„Sluga, tot slugă rămâne, iar omul cu demnitate, cu demnitate rămâne! Au încercat și alții, să scuipe pe obrazul orașului Roman!”
Rugat
să comenteze, în cadrul unei conferințe de presă, despre unele
trimiteri pe care le fac anumite persoane, în ultima vreme, la
activitatea Primăriei Roman, mai ales că se apropie campania electorală
oficială, primarul Leoreanu s-a referit la persoanele care fac diferite
declarații.
„Vreau
să vă spun că toate contractele Primăriei Roman au fost verificate de
către organismele competente, nu numai că au avut avizele conform
procedurilor dar au fost și verificate suplimentar, tot în baza unor
sesizări ale unor așa ziși prieteni care ne duc grija.
Nu s-a găsit nici un element care să țină de penalitate sau infracțiune!
Unii
anunță, ca să impresioneze, că există sume foarte mari care ar fi
rezultate din delapidare. Sunt sume neîncasate de la Revoluție încoace.
Am avut agenți economici, cum au fost UMARO, POLIROM, care au datorii la
bugetul local, sume pe care nu le mai putem recupera, s-au acumulat
de-a lungul timpului iar noi le urmărim să nu le pierdem.
Sunt
sume neîncasate pentru că sunt proceduri de lichidare iar noi le
actualizam ca să nu le pierdem. Dacă apare o hotărâre favorabilă și noi
putem recupera banii.
Deci,
să se înțeleagă bine că, dacă acele sume ar fi fost furate sau
delapidate, nu te iartă nimeni, indiferent cine ai fi. Curtea de Conturi
când a venit în Roman a apreciat că activitatea economico financiară de
la Primăria Roman este dintre cele mai bune, dacă nu cea mai bună din
județul Neamț.
Acum,
că unii vor să scuipe, pentru că suntem în campanie electorală iar
patru ani a fost bine, nu a zis nimeni nimic, nu-i onorează, dar mulți
dintre romașcani știu cine sunt acele persoane și care este probitatea
lor morală.
Sunt oameni care, unde au lucrat, cu cine au lucrat, și s-au mutat de la un stăpân la altul!
Noi
încercăm să ne facem treaba pentru romașcani! Au mai încercat și alții,
de-a lungul timpului, să vină și să scuipe pe obrazul orașului Roman
dar romașcanii au dovedit demnitate, onoare, am făcut echipă și nimeni
nu a reușit să perturbe marea noastră familie romașcană.
Familia noastră este unită, în credință și demnitate și mergem mai departe.
Dacă
ai credință în Dumnezeu, totul merge bine! Diavolul nu are cum,
niciodată, să îl învingă pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este deasupra
tuturor lucrurilor, faptelor și oamenilor, cu el să mergem în credință!
Dumnezeu să binecuvânteze Romanul și pe romașcani, Săptămâna Mare ușoară
și Doamne Ajută”, a declarat primarul municipiului Roman Laurențiu Leoreanu.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu