aer liber, pe litoral. Pe litoralul românesc au existat în ultimii ani diferite programe proiecţii de film sau festivaluri propriu-zise, majoritatea desfăşurându-se pe plajă sau în cadrul unor localuri. Echipa Centrului Ceh şi-a dorit în primul rând să realizeze ceva pentru comunitatea locală, implicând-o în acelaşi timp, astfel că spaţiul - Grădina de vară din Eforie Sud - a fost ales luând în considerare atât numărul de locuitori, cât şi oferta precară de alternative privind proiecţiile cinematografice.

Astfel, după mai multe zile de muncă asiduă, s-a reuşit igienizarea şi amenajarea unei grădini de vară cu o capacitate iniţială de 1.500 de locuri şi care a fost abandonată în urmă cu 14 ani. Readucând în acest mod spaţiul într-o stare optimă pentru desfăşurarea unor proiecţii de film, Centrul Ceh vă aşteaptă la festivalul Cinemascop ce va avea loc în perioada 1-5 august 2018, cu 6 proiecţii de filme europene, în fiecare seară, dar şi cu ateliere de pictură, desen şi modelaj pentru cei mici! Intrarea este liberă, primii 200 de participanţi vor primi o bere cehă gratuită şi vor fi întâmpinaţi de multe alte surprize.


Mulţumiri Bibliotecii Judeţene "IOAN N. ROMAN" Constanţa pentru materialele de arhivă puse la dispoziţie.


[1] Interviu cu Gh. Nicolae, directorul Întreprinderii cinematografice judeţene, realizat de C. Constandache pentru ediţia specială a ziarului Dobrogea Nouă, Litoral, august 1983.
[2] Întreprinderea Judeţeană Cinematografică Constanţa - Filmul în sezonul estival - Revista lunară editată de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă Constanţa "Tomis", iunie 1986.
[3] Marius Georgescu - Ecranele litoralului, România liberă, iunie 1974.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu