Foarte
mulți romașcani sunt plecați la muncă în țări cum ar fi Italia, Spania,
Irlanda, Germania, Austria, Anglia și altele. Din ceea ce a rezultat
din comentariile periodice de pe paginile sociale Facebook, dorul de
casă este mare; dorul de casă, de familie, de prieteni și de locurile
natale.
În
fiecare an în care au venit în concediu, în lunile de vară, au găsit în
Roman schimbări majore pe care nu le poate contesta nimeni.
Și în acest an, în vară, îi vor întâmpina pe cei plecați o serie de obiective care au schimbat sau vor schimba fața orașului.
Ștrandul Roman și Zona de Agrement – Picnic
Romaşcanii
dar şi locuitorii judeţelor vecine au apreciat la cote neaşteptate şi
neprevăzute de administraţia locală redeschiderea Ştrandului municipal,
care în varianta modernizată şi înglobată în Complexul Sportiv şi de
Agrement Moldova a înregistrat aproape 60.000 de clienţi, de peste două
ori faţă de publicul estimat.
În
acest an, în ștrand va exista o zonă de plajă lărgită, încă 500 de
șezlonguri și umbreluțe, un teren de volei pe nisip și multe alte
distracții. În Zona de Agrement va fi finalizată și ultima porțiune care
include parcare, o scenă modernă pentru spectacole și o pistă specială
pentru iubitorii de skateboard și role.
Parcare publică etajată de la Piața Centrală
În
jurul datei de 20 aprilie este programată inaugurarea oficială a
obiectivului, un spațiu de parcare modern, de 50 de locuri, cu acces pe
bază de control electronic și asigurată.
Modernizarea Arterei Roman – Est
Obiectivul
va înlesni accesul de la Suceava – Iași spre Vaslui, fără ca vehiculele
să intre în Roman, lucru care va descongestiona traficul în municipiu.
Artera Roman Est a fost executată de IMROM SA Roman și a cuprins lucrări în valoare de aproape 5,5 milioane lei.
În
perioada următoare vor fi montați parapeții metalici și executate
completările la pereții din beton la podețe, după care va fi inaugurată.
Un
alt avantaj va fi faptul că în momentul în care stațiile din zona
Cordun, de sortare și transfer a deșeurilor, vor fi active se va evita
tranzitarea cu mașinile de gunoi a municipiului și a zonelor dens
locuite, eliminând crearea unui disconfort cetățenilor.
Finalizarea Arterei Roman Vest
În
anul 2015 s-au finalizat reparațiile capitale și modernizarea
Bulevardului Nicolae Bălcescu - Artera Roman - Vest. În total investiția
a însumat 8 milioane lei și a însemnat reabilitarea și lărgirea la 9
metri a sistemului rutier de pe cei 2,6 km ai traseului și refacerea
trotuarelor, a rețelelor de apă și canalizare menajeră și pluvială de pe
Bulevardul Nicolae Bălcescu, cât și extinderea celor trei rețele pe
Artera Roman - Vest.
În
prezent, se lucrează la reabilitarea deficiențelor constatate după
sezonul rece și retușarea ultimelor detalii, urmând să fie semnată
recepția finală.
Infrastructură rutieră modernă și reabilitată
Programul
municipalității a costat, în anul 2015, aproape 3 milioane de lei și a
fost obiectul unor reparații curente sub formă de covoare asfaltice
(aproape 74.000 mp) pe străzile cu trafic major precum Bogdan Dragoș,
B-dul Republicii, Smirodava, dar și a unor lucrări de plombare (aproape
19.000 mp) pe restul străzilor. Cu prilejul acestora s-au ridicat în
cotă 144 cămine, 209 gaighere și 80 răsuflători ale rețelei de gaz.
Și
trotuarele adiacente unor străzi au făcut obiectul unor reparații sau
modernizări: str. Ștefan cel Mare pe sectorul Gară – str. Ogoarelor;
B-dul Republicii pe sectorul dintre intersecțiile cu str. Ștefan cel
Mare respectiv str. Tineretului, sectoare de pe B-dul Roman Mușat, str.
Bogdan Dragoș, str. Mihai Eminescu și altele.
Prin serviciile proprii administrația publică locală a realizat în vederea întreținerii infrastructurii rutiere a municipiului:
- plombări cu mixtură asfaltică rece tip RRD pe 22 de străzi,
- plombări cu alte tipuri de mixtură asfaltică pe 33 străzi,
- refacerea sau amenajarea de trotuare pe 20 de străzi,
- 6 parcări noi,
- amenajarea sau refacerea a 31 de alei,
- 59 de lucrări de readucere la starea inițială după intervenții la diverse rețele de utilități.
Lucrările
vor continua și în acest an, urmând să fie finalizat cel mai amplu
program de asfaltare și intervenție la alei și parcări, din municipiul
Roman, de la Revoluție și până în prezent.
Proiectul de consolidare, reabilitare și modernizare a Colegiul Național Roman - Vodă – Corp B
Pe
parcursul derulării acestuia a întâmpinat o dificultate majoră,
neprevăzută, datorată constatării pierderii capacității portante a
terenului de fundare în zona curții interioare la tronsoanele 2 și 3.
Acest lucru precum și umezirea excesivă a solului a determinat
încetinirea lucrărilor prevăzute în proiect și a impus găsirea unei
soluții pentru îmbunătățirea capacității portante si a îndepărtării
umezelii în zona afectată de sub fundația clădirii. Astfel prin metoda
electrosilicatizării, zona afectată a fost readusă la parametrii
necesari susținerii clădirii, dar au apărut noi costuri de aproape
500.000 lei și o întârziere a proiectului cu aproape 6 luni. În aceste
condiții s-au realizat lucrări de aproape 1,9 milioane de lei prin
executarea consolidărilor în zonele unde solul se prezenta în parametri
normali, prin realizarea șarpantei pe tronsoanele 1 si 2, precum și a
altor lucrări posibile în circumstanțele menționate, fiind refăcute
branșamentele și racordurile la utilități. Această investiție la care
lucrează SC Construcții Unu Iași și SC Conbas Roman urmează a se
finaliza la sfârșitul semestrului I al anului 2016.
Casa Ioachim - Biblioteca Municipală George Radu Melidon
La
această bijuterie arhitectonică a municipiului Roman au fost executate
lucrări de aproape 1,2 milioane de lei, iar principalele etape în
reabilitarea și modernizarea acestui imobil cu valoare arhitectonică
deosebită au fost parcurse. Ultimele lucrări de refacere a picturii și a
pardoselilor sunt în curs de execuție, mobilierul nou a fost
achiziționat și urmează a fi pus pe poziție.
În
perioada Zilelor Municipiului Roman, 14 – 22 mai, va fi inaugurat
oficial întregul obiectiv, Turnul Florentin urmând a fi deschis
vizitării de către public.
Modernizarea Pietonalului Ștefan cel Mare, tronsonul IV
În
cursul anului 2015 au continuat lucrările de modernizare a Pietonalului
Ștefan cel Mare, dar executantul (SC Bacor Roman în asociere cu SC Rom
Urban Construct Roman) nu a reușit să execute lucrări decât de
aproximativ 1 milion lei, depășind cu mult termenele asumate prin
graficul de execuție. Această situație a impus rezilierea contractului
de execuție, lucrările urmând a fi reluate în anul 2016, după o nouă
licitație pentru restul de executat.
În
prezent, lucrările sunt scoase la licitație, urmând să fie desemnată o
firmă câștigătoare și să înceapă imediat activitatea Autoritățile
estimează că până în toamna acestui an, tronsonul IV al pietonalului va
fi finalizat.
Prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, pentru anul 2016 se intenționează demararea mai multor proiecte noi:
- Casa Sergiu Celibidache - muzeu și sală de concerte de cameră
- Centrul multicultural Unirea cu sală de cinema
- Centrul de educație timpurie Smirodava - creșă și grădiniță
- Casa Spițerului - grădiniță
- Casa Manolescu-Strunga - muzeul personalităților romașcane
- dezvoltarea parcului industrial creat cu atragerea unui nou investitor strategic
- anveloparea termică a blocurilor
- modernizarea iluminatului public utilizând corpuri de iluminat cu consum redus
- reabilitarea și modernizarea Parcului Zăvoi, Parcului Jora
- reabilitarea și modernizarea falezei râului Moldova
- înființarea unei noi hidrocentrale pe râul Moldova sau a unui parc fotovoltaic în zona puțurilor de alimentare cu apă a orașului.
„Mulţumesc
tuturor celor care au susţinut activitățile și proiectele iniţiate,
instituţiilor care ne-au oferit sprijin și cetățenilor care ne-au
sesizat nevoile comunităţii sau care au venit cu propuneri constructive.
Vă asigur că şi în anul 2016, dar şi în cei ce vor urma, îmi voi
mobiliza energia şi eforturile pentru modernizarea şi dezvoltarea
municipiului nostru.
Vă
mulţumesc pentru că îmi daţi puterea să continui şi am certitudinea că
veţi fi alături de mine ca şi până acum, precum sunt şi eu alături de
dumneavoastră, romaşcanii mei”, este mesajul primarului municipiului Roman Laurențiu Leoreanu.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu