Klara la curtea zeului Soare - Klara și Soarele

 

Kazuo Ishiguro
Klara și Soarele
Editura Polirom, 2021
traducere din engleză de Vali Florescu

 

Citiți un fragment din această carte.

***
Klara la curtea zeului Soare

În cel mai recent roman, Klara și Soarele, Kazuo Ishiguro imaginează un robot înzestrat cu conștiință, capabil să deprindă emoțiile și complexitatea caracterului uman. Cartea este scrisă la persoana întâia din perspectiva Klarei, păpușa de companie a fetiței Josie sau un prieten artificial - PAr (AF - artificial friend în engleză).

Timpul narațiunii este proiectat într-un viitor nedefinit, al cărui contur socio-politic urmărește tendințele actuale de divizare a societății, sugerând o lume elitistă, în care omul devine superior artificial, prin acel procedeu de editare a genelor, "lifting" - ce pare că a stat la originea bolii misterioase a lui Josie și a cauzat deopotrivă moartea surorii sale. Depărtându-se tot mai mult de creația originară, omul devine artificial, etic și ca nivel de conștiință inferior mașinii, în timp ce, prin contrast, creația lui se umanizează.

Universul lui Ishiguro urmărește prototipul occidental al copilăriei în care întâlnirile dintre copii reprezintă ocazii speciale organizate de părinți: "interraction meetings". Copiii trăiesc izolați, cu prietenii lor artificiali care-i însoțesc la astfel de reuniuni. PAr-urile diversificate pe generații și modele devin cu aceste ocazii motiv de dispute și etalare a condiției sociale. Prietenul artificial, super performant și costisitor, e la îndemâna liftaților, menit să suplinească marea lor singurătate. Rick - vecinul și prietenul lui Josie - chiar dacă înzestrat cu o inteligență superioară, nefiind liftat, nu poate urma un colegiu, cu tot efortul mamei sale de-a interveni pe lângă un fost iubit potentat. Spirit autodidact, pasiunea lui Rick este să construiască păsări artificiale (un gen de drone). Klara dovedește o profundă înțelegere a slăbiciunilor umane când Josie, influențată de prietenii ei, o tratează distant, la petrecerea organizată de mama ei. Când Rick se revoltă, ea explică că aroganța și agresivitatea "liftaților", posesori de PAr mai performante decât ea, este o reacție a copiilor la teama de singurătate. Într-o dimensiune psihanalitică, Ishiguro urmărește în tablouri de mare sensibilitate un micro univers paralel al unei copilării nostalgice rezervate lui Josie și Rick. Când Josie cade la pat, Rick o vizitează zilnic; copiii comunică prin desene în care se auto-reprezintă. Josie desenează și Rick adaugă bule de text, ca în benzile desenate. Decriptate de Klara, desenele exprimă relația de iubire dintre copii - o condiție salutară adusă în atenția zeului Soare.

Aflăm că rolul păpușii Klara e mai complex; ea este antrenată pentru a deveni un surogat al lui Josie, după ce aceasta va muri. Klara se auto investește cu pattern-urile mentale și comportamentale ale fetei. În magazinul cu PAr, prima probă la care mama disperată o supune pe Klara este să-i ceară să imite mersul fiicei. La cererea mamei, Capaldi, artistul și creatorul de PAr, lucrează la un portret al lui Josie - o carcasă cu aspectul ei fizic în care va locui creierul Klarei, după ce Josie va dispărea. Un proiect pe cât de sinistru, pe-atât de utopic. Vizita familiei Arthur în atelierul lui Capaldi constituie un moment cheie al narațiunii. Klara descoperă copia lui Josie, un PAr gol pe dinăuntru, suspendat în aer, ca un înger căzut - cu semnificația că acea parte divină a ființei nu va putea fi reprodusă, cu toată măiestria lui Capaldi - sentiment pe care, nu artistul, ci mașina îl încearcă în sofisticata sa neputință.

Cartea este un science fiction cu o ipoteză reductivă compatibilă cu cemi ( modelul câmpului electromagnetic ca sediu al conștiinței). Profesorul de genetică moleculară Johnjoe McFadden aduce o revoluție în arhitectura computerelor înlocuind digiții binari cu cbits - unități de conștiință. A prelungi conștiința dincolo de receptacolul ei fizic ar putea deveni un nou vis al umanității. Acesta este și visul mamei de a-și păstra fiica, transcendând moartea. Klara devine simbolul imortalității mentale. AI-ul (inteligența artificială) în unități de conștiință pe care o înmagazinează este infinit portabilă. Profesorul Johnjoe McFadden compară modelele computaționale ale conștiinței cu stela lui Katumuwa din vechiul oraș Sam'al (teritoriul Turciei de azi) , acum 2700 de ani. Stela cuprinde o inscripție în aramaică, prin care Katumuwa își încredințează stelei sufletul, după moarte. Stela e realizată din același material (bazalt), un fel de oxid de silicon, ca suportul fizic al cbiți-lor. Ea înmagazinează în eternitate conștiința lui Katumuwa, așa cum noua generație de computere va stoca conștiința umană.

Klara și Soarele este un demers confesiv și autobiografic al Klarei asupra experienței ei umane. Klara privește prin geamul magazinului cu PAr la lumea recognoscibilă prin câteva repere consistente: un cerșetor cu câine, omul cu pelerină, doamna cu ceașca de cafea, o fracțiune dintr-o clădire foarte înaltă și soarele în călătoria lui peste înălțimile orașului. Ishiguro ne introduce candid în universul prietenilor artificiali prin comentariile ingenue ale Klarei. Soarele - ca sursă de energie pentru bateriile PAr - este un topic obișnuit de conversație. Unele exemplare, susceptibile a-și pierde mai repede vigoarea în absența hranei solare, manifestă carențe de comportament. În periplul lor fotosintetic, PAr-urile aspiră la o poziție în proximitatea ferestrei, mai aproape de sursa lor vitală. Modelele noi sau cele mai vândute se bucură de acest privilegiu.

Temele urmărite de roman sunt credința, iubirea și sacrificiul. Cartea este scrisă într-o manieră accesibilă deopotrivă copiilor și adulților. Din fereastra magazinului, Klara descoperă lumea ca un copil. Naivitatea adaugă o notă poetică inferențelor pe care le face. Mașina Cootings (mașina de făcut asfalt), ce a coborât un nor de întuneric, fum și poluare asupra magazinului timp de câteva zile, motiv pentru care PAr-urile încep să se ofilească, vine cu simbolismul ei. Mașina Cootings este asociată cu moartea și cu dispariția Soarelui.

Klara e definită de șefa magazinului ca un PAr special, cu abilități ieșite din comun. Ea nu-și dorește un loc la fereastră pentru a se "hrăni" mai bine, ci pentru a observa strada. O scriitură plină de sensibilitate urmărește vizitele la magazinul de PAr și formidabila întâlnire dintre Josie și Klara. Schimbul surd de cuvinte prin geamul magazinului, limbajul semnelor dublate de expresia feței, denotă capacitatea Klarei de-a reproduce comportamentul uman. Relația copil-păpușă se inversează, așa cum de multe ori copiii fantazează animându-și jucăriile. Klara își arogă dreptul să aleagă, să-și controleze propriul destin. Ea nu-și calcă promisiunea față de Josie, după ce aceasta îi promite că va reveni după ea. Există o anume etică a PAr-ului, punctată de Ishiguro pentru a-i preciza condiția. Dacă nu va putea fi ținută sub control, PAr-ul își va pierde utilitatea pentru oameni. Șefa o apostrofează pe Klara când manifestă un comportament reprobabil față de alți clienți, păstrându-se în secret pentru Josie.

Apariția Klarei în familia Arthur este mesianică. Rugăciunea către Soare - să-și concentreze forța nutritivă și vindecătoare asupra lui Josie - adaugă o notă mistică demersului. Cultul Soarelui se impune prin puterea exemplului (a vindecat cerșetorul și pe câinele său!) și ritualic prin repere geografice; se ridică de după clădirea înaltă din fața magazinului cu jucării și trece prin hambarul lui Mr. McBain's către locul lui de culcare.

Evoluția Klarei este faustică. În proces de umanizare, Klara încearcă un pact cu divinitatea. Îi oferă în schimb aneantizarea opusului ei - Mașina Cootings - prin auto-distrugere sau act sacrificial. Ea renunță la o parte din fluidul ce asigura buna ei funcționare - pentru a fi injectat de Paul, tatăl lui Josie, în burta monstrului.

În procesul de perfecționare al Klarei, Ishiguro urmărește metodologii ale inteligenței artificiale: machine learning sau learning by example... Klara memorează secvențe ce au produs bucurie Soarelui; de exemplu reîntâlnirea pasională dintre doamna cu ceașca de cafea și omul cu pelerină - pe care o asociază cu jurământul de prietenie dintre Josie și Rick. Credința și iubirea pură îngemănate în rugăciunea ferventă a Klarei constituie calea către grația zeului Soare. Tema credinței nu este direct abordată, dar integrarea ei animistă în inteligența artificială se realizează prin același tip de ezoterism cândva întreprins de homo religiosus. Klara refuză să dea detalii despre proiectul de salvare a lui Josie, chiar și celor apropiați care au ajutat-o, Rick și Paul. Când soarele survine miraculos dintr-o eclipsă de nori întunecați și furtunoși și invadează dormitorul lui Josie, asistăm la o adevărată epifanie. Klara insistă vehement - atitudine atipică condiției ei - să se ridice toate transperantele pentru a permite luminii binefăcătoare să ajungă la Josie. Familia observă, într-un fel de transă, revenirea lui Josie care se ridică dintre perne ca după un somn adânc și purificator - precum Lazăr de pe patul de moarte. Klara asistă miracolul într-un fel de ocultism mecanicist propriu mașinii.

Umanizarea Klarei este una dintre direcțiile principale ale cărții. Pe măsură ce îmbătrânește, simțurile ei se disipează și va sfârși ca orice ființă într-un cimitir - de PAr. Tema învechirii este secundară extincției; ca și ființa, mașina e depășită și alienată de noua moralitate și etică ce guvernează lumea. Klara se simte năpădită de simțăminte pe care le aprofundează în procesul de observație și cunoaștere, ca pe o revelație: "Cred că am multe simțăminte". Depășirea umanului e sugerată de absența unor sentimente ca orgoliul, invidie, egocentrism care stau în calea receptării și a cunoașterii. Klara sondează domeniul psihologic al conștiinței umane pe care și-o însușește gradual, realizându-i în același timp limitele. Ea își exprimă "gândurile" într-un limbaj formal, conceptual, uneori primitiv - metaforic, amintind de kennings (constructe poetic - semantice din vechea limbă norse). Oamenii sunt referiți prin ocupațiile sau atributele lor: femeia care mixează alimentele, menajera Melania, fata cu brațul lung, doamna cu ceașca de cafea și omul cu pelerină. Chiar dacă mult mai sofisticat, limbajul Klarei e schematic și plin de curtoazie asemănător personajelor Siri, Alexa... ce invadează astăzi lumea i-dispozitivelor.

Ishiguro aduce deopotrivă ideea de subiectivitate și mecanicism al PAr-ului prin receptarea unui câmp vizual construit prin reprezentare. Portretul mamei e compus dintr-o succesiune de trăsături-sentimente, materializate în structuri separate, ca o pictură cubistă. Imaginea e construită prin juxtapunerea formelor geometrice (panouri, pătrate), iar bit-maparea și procesarea lor - pe care o percepem din descrierea expresivă a Klarei - corespund stărilor conștientizate ale mașinii, reliefând, în același timp, fenomenul de tehnologizare a omului aservit mașinii. Percepția falsă sau subiectivă indusă de explozia tehnologică este una dintre cele mai perfide drame ale omului modern, deprindem și substituim limbajul mașinilor, pierzându-l pe cel natural. Ca un algoritm, pe pași, propus de inteligența ei artificială, pentru rezolvarea unui scop, Klara ne comunică gândurile într-un arsenal de acțiuni și trăiri ce vor alcătui periplul narativ.

Capacitatea mașinii de a reflecta și a dezvolta emoții ce conduc la un comportament nedeterminist face scrierea cu atât mai complexă, dar în același timp induce acea componentă îngrijorătoare a mașinii care depășește omul, mai cu seamă sub aspectul său moral. Aflăm, în final, că producția de PAr a fost întreruptă, inteligența înzestrată cu conștiință devine amenințătoare pentru rasa umană. Pictorul Capaldi face o vizită mamei, pentru a solicita ajutorul Klarei de-a se sacrifica pe altarul științei. Cutia neagră trebuie deschisă, pentru ca oamenii să înțeleagă că nu au de ce să se teamă. Klara este un Frankenstein tehnologic, ce depășește ființa umană, nu prin forță sau agresivitate, ci printr-o conștiință superioară a datoriei, a sacrificiului, a perfecțiunii și în ultimă instanță a credinței. Pictorul Capaldi - artistul! - visează la reabilitarea ființei umane, ce ar putea învăța din propria lui creație, prin acel proces de reverse engineering al cutiei cenușii al PAr-ului. Klara este gata de sacrificiu, dar mama se opune. Pentru serviciile aduse umanității, Klara merită mai mult - să se ofilească singură ca orice ființă, spune ea.

Spre deosebire de creatura lui Frankenstein, eroul romanului science-fiction aparținând autoarei engleze Mary Shelley, scris în 1818, Klara nu se întoarce împotriva omului, mai mult, uimește prin exemplaritate. Cu toate astea, ambele ficțiuni par să acuze veritabilul monstru, creatorul - societatea umană - și nu creația, produsul lui. Monstrul lui Frankenstein, prin acțiunile lui reprobabile, este indezirabil în ochii creatorului și ai umanității. Dar oare mașina în stadiul ei inițial nu moștenește întocmai tarele și moralitatea creatorului, după cum Zeus a închis în cutia Pandorei toate viciile zeilor pentru a le împrăștia în lume? Klara este dotată cu prerogativele prieteniei și ale dragostei ce ar trebui oferite unui copil în procesul de formare. Victor Frankenstein vine cu egoismul și paranoia savantului interesat doar de experimentul lui, fără să-i pese de repercusiunile lui societale. Klara tinde către perfecțiune intuind slăbiciunile și perversitatea naturii umane, în timp ce creația lui Frankenstein este din start un damnat, el ucide din răzbunare, pentru că nu poate accede la dragostea creatorului său. După ce acesta moare, plânge la căpătâiul lui, hotărât să-și ia propria viață, sentimente de care savantul n-ar fi fost capabil. Dacă Frankenstein se soluționează cu moartea creatorului și a creației, în ideea că viața autentică nu poate fi decât emanația divinului, în Klara și Soarele, PAr-ul rămâne în condiția lui de instrument, supus perimării sau deteriorării fizice inerente timpului, tehnologiei și modelor culturale. Individualitatea mașinii, cu toată complexitatea și suavitatea păpușii ce metaforic se traduce în însuflețirea ei, corespunde încercării omului de-a crea viață, adică de a-și aroga rolul demiurgului.

Cum ajunge Klara la cimitirul de PAr, nu aflăm. Știm doar că Josie pleacă la colegiu și își ia rămas bun de la ea. De-a lungul romanului, Ishiguro rezervă scriiturii un anume grad de echivoc. Estetic, realizează elegant acest lucru, trecând demersul prin percepția deformată vizual și temporal a Klarei, realizând un mod expresionist, alteori abstract de-a nara sau observa. Drama PAr-urilor are o conotație politică, tehnologică sau pur și simplu de perimare a modelor culturale? În oricare dintre variante, sfârșitul e trist și răscolitor: Klara expiază gradual, urmărind cu privirea călătoria zeului Soare către apus. Ultimele ei cuvinte adresate șefei, ce o descoperă în cimitirul de PAr, sunt că Soarele a fost întotdeauna generos cu ea, la fel cum a fost cu cerșetorul din fața magazinului - o probă incontestabilă de credință, similară făpturilor umane în pragul morții.

Klara este o carte despre credință, miracol și despre puterea nemărginită a minții. Miracolul se concretizează în ideea de sacrificiu, de puritate și de autenticitate a sentimentului iubirii. Mașina poate învăța și deprinde reperele iubirii, atunci când atinge un anume nivel de conștiință.