Scriitorul ilustrator preferat al copiilor din toată lumea

În epoca sovietică, lumea cărţilor pentru copii era relativ liberă, lipsită de cenzură, de propagandă şi de alte prostii ideologice. Aşa că m-am aruncat în acest domeniu fără să stau pe gânduri.
(Kęstutis Kasparavičius)
 

Kęstutis Kasparavičius, unul dintre cei mai apreciaţi şi premiaţi la nivel internaţional scriitori de cărţi pentru copii, salută publicul de mici cititori din România. Şi îl salută cu (deocamdată) două titluri EXTRAsimpatice: Povestea lucrurilor şi Viaţă de câine, apărute la Editura Vremea.

Tradus în 26 de limbi străine, colaborator al unor edituri de prestigiu din Lituania, Germania, SUA, Taiwan, Mexic, Croaţia, Spania şi Rusia, Kęstutis Kasparavičius este o prezenţă constantă a târgului de carte pentru copii de la Bologna, deţine numeroase distincţii internaţionale pentru carte ilustrată şi a fost nominalizat la Premiul Memorial Astrid Lindgren 2019.

Născut în anul 1954 într-un orăşel din Lituania, Kęstutis Kasparavičius şi-a căutat drumul în viaţă încercând mai multe cărări. În şcoală a luat lecţii de muzică - era dirijorul corului de copii, dar din pricina tracului de scenă, a preferat să se îndrepte spre Şcoala de Arte Frumoase.

O mare parte a carierei sale, Kęstutis Kasparavičius a fost ilustrator de carte pentru copii; a trecut de partea cealaltă, în tagma scriitorilor de carte pentru copii, absolut întâmplător. Dar odată cu această trecere, a cunoscut succesul, în primul rând cel internaţional.

Astăzi, Kęstutis Kasparavičius este printre cei mai în vogă scriitori/ilustratori, cu un stil original, recognoscibil, ce-l diferenţiază de alţii. Cărticelele sale sunt cel mai adesea inspirate din viaţa sa şi printre eroii acestora se găsesc "personaje" reale care îi populează biroul la care lucrează - ustensilele de scris, ceaşca de cafea, maşina de scris, masa, câinele şi altele.

Despre trecerea de la ilustraţie de carte la scriere de cărţi pentru copii

Kęstutis Kasparavičius: Mulţi ani am lucrat ca simplu ilustrator de cărţi, de scris poveşti m-am apucat abia acum 15 ani. Am ilustrat în special autori clasici, precum Hans Christian Andersen, E.T.A. Hoffmann, Carlo Collodi şi Feodor Dostoievski, dar şi câţiva autori moderni, bineînţeles. După o vreme, textele unor autori clasici aşa de serioşi au ajuns să mă obosească, plictisească chiar, şi am simţit nevoia unei schimbări. Şi chiar în acel moment s-a întâmplat să primesc o ofertă din partea editurii Grimm, din Taiwan. În 2002, editura Grimm se pregătea să publice o carte în scopuri caritabile, pentru copiii victime ale unui cutremur de pământ. Artişti din întreaga lume au fost solicitaţi să trimită o ilustraţie însoţită de un scurt text scris de ei. Aşa am ajuns eu să aştern pe hârtie prima mea poveste: Omul cântător.

Aşadar, poveştile mele au apărut mai întâi în chinezeşte. Probabil vi se pare ciudat asta, chineză înainte de limba mea maternă, lituaniana. Dar nu cred că e ceva rău. Întotdeauna mi-au plăcut situaţiile neobişnuite, extraordinare, cu atât mai mult cu cât, la nici un an distanţă, poveştile respective au apărut şi în Lituania, apoi, de-a lungul timpului, şi în multe alte ţări.

Despre modalitatea de ilustrare

Kęstutis Kasparavičius: Preferata mea e pictura cu acuarele pe hârtie. E o tehnică veche, tradiţională, foarte cunoscută, deci nu am ce să povestesc despre asta. Pare complicat la început, dar odată ce te deprinzi devine foarte uşor, aproape distractiv. Dar sunt atras şi de noile tehnologii şi inovaţii - folosesc programe de calculator în etapa de schiţare a unei imagini, ca să grăbesc puţin procesul.

Despre inspiraţie

Kęstutis Kasparavičius: Cred că nimeni nu ştie de unde ne vine, de fapt, inspiraţia. Eu, unul, nu mi-am dat până acum seama cum funcţionează mecanismul. Dar ştiu că e mereu treaz şi e alimentat, la mine, de tot ce mă înconjoară. E important, însă, să nu-l solicităm până la epuizare. Aşa că încerc să nu-l zoresc prea tare. Toate la timpul lor. Caut chiar să mai domolesc motoraşul care toarce permanent în mine. La asta ajută plimbările de zi cu zi, muzica, privitul pe fereastră, picăturile de ploaie care cad pe acoperiş, norii, fulgii de zăpadă, frunzele care cad toamna, ceaţa, oamenii care pot sta împreună fără să vorbească, călătoriile. Îmi place foarte mult să călătoresc, dar asta nu-mi influenţează scrisul sau desenele, cel puţin nu direct. Pe de altă parte, călătoriile afectează felul în care văd eu lumea, asta cu siguranţă.

Despre cât de important e să citeşti de mic

Kęstutis Kasparavičius: Citeam foarte mult în copilărie, tot felul de cărţi. Dacă stau să mă gândesc mai bine, am citit toate cărţile din mica bibliotecă a şcolii mele primare. Pe atunci însă nu existau chiar aşa multe cărţi pentru copii. În orice caz, mereu găseam câte una care să mă intereseze. Preferata mea era Winnie the Pooh scrisă de A.A. Milne. Mi-a plăcut când eram mic, mi-a plăcut în anii studenţiei şi chiar şi acum rămâne una din cărţile mele preferate. Îmi place tare mult şi Pinocchio a lui Carlo Collodi - apropo, e singura carte pe care am ilustrat-o de două ori de-a lungul vieţii, de ilustraţiile fiind complet diferite.

Două lucruri aş sugera pentru a trezi în copiii de azi pasiunea pentru citit:
1. Copiii ar trebui să vadă că şi părinţilor lor le place să citească.
2. Părinţii să înceapă să le citească copiilor cât mai devreme. Poate când cresc au să fie atraşi, pentru o vreme, de calculator, tabletă sau smartphone, dar, dacă s-a format obiceiul, mai devreme sau mai târziu au să se întoarcă la cărţi.

Despre cărţile sale publicate în România

Kęstutis Kasparavičius a publicat în 2019 în România, la Editura Vremea, două cărticele pentru copii, cu mare succes la publicul cititor Mic, dar şic. Povestea lucrurilor dezvăluie un secret deja bănuit de copii: toate lucrurile dintr-o casă sunt însufleţite! Iar cărticica Viaţă de câine ne arată ce se petrece când un câine şi stăpânul lui fac schimb de vieţi.

 

Kęstutis Kasparavičius: Câteva dintre cărţile pe care le-am scris sunt dedicate copiilor mei. Însă niciuna dintre ele nu a fost scrisă anume pentru ei. Mai mult, chiar, cred câteodată că nici nu scriu pentru copii, ci pentru mine însumi. Şi cumva, absolut din întâmplare, cărţile mele ajung să le placă copiilor.

Despre Povestea lucrurilor: Cartea face parte dintr-o trilogie pe care am scris-o şi ilustrat-o în perioada petrecută în casa noastră din pădure. Toate poveştile sunt, în mare măsură, despre familia mea, despre casa noastră şi despre diverse obiecte din ea. Aşa că din punctul ăsta de vedere, poveştile sunt foarte realiste şi toate lucrurile despre care am scris au un prototip real - masa mea de lucru, televizorul, frigiderul, şemineul, closetul, pantofii, ustensilele de bucătărie etc.

Despre Viaţă de câine: Am observat, la noi pe stradă, mulţi câini ţinuţi la lanţ, în nişte cuşti mizerabile. Şi mereu păreau necăjiţi. Şi mi s-a întâmplat să mă gândesc, uitându-mă la ei, cât de greu o duc şi cum ar fi dacă într-o zi stăpânii lor ar trece în locul lor. Deci cartea este, în primul rând, despre aceşti câini amărâţi.

Kęstutis Kasparavičius: De fiecare dată când te apuci de o carte nouă ai impresia că va fi cel mai bun lucru pe care l-ai scris vreodată. De-abia când termini îţi dai seama că... nici gând de aşa ceva. Pe de altă parte, exact ăsta e motivul pentru care procesul creator te entuziasmează aşa de tare, e atât de imprevizibil, pentru că nu ştii niciodată cu ce rămâi la sfârşit. E ca un fel de loterie, magie chiar, aş spune.