Votează discul de muzică clasică al anului 2016. De ascultat în vacanţa de Paşti

Discuri noi şi posibilităţi diverse, pentru toate gusturile: o ocazie de a asculta ceva nou în mini-vacanţa de Paşti.

Ola Gjeilo

În primul rând, vreau să recomand albumul compozitorului Ola Gjeilo. Din momentul când am început să-l ascult, am fost fascinată de muzica acestui creator de 38 ani, născut în Norvegia şi stabilit în Statele Unite ale Americii. Nu m-am intersectat până acum cu lucrările lui Ola Gjeilo, un nume respectat într-un gen care în România încă nu e suficientă apetenţă - muzica corală. În 1 aprilie 2016, casa londoneză Decca a lansat albumul de debut al lui Ola Gjeilo, pe care găsim înregistrări semnate de ansamblurile corale Voces 8 şi Tenebrae, două adevărate branduri ale artei corale britanice actuale. Iar alături de ele, Orchestra de Cameră din Londra şi câţiva solişti instrumentişti, printre care şi Ola Gjeilo la pian.

Cred că acesta este albumul perfect pentru a fi ascultat în preajma sărbătorilor de Paşti, sau oricând ne dorim o atmosferă de pace, calm, armonie: o muzică atemporală, senină, plină de lumină, cu texte care fac trimitere la spiritul religios, dar şi la legătura cu natura. O atmosferă cu totul specială, o lume de care avem nevoie în această societate frământată în care trăim.
Secvenţe de pe acest album pot fi ascultate la Radio România Muzical marţi, 3 mai 2016, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00).

Milos Karadaglic cântă muzica Beatles

Tot la Londra a fost înregistrat şi cel mai nou album semnat de chitaristul muntenegrean Milos Karadaglic. Am ascultat mai multe dintre albumele anterioare ale acestui muzician de 33 ani care se bucură de un foarte mare succes de public şi critică: este într-adevăr un interpret deosebit de talentat, care reuşeşte să transmită foarte multă emoţie şi care mai este şi avantajat de fizicul de fotomodel, ceea ce, să recunoaştem, este de asemenea esenţial şi în marketingul actual al artiştilor din zona clasică.

L-am ascultat pe Milos Kadaglic interpretând celebrul concert din Aranjuez de Joaquin Rodrigo, ca şi piese pentru chitară solo din spaţiul mediteranean şi sud-american - niciodată însă într-un repertoriu de tip crossover pe care îl abordează pe cel mai nou disc al său, Blackbird - The Beatles Album, apărut la casa Mercury Classics pe 15 ianuarie 2016.

Întâmplător sau nu, Milos Karadaglic a înregistrat acest album exact în acelaşi studio în care obişnuiau să înregistreze şi membrii formaţiei Beatles, Abbey Road Studio 2 din Londra, iar această experienţă, declară artistul, a conferit o notă de autenticitate interpretării sale.

Sunt cele mai cunoscute piese Beatles pe acest album, în prelucrări pline de rafinament, interpretate de Milos Karadaglic alături de alte nume foarte mari: cântăreaţa Tori Amos, violoncelistul Steven Isserlis, jazzmanul Gregory Porter şi Anoushka Shankar  la sitar.

Blackbird - The Beatles Album poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 2 mai 2016, de la ora 10.00, în reluare de la ora 17.30.

Anoushka Shankar - Land of Gold

Dacă tot am menţionat-o pe Anoushka Shankar, merită să amintesc şi noul ei album Land of gold, lansat de casa Deutsche Grammophon pe 1 aprilie 2016. Un album dedicat de Anoushka Shankar meditaţiei asupra problemei emigranţilor: "Am născut al doilea copil în timp ce începusem să lucrez la acest nou proiect. M-am gândit la câte lucruri puteam să-i ofer eu copilului meu şi la drama acelor oameni care vroiau să facă acelaşi lucru pentru copiii lor, dar nu au reuşit".

Anoushka Shankar este fiica celebrului Ravi Shankar, un maestru al sitarului - instrument tradiţional indian. Tatăl ei avea 61 de ani când ea s-a născut; Anoushka a învăţat să cânte la sitar de la tatăl ei şi astăzi ea este considerată cea mai importantă interpretă la acest instrument. De altfel, ea va veni pentru prima dată în România în 2017, pentru un concert pe care-l va susţine la Ateneul Român în cadrul Festivalului George Enescu, alături de Orchestra de Cameră din Zurich.

Albumul Land of Gold este de factură crossover, cu piese semnate de Anoushka Shankar care îmbină influenţe din muzica clasică, tradiţională indiană şi pop; selecţiuni de pe acest disc vor fi difuzate de Radio România Muzical pe 3 mai 2016, de la ora 10.00, în reluare de la ora 17.00.

Tradiţie britanică şi măiestrie cu Pinchas Zukerman şi Orchestra Filarmonicii Regale din Londra

Anoushka Shankar s-a născut în anul 1981 la Londra, acelaşi oraş unde locuieşte în prezent un celebru violonist al timpurilor noastre, Pinchas Zukerman. Violonist, şi nu numai, pentru că încă din 1970, Pinchas Zukerman a şi dirijat; din 2009 el este dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra, alături de care a înregistrat un disc apărut pe 26 februarie 2016 cu lucrări semnate exclusiv de compozitori britanici de la finalul secolului al XIX-lea şi începutului de secol XX: Ralph Vaughan Williams şi Edward Elgar.

Este o demonstraţie de măiestrie a lui Pinchas Zukerman care evoluează pe acest disc în trei ipostaze: violonist, violist şi dirijor. Iar piesele sunt dintre cele mai cunoscute: de pildă, The Lark Ascending de Ralph Vaughan Williams cred că este una dintre cele mai frumoase piese pentru vioară şi orchestră care s-au scris vreodată. Cu siguranţă, intenţia producătorilor a fost să obţină un album pentru toate gusturile, mai ales pentru publicul britanic şi cred că au reuşit: o muzică frumoasă, o interpretare excelentă, care pot fi apreciate prin audiţia albumului, pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Discul de muzică clasică al anului 2015. Nominalizări la premiile Grammy - muzică clasică

Pe 15 februarie 2016 au fost anunţaţi câştigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute şi importante distincţii din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, şi cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări şi premianţi, mai multe discuri la care am avut acces şi din România, difuzate şi la Radio România Muzical. Click pe linkurile de pe numele nominalizaţilor de mai jos pentru a le asculta.

Best Orchestral Performance

Cea mai bună interpretare orchestrală, 5 discuri nominalizate, dintre care două şi în campania românească "Votează discul de muzică clasică al anului 2015": Simfonia a IV-a de Anton Bruckner, în interpretarea Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, dirijate de Manfred Honeck şi Simfonia a X-a de Dmitri Şostakovici, cu Orchestra Simfonică din Boston, dirijor Andris Nelsons.

Puncte în comun: sunt înregistrări din concert live, lucrări monumentale, dificile, o captare impecabilă din punct de vedere tehnic (la acest aspect iese şi mai mult în evidenţă Bruckner, Reference Recordings - editorul - fiind recunoscut pentru calitatea tehnică excepţională); orchestre americane de primă mână conduse de dirijori specializaţi în repertoriul propus: Manfred Honeck, în repertoriul post-romantic austriac, Andris Nelsons, în muzica ruşilor din prima jumătate a secolului XX.

A câştigat: Simfonia a X-a de Dmitri Şostakovici, cu Orchestra Simfonică din Boston, dirijor Andris Nelsons.

Best Opera Recording

Cea mai bună înregistrare de operă, tot 5 discuri nominalizate, din nou două în campania "Votează discul de muzică clasică al anului 2015": Răpirea din serai de Wolfgang Amadeus Mozart, într-o producţie dirijată de Yannick Nezet Seguin şi Copilul şi vrăjile de Maurice Ravel, dirijor Seiji Ozawa.

Răpirea din serai face parte dintr-o serie de 7 opere proiectate să apară pe disc, înregistrate de tenorul Rolando Villazon şi dirijorul Yannick Nezet Seguin - este al treilea din serie. Villazon cântă alături de artişti vorbitori de limba germană; pentru el, un nativ mexican, a fost o provocare să înregistreze o operă în limba germană, fiind prima dată când s-a încumetat la o asemenea întreprindere. Suntem în faţa unei înregistrări de mare acurateţe stilistică, pentru că Mozart nu poate fi interpretat oricum şi de oricine, şi prin aceasta o mare reuşită. Iar alături de mult-mediatizatul Villazon, o vedetă incontestabilă a momentului, găsim şi nume cel puţin la fel de importante, cum sunt soprana Diana Damrau şi baritonul Thomas Quasthoff (acesta din urmă, într-un rol vorbit).

Copilul şi vrăjile este de fapt o mini-operă de Maurice Ravel, o lucrare scrisă la început de secol XX care înglobează toate stilurile şi curente existente în epocă, de la impresionism la jazz. Şi aşa cum pentru Villazon a fost o premieră să înregistreze în limba germană, şi pentru dirijorul acestei mini-opere a fost o premieră această înregistrare. Seiji Ozawa, care a împlinit în septembrie 80 ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori ai momentului, în orice caz, cel mai important dirijor de origine japoneză, specializat în repertoriul francez. Iar pentru acest disc, apărut chiar în preajma zilei când a împlinit 80 ani, a ales lucrări din repertoriul francez care au o nuanţă asiatică, împăcând astfel cultura sa de origine şi de adopţie. La Copilul şi vrăjile a colaborat cu artişti francezi, nume care nu sunt în prim planul mediatic, dar care cunosc foarte bine stilistica lui Ravel. Discul este completat de ciclul de melodii cu orchestră Şeherazada, tot de Ravel, unde solistă este însă vedeta americană Susan Graham.

A câştigat: Copilul şi vrăjile de Maurice Ravel, dirijor Seiji Ozawa.

Best Classical Instrumental Solo

Printre cele 5 nominalizări o găsim şi pe cea a discului Variaţiunile Rahmaninov înregistrat de pianistul rus  Daniil Trifonov alături de Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de Yannick Nezet Seguin (e o performanţă pentru acest dirijor canadian să fie nominalizat în acelaşi an la două categorii diferite ale premiilor Grammy). Pe disc, teme cu variaţiuni, lucrări de Rahmaninov (celebra Rapsodie pentru pian şi orchestră pe o temă de Paganini, variaţiunile pe teme de Chopin şi Corelli) sau inspirate de Rahmaninov (Rachmaniana, lucrare semnată chiar de Daniil Trifonov).

Versiunea Trifonov - Seguin pentru Rapsodia pe o temă de Paganini este una dintre cele mai bune pe care le-am ascultat în ultimii ani. E totul aici: tehnicitate, lirism, spontaneitate, prospeţime, dar şi o legătură cu tradiţia (Trifonov, acum în vârstă de 24 ani, este considerat continuatorul şcolii ruse de pian, pe filiera Rahmaninov - Richter). Şi cum Daniil Trifonov va putea fi ascultat la Bucureşti în ediţia 2017 a festivalului Enescu, cred că interesul pe care ar trebui să-l acordăm acestui disc este încă mai mare.

Best Classical Solo Vocal Album

Prezenţă vocală solistă: nominalizat, ultimul album al mezzosopranei Cecilia Bartoli, St. Petersburg, lansat pe 13 octombrie 2014. Un album cu arii de secol XVIII descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva teatrului Mariinski din St Petersburg, mărturii dintr-un secol când ţarii şi ţarinele Rusiei aveau ambiţia de a demonstra că St Petersburgul este o capitală de talia culturală a altor oraşe mari europene. Ariile nu sunt compuse de ruşi, ci de italieni şi nemţi. Ineditul este asigurat de faptul că unele dintre aceste arii sunt, totuşi, în limba rusă, iar a o asculta pe Bartoli cântând în ruseşte este o experienţă în sine.

Sigur, acestea sunt doar spicuiri din nominalizările la premiile Grammy care s-au acordat pe 15 februarie 2016, însă sunt albume de certă calitate aflate la doar un click distanţă pentru ascultare, pentru că urmând linkurile de mai sus, puteţi găsi emisiunile de la Radio România Muzical în care s-au difuzat integral aceste albume care au o garanţie în plus a calităţii prin aceste nominalizări sau premii.

Campania Votează discul de muzică clasică îşi propune ca în fiecare an, numai în baza voturilor şi notelor acordate de vizitatori, să desemneze Discul de muzică clasică al anului în România.

Aşa că nu ezitaţi, ascultaţi muzică bună: zilele vă vor fi mai frumoase!

1,5 milioane de români, condamnaţi să lucreze „la negru”

Autor: Daniela Ivan 29 Apr 2016 - 09:41

roman023/Getty Images/iStockphoto We are working

Vezi galeria foto

Citește și:

• Veste BUNĂ pentru români. Cresc SALARIILE de la 1 mai

Majorarea salariului minim, începând cu data de 1 mai, de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, va pune presiune pe firmele mici, în condiţiile în care taxarea forţei de muncă este excesivă în România. Angajatorii vor cheltui mai mult cu 245 de lei pentru fiecare loc de muncă plătit cu salariul minim, dar angajaţii vor rămâne în mână cu doar 140 de lei, restul de 105 ajungând în visteria statului. Asta înseamnă că bugetele vor aduna, suplimentar, peste 115 milioane de lei, de la cei 1,1 milioane de angajaţi care au salariul minim. Adică peste 25 milioane de euro.
Situaţia nu este pe placul firmelor mici care sunt nemulţumite că taxele şi impozitele aferente salariul minim  trec de 39% . “Noi am propus de multă vreme ca statul să facă o relaxare fiscală, în sensul să ne lase ca din salariul minim brut să dăm mai mulţi bani angajatului şi să plătim mai puţine taxe şi impozite. Am demonstrat că statul nu va pierde pentru că angajatul se duce să cheltuie acei bani, iar statul îi recuperează din TVA şi accize. Până acum nu am avut şansa unui ministru de Finanţe care să înţeleagă acest calcul “, a declarat Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
Taxe exorbitante, muncă fără acte
România are, după Ungaria, cea mai mare impozitare pe salariile mici din toate ţările intrate în Uniunea Europeană după căderea cortinei comuniste. Pentru un lucrător care câştigă cel mult două treimi din salariul mediu, statul român încasează, cumulat, peste 41% din salariul brut al acestuia şi din contribuţiile angajatorului. Media în UE este de 39%. Asta înseamnă că pentru un angajat care rămâne în mână cu 1.293 lei, firma cheltuie 2.193 lei, iar statul ia 900 de lei. Din aceşti bani, cea mai mare sumă, 470 de lei, se duce la contribuţia pentru pensii (CAS). Spre comparaţie, un loc de muncă cu salariul mic (două treimi din salariul mediu brut din fiecare ţară) este taxat cu 33,6% în Bulgaria, cu 33,6% în Republica Cehă, cu 34,8% în Polonia, cu 38,5% în Slovena şi Slovacia şi cu 49% în Ungaria, potrivit celei mai recente statistici Eurostat. Cu o astfel de fiscalitate, România este printre primele ţări din Europa când vine vorba de muncitori fără forme legale. În fiecare zi, peste 1,5 milioane de români lucrează fără să aibă siguranţa unui contract legal, iar evaziunea de acest tip prejudiciază statul român cu patru miliarde de euro anual, potrivit unor estimări ale Consiliul Fiscal.
Ne lipseşte strategia
Ministerul de Finanţe nici nu vrea să audă de reducerea CAS-ului. În prezent, contribuțiile la pensia de stat ale unui angajat trebuie să susțină 1,3 pensionari, dar până în 2032 se estimează că raportul va ajunge la 2,5 pensionari per angajat. Analiştii economici spun că, fără strategii pe termen mediu şi lung, România nu are şanse să iasă din această spirală a creşterilor de CAS. “ Statul român nu are soluţie în acest moment, soluţiile trebuie gândite pe termen foarte lung, pe obiective clare. Trebuie  gândită o strategie clară pentru că, pe măsură ce natalitatatea scade, ne aşteptăm fie să crească taxele pe forţa de muncă, fie să crească vârsta de pensionare, fie să fie aplicate ambele măsuri”, a declarat consultantul fiscal Adrian Bența

Peste 70% din salariaţii care lucrează în mediul privat au venituri cuprinse între salariul minim şi cel mediu.

Salariul minim până la 1 mai
Angajat                Lei   
Salariu Brut                   1.050
Asigurari Sociale (CAS) 10.5%         110  
Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.5%           58    
Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 5      
Deducere personala (DP)                  300  
Impozit pe venit (IV)     16%  92    
Salariu Net           785   
Angajator             Lei    
Asigurari Sociale (CAS) 15.8%         166  
Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.2% 55    
Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 5      
Concedii si Indemnizatii (CCI) 0.85%         9      
Creante Salariale (FGPCS)      0.25%         3      
Fondul de Risc si Accidente (AMBP)         0.15%         2      
Salariu Complet             1.290
Total taxe             Lei    
Angajatul plateste statului                265  
Angajatorul plateste statului             240  
Total taxe incasate de stat                 505   

Salariul minim de la 1 mai
Angajat                Lei    
Salariu Brut                   1.250        
Asigurari Sociale (CAS) 10.5%         131  
Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.5% 69    
Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 6      
Deducere personala (DP)                  300  
Impozit pe venit (IV)     16%  119  
Salariu Net           925
Angajator             Lei    
Asigurari Sociale (CAS) 15.8%         198  
Asigurari Sociale de Sanatate (CASS)        5.2% 65    
Fondul de Somaj (CFS) 0.5% 6        1.34
Concedii si Indemnizatii (CCI) 0.85%         11    
Creante Salariale (FGPCS)      0.25%         3      
Fondul de Risc si Accidente (AMBP)         0.15%         2      
Salariu Complet             1.535
Total taxe             Lei             
Angajatul plateste statului                325  
Angajatorul plateste statului             285  
Total taxe incasate de stat                 610   

Galerie foto

• 
• 

email print

Exces de putere: Dosar exploziv la DNA. Șapte înalți demnitari sunt vizați de procurori

29 Apr 2016 - 23:38

Oana Zamfir a prezentat, la ”Exces de putere”, de la Antena 3, declarația unui fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în fața DNA, care aruncă în aer clasa politică.
Este vorba de declarația lui Liviu Harbuz, care a depus o mărturie în cel de-al treilea dosar deschis în urma investigării afacerilor lui Ioan Niculae.
”După discuțiile preliminare cu reprezentanții de la Reprezentanța României, s-a concluzionat că o asemenea subvenție se încadrează ca fiind ajutor de stat ceea ce nu este agreat de Uniunea Europeană. I-am adus la cunoștință acest aspect ministrului Ilie Sârbu care a insistat să mergem la CE să negociem și apoi să găsim altă soluție. În acest sens au fost stabilite mai multe întâlniri la nivelul Comisiei şi chiar din debutul acestor discuţii s-a ajuns la concluzia că o asemenea subvenţie pentru îngrăşăminte reprezintă ajutor de stat iar România riscă o procedură de infringement. Cu toate acestea, în discuţiile de la nivelul Guvernului, nu se accepta această situaţie şi se solicitau alte soluţii. În acest context am fost apostrofat de către premierul Emil Boc şi i-a solicitat ministrului Puşcaş să preia negocierile. După ce am fost apostrofat de premier, un alt membru al Guvernului, ministrul Pogea a fost foarte vehement în a combate poziţia mea şi m-a criticat spunând că ar trebui găsite soluţii.După şedinţa de Guvern am fost abordat şi de ministrul Adrian Videanu care mi-a solicitat politicos să îi sprijin în această problemă a subvenţiilor pentru îngrăşăminte. Cert este că după acest moment, iniţiativa a fost preluată de ministrul Puşcaş care s-a dus şi el la discuţii la CE însă rezultatul a fost similar şi anume că o asemenea subvenţie reprezintă ajutor de stat”, a declarat Liviu Harbuz, martor în dosar.
Noul dosar-vedetă al DNA prinde șapte înalți demnitari de la acea vreme: Emil Boc- prim ministru, Ilie Sârbu -ministru al Agriculturii, Gheorghe Pogea -ministru al Finanţelor Publice, Adriean Videanu -ministrul Economiei, Vasile Puşcaş și Traian Băsescu - președinte, a precizat Oana Zamfir, la Antena 3.
Astfel, procurorii DNA suspectează că aceștia au susţinut proiectul de act normativ care l-ar fi favorizat pe Ioan Niculae, patronul Interagro, şi ar fi produs prejudicii evidente României, atât pe plan european, cât şi bugetului de stat.
Fragment din comunicatul DNA
În perioada ianuarie – martie 2009, patronul grupului S.C. Interagro S.A., Ioan Niculae, a inițiat și desfășurat activități de corupere, prin intermediul inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini și a unei alte persoane, a unor funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.
Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei INTERAGRO de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrășămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.
Adoptarea unei asemenea hotărâri era ilegală, atrăgând sancționarea României de către Comisia Europeană prin procedura de “infringement”, pentru încălcarea normelor privind concurența neloială și ajutorul de stat, ceea ar fi prejudiciat bugetul de stat atât în mod direct cât și indirect (agricultorii ar fi trebuit să restituie ajutorul de stat – 600 milioane euro, iar România pierdea peste 150 milioane euro ca urmare a blocării altor programe în domeniul agriculturii).
Ioan Niculae, domeniu de 11 HECTARE la malul Dunării
Cel mai bogat om al României, Ioan Niculae, are pe malul Dunării, la Zimnicea, un imperiu cu şapte case, înconjurate de copaci aduşi din China. Deşi este unul dintre cele mai sărace oraşe din România, declarat chiar zonă defavorizată, Niculae a făcut din Zimnicea polul opulenţei.
Stăpânirea sa se întinde aici pe 11.000 de hectare unde sunt construite mai multe sedii ale firmelor sale, o fabrică şi imediat lângă portul. Peste drum, se întinde domeniul său de relaxare, cu terenuri de sport, un club de fotbal, piscine şi parcuri.
Peste drum de domeniul dedicat relaxării, Niculae a ridicat o fabrică şi mai multe sedii ale firmelor sale.

email print

 

Afaceristul de casă al lui Emil Boc, 157 milioane de lei contracte cu statul

Autor: Ion Alexandru 29 Apr 2016 - 16:30

Vezi galeria foto

Citește și:

• Premierul îl apără pe Sorin Apostu şI îl contrazice pe Traian Băsescu:

• Boc, Videanu, Ilie Sârbu, Pogea şi Vasile Puşcaş, vizaţi într-un dosar disjuns din Interagro (rechizitoriu)

• Emil Boc nu-l ascultă pe Băsescu şi candidează la Cluj-Napoca: 'Prietenia rămâne, sfaturile nu'

Autoritatea Electorală Permanentă a atribuit, în ultimele sase luni,  unei firme din Cluj Napoca, două contracte în valoare de 42 de milioane de lei pentru mentenanţa sistemului informatic al Registrului Electoral şi pentru realizarea sistemului de procedură software în vederea organizării alegerilor locale din 2016.
Compania aparţine afaceristului Marcel Borodi, un apropiat al grupului de la Cluj, în special al primarului Emil Boc, al lui Daniel Buda şi al lui Sorin Apostu. Este pentru prima oară, din 2008 până în prezent, de când Borodi derulează contracte cu statul, când firma sa este contractată în legătură cu sistemul electoral. Jurnalul Naţional a luat la mână toate contractele  pe care SC NET Brinel SA Cluj-Napoca le-a primit de la stat, începând cu anul 2008. Este vorba despre cel puţin 88 de contracte. atribuite fie prin licitaie publică, fie prin încredinţare directă, în sumă totală de aproximativ 157 de milioane de lei (30,8 milioane de euro).

SC NET Brinel SA, compania clujeanului Marcel Borodi, a furnizat instituţiilor statului, în principal autorităţilor locale din muicipiul Cluj Napoca, atât tehnică IT, software sau licenţe pentru programe de calculator.

Aproape zece milioane de euro, de la AEP
În data de 14 octombrie 2015, pe ultima sută de metri a Guvernului Ponta, Autoritatea Electorală Permanentă, instituţie condusă de Ana Maria Pătru, o apropiată a fostului PDL, a lui Traian Băsescu şi a Elenei Udrea, a atribuit,în urma unei licitaţii, un contract în caloare de 35.53.995,4 lei cu TVA inclus, adică aproximativ 8,07 milioane de euro, pentru extinderea mentenaţei pentru sistemul informatic al Registrului Electoral. Potrivit anunţului de atribuire, “obiectivul general al proiectului constă în asigurarea menteanţelor şi a suportului tehnic pentru sistemul existent”, prin prelucrarea darelor de localizare a utilizatorilor din surse multiple, în vederea validării încrucişate a corectitudinii datelor. Utilizatorii multipli sunt Ministerul Afacerilor Interne, ANAF, Ministerul Dezvoltării Regionale şi cel al Muncii. Societatea desemnată câştigătoare a licitaţiei a fost SC NET Brinel SA Cluj Napoca, paronată de afaceistul Marcel Borodi, un apropiat al edilului municipiului Cluj napoca, Emil Boc.
La sfârşitul săptămânii trecute, Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a dezvăluit faptul că Autoritatea Electorală Permanentă a atribuit, în data de 31 martie 2016, aceleiaşi companii, un alt contract,în valoare de 7.986.670,8 lei cu TVA inlus (1,8 milioane de euro). De data aceasta, autoritatea contractantă nu a mai organizat nicio licitaţie, preferând să negocieze direct cu societatea lui Marcel Borodi. Noul contract vizează achiziţia de servicii de programe software de aplicaţie ce se vor presta pentru realizarea sistemului de procedure şi sistemului software de prelucrare a datelor şi editarea de rapoarte necesaare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea reprezetanţilor administraţiei public e locale din anul 2016. Autoritatea Electorală Permanentă a motivat negocierea directă cu firma în cauză, deoarece “a intrevenit o situaţie de extremă urgenţă, în urma unor evenimente ce nu puteau fi prevăzute”.

În total, Autoritatea Electorală Permanentă a atribuit firmei NET Brinel SA Cluj contracte de 9.884.228,7 euro cu tot cu TVA.

De unde au cumpărat tehnică de calcul universităţile din Cluj
Aşa cum arătam mai sus, societatea NET Brinel a derulat, începând cu anul 2008, contracte cu statul de peste 30 de milioane de euro. În special la Cluj. Astfel,  Primăria condusă astăzi de Emil Boc a parafat cu această companie două contracte, în valoare de 7.525.352,3 lei cu TVA (1.860.911,4 euro). Primul, încheiat la data de 15 septembrie 2011, a vizat furnizarea unui sistem informatic integrat pentru servicii on-line, iar a doilea, încheiat la 16 decembrie 2014, a vizat dotarea Primăriei Municipiului Cluj Napoca cu calculatoare. Compania de Apă Someş, care alimentează Municipiul Cluj Napoca, a atribuit, în 17 ianuarie şi 10 iulie 2013 aceleaşi firme două contracte în valoare de 1.170.563,8 lei cu TVA (260.125,3 euro), pentru furnizarea de echipamente tehnică de calcul, softuri şi licenţe. Şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a făcut afaceri cu firma lui Borodi. I-a dat în 17 ianuarie 2011, un contract în valoare de 5.199.320 lei cu TVA, pentru realizarea şi implementarea unui sistem spitalicesc informatic integrat. Ulterior, în 19 august 2013, a mai încheiat cu NET Brinel SA un alt contract, în valoare de 1.268.769,4 lei cu TVA, pentru achiziţia de echipamente IT şi licenţe software. În total, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a contribuit la conturile firmei în cauză cu 6.468.089,4 lei cu TVA (1.581.778,8 euro).

În paralel, tot sistemul universitar din Cluj Napoca l-a “servit” cu bani de la buget pe Marcel Borodi. Pe scurt, Universtatea tehnică din Cluj Napoca a înceiat cu NET Brinel SA, în perioada 2008 – 2014, opt contracte în valoare totală de 3.572.206,1 lei (897.102,3 euro). La rândul ei, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca a derulat cu aceeaşi societate, în perioada octombrie 2008 – decembrie 2015, tot opt contracte, în valoare totală de 10.290.814,7 lei (2.721.606,3 euro).
A treia instituţie de învăţământ superior din oraşul patronat de Boca aflată în relaţii contractuale pe bani publici cu NET Brinel SA se numeşte Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, care a dat firmei lui Borodi şapte contracte, în perioada mai 2009 – decembrie 2012, în valoare totală de 686.582,66 lei cu TVA (226.317,2 euro).

Idee mai mare în textul de mai sus
Mai există, însă, şi alte autorităţi din zonă care au apelat la serviciile IT ale companiei în cauză. Astfel, Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA a atribuit companiei NET Brinel, în 13 iulie şi 6 noiembrie 2015, două contracte, în valoare de 488.250,1 lei cu TVA (112.533 euro), pentru furnizarea de computere. Totodată. Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a atribuit aceleiaşi firme două contracte, din 10 si 29 decembrie 2015, în valoare totală de 88.980.5 lei cu TVA (20.222,8 euro), pentru echipamente IT, softuri şi licenţe.

Romgaz, cel mai important furnizor de bani
Şi autorităţile centrale au apelat la serviciile şi produsele companiei lui Borodi, începând cu anul 2008. Senatul României a încheiat cu SC NET Brinel SA,în data de 29 septembrie 2008, un contract în valoare de 2.249.100 lei cu TVA (642.600 euro), pentru achiziţia de calculatoare şi licenţe.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a derulat cu firma lui Marcel Borodi două contracteîn valoare de 2.715.288,9 lei cu TVA (776.360.0 euro).
Societatea Naţională a Gazelor Naturale Romgaz SA deţine recordul contractelor atribuite SC NET Brinel SA. În număr de 14, acestea însumează 30.366.132,64 lei cu TVA (7.402.342,3 euro) şi au fost parafate  în perioada 19 iunie 2009 - 18 ianuarie 2016. Compania lui Marcel Borodi a devenit furnizor inclusiv pentru Societatea Naţională de Transport Gaze Naturare Transgaz SA Mediaş, de la care a primit două contracte, parafate în 19 februarie 2015 şi 12 ianuarie 2016, având un cost total de 5.590.139,1 lei cu TVA (1,124.911,8 euro). Şi Complexul Energetic Craiova a încheiat, în 2009,  cu acest furnizor două contracte în valoare de 79.157,4 lei cu TVA(21.425,02 euro).

De la trei ministere- 2,4 milioane de euro
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a derulat mai multe contracte cu firma în cauză, însă, cel mai relevant este cel încheiat la 7 septembrie 2009, când instituţia publică a achiziţionat echipamente pentru dotarea Centrelor de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare. NET Brinel SA a livrat 325 de videoproiectoare şi ecrane de protectţie şi 325 de flipcharturi, în valoare totală de 1.122.048,3 lei cu TVA (349.728,1 euro).
Ministerul Finanţelor Publice a contractat de la NET Brinel SA, în data de 2 februarie 2010, un suport tehnic pentru prelucrarea datelor operative pentru Inspectoratele Judeţene ale Politiei de Frontieră, constând în prelucrarea electronică a evidenţei persoanelor, a furturilor auto şi a persoanelor date în urmărire generală. Contractul a avut valoarea de 4.053.337,4 lei cu TVA (1.013.334,4 euro).
Ministerul Justiţiei este un alt client importanta al companiei lui Marcel Borodi. În 15 iulie 2011, instituţia a încheiat cu NET Brinel SA un contract în valoare de 4.197.400 lei cu TVA (1,049.350 euro) pentru achiziţia de echipamente în vederea îmbunătăţirii portalului instanţelor de judecată.

Alte instituţii, alte contracte de milioane
Prezentăm, pe scurt, lista autorităţilor publice care au achiziţionat aparatură IT şi servicii de la firma lui Marcel Borodi, lista completă şi detalii despre aceste contracte putând fi studiată pe site-ul jurnalul.ro:

• Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti – un contract în valoare de 73.237,4 lei cu TVA (20.925 euro).
• Universitatea Bucureşti - două contracte, în valoare totală de 640.527 lei cu TVA (142.339,3 euro).
• Universitatea Transilvania din Braşov – două contracte în valoare de 3.331.332,9 lei cu TVA (740.296,8 euro).
• Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” - două contracte în valoare de 50.827,6 lei cu TVA (11.295 euro).
• Universitatea “Alexadru Ioan Cuza” din Iaşi - trei contracte, în valoare totală de 607.178,3 lei cu TVA (37.925,6 euro).
• Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi - două cotracte în valoare totală de 800.451 lei cu TVA (161.407,8 euro).
• Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) – un  contract în valoare de 236.615 lei cu TVA (121.890 euro).
• Institutul de Biochimie al Academiei Române – un contract în valoare de 3.239.005 lei cu TVA (719.778,9 euro).
• Autoritatea pentru Supraveghere Financiară - două contracte în suma totală de 6.687.096,7 lei cu TVA (1.519.794,7 euro).
• Spitalu Clinic de Pediatrie Sibiu – un contract în valoare de 8.813.394,6 lei cu TVA (2.003.034 euro).
• ROMATSA SA – două contracte în valoare de 1.108.560 lei cu TVA (250.887,1 euro).
• Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a - un contract în valoare de 7.387.163,1 lei cu TVA (1.641.591,8 euro).
• SRI, prin Institutul pentru Tehnologii Avansate - un contract în valoare de 128.978,2 lei cu TVA (36.850,9 euro).
• MAPN, prin Unitatea Militară 02415 Bucureşti -un contract în valoare de 51.424,7 lei cu TVA (14.692,8 euro).
• Centrul Român pentru Pregătirea  şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale a achiziţionat - un contract în valoare de 293.715,1 lei cu TVA (66.753,4 euro).
• Banca Naţională a României - un contract în valoare de 1.475.600 lei cu TVA (327.911,1 euro)

Borodi, proprietar de imperiu IT, asociat cu Primăria lui Boc
Originar din Bistriţa Năsăud, Marcel Borodi a devenit unul dintre milionarii Clujului, acolo unde, după 1990, şi-a construit un adevărat imperiu în domeniul IT. Potrivit ONRC, afaceristul  controlează direct companiile NET Brinel SA, Capital Consulting SRL, Inovez SRL, Dataservice Brinel SRL, Alpis Construct SRL, Infolibris DC SRL, Net Brinel Software SRL Bucureşti, Brinel PC Prod SRL, Inovez IT SRL şi Real Business Solutions SRL. NET Brinel, abonată la aceste contracte, controlează firmee Net Brinel Software SRL, Net Brinel SRL. Brinel Systems SRL şi RO ET CO International SA.
Net Brinel Computers, o altă companie din grupul lui Borodi, deţine acţiuni la Centrul de Informatică Minieră SA. De asemenea, Borodi mai controlează Asociaţia Culturală Infolibris, care deţine acţiuni la Infolibris DC SRL, şi, prin Real Business Solutions SRL, compania Informatica SA din Oradea.
Legăturile sale cu primarul Clujului, Emil Boc, sunt, oarecum pe faţă, întrucât, în data de 6 noiembrie 2012, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca a decis să înfiinţeze, împreună cu NET Brinel SA, dar şi cu alţi agenţi economici din judeţ, Asociaţia Cluj IT. Hotărârea poartă numărul 430, iar Consiliul Local a aprobat actul constitutive al asociaţiei, mandatându-l pe Emil Boc să îndeplinească formalităţile necesare aderării Primăriei la această organizaţie. Printre co-fodatorii Asociaţiei Cluj IT se numără şi alte instituţii locale care i-au umplut conturile lui Borodi cu bani de la bugetul de stat: Universitatea Tehnică, Universitatea Babeş-Bolyai, Consiliul Judeţean sau Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Contractul de asociere are, potrivit documentelor, scopul de a plaifica şi derula servicii şi activităţi care vizează promovarea mecanismelor de susţinere a companiilor şi instituţiilor în sectorul IT, “pentru creşterea competitivitţii acestora la nivel national şi internaţional”, şi a fost semnat în data de 16 octombrie 2012 în faţa avocatului Iulia Podar.

Galerie foto

• 
• 
• 
• 

Citeşte mai multe despre:   marcel borodi,   emil boc,   daniel buda,   sorin apostu,   afaceri

Din suflet; mesajul de Paște al primarului municipiului Roman Laurențiu Dan Leoreanu!

Din suflet; mesajul de Paște al primarului municipiului Roman Laurențiu Dan Leoreanu!

• 
• 

Publicat: Vineri, 29 Aprilie 2016 18:03

M-am întrebat adeseori ce face o comunitate să fie puternică. Să aibă suflet, identitate și energie să se dezvolte. Să aibă oameni mulțumiți și mândri că aparțin acelui loc, oameni care se simt la ei acasă ca într-o mare familie. Cred că am găsit răspunsul acum câțiva ani.

Știam că nimic nu se poate construi fără o fundație solidă, dar am înțeles că poți să te uiți spre viitor, doar dacă înțelegi ce s-a întâmplat în trecut și dacă îți asumi prezentul.

Roman nu e un oraș oarecare!

E un oraș cu istorie trainică, dar și cu oameni care au avut și știința, dar și dorința de a dezvolta acest loc. Nu cred că e întâmplător că Ștefan cel Mare a construit aici cetate. Cu siguranță nu întâmplător, târgul medieval al Romanului a înflorit, la intersecția unor mari drumuri comerciale. Nu, nu e întâmplător nici că aici au avut loc ”marile manevre de la Roman”, de la finalul secolului al XIX-lea, atent supravegheate de Regele Carol I. N-aș pune chiar pe seama întâmplării vizitele familiei regale la Roman, indiferent că a fost vorba despre Carol, Ferdinand sau Regina Maria.

Aș îndrăzni să spun că Roman este, de fapt, un oraș de poveste. Romanul este un oraș al oamenilor valoroși, al oamenilor buni, care au contribuit la dezvoltarea medicinei, chimiei, ingineriei, muzicii, literaturii, arhitecturii românești.

Avem tradiție, dar avem și datoria de a continua ceea ce am moștenit. Cred că din această tradiție ni se trage sentimentul că aparținem unui loc însemnat de Dumnezeu, un loc pe care trebuie să-l respectăm și să-l dezvoltăm pentru cei ce vin din urmă, pentru generațiile viitoare.

Este timpul ca Speranța, Credința și Iubirea aduse de cel care este Adevărul, Lumina și Viața, să reînvie în sufletele noastre.

Să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inimile mai calde și deschise.

Hristos a înviat!

Cu profund respect, Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Ce au mâncat IIsus și apostolii săi la Cina cea de Taină

28 Apr 2016 - 11:46

Cina cea de Taina / Leonardo da Vinci

O tocană cu fasole, miel, măsline, ierburi aromate, un sos de peşte, pâine nedospită, curmale şi vin au fost servite la Cina cea de Taină, momentul ultimei mese luate de Iisus în compania apostolilor săi înainte să fie arestat de autorităţile romane din Iudeea, conform rezultatelor unui studiu recent cu privire la ce se mânca în urmă cu 2000 de ani în această regiune geografică, informează Discovery.com.

În plus, mesenii nu stăteau pe scaune, la o masă rectangulară, aşa cum este prezentată scena în numeroase opere de artă, ci direct pe podea, pe nişte perne, după obiceiul roman din acea perioadă.

Acest studiu a fost realizat de doi arheologi italieni şi se bazează pe versete din Biblie, pe vechi scrieri iudaice, romane şi pe dovezi arheologice.

"Biblia prezintă ce s-a întâmplat în cursul cinei, dar nu oferă prea multe informaţii despre ce a mâncat Iisus şi cei 12 apostoli ai săi", a precizat Generoso Urciuoli, arheolog la Centrul Petrie şi autor al blogului Archeoricette drspre mâncărurile antice.

Urciuoli, care s-a specializat în istoria creştinismului timpuriu, alături de Marta Berogno, arheolog şi egiptolog din Torino, îşi prezintă rezultatele studiului în cartea "Gerusalemme: l'Ultima Cena" (Ierusalim: Cina cea de Taină).

"Punctul de la care am pornit în studiul nostru este că Iisus era iudeu. El şi discipolii săi erau la curent cu tradiţiile transmise de Tora privind mâncarea", susţine Urciuoli.

Poate cea mai cunoscută reprezentare a Cinei cea de Taină este cea realizată de Leonardo Da Vinci, însă această reprezentare nu este corectă din punct de vedere istoric, conform lui Urciuoli.

"Pictura lui Leonardo îşi are originile în secole de coduri iconografice. Reprezentând sacralitatea euharistiei, Cina cea de Taină are un puternic substrat simbolic care nu ajută la reconstituirea istorică a momentului", a mai comentat Urciuoli.

Adunând date istorice şi indicii din opere de artă paleocreştine, aşa cum sunt picturile murale din catacombe datând din secolul III, cei doi oameni de ştiinţă au reconstituit mâncărurile şi obiceiurile legate de masă ale iudeilor de acum două milenii. Concluziile acestui studiu sunt substanţial diferite de reprezentările tradiţionale ale Cinei cea de Taină. Cina se lua pe atunci în camera superioară a casei iar mesenii nu stăteau pe scaune în jurul unei mese rectangulare. "În acea perioadă, în Palestina, mâncarea era servită pe nişte mese micuţe, iar mesenii stăteau pe nişte perne sau covoare aşezate direct pe jos", conform lui Urciuoli.

Mâncarea era servită în vase din teracotă sau din piatră. Codul strict al etichetei la masă făcea ca la stânga şi la dreapta gazdei să se aşeze cei mai importanţi oaspeţi.

Evangheliile menţionează doar pâinea şi vinul, alimente cu puternică valoare simbolică, ce au fost servite de Iisus şi de apostoli la Cina cea de Taină. Prezenţa vinului în meniu i-a făcut pe arheologi să pornească în studiul lor de la premisa că această cină ar fi fost una de sărbătoare, cu ocazia Paştelui iudaic, sărbătoare ce semnifică eliberarea din robia egipteană a poporului lui Israel. Această ipoteză este susţinută şi de un pasaj din Evanghelia după Marcu în care se precizează că această cină a avut loc în perioada sărbătorii azimei sau a pâinii nedospite. Dacă a fost o masă de sărbătoare, atunci este foarte probabil ca la masă să fi fost servite mai multe feluri de mâncare.

Conform lui Urciuoli şi Berogno, la Cina cea de Taină ar mai fi fost servită o tocană tradiţională iudaică denumită "cholent", din carne de miel, cartofi, fasole şi orz, o fiertură din fasole gătită îndelung la foc mic, măsline cu isop, ierburi cu gust similar mentei, precum şi ierburi amare cu fistic dar şi haroset de curmale (o pastă dulce, de culoare închisă, făcută din fructe şi nuci).

"Ierburile aromatice şi harosetul sunt tipice pentru Paştele iudaic, tocana cholent se mănâncă la ocazii festive, iar isopul era consumat zilnic", a mai susţinut Urciuoli. AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   ce a mancat iisus la cina cea de taina,   cina cea de taina

Lepra din România dispare cu ultimii 11 pacienți de la Tichilești. Riscurile însă vin cu valul de migranți

Autor: Oana Pavelescu 28 Apr 2016 - 14:06

Foto: Spitalul Tichilesti

Vezi galeria foto

Medicul Razvan Alexe Vasiliu, managerul Spitalului Tichilești, județul Tulcea,  a declarat, pentru Jurnalul Național, că în unitatea sa mai sunt internați 11 pacienti din care la 3 din ei boala a recidivat și au devenit contagioși.

Toți pacienții sunt descendenții bolnavilor din colonia de la Tichilești. Nu toți descendenții au contractat boala, unii dintre ei au plecat de aici și duc o viață normală.

Dr. Vasiliu a explicat că lepra poate stagna ani de zile permițând pacienților o viață normală în situația dată, dar se poate întâmpla ca boala să recidiveze.

Ultimul pacient a fost intrenat în urmă cu 20 de ani dar nefiind de fapt un caz nou, acesta fiind deja bolnav de mulți ani și care a și decedat între timp.

Doctorul Vasiliu a transformat în ultimii ani pavilionul central al spitalului în cămin de bătrâni și intenționează să înființeze o unitate de îngrijiri paleative pentru bolnavii în faze terminale.
Citește și: Adio, lerpă!

Chiar dacă lepra a fost eliminată global în anul 2000 (cu doar un caz de îmbolnăvire la 10.000 de persoane), conform informațiilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în lume au fost 213.899 de noi cazuri în 2014, 94% dintre pacienți provenind din 13 țări: Bangladesh, Brazilia, Republica Democrată Congo, Ethiopia, India, Indonesia, Madagascar, Myanmar, Nepal, Nigeria, Philippines, Sri Lanka și Tanzania. India, Brazilia și Indonezia fiind țările din care provin 81% din bolnavii de lepră.

BBC a publicat în urmă cu 5 ani un reportaj din Tichilești despre care susține că aici ar fi ultima leprozerie din Europa, lucru infirmat de Dr. Vasiliu care spune că astfel de colonii ar mai exista în Portugalia, Spania, Grecia și Turcia.

Despre lepră

Lepra este o boală cronică provocată de un bacil care se dezvoltă extrem de lent, numit științific Mycobacterium leprae și are 8 forme.

Incubația bolii durează mult, circa 5 ani iar până la apariția simptomelor pot trece și 20 de ani.

Medicina nu a reușit să descopere mecanica acestei boli, de ce și cum apare, se bănuiește numai căi factorii favorizanți ar fi, malnutriția, lipsa igienei și sistemul imunitar scăzut. Destul de recent s-a descoperit că oamenii pot contracta boala intrând în contact cu tatu-ul, un animal care trăiește exclusiv în cele două Americi.

OMS spune că boala este curabilă iar tratamentul aplicat în stadiile incipiente previne apariția dizabilităților.

Recent, în Japonia, Curtea Supremă și-a cerut scuze foștilor pacienți pentru că procesele în care aceștia au fost implicați s-au ținut în săli de judecată aflate în afara standardelor, din cauza temerilor nefondate de împrăștiere a bolii, acestă practică fiind ilegală.

Primele leprozerii din România au fost înființate în Ardeal, bolnavii ajungând la noi în țară dinspre Europa în jurul anului 1545. O altă zonă prin care această boală pătrundea în țară a fost cea sudică, adusă de marinari sau de militarii turci.

Cea mai veche dovadă a bolii a fost descoperită pe schelete găsite în siturile arheologice din Balathal, India, și Harapa, Pakista.

Se pare că cea mai veche referire consemnată la această boală a fost făcută de Hipocrate în jurul anului 460 Î.C.

Pentru batrâna Europă lepra ar putea constitui o nouă amenințate, dat fiind că în valul de migranți se numără și oameni care provin din principalele focare ale leprei.

Galerie foto

• 
• 
• 

Citeşte mai multe despre:   focare de lepra,   lepra,   migranti,   leprozerie,   tichilesti,   leprozeria de la tichilesti

email print

Famiglia Vulpeştilor, arta şi meseria răspunsului sau Vulpeştii luaţi la întrebări şi răspunsuri

Ion Jianu
Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp
Editura Vremea, 2016

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Famiglia Vulpeştilor, arta şi meseria răspunsului sau
Vulpeştii luaţi la întrebări şi răspunsuri

În urmă cu zece ani, mai precis în mai 2006, scriam, în cadrul rubricii mele, "meseria de cititor" din foarte buna pe atunci gazetă Cronica Română, sub titlul "Famiglia Vulpescu", următoarele: "de aproape douăzeci de ani curge prie­tenia mea cu dânşii, mai întâi cu marele Barbosina, apoi cu cele două discrete şi cu adevărat de uriaşă calitate fiinţe feminine, doamnele Ileana şi Ioana Vulpescu. Punct. Şi de la capăt. Ei bine, am scris «Famiglia» cu intenţia de a trimite la clanul sicilienilor, ironic, fireşte, fiindcă marele scriitor este nu numai naşul, parrain-ul întregului ansamblu, ci şi unul dintre capi dei tutti capi ai literelor române. Fără nicio îndoială, Ileana şi Romulus Vulpescu alcătuiesc unul dintre cele mai simpatice şi mai originale cupluri scriitoriceşti din istoria noastră literară. Fini franţuziţi, scriitori subţiri şi de subţire, şcoliţi perfect, talentaţi ca nu foarte mulţi, cei doi sunt deseori trimişi cam pe la colţul paginii. Motive? O anumită nonşalanţă strigătoare la cer, ironii muşcătoare, purtarea unui chimonou apretat când altă lume şade cu mâinile în şold, libertate de cuget, neacceptarea imposturii şi a lui î din a. La care se adaugă funcţiile publice ale lui nea Romică - senator şi membru, odinioară, în CNA, demnităţi neiertate la români, unde fiecare nutreşte iluzia tembelă că lui i se cuvine mai mult decât aproapelui său - plus semnătura găsibilă în coloanele revistei România Mare. Ei şi? Ca şi cum, dacă ai scrie la 22 sau la Dilema Veche ai intra automat în Panteon (noroc că nu avem aşa ceva, atunci să fi văzut păruială!). Din prima publicaţie de după «Ei, şi?», eu, unul nu aş reţine nici o semnătură, iar dintr-a doua, numai pe aceea a lui Radu Cosaşu, atât. Hai, mă rog, şi pe aia a lui Pleşu, că, orişicât, gazetar mai e, aşa, mai nimereşte un articol din cinci! Oricum, în general, nu citesc reviste, am revenit la pasiunea pentru cărţi şi astfel nu citesc nici aste publicaţii, le mai frunzăresc prin bibliotecă sau pe internet, dar trebuie să remarc faptul că prima e mult mai interesantă, mult mai bine scrisă şi cu mult mai puţine greşeli de limbă decât celelalte citate. Prin anii '90, regretatul meu profesor Crohmălniceanu îmi spunea că pe libertate poţi scrie oriunde, depinde ce scrii. Or Ileana şi Romulus Vulpescu scriu articole de o mare fineţe, poezii şi romane după chipul şi asemănarea talentului personal. Poţi fi de acord sau nu cu dânşii, asta nu te împiedică să le citeşti cărţile. Mai mult, iată ce gest admirabil a făcut Secţia de Literatură şi Filologie a Academiei Române, condusă - ca şi instituţia însăşi de pe acele timpuri - de profesorul Eugen Simion, adică aceea care taman a promovat revenirea la î din a, prin premierea lui Romulus Vulpescu! Ce înseamnă oamenii deştepţi!

Că Vulpeştii sunt deştepţi, e mai presus de orice fir de îndoială, cred că înşişi duşmanii cei mai frenetici ar fi capabili să recunoască una ca asta! Dar mai scriu şi cărţi. Nu numai traduc - desigur, limba lui Charles d'Orleans, Villon, Rabelais, Jarry sau Tournier este pusă mustos în tiparele limbii române -, ci chiar scriu. Unul este unul dintre cei mai buni poeţi ai noştri în viaţă, cealaltă este indiscutabil cea mai bună prozatoare a noastră în aceeaşi viaţă!"

Am mai reluat ceva din incipitul acestui foileton în prefaţa Artei Conversaţiei, ediţia îngrijită de subsemnatul, cu voia dumneavoastră, şi cu care a debutat noua Bibliotecă pentru toţi a lui Marius Tucă, scoasă sub egida Jurnalului Naţional. Nu schimb nimic, chiar dacă, peste ani, din păcate, Romulus şi Ioana Vulpescu au părăsit astă lume şi au trecut în cea a umbrelor şi a amintirilor. Sau poate, aşa după cum spune un prozator drag mie, Hermann Hesse, dacă orice naştere înseamnă despărţirea de cosmos, delimitarea de, atunci orice moarte o fi însemnând reintrarea în "muncile" cosmosului, ca să-l mai adaug şi pe Nichita Stănescu al nostru.

Iată, acum, aşez aceleaşi vorbe în faţa unei cărţi despre Vulpeşti, familia celor doi scriitori, poate unul dintre cele mai frumoase cupluri literare româneşti, dacă nu cel mai, cel puţin de până acum. Cartea de interviuri conţine cinci convorbiri, patru cu Ileana Vulpescu şi una, mai veche şi mai lungă, retipărită integral şi adnotată la zi de către dumneaei, doamna Ileana Vulpescu, cu "nea Romică". O carte de interviuri are valoare, fireşte, prin ceea ce spune cel intervievat, căci spre el se îndreaptă reflectoarele şi camera de luat vederi. Dar, în aceeaşi măsură, este extrem de important să ştii ce să-l întrebi pe respectivul ori respectiva, cum îţi ţii respiraţia, mâinile, cum reuşeşti să fii cât mai discret dar în acelaşi timp cât mai la obiect, cum reuşeşti să insişti asupra unei întrebări la care cel vizitat şi vizat nu vrea să răspundă din varii motive. Din aceste punturi şi punţi de vedere, cartea domnului Ion Jianu, căci dumnealui este autorul, este foarte bună. Răspunsurile celor doi importanţi scriitori şi eminenţi oameni de cultură nu numai că sunt perle de sensibilitate şi de exuberanţă a limbii române, dar sunt seducătoare aduceri aminte, crâmpeie de istorie literară, precum şi giuvaericale ce cu siguranţă vor umple spaţiul virtual cu citate de luat aminte.

Ce aflăm noi ca meseriaşi al scrisului şi ai cititului, aş zice chiar ca salahori ai cuvântului? Că romanul este un amestec de realitate şi de ignorare a ei, că lucrul cel mai important în viaţă este să ştii şi să fii capabil să-ţi accepţi destinul, că adevărata realitate a artei este ficţiunea, că traducerile fac o literatură foarte serioasă, că scriitorul adevărat are contract cu eternitatea, nu cu efemerul (mi-aş permite să adaug chiar şi atunci când scrie publicistică!), că-n România de azi, Caragiale ar fi fost autor de tragedii, că atmosfera din lumea culturală şi, în special, cea literară de astăzi provine din înşelarea aşteptărilor, că medicina este cea mai anevoioasă profesie, fiindcă ţi-o petreci toată viaţa printre bolnavi. Dar oare literatura o fi altceva, s-o petrece printre oameni sănătoşi? Are ea parte de reflectoare, aplauze, onoruri? Are ea vreun sens, ca şi viaţa, aşa după cum se întreabă Ileana Vulpescu?

Desigur, aceste rânduri s-ar fi putut opri aici, pe această întrebare, cum domnul Jianu însuşi opreşte interviurile doamnei Vulpescu. Dar ar mai fi de adăugat ceva: cărţi de convorbiri serioase, care să spună ceva despre oamenii intervievaţi şi să adauge descoperirea unor unghere ale lumii literare nescoase la iveală până atunci de nicio lanternă explicativă nu prea sunt în cultura română. Prima care-mi vine în minte este Mărturia unei generaţii a lui Felix Aderca. Cartea pe care o aveţi în faţă este mărturia unei familii de autentici intelectuali trăiţi între două lumi şi făuritori de "lumi" descântate cu mult talent!

Singurătatea alergătorului de cursă lungă

Alan Sillitoe
Singurătatea alergătorului de cursă lungă
Editura Polirom, 2012
Traducere din limba engleză de Ciprian Şiulea



***
Intro

Alan Sillitoe (1928-2010) s-a născut în Nottingham, într-o familie de muncitori. A renunţat la şcoală la vârsta de paisprezece ani şi a muncit o vreme în fabrică, ocupându-şi timpul liber cu lecturi. În 1945 a ajuns controlor de trafic aerian în cadrul Forţelor de Aviaţie britanice, însă s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a fost pensionat la vârsta de 21 de ani, petrecând ani întregi în spitale. Reprezentant al Generaţiei Tinerilor Furioşi, deşi îi displăcea să fie desemnat astfel, a scris nume­roase romane şi povestiri, abordând mai ales o tematică socială, printre care Saturday Night and Sunday Morning (1958), despre atmosfera decepţionantă şi lipsa de opor­tunităţii a clasei muncitoare în anii de după război, The General (1960), A Start in Life (1970), Ragman's Daughter (1972), The Widower's Son (1976) şi a publicat de asemenea mai multe volume de poezii şi de eseistică. În 1995, biografia sa, Life Whitout Armour, s-a bucurat de mare succes la publicare. În anii '90 i s-a acordat o diplomă onorifică din partea Universităţii Nottingham, iar în 1997 a fost ales membru al Societăţii Regale de Literatură britanice.

Nuvela Singurătatea alergătorului de cursă lungă (The Loneliness of the Long Distance Runner), deţină­toare a premiului Hawthornden pentru literatură, a fost publicată în 1959 şi ecranizată în 1962, după un scenariu scris de autor, în regia lui Tony Richardson. Filmul i-a adus actorului Tom Courtenay (cunoscut publi­cului pentru rolurile de mai târziu din filme precum Doctor Jivago sau Noaptea generalilor) un premiu Bafta pentru debut în 1963. Protagonistul, un tânăr rebel, ajunge să fie închis, pentru o spargere, într-un centru de corecţie unde i se oferă şansa să ia parte la un concurs de cros pe distanţe lungi. Dimineţile friguroase, chinuitoare şi orele lungi de alergare îl fac să se gân­dească la lumea din jur, cu ipocrizia ei, lipsa de mora­litate şi ţelurile superficiale. Alături de această nuvelă, volumul conţine alte câteva povestiri, printre care: Unchiul Ernest, Domnul Raynor, învăţătorul, Fotografia cu barca de pescuit, Arca lui Noe, Sâmbătă după-amiaza, Declinul şi prăbuşirea lui Frankie Buller.

***
Fragment

Guvernatorul cu burtă mare şi ochi bulbucaţi i-a spus unui parlamentar cu burtă mare şi ochi bulbucaţi care stătea lângă târfa de nevastă-sa burtoasă şi cu ochi bulbucaţi că eu eram singura lui speranţă de a obţine Cupa Centrelor de Corecţie Panglica Albastră pentru Crosul de Cursă Lungă (pe toată Anglia), ceea ce şi eram, şi asta m-a făcut să râd în sinea mea, dar nu le-am zis nimic nemernicilor ălora burtoşi şi cu ochi bulbucaţi care să le dea speranţe reale, deşi ştiam că pentru guvernator tăcerea mea însemna că deja are cupa aşezată pe un raft din biroul lui, printre celelalte câteva trofee mucegăite.
- Ar putea să se apuce de alergat la profesionişti după ce iese de aici.

Şi abia când a spus el asta, iar eu l-am auzit cu urechile mele blegi, mi-am dat seama că era posibil să faci aşa ceva, să alergi pentru bani, să ţopăi pentru plata la bucată, un şiling respiraţia, şi să ajungi încet-încet la o guinee gâfâitul şi să te pensionezi la bătrâneţe la treizeci şi doi de ani din cauza plămânilor franjuraţi, a unei inimi de fotbalist şi a picioarelor ca nişte lujeri de fasole varicoşi. Dar aş avea o soţie şi maşină şi mi-aş vedea moaca mea de cursă lungă rânjind în ziare, aş avea o secretară trăsnet care să răspundă la teancurile de scrisori trimise de fufe care ar sări pe mine când ar vedea cine sunt, în timp ce eu m-aş strecura cu greu spre Woolworth's să-mi iau un pachet de lame de ras şi să beau o ceaşcă de ceai. Era ceva la care merita să mă gândesc, absolut, şi bineînţeles că guvernatorul ştia că m-a prins atunci când a zis-o, întorcându-se spre mine de parcă ar fi trebuit, totuşi, să mă consulte în asemenea privinţe:
- Cum ţi se pare povestea asta, Smith, băiete?

Un şir de ochi bulbucaţi burtoşi au sclipit spre mine şi un rând de guri de peşti aurii s-au deschis şi şi-au îndreptat dinţii lor de aur spre mine, aşa că eu le-am dat răspunsul pe care îl voiau, pentru că îmi ţineam atuul pentru mai târziu.
- Îmi convine foarte mult, domnule, am spus eu.
- Bun băiat. Bravo. Frumoasă atitudine. Splendid.
- Ei bine, a spus guvernatorul, câştigă azi cupa asta pentru noi şi eu o să fac tot ce pot pentru tine. O să te antrenez să poţi face praf pe oricine din Lumea Liberă.

Iar eu aveam în cap o imagine cu mine alergând şi bătându-i pe toţi, lăsându-i pe toţi în urmă şi atingând o viteză minunată în timp ce tropăiam printre bolovani şi pâlcuri de stuf, când deodată: BUM! BUM! - gloanţe care se deplasează mai repede decât orice om care aleargă, venite din puşca unui sticlete plantat într-o pădure, mă prind din zbor şi mi se înfig în burtă, în ciuda alergatului meu perfect, iar eu cad la pământ.

Burtoşii aşteptau ca eu să mai spun ceva.
- Mulţumesc, domnule, am spus.

Mi-a spus să plec, aşa că am coborât în fugă treptele pavilionului şi am ieşit în câmp, pentru că marele cros stătea să înceapă şi cei doi concurenţi de la Gunthorpe îşi ocupaseră mai devreme poziţia pe linia de start şi erau gata să plece, ca nişte canguri albi. Terenul de sport îţi lua ochii: corturi albe de ceai peste tot, steaguri în vânt şi scaune pentru membrii familiilor - goale pentru că nici o mămică şi nici un tătic nu ştiuseră ce înseamnă ziua inaugurală - şi băieţi încă alergând în calificări pentru o sută de metri, iar lorzii şi doamnele plimbându-se de la un pavilion la altul, şi Orchestra de la Borstal în uniforme albastre; iar sus, în tribune, hainele maro de la Hucknall, precum şi sacourile noastre cenuşii, apoi grupul de la Gunthorpe, cu mânecile cămăşilor suflecate. Cerul albastru era plin de lumina soarelui şi nu am fi putut să prindem o zi mai bună, iar tot acest mare spectacol parcă era din Ivanhoe, pe care îl văzusem în sala de cinema cu câteva zile în urmă.
- Haide, Smith, mi-a strigat Roach, profesorul de sport, nu vrem să întârzii la marea cursă, nu? Deşi îndrăznesc să spun că şi dacă ai întârzia i-ai putea ajunge din urmă.

Ceilalţi au început să huiduie şi să protesteze auzindu-l, dar eu nu i-am băgat în seamă şi m-am aşezat între cei de la Gunthorpe şi unul din băieţii model de la Aylesham, m-am lăsat în genunchi şi am smuls câteva fire de iarbă pe care să le sug pe drum. Deci asta era marea cursă pentru ei, cei care priveau de la tribuna oficială de sub un steag britanic fluturând, o cursă pentru guvernator, pe care o aşteptase îndelung, iar eu speram că el şi toţi ceilalţi burtoşi din gaşca lui se înghesuiau să parieze din greu pe mine, o suta la unu pe victorie, toţi banii pe care îi aveau în buzunare, toate salariile pe care aveau să le câştige în următorii cinci ani, cu cât pariau mai mult, cu atât eram mai bucuros. Pentru că iată o certitudine absolută care avea să moară în numele laudelor pe care şi le însuşiseră, avea să se prăvălească în hohote de râs, sufocându-i sau nu. Mi-am simţit genunchii lăsându-se pe pământul rece şi cu colţul ochiului l-am văzut pe Roach cum ridică mâna. Băiatul de la Gunthorpe a zvâcnit înainte să se dea semnalul; cineva a aclamat prea devreme; Medway s-a aplecat în faţă; apoi s-a auzit pistolul şi eu am plecat.

Puteţi achiziţiona romanul Singurătatea alergătorului de cursă lungă de Alan Sillitoe la adresa: http://www.targulcartii.ro/alan-sillitoe/singuratatea-alergatorului-de-cursa-lunga-polirom-2012-479851
Pentru alte cărţi apărute la editura Polirom accesaţi: http://www.targulcartii.ro/edituri/polirom