Vladimir Ashkenazy la 80 ani
Este un legendar pianist şi dirijor pe care îl l-am putut (re)asculta la Bucureşti în 14 septembrie 2017, când a dirijat la Ateneul Român Orchestra Philharmonia din Londra. A împlinit pe 6 iulie 2017, 80 ani. Iar în 30 iunie 2017, şi-a lansat cel mai nou disc, cuprinzând integrala Suitelor franceze de Johann Sebastian Bach; este cadoul făcut de casa Decca cu care colaborează de mai bine de 50 ani.
Ascultând acest album cu 80 de minute de muzică, realizezi ce înseamnă profesionalismul şi talentul care transcend vârsta, degradarea fizică şi intelectuală. Pentru că la cei 79 ani câţi avea când a înregistrat acest album, pianistul Vladimir Ashkenazy cântă la fel de virtuoz ca unul cu 20-30 ani mai puţin. În plus, cu înţelegerea asupra muzicii pe care o aduce experienţa.
Întâmplarea a făcut să am ocazia de a realiza un interviu cu Vladimir Ashkenazy în 30 mai 2017, un interviu mijlocit de Festivalul Enescu pentru Radio România Muzical. L-am întrebat pe maestru dacă şi astăzi studiază la pian cu aceeaşi intensitate: "Da, sigur. 2-3 ore pe zi, câteodată mai mult. Nu am părăsit niciodată pianul", mi-a răspuns.
L-am întrebat şi cum s-ar descrie pe sine însuşi, ajuns la 80 ani: "Să mă descriu pe mine însumi? Nu am făcut-o niciodată. Mă simt un om foarte norocos. De ce? Pentru că s-a întâmplat ca natura să mă facă muzician şi sunt foarte recunoscător pentru asta. Să serveşti o entitate spirituală a omenirii este cel mai bun lucru la care te poţi gândi. Făcând acest lucru, ajut pe toată lumea interesată de lumea spirituală înaltă. Muzica cultă îi ajută pe oameni să crească spiritual, să ducă o viaţă mai bună, construieşte o lume mai bună nu doar pentru tine, ci şi pentru toţi cei din jurul tău. Sigur că suntem, în cele din urmă, nişte animale, e adevărat, însă suntem nişte animale spirituale, avem un spirit, un suflet şi ar trebui să trăim la cel mai înalt nivel spiritual al existenţei noastre. Ceea ce include dragoste, înţelegere, o existenţă spirituală, nu doar materială. Materialul ar trebui să fie în slujba spiritualului. Dacă am reuşi lucrul acesta pentru miliardele de oameni de pe planetă, totul ar fi mai bine şi ne-am mai confrunta cu atâtea războaie şi probleme. Probabil, e imposibil, însă măcar ar trebui să încercăm."
Albumul cuprinzând integrala Suitelor franceze de Bach interpretate de pianistul Vladimir Ashkenazy poate fi ascultat pe site-ul proiectului Discurile anului 2017, aici.
Herbert Blomstedt la 90 ani
În 11 iulie 2017, dirijorul Herbert Blomstedt a împlinit 90 ani; este unul dintre cei apreciaţi şi influenţi dirijori ai timpurilor noastre. Şi dirijează în continuare, cu puterea pe care o avea şi în urmă cu 50 ani. Iată câteva extrase din agenda lui: 7 concerte între 13 şi 22 iulie 2017, cu Orchestra Simfonică din Bamberg, un turneu în Germania, apariţii din Festivalul de la Salzburg în august şi apoi din nou agenda plină, din septembrie, când începe o nouă stagiune. Minim 90 de concerte într-o stagiune, la 90 ani, cu marile orchestre ale lumii, este o performanţă importantă.
Herbert Blomstedt a fost director muzical al Capelei de stat din Dresda între 1975 şi 1985, al Orchestrei Gewandhaus din Leipzig între 1998 şi 2005; a condus Orchestra Radiodifuziunii Suedeze între 1977 şi 1982, iar Orchestra Simfonică din San Francisco între 1985 şi 1995. În 2017, anul când a împlinit 90 ani, este invitatul Filarmonicilor din Berlin şi Viena; orchestrele radiodifuziunilor germane din Munchen şi Hamburg susţin de asemenea concerte dirijate de Herbert Blomstedt. De altfel, Herbert Blomstedt este recunoscut drept un specialist al repertoriului german şi nordic; nu este tipul de dirijor-spectacol, ci un dirijor serios, cu viziuni clasicizante, care iubeşte muzica şi se pune în slujba ei 100%.
Am avut ocazia să realizez un interviu cu Herbert Blomstedt în 2012, când am fost invitata festivalului Beethoven de la Bonn. Iată câteva dintre declaraţiile lui de atunci, care pun în lumină crezul său de om şi dirijor: "Văd dirijorul ca un pe avocat al compozitorului. Deci, în primul rând, trebuie să respectăm adevărul partiturii, să fim siguri că partitura este respectată cu tot ceea ce scrie în ea - şi vorbesc aici nu doar de aspectele tehnice, ci şi artistice, emoţionale, filosofice. Trebuie să ne asigurăm că totul este acolo. În al doilea rând, trebuie să transformăm partitura în ceva interesant pentru public, pentru că noi cântăm pentru cineva, toată muzica a fost compusă pentru cineva. Uneori poate să fie un conflict - te poţi gândi că poţi obţine un efect mai bun nerespectând partitura sau poţi alege să nu obţii un efect, dar să fii credincios partiturii. Cred că aceasta este linia de demarcaţie între cele două tipuri de dirijori: unul este avocatul compozitorului, altul, vrea să obţină doar efecte, ceea ce nu este un lucru rău în sine pentru că vrei să oferi publicului o experienţă interesantă. Dar dacă ar fi ca eu să aleg între o experienţă şi a nu fi fidel partiturii, aş fi mai fericit respectând partitura, încercând în acelaşi timp să ofer publicului o experienţă memorabilă.
Scopul meu nu a fost să obţin succesul, ci să profit de experienţa vieţii, făcând parte din vieţile altora. Personal, cred că sunt aici ca să servesc celor din jurul meu. Scopul nu este să obţii cât mai mulţi bani posibil, cât mai multă faimă posibil, să fii cel mai frumos posibil, ci să fii de ajutor şi un model inspirator pentru ceilalţi."
Pentru a onora aniversarea lui Herbert Blomstedt, casa de discuri Accentus Music a lansat Simfonia a IX-a de Beethoven, înregistrare realizată în 31 decembrie 2015 într-un concert live dirijat de Herbert Blomstedt la pupitrul Capelei de stat din Dresda. Este o mărturie a viziunii echilibrate şi în acelaşi timp, vibrante, a dirijorului suedez, un disc care a fost difuzat de Radio România Muzical şi care poate fi reascultat oricând aici.
Integrala simfoniilor de Beethoven dirijate de Herbert Blomstedt a apărut la casa Accentus Music în septembrie 2017.
Un compozitor de 82 ani
... mai puţin cunoscut în România este Hans Joachim Roedelius, cel care şi-a lansat în 23 iunie 2017, la casa Deutsche Grammophon, un disc realizat alături de un compozitor cu aproape 40 ani mai tânăr, Arnold Kasar. Einfluss se intitulează acest album pe care se poate auzi o combinaţie de muzică electronică cu un pian preparat; un album care, aşa cum sugerează şi titlul, face trimitere la sentimentul pe care-l trezeşte curgerea liniştită a unui râu.
Einfluss reuneşte experienţa a doi compozitori foarte diferiţi între ei, nu numai prin vârsta care îi desparte. Hans Joachim Roedelius are peste 100 de albume apărute; s-a afirmat în domeniul muzicii electronice, ambientale şi de avangardă; este creatorul curentului krautrock. Arnold Kasar a studiat pianul clasic şi s-a remarcat cu albumele sale de jazz.
S-au întâlnit pentru 3 zile în care au compus împreună peste 30 piese, din care au ales 19 pentru albumul Einfluss. Era de aşteptat ca la pian să cânte Arnold Kasar, însă, de fapt, la pian cântă Hans Joachim Roedelius, cel care nu a învăţat niciodată, propriu zis, să cânte la pian.
Ce muzică putem asculta pe acest album Einfluss? Genul de muzică contemporană de esenţă tonală cu o nuanţă foarte meditativă pe care-l regăsim şi în creaţia altor compozitori din zilele noastre, cum sunt Joep Beving (ascultaţi aici un albun al acestuia) sau Max Richter, de pildă. O muzică capabilă să-şi ridice ascultătorul deasupra lumii cenuşii cotidiene, oferind spaţiu pentru reflecţie şi visare; stări pe care mulţi dintre noi le caută, se pare, din ce în ce mai mult în universul atât de trepidant şi alienant în care trăim. Unele piese mi s-a părut că uzează prea mult de formule repetitive; însă piesele care mi s-au părut mie cele mai reuşite le puteţi asculta oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017, aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu