Preambul
A 10-a ediţie a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (20-29 iulie
2018), a găzduit, în premieră, o secţiune competitivă. Unul dintre
premiile Competiţiei a fost oferit de un juriu de 5 liceeni din Râşnov
şi Braşov, coordonat de criticul Irina-Margareta
Nistor. Răspunzând invitaţiei LiterNet.ro, membrii juriului de liceeni
au ales să scrie scurte texte despre filmele văzute în cadrul
Festivalului. Primul dintre acestea îi aparţine lui Andrei Orzaţă, elev
în clasa a XII la Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov.
****
Lansate în acelaşi an, 2017, filmele Darkest Hour, regizat de Joe Wright, şi Dunkirk, regizat de Christopher Nolan, se completează reciproc într-un mod remarcabil. Ambele tratează legendara evacuare a forţelor aliate de pe coasta de nord a Franţei din timpul celui de-al doilea război mondial, însă felul în care evenimentele sunt prezentate nu poate fi mai diferit.
Pe de-o parte, în Darkest Hour, avem de-a
face cu aspectul psihologic al turbulenţelor politice din spatele
scenei, al cărei personaj principal este Winston Churchill. Dramă de
război semi-biografică, bine realizată, dar neferită de clişeele britanice de rigoare, Darkest Hour
beneficiază de interpretarea incredibilă a lui Gary Oldman în rolul lui
Churchill. Actorul se metamorfozează efectiv în personaj, nu este o
clipă în care nu crezi că în faţa ta este însuşi faimosul prim-ministru
britanic. Mimica şi subtilităţile de interpretare sunt perfecte. Din
punct de vedere al realizării dramatice, trecerea zilelor acumulează suspense, creând impresia unei bombe cu ceas care se apropie, cu fiecare secundă, de momentul exploziei.
Pe de alta, în Dunkirk, ni se prezintă realismul necruţător al operaţiunii propriu-zise, filmul axându-se
pe modul în care interacţionează poveştile unui ansamblu de personaje
şi încercările lor de a rămâne în viaţă. Pelicula îndeplineşte dorinţa
regizorului său de a spune o întreagă poveste folosind doar imagine şi
muzică. Coloana sonoră este piatra de temelie, fără de care întreaga
structură cinematografică ar ceda. Ea conferă senzaţia de asediu
neîntrerupt, de pericol şi nesiguranţă, care leagă cadrele filmului şi
le oferă importanţă dramatică.
Aspectele eroice, pasajele tragice, momentele de teamă, dar şi de speranţă, sunt teme comune ale celor două pelicule. Vizionate într-o
sală de cinema, cu ecran mare si sonorizare de calitate, cele două
filme oferă o experienţa cu totul remarcabilă şi formează o operă
cinematografică capabilă să nască atât emoţie, cât şi multiple discuţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu