duminică, 5 aprilie 2020

Povestea nespusă a Mădălinei Pavăl şi a dorurilor cântate în tenişi

Mădălina Pavăl este creatoarea proiectului Oamenii se fac dor, despre care poate aţi auzit. Sau l-aţi văzut scris pe pereţi, cu litere de mână, de copil, aşa cum numai un copil poate spune un adevăr care doare un pic, fără remuşcări, acela că oamenii se fac dor.

Şi tu, şi tu, şi tu, şi tu. Fie că este un EL care pleacă sau o EA care te anunţă într-o dimineaţă că vrea altceva. Fie că este bunicul. Sau bunica. Părinţii. Prietenii. Toţi oamenii care au trecut prin viaţa ta şi au luat cu ei o bucăţică din tine, umplând spaţiul rămas cu dor
.

Oamenii se fac dor este primul album al Mădălinei Pavăl, conţine şapte doine din folclorul românesc, reinterpretate şi cântate în tenişi. Dar mai multe ne povesteşte artista într-un interviu altfel, nou şi autentic, aşa cum este şi Mădă.

  

Anca Spiridon: Mădă, cine este Mădălina Pavăl?
Mădălina Pavăl: Sunt racul sensibil îndrăgostit de oameni, de muzică, de mare, de poveşti, de seri cu vin şi cu prietenii. Sunt şi soră, şi prietenă. Sunt Mădălina Pavăl şi, când o să mă fac şi eu dor, vreau să ştiu că am trăit frumos şi că i-am ajutat poate, măcar un pic, pe oameni să viseze, să danseze, să cânte şi să li se facă dor pe muzica mea.

A.S.: Cine crede internetul că este Mădălina Pavăl?
M.P.: Sper ca oamenii să mă perceapă fix aşa cum sunt dar cred că par un pic mai mare decât sunt pentru că am auzit de multe ori "Uau, ce mică eşti, de fapt!".

A.S.: Când ai cântat prima oară? Unde, cum, de ce?
M.P.: La biserică am cântat prima dată, acolo am şi învăţat să cânt. Timp de 3 - 4 ani am cântat duminică de duminică, preotul de acolo îmi dădea piese pe casete şi eu le învăţam şi aşa am ajuns de mi se spune "Fata de la Înviere" şi acum, de câte ori merg acasă de sărbători, merg la biserică şi cânt.

A.S.: De unde pasiunea pentru folclorul românesc?
M.P.: O să zic un clişeu dar cred că fix aşa e. Nu eu am ales folclorul, ci el pe mine, la fel şi orele de istorie, de care eram fascinată în şcoală. Îmi plac mult poveştile din folclor, şi hainele, şi oamenii-bunici, şi satele, casele.

A.S.: Cum s-a născut albumul Oamenii se fac dor?
M.P.: Dorul e cel mai frumos cuvânt din Univers. Eu mi l-am şi tatuat. Nu sunt genul foarte romantic sau melancolic, dar sunt genul de om care îşi pune întrebări, caută sensuri.
Pe mine dorul m-a maturizat. Plecam singură la concursuri când eram mai mică. Am plecat departe de casă de ai mei şi a trebuit să iau viaţa de artist şi de om mare în piept. Dorul e maturizare şi sper să-mi fie dor mereu, pentru că asta înseamnă că în fiecare zi mai pun o cărămidă la Mădă-Om-Mare şi-Frumos.

 
Mădălina Pavăl - Lansare Oamenii se fac dor (foto: Răzvan Valentin)

A.S.: De ce doina?
M.P.: Oamenii se fac dor a venit natural ca o nevoie pentru mine. Noi toţi simţim dorul, că nu-s eu mai specială, ne îndrăgostim, ne e dor de oameni dragi, de lucruri, de mare, de munte.
Doina şi dorul sunt laitmotiv pentru folclorul românesc. Doine am cântat de mică, simţeam să fac ceva cu asta. Am ales 7 piese despre dor (7 - cifră de basm şi luna în care m-am născut), de inspiraţie folclorică şi bizantină, am multe legături şi cu muzica bizantină. Totul este foarte simplu, e vorba despre noi toţi.


A.S.: Care e cel mai bun sfat primit de la bunici sau părinţi?
M.P.: Nu ştiu să zic doar unul dar bunica are o vorbă tare faină: să mă îndrăgostesc din tot sufletul şi să fiu atentă la cum se comportă băiatul cu mama lui, pentru că "Aşa se va comporta şi cu tini!"

 

A.S.: Care e melodia pe care te ridici şi începi să dansezi, indiferent unde te afli?
M.P.: Bam Bam - Sister Nancy oriunde, oricum. Dimineaţa când mă trezesc , la volan, când sunt obosită.


A.S.: 3 calităţi pe care le ai.
M.P.: Punctuală. Empatică. Încăpăţânată.

A.S.: 3 defecte.
M.P.: N-am răbdare. Insomniacă. Încăpăţânată.

A.S.: Pe o scală de la 1 la 10, mai ai emoţii când urci pe scenă?
M.P.: 11:)) şi de multe ori se şi vede asta. Încă am emoţii mari!

A.S.: Care e cel mai frumos lucru pe care ţi l-a spus cineva după un concert?
M.P.: E faină tot timpul energia oamenilor dar cel mai mult mă impresionează copiii când vin şi vor să-ţi cânte piesa, să-ţi arate cum au învăţat-o ei.

 

A.S.: Completează fraza:
M.P.: Dragă România... să ştii că sunt bini. Când mă plimb printre munţii tăi, încă îţi mai aud melodiile şi sper că eşti mândră de mini şi tu.
Dragi părinţi... nu vă spun suficient de des "mulţumesc".
Dragă doină românească... fără tine eu nu descopeream lumea.
Dragă muzică... nici n-ai idee cât de mult ţii în echilibru soarta lumii.

A.S.: Mare sau munte?
M.P.: Mare.

A.S.: Vişinată sau pălincă?
M.P.: Vişinată.

A.S.: Comedie sau dramă?
M.P.: Ambele.

A.S.: Pian sau vioară?
M.P.: Pian.

A.S.: Vinil sau Spotify?
M.P.: Vinil.

A.S.: Instagram sau Facebook?
M.P.: Insta.

A.S.: Inimă sau minte?
M.P.: Inimă.

A.S.: Tocuri sau converşi?
M.P.: Converşi.

A.S.: Apus sau răsărit?
M.P.: Apus.

 Aflaţi mai multe detalii despre albumul Oamenii se fac dor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu