Temele pentru acasă pentru elevii din clasele I-IV ar putea fi ELIMINATE
Două ”tabere” de liceeni se înfruntă în argumente pro şi contra temelor la clasele primare, potrivit stiri.tvr.ro. Unii spun că lecţiile ar trebui făcute toate în clasă, aşa încât, după ore, copiii să meargă la sport, muzică sau dans. Ceilalţi cred că tocmai temele îi ajută pe copii să aprofundeze cunoştinţele. Un arbitru va alege câştigătoare echipa cu cele mai bune argumente, iar conculuziile vor ajunge pe masa preşedintelui României, care a lansat de curând în dezbatere proiectul „România educată”.
100 de liceeni au participat la dezbaterile de la Colegiul Mihai I din Bucureşti.
Pe lista materiilor opţionale aprobate de Ministerul Educaţiei pentru elevii din învăţământul primar au apărut jazz-ul, educaţia financiară sau arhitectura. Elevii îşi pot alege cursul opţional în funcţie de nevoile şi de curiozităţile lor. Desigur, există şi câteva mici dezavantaje. Trebuie să aibă profesori, iar reprezentanţii şcolii să propună Ministerului Educaţiei o programă pentru disciplină aleasă.
În acest an şcolar, 3.500 de elevi din România studiază arhitectura. Arhitecţi voluntari şi învăţători merg în expediţii, măsoară clădiri, studiază raportul dintre obiecte şi întocmesc planuri. Orice şcoală de stat sau particulară îşi poate alege disciplinile opţionale. Unitatea şcolara propune Ministerului Educaţiei un anumit curs pentru care se elaborează o programă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu