Dintre deputaţii PSD, 20% au deţinut funcţii de conducere în administraţia locală, adică 29 din 150, în timp ce deputaţii liberali selectaţi dintre aleşii locali sunt în număr de 10 din cei 67 de membri ai grupului. Ponderea nu pare foarte mare, dar nu ia în calcul şi foştii consilierii locali sau judeţeni care reprezintă un număr aproape triplu. La prima vedere, ponderea importantă ar putea induce ideea că scopul carierei politice unui ales local este să ajungă într-o bună zi în Parlament. Însă realitatea este alta, dintre cei 29 de social-democraţi ajunşi în Camera Deputaţilor doar opt au condus primăriile sau consiliile judeţene în care au activat, restul fiind adjuncţii şefilor administraţiilor locale. Dintre cei opt, cap de listă este chiar preşedintele Liviu Dragnea, preşedinte al CJ Teleorman timp de 12 ani, însă acesta s-a mutat la Bucureşti pentru o carieră politică de prim rang, nu pentru a fi egalul altor câteva sute de posesori de insigne de la Camera Deputaţilor. Doar Nicolae Bacalbaşa a abandonat şefia CJ Galaţi pentru a se face deputat. În rest, ceilalţi sunt primari de comune mici, care în general au condus localităţi mici, timp de mai multe mandate astfel că, în anumite cazuri, partidul le-a răsplătit eficienţa şi fidelitatea trimiţându-i din localităţi obscure la Bucureşti pe final de carieră politică. În această situaţie intră Gheorghe-Dănuţ Bogdan, primar la Drăgăneşti, jud. Bihor, în 1996-2012, Petru-Sorin Marica, primar la Sălaşu de Sus, jud. Hunedoara, în 2000-2014, Laurenţiu Nistor, primar la Şoimaş, tot Hunedoara, în 1990-2008. ş.a. La liberali, doar Laurenţiu Leoreanu a condus un oraş mai mare, Romanul, în 2000-2016, ceilalţi doi foşti primari provenind din comune. La Partidul Pro România al lui Victor Ponta îi mai regăsim pe Eugen Durbacă, fost primar de Galaţi, şi Cătălin Nechifor, fost preşedinte CJ Suceava, însă aceştia s-au reorientat către Parlament, doar după ce nu au reuşit să fie reconfirmaţi prin vot în funcţiile din administraţia locală. În rest, deputaţii ce au avut funcţii de conducere în administraţia locală sunt fie viceprimari de oraşe, fie vicepreşedinţi de consiliu judeţean. Practic, statistica arată că baronii locali se ghidează după principiul „decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş”. Astfel că la Bucureşti îşi trimit adjuncţii din mai multe considerente: în primul rând, se asigură că în Parlament au oameni de încredere care să le apere interesele, iar pe de altă parte, trimiterea secunzilor în „exilul aurit” de la Bucureşti, îi fereşte de posibilitatea ca subordonaţii de altădată să râvnească ei la posturile de primar sau preşedinte de CJ. Cât de neatractiv este un post de deputat pentru primarii oraşelor mari sau şefii CJ este demonstrat inclusiv de faptul că la ALDE toţi cei şase deputaţi foşti aleşi locali au ocupat funcţii de vicepreşedinte CJ (Ştefan Băişanu la Suceava, Constantin Avram la Bacău şi Eusebiu Pistru la Arad) sau de viceprimar. La UDMR este vorba de un viceprimar de Oradea şi un vicepreşedinte al CJ Braşov, unde ponderea mai redusă a populaţiei maghiare oricum nu le dădeau speranţe că pot obţine mai mult.
Ponderea redusă a foştilor primari de oraşe sau preşedinţi de CJ infirmă teoria potrivit căreia aceştia se pune pe liste la alegerile parlamentare pentru a se pune la adăpostul imunităţii, deşi în cazurile punctuale ale lui Dragnea şi Olguţei Vasilescu s-a speculat acest lucru.
Mulţi dintre deputaţii care au în CV trecută funcţia de vicepreşedinte CJ au ocupat-o doar timp de şase luni, intervalul de timp dintre alegerile locale şi cele parlamentare, fiind trimişi repede în Capitală de către şefii lor din teritoriu: Viorel Chiriac, Mihăiţă Găină, Claudia Gilia, Ambrus Izabella, Ştefan Băişanu, Eusebiu Pistru. Alţii au preferat Bucureştii după mandate întregi de 4 ani, dar petrecute în umbra unor baroni locali puternici, astfel că nu mai puteau avansa.
Teza că şefia primăriilor oraşelor mari sau consiliilor judeţene este considerată mai dezirabilă decât ocuparea unui loc oarecare în sala de plen, alături de alţi 300 de inşi este confirmată şi de faptul că parlamentari sau chiar foşti miniştri au preferat să părăsească Bucureştii pentru mandate în administraţia locală. De exemplu, Lia Olguţa Vasilescu (foto) a câştigat primăria Craiovei în 2012 din postura de senator, iar în acelaşi an senatorul Adrian Ţuţuianu a devenit preşedintele CJ Dâmboviţa. În 2016 s-au întors în Capitală însă cu perspectiva ocupării unor funcţii importante în Guvern. Primăria Bucureştilor este chiar mai râvnită decât un post ministerial: Traian Băsescu, deputat şi ministru de mai multe ori, a câştigat-o în 2004 în faţa ministrului de Externe de atunci, Cristian Diaconescu, iar Sorin Oprescu şi Gabriela Firea au renunţat fără prea mari regrete la insigna de senator pentru eşarfa tricoloră de primar al Capitalei. Emil Boc a demonstrat că nici funcţia de prim-ministru nu-l face mai fericit decât cea de edil al Clujului. Împins de partid să renunţe la Cluj pentru a conduce guvernul PDL din 2008, în 2012 mai că nu a rupt-o la fugă spre fosta sa primăria iar acum Boc nici nu prea mai dă prin Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu