Ola Gjeilo
În primul rând, vreau să recomand albumul compozitorului Ola Gjeilo. Din momentul când am început să-l ascult, am fost fascinată de muzica acestui creator de 38 ani, născut în Norvegia şi stabilit în Statele Unite ale Americii. Nu m-am intersectat până acum cu lucrările lui Ola Gjeilo, un nume respectat într-un gen care în România încă nu e suficientă apetenţă - muzica corală. În 1 aprilie 2016, casa londoneză Decca a lansat albumul de debut al lui Ola Gjeilo, pe care găsim înregistrări semnate de ansamblurile corale Voces 8 şi Tenebrae, două adevărate branduri ale artei corale britanice actuale. Iar alături de ele, Orchestra de Cameră din Londra şi câţiva solişti instrumentişti, printre care şi Ola Gjeilo la pian.
Cred că acesta este albumul perfect pentru a fi ascultat în preajma sărbătorilor de Paşti, sau oricând ne dorim o atmosferă de pace, calm, armonie: o muzică atemporală, senină, plină de lumină, cu texte care fac trimitere la spiritul religios, dar şi la legătura cu natura. O atmosferă cu totul specială, o lume de care avem nevoie în această societate frământată în care trăim.
Secvenţe de pe acest album pot fi ascultate la Radio România Muzical marţi, 3 mai 2016, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00).
Milos Karadaglic cântă muzica Beatles
Tot la Londra a fost înregistrat şi cel mai nou album semnat de chitaristul muntenegrean Milos Karadaglic. Am ascultat mai multe dintre albumele anterioare ale acestui muzician de 33 ani care se bucură de un foarte mare succes de public şi critică: este într-adevăr un interpret deosebit de talentat, care reuşeşte să transmită foarte multă emoţie şi care mai este şi avantajat de fizicul de fotomodel, ceea ce, să recunoaştem, este de asemenea esenţial şi în marketingul actual al artiştilor din zona clasică.
L-am ascultat pe Milos Kadaglic interpretând celebrul concert din Aranjuez de Joaquin Rodrigo, ca şi piese pentru chitară solo din spaţiul mediteranean şi sud-american - niciodată însă într-un repertoriu de tip crossover pe care îl abordează pe cel mai nou disc al său, Blackbird - The Beatles Album, apărut la casa Mercury Classics pe 15 ianuarie 2016.
Întâmplător sau nu, Milos Karadaglic a înregistrat acest album exact în acelaşi studio în care obişnuiau să înregistreze şi membrii formaţiei Beatles, Abbey Road Studio 2 din Londra, iar această experienţă, declară artistul, a conferit o notă de autenticitate interpretării sale.
Sunt cele mai cunoscute piese Beatles pe acest album, în prelucrări pline de rafinament, interpretate de Milos Karadaglic alături de alte nume foarte mari: cântăreaţa Tori Amos, violoncelistul Steven Isserlis, jazzmanul Gregory Porter şi Anoushka Shankar la sitar.
Blackbird - The Beatles Album poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 2 mai 2016, de la ora 10.00, în reluare de la ora 17.30.
Anoushka Shankar - Land of Gold
Dacă tot am menţionat-o pe Anoushka Shankar, merită să amintesc şi noul ei album Land of gold, lansat de casa Deutsche Grammophon pe 1 aprilie 2016. Un album dedicat de Anoushka Shankar meditaţiei asupra problemei emigranţilor: "Am născut al doilea copil în timp ce începusem să lucrez la acest nou proiect. M-am gândit la câte lucruri puteam să-i ofer eu copilului meu şi la drama acelor oameni care vroiau să facă acelaşi lucru pentru copiii lor, dar nu au reuşit".
Anoushka Shankar este fiica celebrului Ravi Shankar, un maestru al sitarului - instrument tradiţional indian. Tatăl ei avea 61 de ani când ea s-a născut; Anoushka a învăţat să cânte la sitar de la tatăl ei şi astăzi ea este considerată cea mai importantă interpretă la acest instrument. De altfel, ea va veni pentru prima dată în România în 2017, pentru un concert pe care-l va susţine la Ateneul Român în cadrul Festivalului George Enescu, alături de Orchestra de Cameră din Zurich.
Albumul Land of Gold este de factură crossover, cu piese semnate de Anoushka Shankar care îmbină influenţe din muzica clasică, tradiţională indiană şi pop; selecţiuni de pe acest disc vor fi difuzate de Radio România Muzical pe 3 mai 2016, de la ora 10.00, în reluare de la ora 17.00.
Tradiţie britanică şi măiestrie cu Pinchas Zukerman şi Orchestra Filarmonicii Regale din Londra
Anoushka Shankar s-a născut în anul 1981 la Londra, acelaşi oraş unde locuieşte în prezent un celebru violonist al timpurilor noastre, Pinchas Zukerman. Violonist, şi nu numai, pentru că încă din 1970, Pinchas Zukerman a şi dirijat; din 2009 el este dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra, alături de care a înregistrat un disc apărut pe 26 februarie 2016 cu lucrări semnate exclusiv de compozitori britanici de la finalul secolului al XIX-lea şi începutului de secol XX: Ralph Vaughan Williams şi Edward Elgar.
Este o demonstraţie de măiestrie a lui Pinchas Zukerman care evoluează pe acest disc în trei ipostaze: violonist, violist şi dirijor. Iar piesele sunt dintre cele mai cunoscute: de pildă, The Lark Ascending de Ralph Vaughan Williams cred că este una dintre cele mai frumoase piese pentru vioară şi orchestră care s-au scris vreodată. Cu siguranţă, intenţia producătorilor a fost să obţină un album pentru toate gusturile, mai ales pentru publicul britanic şi cred că au reuşit: o muzică frumoasă, o interpretare excelentă, care pot fi apreciate prin audiţia albumului, pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu