UPDATE: Ana Costea, ministrul Muncii, îşi va depune mandatul dacă nu se va ţine cont de părerea sa, cu privire la proiectul de ordonanţă privind salarizările bugetarilor, aceasta anunţând că nu mai sprijină proiectul, a declarat Cosmin Andreica, consilierul ministrului.
Premierul Dacian Cioloş şi miniştrii cu responsabilităţi în elaborarea Legii salarizării bugetare se vor reuni, marţi după-amiază, la Palatul Victoria pentru a discuta despre concluziile întâlnirii pe care sindicatele au avut-o la Ministerul Muncii cu ministrul de resort, Ana Costea.
"Ministrul Muncii a luat decizia retragerii acestui proiect de ordonanţă de urgenţă care nu ar face altceva decât să accentueze starea de haos existentă din punct de vedere salarial în domeniul bugetar. Totodată, avem un avertisment foarte clar pentru cabinetul Cioloş pentru ca în regim de urgenţă să întrunească Consiliul Tripartit pentru a discuta varianta care va înlocui acest proiect de ordonanţă. Nu se poate porni de la premisa că venim şi oferim o sumă de bani insuficientă pentru a oferi corecţii din punct de vedere salarial în toate domeniile bugetare. Este o premisă total greşită", a declarat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret“.
"Am cedat nervos după ce am reuşit să introducem 1.335 de ocupaţii într-un tabel sintetic pentru a vedea discrepanţele uriaşe la care ar duce acest sistem. ", a declarat Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
Discuţiile au început la ora 11 la sediul Ministerului Muncii între reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România- Frăţia, ai Alianţei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor “SED LEX” şi mai mulţi miniştrii din Guvernul Cioloş printre care ministrul Justiţiei, al Muncii şi vicepremierul Vasile Dâncu.
Potrivit lui Simion Hancescu preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), sindicaliştii sunt "foarte nemulţumiţi" de proiectul de ordionanţă de urgenţă privind salarizarea bugetarilor.
Potrivit proiectului de act normativ, venitul personalului plătit din fonduri publice este alcătuit din salariul de bază corespunzător funcţiei, solda de funcţie sau salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, indemnizaţiile lunare precum şi compensaţii, indemnizaţii, sporuri, majorări, prime şi premii în funcţie de categoria de muncă.
Conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, ce ar urma să intre în vigoare de la 1 august 2016, prevede că preşedintele României va avea un salariu lunar brut de 15.000 de lei iar Patriarhul va încasa o indemnizaţie lunară de 13.706 lei. Aceeaşi sumă, de 13.706 lei, va fi încasată ca venit lunar şi de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, dar şi de premierul ţării, se notează în proiectul de act normativ.
Miniştrii şi consilierii prezidenţiali vor avea un venit lunar brut de 12.124 de lei, se arată în document, iar senatorii şi deputaţii vor fi plătiţi cu 10.150 de lei.
Potrivit proiectului de act normativ, un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime poate ajunge la un salariu de bază de 5.339 de lei iar pentru unul cu până la 10 ani vechime indemnizaţia salarială lunară va fi de 4.084 de lei.
În cazul dascălilor din învăţământul preuniversitar salariile vor fi între 1.700 şi 3.400 de lei, iar pentru un consilier de probaţiune cu până la cinci ani de experienţă indemnizaţia va fi de 4.493 de lei, se arată în proiect.
Pentru medicii primari salariile vor fi între 2.832 şi 3.526 de lei în timp ce pentru medicii stagiari indemnizaţiile vor fi cuprinse între 1.479 şi 1.842 de lei, se mai notează în document. După data de 1 august 2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, alături de Ministerul Finanţelor Publice vor elabora normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă, care vor fi publicate în Monitorul Oficial. Ordonanţa se va aplica până la intrarea în vigoare a unui nou act normativ privind salarizarea personalului din instituţiile publice.
Citeşte şi:
Proiect
OUG privind salarizarea: Preşedintele României va avea un salariu lunar
brut de 15.000 de lei, iar Patriarhul va încasa o indemnizaţie lunară
de 13.706 lei, la fel ca premierul
Citeşte şi:
Unul dintre israelienii angajaţi pentru a o initimida pe Kovesi, 5.000 de euro pentru misiune -surse
Citeşte şi:
CEDO: Statul român trebuie să plătească despăgubiri pentru 45 de familii ale victimelor Revoluţiei
Citeşte şi:
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus garanţii mobilare şi imobiliare în valoare de 13 milioane de euro -surse
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu