Competiţia Cinepolitica, 2018 - corupţie, jihadism, negocieri istorice şi poveşti despre supravieţuire în Berlinul nazist

Competiţia celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica (18 - 22 aprilie 2018, Bucureşti) reuneşte cele mai noi şi premiate filme cu temă politică, de la propunerea Bulgariei la Oscar până la Marele Premiu al Juriului pentru documentar la Sundance.

Corupţie în Balcani, jihadism transmis din tată-n fiu, negocieri istorice şi supravieţuirea în Berlinul nazist sunt temele abordate în patru din cele şapte filme din competiţia Cinepolitica.

Glory / Gloria, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva şi Petar Valchanov, multipremiat la festivaluri de film importante din Europa, precum Locarno sau TIFF, este o parabolă socială ce explorează corupţia, diferenţele de clasă şi prăpastia dintre zonele urbane şi cele rurale din Bulgaria contemporană.

Asemănat de publicaţia britanică The Guardian cu naturalismul pesimist al cinema-ului românesc şi apreciat pentru montajul de tip documentar, Glory / Gloria, un film inspirat dintr-un caz real prezentat de presa bulgară, ne arată cum un muncitor bâlbâit şi binevoitor ajunge peste noapte victima sistemului corupt din ţara vecină. Filmul a fost propunerea Bulgariei la Oscar în 2018.
Trailerul este disponibil aici:

Câştigător al Marele Premiu al Juriului la Sundance, Of Fathers and Sons, documentarul regizorului sirian de origine kurdă Talal Derki, ne face părtaşi într-un mod brutal la intimitatea unei familii de fundamentalişti islamici.

Văzut de The Hollywod Reporter drept "o privire intimă asupra răspândirii jihadismului radical" şi lipsit total de apariţii feminine, Of Fathers and Sons urmăreşte drama copiilor ale căror poveşti de noapte bună sunt poveşti cu martiri ai războiului contra forţelor lui Assad.
Trailerul poate fi accesat aici:

Tot din selecţia Sundance 2018 vine şi The Oslo Diaries, documentar regizat de Mor Loushy şi Daniel Sivan, care ne prezintă culisele acordului de pace istoric dintre Israel şi Palestina, semnat în 1992, în secret, la Oslo.

Filmul, deja achiziţionat de HBO, abundă în înregistrări de arhivă, imagini care nu au mai fost difuzate, reconstituiri şi interviuri cu oameni cheie ai acelor vremuri, cum ar fi preşedintele Shimon Peres.
Trailerul este disponibil aici:

Die Unsichtbaren / The Invisibles, o docu-drama germană regizată de Claus Raefle şi filmată Joerg Widmer, care a semnat imaginea şi pentru Pina şi Tree of Life, ne spune povestea a patru tineri evrei care au supravieţuit în Berlinul nazist utilizând identităţi false. Dramatizarea poveştile celor patru subiecţi face din Die Unsichtbaren / The Invisibles un hibrid de documentar şi dramă elaborată.

***

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Ne găsiţi pe: www.cinepolitica.ro
Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Lady Bird, câştigătorul Golden Globes pentru cel mai bun film, în deschiderea American Independent Film Festival

Unul dintre cele mai lăudate filme din 2017, Lady Bird, în regia Gretei Gerwig, câştigător a două Globuri de aur şi nominalizat la cinci premii Oscar, va fi proiectat în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival, vineri, 27 aprilie 2018, de la 18:00, la Cinema PRO. Biletele pentru premiera filmului cât şi pentru proiecţiile în premieră ale titlurilor Certain Women şi The Rider la American Independent Film Festival sunt disponibile pe Eventbook.ro.

Lungmetrajul Lady Bird marchează debutul regizoral al Gretei Gerwig, una dintre cele mai iubite personalităţi din lumea filmului independent. În acelaşi timp, Greta Gerwig este cea mai tânără regizoare care a câştigat un Glob de Aur şi a cincea femeie nominalizată la această categorie. Un alt Glob de Aur i-a revenit actriţei Saoirse Ronan, care o interpretează pe Christine "Lady Bird" McPherson, o absolventă de liceu şi proaspăt studentă, aflată în conflict cu familia şi lumea.

Acţiunea se petrece în Sacramento, California, în 2002, în peisajul precar al economiei americane, iar filmul este o privire emoţionantă asupra relaţiilor care ne modelează, convingerilor care ne definesc şi frumuseţii acelui loc pe care îl numim cu toţii acasă. Filmul aduce în faţa spectatorilor una dintre cele mai bogate relaţii mamă-fiică de pe marele ecran combinând elemente clasice de teenage-comedy, cu nuanţe noi şi mature. Distribuţia este completată de Timothée Chalamet, cunoscut pentru rolul din Call Me by Your Name, pentru care a primit câte o nominalizare la Oscar, Globurile de Aur şi Premiile Bafta.

Din selecţia American Independent Film Festival 2018 fac parte încă două filme regizate de femei, The Rider, de Chloé Zhao şi Certain Women, de Kelly Reichardt, care propun poveşti profunde, calde, nuanţate şi generatoare de empatie pentru personaje aflate la răscrucea vieţii. Premierele celor două titluri în cadrul festivalului vor avea loc la Cinema Muzeul Ţăranului, astfel: The Rider, pe 27 aprilie 2018, la ora 20:30, la Cinema Muzeul Ţăranului şi Certain Women pe 30 aprilie 2018 de la ora 20:30, la Cinema Muzeul Ţăranului.

Biletele pot fi achiziţionate pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook.

Programul proiecţiilor şi noutăţi despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival şi Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop, susţinut de Catena, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România şi UPC România. Proiect cultural finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei.
Parteneri: Qreator by IQOS, Institutul Cultural Român, UPS România, CinemaPRO, Muzeul Ţăranului Român, Cinema Muzeul Ţăranului Român, RoImage, InterCom Film, Voodoo Films, Eventbook, Our Big Day Out, Asociaţia Sister.
Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla.
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Radio România Cultural, Agerpres, Decât o Revistă, Elle, A List Magazine, Zile şi Nopţi, Nine O'Clock, Newsweek, News.ro, Ziare.com, Revista Cariere, Business 24, Scena 9, Glamour, Avantaje, IQads, Noizz, The Institute, LiterNet.ro, AaRC, CineFan, Senso TV, Ziarul Metropolis.
Partener de comunicare: PiArt Vision

Comoara Naivă, din 13 aprilie în cinematografele din ţară

Documentarul Comoara Naivă, în regia lui Copel Moscu, va rula începând cu 13 aprilie 2018 la cinematografele din 12 oraşe - Bucureşti, Botoşani, Bacău, Iaşi, Piatra Neamţ, Oradea, Sibiu, Baia Mare, Craiova, Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Brăila.

Comoara Naivă spune povestea lui Ioan Maric, un personaj de prim rang în rândurile artiştilor naivi din România care, la 70 de ani, se hotărăşte să urmeze cursurile Universităţii de Artă din Iaşi, în calitate de student la secţia de Pedagogie a artei. Acesta este momentul în care comunitatea creatorilor de artă naivă începe să-i conteste calitatea de artist naiv. Un întreg ecosistem cultural, prea puţin cunoscut de publicul larg, începe sa iasă la suprafaţă şi să-şi arate dedesubturile.

Documentarul reprezintă o călătorie fascinantă într-o lume cu un mod de gândire şi de existenţă cu totul aparte, în care bizarul şi candoarea se împletesc deopotrivă. Accentul este pus pe evoluţia contradicţiilor iscate între dorinţa de perfecţionare şi păstrarea canoanelor impuse de un gen artistic cu reguli altfel.

"Ce aţi spune despre cineva care la 70 de ani doreşte să devină student la arte? O viaţă întreagă, pictorul Ion Maric şi-a construit o lume magică, plină de umor şi sarcasm, cu imagini în care ne regăsim noi înşine odată cu artistul. Am convingerea că spectatorul va înţelege că povestea este atemporală, iar artistul modest şi harnic ne zâmbeşte timid din ultimul rând, ştiind că nu ne vom supăra că ne pictează în felul acesta." (Copel Moscu)

Evenimentul de lansare va avea loc loc vineri 13 aprilie 2018, în prezenţa regizorului, la Cinema Muzeul Ţăranului (str. Monetăriei, nr. 3), începând cu ora 19:00. Premiera va fi precedată de proiecţia specială a documentarului scurt Vine o zi, realizat în 1985 de Copel Moscu şi interzis pe ecranele din România în perioada ceauşistă.

De-a lungul timpului Copel Moscu a regizat peste 50 documentare, multe dintre ele premiate naţional şi internaţional (Seraliştii, Pe malul Ozanei, Şcoala mea iubită, Vârsta de aramă, Va veni o zi, Am ales libertatea). În prezent predă la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale şi la Universitatea de Arte şi este directorul a două festivaluri internaţionale de film - Cinepolitica (iniţiat în 2012) şi Festivalul de Film Experimental - BIEFF (iniţiat în 2010).

Programul complet al proiecţiilor documentarului Comoara Naivă va fi anunţat în curând pe pagina oficială de Facebook.

***

Comoara Naivă este produs de S.C. Gheorghiţă S.R.L. şi distribuit de Asociaţia Cultură şi Imagine.
Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei
Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, LiterNet, All about Romanian Cinema, MovieNews, Moviecore, Cinefan, Dissolved Magazine, CineAmator, IQool

***

Ne puteţi urmări pe Facebook: Comoara Naivă
Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi scrie pe comoara.naiva@gmail.com.

Viaţa la 80 sau 90 ani - Discul de muzică clasică al anului 2017

Unii dintre noi nici nu sperăm să trăim atât de mult. Alţii sunt doar palide umbre ale oamenilor care au fost odinioară. Iar alţii uimesc cu vitalitatea şi creativitatea lor, la 80, 90 ani... Este cazul unor muzicieni celebri de astăzi: pianistul Vladimir Ashkenazy, dirijorul Herbert Blomstedt şi compozitorul german Hans Joachim Roedelius.

Vladimir Ashkenazy la 80 ani

Este un legendar pianist şi dirijor pe care îl l-am putut (re)asculta la Bucureşti în 14 septembrie 2017, când a dirijat la Ateneul Român Orchestra Philharmonia din Londra. A împlinit pe 6 iulie 2017, 80 ani. Iar în 30 iunie 2017, şi-a lansat cel mai nou disc, cuprinzând integrala Suitelor franceze de Johann Sebastian Bach; este cadoul făcut de casa Decca cu care colaborează de mai bine de 50 ani.

Ascultând acest album cu 80 de minute de muzică, realizezi ce înseamnă profesionalismul şi talentul care transcend vârsta, degradarea fizică şi intelectuală. Pentru că la cei 79 ani câţi avea când a înregistrat acest album, pianistul Vladimir Ashkenazy cântă la fel de virtuoz ca unul cu 20-30 ani mai puţin. În plus, cu înţelegerea asupra muzicii pe care o aduce experienţa.

Întâmplarea a făcut să am ocazia de a realiza un interviu cu Vladimir Ashkenazy în 30 mai 2017, un interviu mijlocit de Festivalul Enescu pentru Radio România Muzical. L-am întrebat pe maestru dacă şi astăzi studiază la pian cu aceeaşi intensitate: "Da, sigur. 2-3 ore pe zi, câteodată mai mult. Nu am părăsit niciodată pianul", mi-a răspuns.

L-am întrebat şi cum s-ar descrie pe sine însuşi, ajuns la 80 ani: "Să mă descriu pe mine însumi? Nu am făcut-o niciodată. Mă simt un om foarte norocos. De ce? Pentru că s-a întâmplat ca natura să mă facă muzician şi sunt foarte recunoscător pentru asta. Să serveşti o entitate spirituală a omenirii este cel mai bun lucru la care te poţi gândi. Făcând acest lucru, ajut pe toată lumea interesată de lumea spirituală înaltă. Muzica cultă îi ajută pe oameni să crească spiritual, să ducă o viaţă mai bună, construieşte o lume mai bună nu doar pentru tine, ci şi pentru toţi cei din jurul tău. Sigur că suntem, în cele din urmă, nişte animale, e adevărat, însă suntem nişte animale spirituale, avem un spirit, un suflet şi ar trebui să trăim la cel mai înalt nivel spiritual al existenţei noastre. Ceea ce include dragoste, înţelegere, o existenţă spirituală, nu doar materială. Materialul ar trebui să fie în slujba spiritualului. Dacă am reuşi lucrul acesta pentru miliardele de oameni de pe planetă, totul ar fi mai bine şi ne-am mai confrunta cu atâtea războaie şi probleme. Probabil, e imposibil, însă măcar ar trebui să încercăm."

Albumul cuprinzând integrala Suitelor franceze de Bach interpretate de pianistul Vladimir Ashkenazy poate fi ascultat pe site-ul proiectului Discurile anului 2017, aici.

Herbert Blomstedt la 90 ani

În 11 iulie 2017, dirijorul Herbert Blomstedt a împlinit 90 ani; este unul dintre cei apreciaţi şi influenţi dirijori ai timpurilor noastre. Şi dirijează în continuare, cu puterea pe care o avea şi în urmă cu 50 ani. Iată câteva extrase din agenda lui: 7 concerte între 13 şi 22 iulie 2017, cu Orchestra Simfonică din Bamberg, un turneu în Germania, apariţii din Festivalul de la Salzburg în august şi apoi din nou agenda plină, din septembrie, când începe o nouă stagiune. Minim 90 de concerte într-o stagiune, la 90 ani, cu marile orchestre ale lumii, este o performanţă importantă.

Herbert Blomstedt a fost director muzical al Capelei de stat din Dresda între 1975 şi 1985, al Orchestrei Gewandhaus din Leipzig între 1998 şi 2005; a condus Orchestra Radiodifuziunii Suedeze între 1977 şi 1982, iar Orchestra Simfonică din San Francisco între 1985 şi 1995. În 2017, anul când a împlinit 90 ani, este invitatul Filarmonicilor din Berlin şi Viena; orchestrele radiodifuziunilor germane din Munchen şi Hamburg susţin de asemenea concerte dirijate de Herbert Blomstedt. De altfel, Herbert Blomstedt este recunoscut drept un specialist al repertoriului german şi nordic; nu este tipul de dirijor-spectacol, ci un dirijor serios, cu viziuni clasicizante, care iubeşte muzica şi se pune în slujba ei 100%.

Am avut ocazia să realizez un interviu cu Herbert Blomstedt în 2012, când am fost invitata festivalului Beethoven de la Bonn. Iată câteva dintre declaraţiile lui de atunci, care pun  în lumină crezul său de om şi dirijor: "Văd dirijorul ca un pe avocat al compozitorului. Deci, în primul rând, trebuie să respectăm adevărul partiturii, să fim siguri că partitura este respectată cu tot ceea ce scrie în ea - şi vorbesc aici nu doar de aspectele tehnice, ci şi artistice, emoţionale, filosofice. Trebuie să ne asigurăm că totul este acolo. În al doilea rând, trebuie să transformăm partitura în ceva interesant pentru public, pentru că noi cântăm pentru cineva, toată muzica a fost compusă pentru cineva. Uneori poate să fie un conflict - te poţi gândi că poţi obţine un efect mai bun nerespectând partitura sau poţi alege să nu obţii un efect, dar să fii credincios partiturii. Cred că aceasta este linia de demarcaţie între cele două tipuri de dirijori: unul este avocatul compozitorului, altul, vrea să obţină doar efecte, ceea ce nu este un lucru rău în sine pentru că vrei să oferi publicului o experienţă interesantă. Dar dacă ar fi ca eu să aleg între o experienţă şi a nu fi fidel partiturii, aş fi mai fericit respectând partitura, încercând în acelaşi timp să ofer publicului o experienţă memorabilă.
Scopul meu nu a fost să obţin succesul, ci să profit de experienţa vieţii, făcând parte din vieţile altora. Personal, cred că sunt aici ca să servesc celor din jurul meu. Scopul nu este să obţii cât mai mulţi bani posibil, cât mai multă faimă posibil, să fii cel mai frumos posibil, ci să fii de ajutor şi un model inspirator pentru ceilalţi."

Pentru a onora aniversarea lui Herbert Blomstedt, casa de discuri Accentus Music a lansat Simfonia a IX-a de Beethoven, înregistrare realizată în 31 decembrie 2015 într-un concert live dirijat de Herbert Blomstedt la pupitrul Capelei de stat din Dresda. Este o mărturie a viziunii echilibrate şi în acelaşi timp, vibrante, a dirijorului suedez, un disc care a fost difuzat de Radio România Muzical şi care poate fi reascultat oricând aici.

Integrala simfoniilor de Beethoven dirijate de Herbert Blomstedt a apărut la casa Accentus Music în septembrie 2017.

Un compozitor de 82 ani

... mai puţin cunoscut în România este Hans Joachim Roedelius, cel care şi-a lansat în 23 iunie 2017, la casa Deutsche Grammophon, un disc realizat alături de un compozitor cu aproape 40 ani mai tânăr, Arnold Kasar. Einfluss se intitulează acest album pe care se poate auzi o combinaţie de muzică electronică cu un pian preparat; un album care, aşa cum sugerează şi titlul, face trimitere la sentimentul pe care-l trezeşte curgerea liniştită a unui râu.

Einfluss reuneşte experienţa a doi compozitori foarte diferiţi între ei, nu numai prin vârsta care îi desparte. Hans Joachim Roedelius are peste 100 de albume apărute; s-a afirmat în domeniul muzicii electronice, ambientale şi de avangardă; este creatorul curentului krautrock. Arnold Kasar a studiat pianul clasic şi s-a remarcat cu albumele sale de jazz.

S-au întâlnit pentru 3 zile în care au compus împreună peste 30 piese, din care au ales 19 pentru albumul Einfluss. Era de aşteptat ca la pian să cânte Arnold Kasar, însă, de fapt, la pian cântă Hans Joachim Roedelius, cel care nu a învăţat niciodată, propriu zis, să cânte la pian.

Ce muzică putem asculta pe acest album Einfluss? Genul de muzică contemporană de esenţă tonală cu o nuanţă foarte meditativă pe care-l regăsim şi în creaţia altor compozitori din zilele noastre, cum sunt Joep Beving (ascultaţi aici un albun al acestuia) sau Max Richter, de pildă. O muzică capabilă să-şi ridice ascultătorul deasupra lumii cenuşii cotidiene, oferind spaţiu pentru reflecţie şi visare; stări pe care mulţi dintre noi le caută, se pare, din ce în ce mai mult în universul atât de trepidant şi alienant în care trăim. Unele piese mi s-a părut că uzează prea mult de formule repetitive; însă piesele care mi s-au părut mie cele mai reuşite le puteţi asculta oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017, aici.

Capra e minunat (sic!) - It's A Wonderful Life

Deşi It Happened One Night / S-a întâmplat într-o noapte trebuia să mă convingă să-l cercetez în continuare pe Frank Capra, am ocolit vreo 20 de ani It's a Wonderful Life / Viaţa e minunată), comedia feel-good pe care a scris-o, a regizat-o şi a produs-o în 1946. Am trecut în noul an 2018 împreună cu povestea tonică a acestui film "de Crăciun", a cărei "bunăvestire" şi a cărei însufleţire ar fi de dorit să rămână cu noi zi de zi.

În ajun citisem cel mai aprig interviu luat lui Tarkovski vreodată. De o femeie, în 1984. Care femeie-jurnalist (Irena Brezna) îi reproşează regizorului rus (stabilit recent în Occident), între altele, că în filmele sale nu găseşti femei emancipate, femei care să aibă o viaţă şi o lume a lor ("a room of their own"), care să fie fericite (sau nefericite) independent de bărbatul alături de care trăiesc. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie să-ţi închipui cam ce ar putea ieşi dintr-un astfel de dialog, dacă eşti - cât de cât - familiarizat cu concepţia lui Tarkovski despre "condiţia femeii", o concepţie a cărei lipsă de echivoc îşi are rădăcina în patriarhala intransigenţă paulină ("Nu e bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat" ş.a.m.d.)... Şi mă uitam la personajul principal feminin din It's a Wonderful Life, la devotamentul, la răbdarea şi chiar îndelunga răbdare de care dă dovadă. E ceva din acest personaj în Soţia Călăuzei din Stalker, apropo de Tarkovski. Aşa cum, tot apropo de Tarkovski, filmul lui Capra ne oferă (cu mijloacele cinemaului asumat "comercial", "de public", iar nu ale cinemaului "ascetic", "elitist", practicat de Tarkovski) o reflecţie pe marginea vorbei aceleiaşi Călăuze: "Trebuie doar să crezi, să te rogi. Şi să-ţi aminteşti întreaga viaţă, pentru că omul când îşi aminteşte de trecut devine mai bun...".

Salvarea personajului principal (masculin) din It's a Wonderful Life o asigură (prin intermediul unui "înger de categoria a doua", căruia încă nu-i crescuseră aripile în momentul încredinţării misiunii) tocmai acest remember. Când vezi cum ar arăta lumea dacă nu te-ai fi născut niciodată (pentru că asta îţi doreşti, când ai ajuns pe culmile disperării), eşti gata să primeşti cu bucurie (şi cu iubire) prezentul "în criză", oricât de jalnic ar fi. Prezent care, înainte de acest exerciţiu de "anamneză", îţi părea de nesuportat, iar acum ţi se pare un adevărat rai. (Chiar dacă ştii că ar trebui să pleci la închisoare pentru o vină care nu este a ta, iar poliţiştii ţi-au pregătit deja cătuşele.) Iată o idee parcă tot mai străină în lumea noastră din ce în ce mai dezvrăjită: aripile îngerilor le "creştem" noi. (Tarkovski, Stalker: "Totul depinde de noi, nu de Zona!") Şi nu le "creştem" atât prin clinchet de clopoţei (cum spune povestea), cât prin starea de nevăzută cernere, de "schimbare a minţii" (metanoia), pentru că "pocăinţă" e deja un termen demonetizat.

Comedia lui Capra poate fi redusă la acest motto (pe care, într-un cadru, chiar îl vezi atârnat de un perete, sub fotografia lui pater familias, tatăl personajului principal, un altruist şi un idealist care a ales "partea cea bună", investind în om): "Nu-ţi rămâne decât ceea ce ai dăruit". Asta apropo de comorile "în alb" pe care, în ultimă instanţă, ni le facem doar atunci când suntem - dezinteresat - generoşi. (Steinhardt: Dăruind, vei dobândi.) Dezinteresat? Nu tocmai, pentru că o astfel de investiţie "din inimă curată" devine "interesată", necesară, mai ales atunci când răul din lume ia proporţii.

Ceea ce te poate face să suspini, şi chiar să lăcrimezi (re)văzând It's a Wonderful Life, e doar gândul că ştii că ai cam obosit, că nu mai eşti (nici pe departe, poate) la fel de bun şi de generos ca altădată. Că ţi-ai trădat idealul de a fi frate şi prieten tuturor. Şi încă ceva: contrar părerilor exprimate de pesimişti şi nostalgici, filme ca It's a Wonderful Life (despre homeliness, despre minunea numită familie) încă se mai fac. O dovedeşte candoarea din cel mai recent film al lui Jim Jarmush, Paterson.

Zile de film argentinian la Bucureşti

Ambasada Republicii Argentina în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti organizează în zilele de 11, 12, 13 şi 14 aprilie 2018, la sediul Institutului Cervantes (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38) Zilele de Film Argentinian. Cele şase filme (dramă, thriller, comedie, animaţie) alese de Ambasada Argentinei pentru această ocazie poartă semnătura unor binecunoscuţi regizori precum Fabián Bielinsky, Damián Szifrón sau Juan José Campanella (prezent în selecţie de această dată cu un film de animaţie, Metegol, laureat cu Premiul Goya pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie în 2013).

Intrarea liberă, număr limitat de locuri. Vă rugăm rezervaţi loc printr-un mesaj pe adresa cultbuc@cervantes.es.

Programul filmelor

Miercuri, 11 aprilie 2018, ora 19:00 - Relatos Salvajes / Poveşti trăznite, regia Damián Szifrón, Argentina, 2015, 112 minute, versiunea originală spaniolă, subtitrare română, gen comedie neagră, dramă, construit episodic, Premiul Goya pentru cel mai bun film hispanoamerican.
Filmul rulează prin curtoazia Transilvania Film România.

Sinopsis: Lipsite de apărare în faţa unei realităţi care pe neaşteptate poate deveni imprevizibilă, personajele din Relatos Salvajes traversează graniţa subţire dintre civilizaţie şi brutalitate. O poveste despre dragoste, dezamăgire, răzbunări ale trecutului, tragedie şi chiar violenţa din detaliile vieţii de zi cu zi. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabila plăcere a pierderii controlului.

Joi, 12 aprilie 2018, ora 19:00 - El hombre de al lado, regia Mariano Cohn, Argentina, 2010, 100 minute; versiunea originală spaniolă, subtitrare în engleză, comedie neagră, Premiul pentru cea mai bună imagine la Sundance 2010, nominalizat la Goya 2010.

Sinopsis: Filmul ilustrează conflictul fără sfârşit dintre doi vecini. Un simplu zid poate despărţi două lumi, două gusturi diferite în materie de vestimentaţie, de mâncare, de trai, pur şi simplu. Pe o parte îl avem pe Leonardo (Rafael Spregelburd), un distins şi faimos designer care trăieşte într-o casă realizată de Le Corbusier. De cealaltă parte, Víctor (Daniel Aráoz), vânzător de maşini la mâna a doua, vulgar, rustic şi subjugator. Víctor se decide să facă o fereastră pentru a avea mai multă lumină şi de aici apar problemele: fiecare începe să conştientizeze existenţa celuilalt.

Vineri, 13 aprilie 2018, ora 19:00 - Nueve Reinas, regia Fabian Bielinski, Argentina, 2000, 115 minute, versiunea originală spaniolă, subtitrare în română, gen dramă, thriller, film de cult, nominalizat la British Independent Film Awards categoria film străin, 2001.

Sinopsis: Un escroc versat şi unul novice plănuiesc o "ţeapă" de zile mari unor colecţionari împătimiţi de timbre. Nueve Reinas narează aventurile lui Juan (Gaston Pauls) şi Marcos (Ricardo Darin), doi escroci care fac echipă după o întâlnire accidentală într-o cofetărie. Juan reuşeşte un truc cu schimbarea unei bancnote, pe care îl încearcă şi mai târziu, în acelaşi magazin, dar cu un alt casier, şi eşuează. Marcos îl observă amuzat, apoi intră în scenă şi pretinde a fi un poliţist care vrea să îl ducă pe Juan la secţie. Odată ajunşi pe stradă, Marcos se prezintă a fi un coleg de breaslă care plănuieşte o lovitură cu o miză mult mai mare şi îl invită pe scepticul Juan să-i fie partener. Filmul pare a spune că scamatoria cea mai mare poate consta şi într-o înfăţişare nevinovată, că escrocheriile de clasă nu au nevoie doar de un plan perfect, ci şi de talent actoricesc de grup, care ar face orice ansamblu teatral să roşească de invidie.
Inventivul şi abilul film al lui Fabian Bielinski te seduce în aşa măsură încât devii un pion în planul lor ambiţios şi te bucuri că eşti complice într-o maşinaţiune neruşinată. Filmul combină viziunea parodică hitchcockiană a unui univers paranoid în care toată lumea poate sau nu poate fi implicată într-o conspiraţie complicată cu obsesia de tip David Mamet pentru fineţurile fraudelor foarte elaborate.

Sâmbătă, 14 aprilie, ora 11:00 - Metegol, regia Juan José Campanella, Argentina, 2013, 106 minute, versiunea originală spaniolă, subtitrare în engleză, film de animaţie, gen: aventuri, familie, Premiul Goya 2013 pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie.

Sinopsis: Amadeo este un fan înfocat al fotbalului. Jocul de fotbal din cafeneaua din orăşelul în care locuieşte a devenit activitatea sa preferată, dar şi specialitatea sa. Amadeo este pur şi simplu de neînvins. Grosso, o brută căreia îi place să îi umilească pe ceilalţi îl provoacă pe Amadeo la joc. Amadeo îl învinge provocându-i furia. Şapte ani mai târziu, Grosso, devenit o legendă în lumea fotbalului se întoarce în oraşul natal şi îi oferă lui Amadeo o provocare: să încerce să îl învingă pe un teren de fotbal adevărat. Contrar aşteptărilor, jucătorii de fussball prind viaţă şi se oferă să îl ajute pe Amadeo să îl învingă pe Grosso.

Sâmbătă, 14 aprilie, ora 17:00 - Me casé con un boludo, regia Juan Taratuto, Argentina, 2016, 110 minute, versiunea originală spaniolă, subtitrare în engleză, gen comedie, Festivalul de la Málaga, participare in afara concursului.

Sinopsis: Fabián Brando şi Florencia Córmik sunt actori. El e cel mai cunoscut actor din ţară, iar ea, complet necunoscută. Pe durata unor filmări se leagă între ei o poveste de dragoste, care, fără a mai trece prin logodnă, duce direct la căsătorie. Pe parcursul lunii de miere însă, Florencia realizează că individul este un idiot irecuperabil. Când Fabián află ce crede ea despre el, pune la cale un plan pe care nu-l poate duce la capăt decât cu ajutorul scenaristului celor mai de succes filme ale lui.

Sâmbătă, 14 aprilie, ora 19:00 - Mamá se fue de viaje, regia Ariel Winograd, Argentina, 2017, 90 minute, versiunea originală spaniolă, subtitrare în engleză, gen comedie, Premiul Sur pentru cel mai bun debut feminin.

Sinopsis: Víctor şi Vera Garbor sunt căsătoriţi de douăzeci de ani şi au patru copii: Bruno, Lara, Tato şi Luna. Absorbit de munca lui, Víctor trăieşte departe de viaţa de zi cu zi a soţiei şi copiilor lui. Vera, copleşită de viaţa de casnică, hotărăşte să-şi ia o mică vacanţă de la propria ei familie. Şi de aici, problemele.
 

The Cleaners, documentarul care ne arată cine domină internetul, în competiţia Cinepolitica, 2018

Şapte dintre cele mai noi şi apreciate filme cu temă politică se regăsesc în competiţia Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica 2018, care va avea loc între 18 - 22 aprilie 2018, la Cinema Elvire Popesco şi Institutul Balassi din Bucureşti. Printre acestea se numără şi The Cleaners, un documentar despre oamenii care decid ce vedem pe internet.

The Cleaners (regia Moritz Riesewieck, Hans Block), documentar nominalizat la Sundance 2018 în secţiunea World Cinema, aduce în discuţie un subiect extrem de actual: adâncurile universului online. Cei doi autori ai filmului fac o incursiune în lumea celor care sunt contractaţi să filtreze şi să elimine conţinutul nepotrivit publicat pe internet. Deşi această comisie obscură de evaluare acţionează, la prima vedere, cu cele mai bune intenţii, înlăturând materiale violente sau pornografice, în realitate, marile companii sau cercuri de influenţă politică plătesc moderarea pe care o fac aceşti filtranţi digitali pentru a manipula informaţii, a restricţiona dreptul la liberă exprimare sau pentru a cenzura în mod direct voci indezirabile.

The Reports On Sarah And Saleem (regia Muayad Alayan), câştigător al Premiului Publicului la Festivalul de la Rotterdam, expune aventura extraconjugală dintre un palestinian şi o femeie israeliană. Relaţia dintre aceştia capătă o dimensiune politică neînchipuit de periculoasă în momentul în care sunt surprinşi în locul şi la momentul nepotrivit. Consecinţele sunt mult mai grave decât destrămarea căsniciilor lor. Deşi la început cazul pare prezentat asemeni unui clişeu occidental de adulter descoperit întâmplător, regizorul reuşeşte să deturneze întreg firul narativ către un conflict politic epic.

În The Summit (regia Santiago Mitre), thrillerul politic nominalizat la Cannes 2017 în secţiunea Un Certain Regard, Hernán Blanco, preşedintele argentinian nou ales în funcţie, se confruntă cu o provocare formidabilă atunci când problemele geopolitice şi neglijarea familiei se ciocnesc în timpul unui summit extrem de important pentru America Latină privind comerţul cu petrol. Filmul a fost catalogat de critici ca fiind un melanj de dramă shakespeariană şi thriller hitchcockian.

Din competiţia Cinepolitica 2018 mai fac parte şi Gloria (regia Kristina Grozeva şi Petar Valchanov), o parabolă socială ce explorează corupţia şi diferenţele de clasă din Bulgaria contemporană, Of Fathers and Sons (regia Talal Derki), o privire intimă în intimitatea unei familii de fundamentalişti islamici, The Oslo Diaries (regia Mor Loushy şi Daniel Sivan), un documentar memorabil care ne prezintă culisele acordului de pace istoric dintre Israel şi Palestina, şi The Invisibles (regia Claus Raefle), o docu-dramă despre supravieţuirea a patru tineri evrei în Berlinul nazist.

***
Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Parteneri instituţionali: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Eveniment susţinut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Caţavencii, Dinfilme.ro

Ne găsiţi pe: www.cinepolitica.ro
Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Muzică de esenţă filosofico-religioasă cu Daniel Barenboim - Discul de muzică clasică al anului 2017

Să lansezi un disc care cuprinde muzică de esenţă filosofico-religioasă în toiul verii, poate părea o eroare. Nu şi dacă protagonist este Daniel Barenboim şi lucrarea de pe disc este semnată de un cunoscut compozitor englez, iar lansarea discului precede cele două concerte pe care Barenboim le-a dirijat în festivalul londonez BBC Proms.

Daniel Barenboim şi Visul lui Gerontius de Elgar

În 7 iulie 2017, casa britanică Decca a lansat al treilea semnat de Daniel Barenboim cu muzică de Edward Elgar: un oratoriu foarte puţin cunoscut în România, Visul lui Gerontius op.38. În 2014 şi 2016, Barenboim a realizat alte două discuri cu muzică de Elgar, alături de Capela de stat din Berlin, orchestra pe care o conduce de 25 ani: este vorba despre cele două simfonii de Elgar.

De altfel, Elgar a fost prezent şi în programul celor două concerte pe care Daniel Barenboim le-a dirijat în 15 şi 16 iulie 2017 la Festivalul BBC Proms, cel mai important festival de muzică clasică din lume, mai precis, aceste două simfonii de Elgar, pe care le-a şi înregistrat cu aceeaşi orchestră cu care a fost prezent la Proms - Capela de stat din Berlin, orchestra Operei Germane din Berlin, un ansamblu a cărui istorie începe în anul... 1570. Prima seară dintre acestea două a fost transmisă în direct de Radio România Muzical.

La finalul celui de al doilea concert, din 16 iulie 2017, Daniel Barenboim a ţinut să se adreseze publicului aflat la Royal Albert Hall din Londra, moment surprins de înregistrările BBC pe care le puteţi vedea aici. Un discurs despre care Daniel Barenboim a transmis auditoriului că nu doreşte să fie considerat politic, însă care a ridicat probleme importante şi despre care s-a şi discutat foarte mult în reţelele sociale.

Iată câteva idei din acest discurs: "Principala problemă de astăzi este faptul că nu mai există suficientă educaţie; că nu este suficientă educaţie muzicală, ştiam demult. Însă acum nu mai există suficientă educaţie încât să ne dăm seama cine suntem cu adevărat, cum să interacţionăm cu ceilalţi.
Doar în muzică nu există naţionalism. Nu există vreun muzician german care să spună că nu cântă decât Brahms, Schumann şi Beethoven... Tinerii trebuie să înţeleagă un lucru: că Grecia, Germania, Franţa, Danemarca au ceva în comun, numit cultură europeană! Nu doar moneda europeană, ci cultura europeană! Acesta este lucrul cel mai important. Împotriva fanatismului se poate lupta numai cu educaţia, nu se poate lupta împotriva fundamentalismului religios doar cu armele; împotriva răului se poate lupta cu umanitatea din fiecare dintre noi."

Muzica, un limbaj universal - o realitate de care ne convingem ascultând şi cel mai nou disc al lui Daniel Barenboim. Pentru că, până la urmă, ce am avea noi în comun, ca români, cu o lucrare scrisă de un compozitor englez care vorbeşte despre o viziune catolică asupra morţii şi călătoriei către Purgatoriu? Mai nimic. Însă nu poţi să fii emoţionat de mesajul acestei lucrări, de frumuseţea muzicii, de sensibilitatea acestei poveşti inspirate în mod evident de Divina Comedie a lui Dante.

Lucrarea a fost înregistrată în cadrul a două concerte live care au încheiat în septembrie 2016 Berlinmusikfest. Din garnitura de solişti anunţată iniţială nu a mai rămas decât baritonul Thomas Hampson: tenorul-vedetă Jonas Kaufmann (prezent şi în festivalul Enescu 2017) a devenit indisponibil cu doar câteva zile înainte de aceste concerte, la fel mezzosoprana Sarah Connoly. Aşa că au fost aduşi doi cântăreţi britanici, pentru care muzica lui Elgar era foarte familiară: tenorul  Andrew Staples şi mezzosoprana Catherin Wyn Rogers. A fost o alegere foarte bună: critica internaţională a aplaudat la unison aceste concerte, remarcând foarte buna prestaţie atât a soliştilor, cât şi a corurilor şi a orchestrei, evident, şi a dirijorului.

Acum, aceste concerte "răvăşitoare", cum le numea un critic britanic, pot fi ascultate pe un album pe care-l consider foarte special şi care nu întâmplător a fost lansat la nivel internaţional cu doar câteva zile înainte de prezenţa lui Daniel Barenboim şi a Capelei de stat din Berlin la Londra, în cadrul Festivalului BBC Proms. Sigur, pentru unii, să asculte o lucrare cu certe semnificaţii religioase, bazată pe textul unui preot anglican care a trecut la catolicism, John Henry Newman, poate fi ciudată în mijlocul vacanţei de vară. Însă pentru alţii, exact despre asta este vacanţa: despre regăsirea de sine şi posibilitatea de a ieşi din cotidianul mundan...

Albumul cuprinzând oratoriul Visul lui Gerontius de Elgar poate fi ascultat oricând, pe site-ul proiectului Discurile anului 2017, aici.

Film Stars Don't Die in Liverpool, cu Annette Bening şi Jamie Bell în rolurile principale deschide DaKINO, 2018

Film Stars Don't Die in Liverpool va fi prezentat în premieră în România în deschiderea celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, miercuri, 18 aprilie 2018, la Cinema Muzeul Ţăranului.

Nominalizat la Premiile BAFTA 2018 pentru Cea mai bună actriţă în rol principal - Annette Bening, Cel mai bun actor în rol principal - Jamie Bell, respectiv Cel mai bun scenariu adaptat - Matt Greenhalgh, filmul urmăreşte ultimii ani din viaţa zbuciumată a actriţei Gloria Grahame, o divă a filmelor noir din anii '40-'50, câştigătoare a unui Premiu Oscar pentru rol secundar în filmul lui Vincente Minnelli, The Bad and The Beautiful în anul 1953, după ce mai avusese o altă nominalizare pentru rol secundar în 1948, cu roluri în filme regizate de Fritz Lang, Frank Capra sau Elia Kazan, alături de staruri ale momentului - Lana Turner, Kirk Douglas, Spencer Tracy sau Humphrey Bogart.

Cu patru căsătorii la activ, cu un renume de actriţă dificilă pe platourile de filmare, după o încercare nereuşită de operaţie estetică la buza superioară, faima Gloriei Grahame ca star de cinema începe să apună la finalul anilor '50. Devine mult mai activă în teatru, însă, la finalul anilor '70, bolnavă de cancer dar dispusă să lucreze până în ultima clipă, Gloria Grahame se reîntoarce la fostul ei iubit, actorul Peter Turner, pentru a locui la Liverpool. Filmul este bazat pe memoriile lui Peter Turner, apărute în 1987, iar Peter Turner joacă de asemenea în film.

Regizat de Paul McGuigan, Film Stars Don't Die in Liverpool este proiectat în cadrul DaKINO 2018 prin amabilitatea InterCom Film.

Publicul o va putea vedea pe Gloria Grahame şi în The Man Who Never Was, regia Ronald Neame, prezentat în Competiţia Oficială a Festivalului de Film de la Cannes în 1956 şi recompensat cu Premiul pentru Cel mai bun scenariu - Nigel Balchin la Premiile BAFTA 1957, film de asemenea programat în cadrul DaKINO 2018.

Festivalul DaKINO va prezenta în 2018 un număr de 27 de filme în cadrul Competiţiei de Scurtmetraj, selecţia aparţinând criticilor de film Ionuţ Mareş, Cristi Mărculescu şi George Mihalcea.

Competiţia de Scurtmetraj va fi prezentată publicului la ARCUB în serile de joi, 19 aprilie 2018, vineri, 20 aprilie 2018 şi sâmbătă, 21 aprilie 2018 şi în reluare, într-o proiecţie maraton, duminică, 22 aprilie 2018 la Cinema Muzeul Ţăranului.

Lista completă a filmelor incluse în Competiţia de scurtmetraj este disponibilă la http://dakinofestival.ro/ro/2018/lineup.

Juriul DaKINO 2018 este prezidat de directorul de imagine şi regizorul Adrian Silişteanu, căruia i se alătură Asja Krsmanović, programator al Festivalului de Film de la Sarajevo, Gabriela Albu, coordonator al Cinema Muzeul Ţăranului, actorul Alec Secăreanu şi regizorul iranian Ali Asgari. Juriul va acorda duminică, 22 aprilie 2018, în cadrul Galei de Închidere a evenimentului, Trofeul DaKINO 2018 pentru Cel mai bun scurtmetraj, Premiul pentru Cea mai bună regie şi Premiul pentru Cel mai bun scenariu, precum şi Premii speciale ale Juriului.
În cadrul aceleaşi Gale, în urma voturilor primite de la spectatori, se va acorda şi Premiul Publicului.

Festivalul Internaţional de Film DaKINO se va desfăşura în perioada 18- 22 aprilie 2018 la ARCUB şi Cinema Muzeul Ţăranului.

DaKINO 2018 este organizat de Asociaţia FAMart şi Fundaţia DaKINO, cu sprijinul Primăriei Capitalei prin ARCUB şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.
Parteneri: Cinema Muzeul Ţăranului, InterCom Film, Odeon Cineplex, Forum Film, Clorofilm, Hotel Ibis Gara de Nord, TNT România, Silva, iCover.ro, Evergreen Concept, Film Festival, Clubul Ţăranului, Eventbook.ro
Parteneri media: Radio Guerrilla, COCOR Media Channel, AaRC.ro, Verbs describe us

Chopin evocations cu pianistul Daniil Trifonov - Discul de muzică clasică al anului 2017

A fost una dintre cele mai aşteptate vedete ale ediţiei 2017 a Festivalului Enescu: pianistul rus de 26 ani, Daniil Trifonov. Era de aşteptat: nu doar că a câştigat concursuri prestigioase pentru "Ceaikovski" de la Moscova şi "Arthur Rubinstein" de la Tel Aviv, dar Martha Argerich, una dintre marile pianiste ale timpurilor noastre,  a spus el despre că "nu a ascultat niciodată ceva asemănător, că are totul şi încă mai mult".

Odată terminat Festivalul Enescu, nu mai rămânem decât cu amintirea unui concert - iar amintirea se estompează în cele din urmă... Ne rămân la îndemână în România discurile înregistrate de cei pe care i-am admirat; iar în 6 octombrie 2017, Daniil Trifonov şi-a lansat un nou album, al patrulea pentru casa Deutsche Grammophon, posibil de ascultat oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017, aici.

Chopin evocations se intitulează acest aşteptat album al pianistului rus; dacă ne amintim, Chopin a fost şi bis-ul pe care Trifonov l-a oferit la Bucureşti, în cadrul concertului susţinut în cadrul Festivalului George Enescu. Fantezia-impromptu op. 66 o găsim şi pe acest disc, alături de alte lucrări de Chopin, şi, iată o perspectivă foarte interesantă, lucrări inspirate de Chopin. Pentru că dacă lucrări de Chopin, sigur, au apărut pe atâtea alte discuri, Nocturna de Samuel Barber sau Variaţiunile lui Federico Mompou pe o temă de Chopin sunt apariţii exotice în programele de recital sau în discografia contemporană.

Sigur, coloana vertebrală a albumului Chopin evocations este reprezentată de cele două concerte pentru pian şi orchestră de Frédéric Chopin: sigur, ne interesează cum interpretează Trifonov aceste concerte, dar şi noua haină orchestrală în care sunt îmbrăcate aceste concerte - în premieră mondială, aceste două concerte sunt prezentate în aranjamentul orchestral semnat de Mihail Pletniov, cel care şi dirijează Orchestra de Cameră Mahler cu care s-a realizat înregistrarea (în paranteză fie spus, Mihail Pletniov şi Orchestra de Cameră Mahler au fost, şi ei, invitaţii Festivalului Enescu 2017). Pletniov propune o viziune camerală asupra acestor două concerte, prilej pentru Daniil Trifonov de a-şi expune o interpretare pe care aş numi-o romantică asupra acestor două celebre opusuri. Trifonov este cu siguranţă o personalitate ieşită din comun, introvertit, dar şi cu o sensibilitate aparte pentru care găseşte forme deosebite de exprimare. De exemplu, în partea a doua a Concertului nr. 2 creează momente de un diafan care-ţi taie respiraţia; Concertul nr. 1 beneficiază de o viziune foarte evocativă, într-un tempo cu intenţie cântat mai lent în toate cele trei părţi ale concertului. Ca termen de comparaţie, Trifonov cântă Concertul nr. 1 cu 6 minute mai lent decât Martha Argerich, accentuând poate prea mult, în opinia mea, latura depresivă a acestui concert. Sigur, este o opţiune interpretativă, în care putem admira, ca şi în Concertul nr.2, de altfel, tuşeul de mare calitate al pianistului.

Ce alte lucrări de Chopin putem asculta pe acest album? Variaţiunile op.2 pe o temă de Mozart, Rondo op. 73 pentru două piane (interpretat alături de profesorul său de la Institutul din Cleveland, Serghei Babayan) şi Fantezia-impromptu op. 66 deja amintită. Dintre toate, cel mai bun echilibru stilistic mi se pare că-l are Rondo op. 73: lirism, dar şi tensiune, forţă, viaţă.

Ideea de a alătura lucrări de Chopin cu lucrări inspirate de Chopin e ieşită din comun: de la "Chopin" din Suita Carnaval op. 9 de Robert Schumann, Studiul op. 73 de Edvard Grieg, intitulat "Omagiu lui Chopin", la "Un poco din Chopin" op. 72 de Ceaikovski, Nocturna op. 33 de Samuel Barber şi Variaţiunile spaniolului Federico Mompou (1893-1987) pe o temă din Preludiul op. 28 nr. 7 de Chopin. Diferite viziuni asupra acestui mare compozitor şi pianist care a fost Frédéric Chopin, în lucrări de facturi foarte diferite, având însă în comun tendinţa lui Trifonov de a exacerba caracteristicile muzicilor interpretative: ce e rar, e foarte rar şi depresiv, ce e repede, e foarte repede.

Cu certitudine, Daniil Trifonov din înregistrarea Rapsodiei pe o temă de Paganini, disc semnat în 2015, alături de Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de Yannick Nezet Seguin, este foarte diferit de Daniil Trifonov din acest album Chopin. În comun avem sunetul extrem de frumos al pianistului. E o problemă de gust să alegi ce-ţi place mai mult şi despre gusturi nu se discută...

În România, albumul Chopin evocations poate fi comandat, de exemplu, pe emag.

Medicul de familie – un medic pentru o viata

Medicul de familie – un medic pentru o viata

Data ultimei actualizari: 03/04/2018

Pare simpla, dar din contra. Medicina de familie este o specialitate foarte dificila, aruncata in ultimii ani intr-un con de umbra, iar asta pe nedrept. Medicul de familie nu este doar un medic, ci ajunge un apropiat al pacientului. Din pacate, insa, tot mai putini absolventi de Medicina urmeaza aceasta cale, asa ca medicii de familie sunt insuficienti pentru nevoile comunitatii, iar altii care sa vina din urma nu prea sunt.
“Media de varsta, astazi, in medicina de familie este de 54 de ani. Foarte putini tineri isi mai doresc sa faca medicina de familie. Probabil ca isi doresc sa fie doar rezidenti, pentru ca salariul lor este foarte mare, iar dupa aceea nu vor mai dori sa fie medici de familie si isi schimba specializarea. Foarte multi dintre colegii nostrii vor iesi la pensie sau vor pleca in strainatate, pentru ca in continuare, medicii de familie sunt cei care pleaca din Romania in cel mai mare procent din totalul medicilor care fac asta. Atunci, pentru ca nu exista conditii in care sa-ti desfasori meseria, sa-ti faci profesia, pentru ca sunt dezamagiti de sistemul care i-a format, pleaca. Unii nici macar nu mai reusesc nici macar sa-si vanda Praxis-urile, ci le abandoneaza pur si simplu“, a declarat  pentru FormareMedicala.ro, dr. Sandra Alexiu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Bucuresti.
Poate castigurile nu sunt cele sperate si poate nici recunoasterea, dar cu siguranta, medicina de familie are si o doza de multumire. Cea mai importanta  este aceea din ochii pacientului care devine mai mult. Devine un apropiat caruia ii cunosti familia, istoria si alaturi de care inaintezi in viata. Un om caruia ii vaccinezi primul copil, pe care il tratezi, il sfatuiesti, il indrumi in suferinta, si un om alaturi de care imbatranesti.
“Medicina de familie e cea mai aproape de oameni. Eu zic ca argumentul acesta include tot. Eu am sustinut mereu si voi sustine in continuare ca medicii de familie sunt cei mai apropiati de oameni pentru ca ajung sa-i cunoasca pe tot parcursul vietii si a familiei. E un fel de legatura speciala intre pacient si medic, in care treci dincolo de simpla consultatie si simpla anamneza in care pui un diagnostic si ai terminat. Noi stim oamenii si pe dinauntru, sufletul, prietenii si mediul in care traiesc. In medicina de familie, un medic are privilegiul de a vedea pacientul ca intreg pentru ca exista aceasta comuniune speciala”, a mai precizat medicul de familie Sandra Alexiu.
Un om se poate duce la multi medici de-a lungul anilor. Fie un cardiolog, ginecolog, ORL-ist, etc, dar intotdeauna, medicul lui personal va fi medicul de familie.

Autor: Adriana Pavel

Adriana Pavel are o experienta de 13 ani in televiziune, radio, presa scrisa, comunicare si online content. A petrecut cel mai mult timp in redactiile de stiri ca reporter-redactor, a coordonat echipe de teren, iar scrisul este pasiunea sa.

Cinepolitica, 2018 - cinci zile de film politic la Bucureşti

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica, singurul festival din Europa Centrală şi de Est dedicat filmului politic, revine între 18 şi 22 aprilie 2018, la Bucureşti.
Dedicat filmelor cu tematică predominant politică, lungmetraje, filme de ficţiune sau documentare, reunite sub sloganul "Not so politically correct", festivalul Cinepolitica va avea loc la Cinema Elvire Popescu şi Institutul Balassi din Bucureşti.

După un an plin de evenimente majore, de la testele nucleare efectuate de Coreea de Nord sau fenomenul fake-news la scandalul Weinstein sau ieşirea Statelor Unite din Acordul de la Paris, Cinepolitica revine cu cea de-a şaptea ediţie, unde spectatorii vor putea vedea cele mai noi şi puternice filme politice sau vor participa la dezbateri care punctează subiectele fierbinţi ale momentului.

"Cred că o tematică comună în programul de anul acesta ar fi "scheletul din dulap", ocultarea, revelarea şi asumarea vinovăţiei în cazul unor "molime" cronice ale civilizaţiei umane. Vom prezenta filme şi informaţii care nu mai sunt expuse în "stradă", ci ascunse adânc, de-a lungul timpului, în memoria individuală", spune Marius Copel, selecţionerul festivalului.

***

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Ne găsiţi pe: www.cinepolitica.ro
Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Competiţia Cinepolitica, 2018 - corupţie, jihadism, negocieri istorice şi poveşti despre supravieţuire în Berlinul nazist

Competiţia celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica (18 - 22 aprilie 2018, Bucureşti) reuneşte cele mai noi şi premiate filme cu temă politică, de la propunerea Bulgariei la Oscar până la Marele Premiu al Juriului pentru documentar la Sundance.

Corupţie în Balcani, jihadism transmis din tată-n fiu, negocieri istorice şi supravieţuirea în Berlinul nazist sunt temele abordate în patru din cele şapte filme din competiţia Cinepolitica.

Glory / Gloria, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva şi Petar Valchanov, multipremiat la festivaluri de film importante din Europa, precum Locarno sau TIFF, este o parabolă socială ce explorează corupţia, diferenţele de clasă şi prăpastia dintre zonele urbane şi cele rurale din Bulgaria contemporană.

Asemănat de publicaţia britanică The Guardian cu naturalismul pesimist al cinema-ului românesc şi apreciat pentru montajul de tip documentar, Glory / Gloria, un film inspirat dintr-un caz real prezentat de presa bulgară, ne arată cum un muncitor bâlbâit şi binevoitor ajunge peste noapte victima sistemului corupt din ţara vecină. Filmul a fost propunerea Bulgariei la Oscar în 2018.
Trailerul este disponibil aici:

Câştigător al Marele Premiu al Juriului la Sundance, Of Fathers and Sons, documentarul regizorului sirian de origine kurdă Talal Derki, ne face părtaşi într-un mod brutal la intimitatea unei familii de fundamentalişti islamici.

Văzut de The Hollywod Reporter drept "o privire intimă asupra răspândirii jihadismului radical" şi lipsit total de apariţii feminine, Of Fathers and Sons urmăreşte drama copiilor ale căror poveşti de noapte bună sunt poveşti cu martiri ai războiului contra forţelor lui Assad.
Trailerul poate fi accesat aici:

Tot din selecţia Sundance 2018 vine şi The Oslo Diaries, documentar regizat de Mor Loushy şi Daniel Sivan, care ne prezintă culisele acordului de pace istoric dintre Israel şi Palestina, semnat în 1992, în secret, la Oslo.

Filmul, deja achiziţionat de HBO, abundă în înregistrări de arhivă, imagini care nu au mai fost difuzate, reconstituiri şi interviuri cu oameni cheie ai acelor vremuri, cum ar fi preşedintele Shimon Peres.
Trailerul este disponibil aici:

Die Unsichtbaren / The Invisibles, o docu-drama germană regizată de Claus Raefle şi filmată Joerg Widmer, care a semnat imaginea şi pentru Pina şi Tree of Life, ne spune povestea a patru tineri evrei care au supravieţuit în Berlinul nazist utilizând identităţi false. Dramatizarea poveştile celor patru subiecţi face din Die Unsichtbaren / The Invisibles un hibrid de documentar şi dramă elaborată.

***

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Ne găsiţi pe: www.cinepolitica.ro
Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival