Cazul Ludovic Orban şi politica românească

În politica românească de astăzi, traiectoriile de carieră au devenit imprevizibile. Trecerea de la statutul de candidat la primăria generală a Bucureştiului la postura de cercetat penal se produce în decursul aceleaşi zile. Ludovic Orban este cel din urmă caz din această serie transpartinică. Retragerea sa forţată redefineşte campania electorală din capitală. Ea este, în egală măsură, simbolică pentru patologia care defineşte conduita unei întregi elite politice autohtone.
Căci Ludovic Orban, cu combinaţia sa de demagogie şi de vitalitate baladescă, nu este un accident, nu este o excepţie, ci este imaginea însăşi a manierei în care a evoluat şi a s-a consolidat un mod de a face politică în România. Acuzele care i se aduc, de solicitare de fonduri de la un om de afaceri pentru finanţarea unei campanii în mediul televiziunilor, sunt previzibile în mediul din care Ludovic Orban provine. Incriminarea acestui ar fi apărut, în urmă cu câţiva ani, ca o imposibilitate . Evenimentele de ieri sunt semnul unei mutaţii cu care Ludovic Orban se va confrunta, personal.
Cazul Orban este semnificativ pentru impasul moral, juridic şi politic în care se găseşte elita guvernantă de la noi. Adaptarea la noile circumstanţe ar implica acceptarea rigorilor statului de drept. Şi, implicit, renunţarea la setul de privilegii şi de complicităţi ţesute vreme de ani. Finanţarea ilicită a campaniilor electorale, prin recursul la fonduri care nu sunt înregistrate cu adevărat niciodată şi despre a căror origine tăcerea este păstrată, nu este un detaliu irelevant, ci parte din acest mecanism de reproducere al puterii de care ei dispun, în România de astăzi. Cazul Orban confirmă, prin datele faptice comunicate de DNA,simbioza dintre politicieni, mediul de afaceri şi media. Traficul de influenţă, în accepţiunea cea mai largă cu putinţă, se realizează în acest cadru triunghiular. Fiecare dintre actorii implicaţi are propriul său rol, definit şi respectat ca atare.
În România de astăzi, afacerile cu bani publici reprezintă, în continuare, o sursă de îmbogăţire aparent inepuizabilă. Capitalismul oligarhic de la noi trăieşte în relaţie directă cu un stat pe care îl parazitează. Apelul la politicieni este raţional şi perfect legitim. Căci ei, politicienii, pot oferi accesul la sursele de care depinde consolidarea unor monopoluri de facto. Politicienii sunt, în termeni regimului comunist de ieri, curele de transmisie ce facilitează supravieţuirea acestui mecanism de îmbogăţire prin spoliere. Lor li se datorează subdezvoltarea României- rapacităţii şi complicităţilor pe care această voracitate le generează.
Cazul Orban este semnificativ şi în măsura în care relevă poziţia privilegiată pe care televiziunile o deţin în acest profitabil comerţ simbolic. Televiziunea este instrumentul miraculos ce permite accesul la cucerirea puterii. În pofida lecţiilor pe care anii din urmă le oferă, elita guvernantă de la noi continuă să rămână fidelă unei viziuni defazate în raport de cel mai dinamic segment al societăţii. Politica înseamnă, în această lectură, canalizarea de bani şi manipularea camuflată în travestiul mediocru al dezbaterilor televizate.
Cazul Orban este, în cele din urmă, o hârtie de turnesol ce revelă profunzimea marasmului nostru politic. Prin recrutare şi strategie de comunicare, prin conduită şi politici publice, marile noastre partide sunt obstacole formidabile în faţa efortului de modernizare al României. Incapabile să se aclimatizeze unui mediu pe cale de a se schimba, ele aleg, invariabil, apelul la tacticile ce au întemeiat această ordine a corupţiei şi subdezvoltării. În absenţa unei reformări ( ce pare improbabilă), politica autohtonă va rămâne acelaşi rezervor vast de incompetenţă, cupiditate şi iresponsabilitate. Încremenirea va sfârşi prin a domina întregi generaţii.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro