O discuție aprofundata a cauzelor e cu siguranță mult prea întinsă pentru spațiul unui articol. Dar as face observația ca deși fiecare tara pare un caz unic, cu specificitatile sale, fenomenul privit global are caracteristici si cauze comune.
Iar aceste cauze, în opinia mea, sunt impactul cumulat al globalizării, revoluției tehnologice și fluxurilor migrationare în creștere; într-un cuvânt, ceea ce Alvin Toffler conceptualiza în anii 80 ca “Al Treilea Val”. Împreună, aceste trei fenomene influențează – în feluri diferite, dar cu egala intensitate – întreaga omenire, și au schimbat major societatea în ultimii 30-40 de ani. Ca și revoluția industriala acum 100-150 de ani, schimbările au creat multi câștigători dar și multi perdanți. Iar ruptura dintre câștigători si perdanți, dintre cei care apreciază schimbările în sens pozitiv și cei care le percep în sens negativ – anticipează noua linie de fisura ideologica, în toate sistemele politice democratice.
Câștigătorii celor trei fenomene sunt multi: de la tinerii miliardari creați de revoluția tehnologica din Silicon Valley, la sutele de mii de programatori din Bangalore, Cluj sau Tel Aviv. De la magnații Wall Street la comercianți Kenyeni care au acces la cea mai moderna platforma de plăți electronice. De la magnații rusi care se stabilesc la Londra, la mexicanii care trec granița în SUA sau milioanele de romani care au emigrat în Italia sau Spania. De la multinaționalele care creează lanțuri economice întinse în toată lumea la milioanele de chinezi care și-au găsit joburi în manufactura.
Dar nici perdanții nu sunt puțini. Milioane de lucrători în industrie din SUA sau vestul Europei, și-au pierdut joburile și poziția sociala. Numeroși francezi sau belgieni își vad securitatea amenințată de imigranți musulmani. Adesea e greu de spus unde e linia de demarcație intre câștigători și perdanți – e suficient sa ne gândim la sfâșietoarele decizii luate de emigranții romani care-și lasă familia acasă.
Dincolo de asta, există un sentiment de injustiție cu privire la modificările sociale. Salariile pentru clasa mijlocie au stagnat in majoritatea tarilor occidentale, în timp ce profiturile corporațiilor (care au transferat joburile în alte părți) au crescut. Elitele economice și politice și-au creat reguli speciale pentru protejarea averilor. Imigranții sunt percepuți ca punând presiune pe sistemele de ajutor social; ca sa nu mai vorbim de terorism. Nota dominanta este frustrarea și percepția ca schimbările sunt în beneficiul unei minorități.
Acum 100-150 de ani, modificările sociale generate de revoluția industriala a dus la apariția a doua ideologii extremiste, bazate pe resentiment: comunismul și nazismul. Ambele ideologii au focalizat anxietatea din societate către un grup considerat vinovat: comunismul către elita societății; nazismul către minorități. A fost nevoie de doua conflicte mondiale și un război rece pentru ca sistemul politic democratic sa înfrângă ideologiile resentimentare și sa inventeze mecanisme de temperare a consecințelor schimbării: sisteme naționale de protecție sociala, de pensii, învățământ și sănătate.
In mod similar astăzi avem de a face cu o ideologie resentimentara, născuta din frustrarea și revolta în fata schimbărilor. Ca și în trecut, aceasta ideologie cauta vinovați și soluții rapide. Elementele comune sunt un discurs antiglobalist și strident naționalist; protecționism economic (anti free-trade); anti-imigrationism și xenofobie. In plus, exista o mulțime de alte isme care țin de particularități locale (fundamentalisme religioase, etnice etc.). Putem numi pe scurt acest tip de ideologie Nativism / Autohtonism.
La polul opus sta o ideologie, deocamdată mai vag conturata dar pe care o putem numi Globalism / Integrationism. Aceasta ideologie privește schimbările sociale recente ca pe ceva pozitiv; e favorabila deschiderii societății către exterior; tolerantei fata de minorități (sexuale, etnice), acceptării și integrării imigranților și liberalismului economic. In special în Europa, aceasta ideologie e favorabila extinderii rolului Uniunii Europene – pentru ca alternativa duce inevitabil către o destrămare.
Iar după toate aparentele, în întreaga lume democratica, vechea fisura ideologica stânga – dreapta va fi înlocuită în decadele următoare de Nativism / Autohtonism vs. Globalism / Integraționism.
România: intre șansa istorica și crizele identitare
Am făcut aceasta lungă introducere – dar ce legătură are ea cu România?
Din multe puncte de vedere, România a fost beneficiara neta a schimbărilor geopolitice din ultimii 25 de ani. De la o tara izolata și înapoiată, a devenit parte integranta a celui mai mare bloc economic al lumii. Economia s-a schimbat radical: după o perioada de declin industrial în anii 90, investițiile străine au adus producția industriala și exporturile la un nivel record istoric. România a început sa își câștige o reputație tot mai solida în zona noilor tehnologii. Încet-încet s-a creat o noua pătură urbana, tânără, prospera, tot mai conectata la lumea exterioara. In zonele rurale și cele ramase în declin, valul de emigrare a ajutat semnificativ, cel puțin la nivel economic. Din punct de vedere al securității, pentru prima oara în istoria moderna, tara noastră se găsește sub protecția celei mai puternice alianțe militare și la adăpostul reînnoitei agresivități rusești.
România ar trebui sa fie un exemplu pentru beneficiile aduse unei societăți de o viziune integraționist/globalista. Si într-un fel este: e de notat ca, în vecinătatea imediata, România a scăpat pana acum de valul populist. Electoratul romanesc a refuzat repetat în ultimele cicluri electorale cântecul de sirena al diferitelor extremisme și – pana acum – politica noastră a părut nițel mai moderata și mai rațională decât a vecinilor. Dincolo de beneficiile integrării europene, motivele cred ca țin și de patru circumstanțe particulare:
- Întâi, anticorupția a dominat autoritar discursul politic romanesc în ultimii ani, luând “aerul” altor teme.
- Apoi, România (spre deosebire de Ungaria sau Polonia) a trăit relativ recent experienta unei guvernări autohtoniste (sub Ceaușescu), cu toate consecințele nefaste, iar naționalismul economic (“nu ne vindem tara”) a fost una din temele majore de lupta în primii ani post-revoluție.
- Al treilea motiv cred ca tine de influenta considerabila și moderatoare în politica a celor peste 3 milioane de cetățeni care trăiesc în afara tarii.
- In fine, rusofobia accentuata a corpului politic romanesc a limitat impactul propagandei autohtoniste a Rusiei (care a reușit victorii importante în alte părți din Europa).
Si totuși, în ciuda acestor particularități asistam în ultimele luni la o alunecare rapida a discursului public către o ideologie nativista și resentimentara. După 25 de ani de schimbări sociale rapide (la scara istorica), cu un discurs cultural adesea auto-critic dar deseori auto-victimizant, exista o dorință de reafirmare a identității naționale prin opoziție cu exteriorul.
Care sunt caracteristicile polului autohtonist romanesc? In primul rand are un puternic caracter fundamentalist religios. In ultimii ani, încet-încet, BOR și-a întărit puterea și influenta politică și socială. Întâi prin preluarea unor resurse publice tot mai consistente . Apoi prin influenta crescânda în sistemul educational. Recent, BOR pare sa încerce trecerea la influenta legislativa directa, prin introducerea unor teme derivate direct din dogma bisericii (milioane de semnături pentru interzicerea căsătoriilor homosexuale).
Apoi, autohtonismul romanesc aduce în prin-planul luptei politice aspecte rasist-xenofobe, în special anti-tiganesti si anti-musulmane. Reacția isterica a media și social-media românești la o știre complet inventata (scandalul Caroline Garcia) este un exemplu în acest sens. De asemenea recenta plasare a sute de cruci cu mesaje anti-musulmane în mijlocul Bucureștiului.
Al treilea subiect al discursului autohtonist, protecționismul economic, este mai slab reprezentat, dar apare ca sprijin pentru “micul antreprenor roman” ca în recentul scandal al laptelui contaminat la Pitești și împotriva marilor corporații, în special bănci (legea darii în plata).
In momentul de fata inițiativa în spațiul public aparține curentului autohtonist, iar viteza evenimentelor a luat prin surprindere analiza și editorialistica politica. Alternativa ideologica globalist integraționistă este vag conturata și apare mai mult ca o contrareacție sociala, culturala și din zona societății civile. Scandalurile recente legate de predarea religiei în scoli, și de felul în care sunt alocate resurse publice către biserica par a fi abia la început. De altfel, exista o timiditate în a ataca teme religioase, și reacțiile virulente la adresa clipului Taxi arata exact riscurile și dificultățile la care se supune critica pe aceasta tema. Contrareacțiile la diversele scandaluri rasist-xenofobe sunt ceva mai clar articulate, și au sprijin politic mai hotărât.
Totuși, agresivitatea crescânda a poziției autohtoniste începe sa coaguleze contrareacția: acum câteva zile a apărut poate cel mai clar manifest anti-autohtonist și pro-integraționist în Revista 22 sub semnătura lui Andrei Cornea.
Ceea ce pare însă clar este ca ne aflam în fața noului subiect de lupta din politica româneasca: poziția conservatoare este preluata de autohtonism iar cea progresista de integraționism. După 25 de ani de tranziție, politica româneasca iese din exceptionalism și se racordează în sfârșit la tendințele globale – într-un mod și moment cat se poate de periculos.
Speculații despre evoluția partidelor
Scena politica româneasca este mai fluida, deschisa și imprevizibila astăzi decât oricând din 1992-93 încoace. Cele doua partide mari (PSD și PNL) se găsesc într-o deriva ideologica și organizațională. Campania anti-corupție condusa de DNA a dus la șubrezirea întregului ecosistem politic clădit de la revoluție încoace și la ruperea relațiilor îndelung stabilite intre puterea politica – finanțarea de partid pe baza abuzului resurselor publice – electoratul captiv prin alocarea acelorași resurse – influenta în media.
In ultimii ani, dar mai ales de la eliminarea pragului de fondare a partidelor anul trecut, au început sa apară un număr însemnat de noi “antreprenori” politici. Fie partide și personaje complet noi, mai ales la nivel local, fie jucători vechi care încearcă sa se reinventeze electoral și ideologic (Băsescu sau Tăriceanu). Este însă devreme și neclar câți și care dintre noii intrați vor reuși sa aibă succes, pe ce platforma și dacă și cum se vor agrega în alianțe.
Vechii jucători par a fi identificat ideologia autohtonista ca “the next big thing”:
- Traian Băsescu a fost unul din primii care a simțit direcția și mizează pe un mesaj autohtonist anti-musulman, chiar cu riscul să-și compromită moștenirea politica (“Băsescu nu mai e basist”).
- PSD ar fi normal cel mai bine poziționat pentru a valorifica curentul autohtonist. Alegerile din 2014 au fost primele în care BOR s-a poziționat vădit de partea PSD, iar Ponta a adus tema “creștinismului ortodox” în mesajul electoral. PSD ca întreg pare însă ezitant sa îmbrățișeze un mesaj limpede autohtonist. Partidul pare orientat mai mult spre interior, spre structurile de partid și resursele umane aflate in mare suferință datorita DNA. Dar individual, membri ai PSD îmbrățișează tot mai deschis aceasta platforma.
- PNL e și el în deriva ideologica, slăbit de arestări (deși mai puține decât în PSD, sunt o problema mai mare ținând cont de exigentele electoratului sau). In mod cu totul neașteptat, l-au scos “din pălărie” pe Marian Munteanu, în ceea ce pare o încercare disperata de a prelua măcar o bucata din spațiul autohtonist.
- In fine, o buna parte din partidele și personajele care se doresc “noi”, vin în spațiul public tot cu un discurs religios-autohtonist.
Pe cat e de competitiv și aglomerat e spațiul autohtonist, pe atât pare de liber spațiul politic globalist/integraționist. Iar paradoxul politicii românești e ca aglomerația pare fi pentru o minoritate electorala. In doua excelente articole recente, sociologul Barbu Mateescu arata ca “miezul” electoratului autohtonist este minoritar – fiind egal cu electoratul lui Victor Ponta în 2014 (Xenoscepticism – o ipoteza despre scena noastră politica) dar ca majoritatea politicienilor continua sa mizeze pe acest filon (Alegerile din 2014 povestite pentru politicieni). In schimb puținele formațiuni și lideri cu oarecare potențial nu par a fi identificat oportunitatea creata de virajul subit al PNL către o ideologie autohtonist-conservatoare:
- M10 și Monica Macovei par încă sa ducă lupta de ieri, continuând cu un mesaj orientat spre justiție, sau pe teme de interes public mai restrâns (datoriile partidelor), deși ar putea folosi experienta dnei Macovei la Bruxelles drept platforma.
- USB și Nicușor Dan au un focus îngust, pe problematica locala a Bucureștiului, iar alte mici formațiuni nou apărute, nu au mărimea și vizibilitatea necesara.
- In fine, Președintele și Premierul, au luat poziție publica anti-xenofoba , dar evita prudent orice mesaj critic la adresa bisericii.
Ne găsim în fata unei situații paradoxale în care, după toate aparentele un segment majoritar de electorat e nereprezentat. Iar asta nu e surprinzător: partidele românești sunt complet decuplate de electorat și de interesele lui, rămân niște cluburi de interese închise, care își desconsidera votanții. Ca sa-l citez tot pe dl. Mateescu, în imaginarul politicienilor romani “România este cea din 1992, [omogena si manipulabila], cu tot cu temerile că ne fură ungurii Transilvania”.
In loc de concluzii, doua riscuri și o oportunitate
Primul risc este ca absenta unei oferte politice progresist/integraționiste sa continue. E oricum dificil de creat o construcție politica performanta în timpul rămas pana la alegerile din toamna, dar ar putea fi realist ca ea sa ajungă la o dimensiune care sa conteze în matematica parlamentara. Din păcate actorii cu potențial par lipsiți de viziune în momentul de fata. In plus, o atitudine adesea fatalista și pesimista fata de politica poate face ca majoritatea anti-autohtonista sa răspundă stand acasă, și lăsând minoritatea sa decidă votul cu procente de participare în continua scădere. Politica are oroare de vid, și mai devreme sau mai târziu vom avea jucători politici care vor identifica oportunitatea. Dar aerul poate deveni irespirabil dacă vreme de o legislatura punctul de vedere integraționist va lipsi ca reprezentare parlamentara.
Al doilea risc este chiar mai semnificativ. O prezumție nerostita în cele de mai sus, e ca România va continua sa evolueze gradual într-o structura de securitate stabila, în interiorul Uniunii Europene și ca – fie și în condițiile unei victorii electorale a platformei autohtoniste – tara nu va ieși de pe o traiectorie democratica. Exista însă și scenariul mai întunecat în care viziunea nativist/ autohtonista răstoarnă întregul context geopolitic (evoluții necontrolate în tari importante – o victorie a lui Trump de exemplu, șubrezirea UE după un eventual Brexit, colapsul Euro ca urmare a unei alte crize economice) sau induce emoții necontrolate (un atentat terorist în România).
Exista însă și o oportunitate: cum am spus mai sus, virajul neașteptat al PNL (suicidar în opinia multor analiști) creează un vid pe jumătatea progresist-integrationista a spectrului politic. Anecdotic, vad numeroși vechi simpatizanți PNL/PDL debusolați de turnura evenimentelor. Sunt oameni care, după multa vreme, cauta activ o alternativa credibila din afara partidelor tradiționale. Acest interes crescut poate oferi o șansă noilor “antreprenori” politici anti-sistem. Șansa construirii unei forte politice moderne, care sa răspundă aspirațiilor noii Romanii Europene, construita gradual în ultimii 25 de ani, eliberata de angoasele ceaușiste și dornica de integrare în civilizația moderna.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu