Marian Munteanu – etnocraţia ca proiect politic

În aceeaşi zi în care PNL consacra, cu elan sărbătoresc, candidatura lui Marian Munteanu la Primăria generală a Bucureştiului, o revoltă românească, nu mai puţin patriotică în rădăcinile ei, izbucnea la Opera Naţională, acolo unde “străinii” erau acuzaţi de a fi privilegiaţi în detrimentul autohtonilor. Două evenimente, două semne ale aceleiaşi patologii politice: proiectul etnocratic. “ România a Românilor”- formula dreptei radicale autohtone revine, spre a bântui imaginarul românilor.
Opţiunea în favoarea lui Marian Munteanu nu este doar semnul unei mutaţii de profunzime la nivelul identităţii şi al discursului PNL, ci şi momentul în care această direcţie politică capătă un vehicol respectabil şi o infrastructură care să îi permită afirmarea. PNL nu este “ Mişcarea pentru România “ şi nici măcar fantomaticul “Partid Naţional” al lui Virgil Măgureanu. PNL este, din acest moment, afin cu linia ideologică ce duce, organic, de la legionarism la stalinismul naţional al lui Nicolae Ceauşescu şi la naţionalismul tribal al “ Vetrei Româneşti “ şi al lui Vadim- Tudor. Numitorul comun al tuturor acestor avataruri este , în mod previzibil, apelul la autohtonism, la izolarea autarhică şi la mesianism etnicist. Marian Munteanu este chipul contemporan al acestei formule hibride,dar nu mai puţin toxice.
Tribulaţiile biografiei lui Marian Munteanu sunt prea cunoscute spre a a le reaminti aici. Asemenea unui Coriolan Drăgănescu caragialian, el a devenit instrumentul celor care, în anii 1990, au atacat , frontal şi sângeros, democraţia românească. Imaginile care îl surprind pe aceeaşi scenă cu Virgil Măgureanu sunt epitaful pe piatra tombală a celui care a fost vocea din balconul Pieţei Universităţii. Rolul în care se investeşte, acum, Marian Munteanu este unul familiar. Amalgamul său ideologic evocă înflăcărarea demagogică a lui Viktor Orban. Duhul lui Dan Puric domină noul proiect politic.
Rareş Bogdan şi “ Realitatea TV” sunt, deja, vectorii mediatici ai acestei mişcări prezentate ca una a mântuirii şi a salvării. Demagogia naţionalistă maculează şi confiscă tradiţia democratică din 1990- solidaritatea cu Marian Munteanu a bucureştenilor de atunci este exaltată ca un semn al sprijinului de acum. Elogiul deşănţat este parte din acest nou cult politic pe cale de a se naşte sub ochii noştri, în prime- time. Elucubraţiile autarhice ale platformei lui Marian Munteanu sunt văzute ca un catehism al noii credinţe. “ Drepturile românilor” sunt, în fine, apărate de acest cruciat ortodox.
O dată cu această impunere a lui Marian Munteanu, politica românească este dominată de o previzibilă convergenţă ideologică. PNL şi PSD ilustrează, în maniere diferite dar complementare, populismul hrănit de fantasme autohtoniste. În 2014, Victor Ponta îşi proclama “mândria de a fi român”, împotriva “ veneticului” saxon. Astăzi, PNL se înveştmântă în hlamida discursivă a naţionalismului integral.
După momentele de “ revoltă colectivă” şi de emoţie civică, România politică intră în epoca etnocraţiei.Colectivismul sufocă luciditatea democratică, demagogia descurajează apelul la egalitate constituţională şi la bună- guvernare. Decenţa, moderaţia, patriotismul,fermitatea democratică sunt suspecte în aceste vremuri. Dar el sunt singurele repere de la care ne mai putem revendica, în această nouă eră a fanatismului.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Share|

Citeste mai multe despre: Marian Munteanu, pnl