El a declarat că este decis să acționeze pe cale legală, că a fost tratat „execrabil” şi că cineva e de vină şi trebuie să plătească, pentru că prejudiciul adus imaginii sale este imens.
”Sunt foarte dezamăgit. Nu cred că îşi poate imagina cineva ce mi se întâmplă acum şi nu doresc nimănui să i se întâmple aşa ceva, nu doresc nimănui să muncească să-şi câştige un drept mai ales cum am câştigat eu cu creaţia mea (…), am muncit mulţi ani ca să-mi câştig dreptul de a reprezenta România la Eurovision şi după ce l-am câştigat, iată că… nici nu ştiu să spun cine m-a învins. Pot să zic că nu-mi explic cum se pot lua astfel de decizii la acest nivel, adică să elimini un concurent după ce-l laşi să participe (…). Nu ştiu cine este de vină, dar cineva cu siguranţă este de vină şi nu sunt eu”, a declarat Ovidiu Anton, pentru RFI.Întrebat ce înseamnă excluderea României de la Eurovision pentru cariera sa, artistul a răspuns: ”Cred că daunele sunt incomensurabile, cred că nu se poate pune preţ pe ceea ce-i face un astfel de gest unui artist. Şansa de a cânta piesa proprie în faţa a 70 de ţări nu ţi-o poate da nimeni înapoi, nici momentul ăla nu poate fi reprodus. Prejudiciul adus imaginii mele, cât şi daunele morale sunt imense”.
”Nu voi mai participa la Eurovision niciodată”
Ovidiu Anton spune că va urma calea legal. De asemenea artistul declară că est decis să nu mai participe vreodată la Eurovision.”Ce-mi rămâne de făcut este să cânt în continuare şi nu în ultimul rând să mă gândesc la urmările naturale, legale, pe care le pot lua în acest sens. Mă voi consulta cu avocaţii şi voi urma sfatul acestora, pentru că cineva este de vină şi cineva trebuie să plătească pentru asta. În cazul în care va fi reprimită România, eu nu voi mai participa la Eurovision niciodată. Consider că am fost tratat deosebit de nedrept, pot spune că am fost tratat execrabil, ca reprezentantul unei ţări la Eurovision. Cu mâna pe inimă spun că indiferent de ce se va întâmpla anii următori, joaca mea de-a Eurovisionul, pentru că dintr-o luptă mi s-a demonstrat că a fost de fapt o joacă, se opreşte aici”, a declarat cântăreţul.
România a fost exclusă de la Eurovision 2016, din cauza datoriilor TVRPrima reacție a lui Ovidiu Anton, după excluderea României de la Eurovision 2016
Reprezentanții TVR, chemați la Ministerul de Finanțe. Încep demersurile de eliminare a TVR din EBU
EUROVISION 2016. Dincolo de faptul că a fost exclusă de la Eurovision 2016, TVR nu va mai beneficia nici de celelalte servicii de care se bucură membrii EBU. Așadar, nu va mai primi știri despre Eurovision, despre competiții sportive sau alte evenimente care erau incluse. Printre acestea se numără Campionatul European de Fotbal de la Rio și Jocurile Olimpice de la Rio.
EUROVISION 2016. România trebuia să fie reprezentată la concurs de Ovidiu Anton, cu piesa „Moment of silence”. Artistul se pregătea intens pentru concurs, lucrând atât la reprezentație, pe care o voia impecabilă, cât și la aspectul fizic. În plus, Ovidiu Anton a plecat în urmă cu o lună să se promoveze peste hotare și a interpretat în cadrul unor evenimente din Londra, Amsterdam sau Bruxelles melodia cu care a câștigat selecția națională.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu