Școala astfel: „Să știi mai multe, să fii mai bun!”
În
perioada 18 – 22.04.2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
„Petrodava” al judeţului Neamţ va desfăşura, în cadrul programului „Şcoala astfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, o serie de activităţi, la sediile Detaşamentelor de Pompieri Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ.
Cadrele unităţii vor prezenta:
- exerciţii demonstrative;
- tehnica de intervenţie – autospecialele de stingere, descarcerare, ambulanţa SMURD şi autospeciala de salvare de la înălţime;
- unele măsuri de prim ajutor de bază;
- filme educative din cadrul campaniilor de informare „Nu tremur la cutremur”, „Vreau să fiu voluntar”, „RISC” şi „Detectorul de fum de tip autonom vă poate salva viaţa”;
- elemente de muniţie şi măsurile care se iau la descoperirea acestora;
- măsuri
de prevenire a situaţiilor de urgenţă care se produc mai des în timpul
verii şi care îi afectează, în principal, pe tineri (în special modul de
prevenire a situaţiilor de înec).
Elevii
vor avea ocazia să folosească unele accesorii, să stingă un incendiu la
tavă şi să se echipeze cu un costum de protecţie tip pompier. Elevilor
de clasele a XI-a şi a XII-a, militarii le vor prezenta mai multe
aspecte legate de cariera de pompier.
Toţi
cei care vor vizita săptămâna viitoare subunităţile Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ vor primi
certificatul „Pompier pentru o zi”.
Informațiile aparțin ISU Neamț.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu