Nu îmi ajunge niciodată timpul pentru tot ceea ce-mi propun să fac - 10 pentru FILM la TIFF, 2020

 Când mergeam în deplasări cu spectacolele Amintiri sau Visătorul de obicei eram cazată cu Gina. Într-o seară, după un spectacol, la televizorul din camera de hotel se dădea un film de-a dreptul horror cu Michelle Pfeiffer care tot murea şi reînvia, era înecată într-o cadă, apoi se târa însângerată pe nişte scări, iar leşina, iar se trezea. Eu urmăream acţiunea icnind de spaimă, pitită după o carte, încercând să evit coşmarurile ce urmau să vină, dar Gina era netulburată, ba chiar amuzată de film şi mă tachina că mă sperii aşa tare din nimic. Elegantă şi sensibilă, dar iată şi neînfricoşată în faţa filmelor de groază, Gina are în plus multe alte calităţi pe care le puteţi descoperi în interviul următor.

Cătălina Bălălău: Unde ai copilărit? Îmi povesteşti o amintire pe care o preţuieşti?
Gina Gulai: Copilăria mă duce cu gândul la vacanţele mele de la bunici. Mi-a plăcut mult să stau printre oamenii simpli, de la ţară, să le cunosc obiceiurile şi să simt cum e să trăieşti simplu, sănătos şi în comuniune cu natura. Sunt multe amintiri pe care le preţuiesc. Spălatul, vara, în ciubărul mare din curtea bunicii, în care apa era înmiresmată cu flori de câmp. Mersul cu picioarele goale prin iarba umedă de la roua dimineţii. Atunci când ne adunam nepoţi, părinţi şi bunici în curte, la o masă mare, în zile de sărbătoare însorite, iar bunica aducea bucatele aburinde, borşul de găină cu tăiţei de casă, sărmăluţele în foi de viţă cu smântână pe ele şi mămăliga adusă pe fundul de lemn care, obligatoriu, era tăiată cu aţa. Eram cu toţii fericiţi şi ne bucuram că suntem împreună. Aşteptam nerăbdătoare sărbătorile de iarnă să mănânc şoric, iar obiceiul bunicii era să facă o covată plină de turte cu nucă şi julfă. Îmi lasă şi acum gura apă când mă gândesc la ele. Aş putea continua la nesfârşit cu amintirile.

C.B.: Unde ai terminat liceul şi cum a fost perioada aceea pentru tine? Ce fel de elevă ai fost? Ai tras chiulul vreodată?
G.G.: Liceul Industrial nr.1, Piatra Neamţ, din care am ieşit hidrotehnician hidrolog. Am şi lucrat la Porţile de Fier II pentru o perioadă scurtă de timp.:) Viaţa de licean a fost una dintre cele mai frumoase perioade. Clasă ca a noastră, nu cred că exista în tot liceul. Haioşi, puşi pe glume, dar şi pe învăţat. Cel mai mult ne plăcea în perioadele de practică pe care le făceam pe şantier. Am tras chiulul cât să numeri pe degetele de la o mână. Atât am reuşit.:)

C.B.: Iată-ne la Iaşi pentru admiterea la facultate - cum te-ai hotărât că asta îţi doreşti să faci? De ce ţi-e dor din anii de facultate?
G.G.: Dragostea mea pentru această artă porneşte din copilărie. Povestea de seară pentru copii, de la radio, citită cu mult har de către marele nostru actor Octavian Cotescu, era preferata mea. Aveam şi un ritual. Puneam la gât mărgelele fosforescente ale mamei, stingeam lumina şi ascultam povestea mult aşteptată, în acelaşi timp derulând în mintea mea imagini multe. De multe ori, după asta, mă aşteptam să mă întâlnesc cu personajele din poveste. Minte de copil. Apoi, ascultam cu mama teatrul radiofonic, luni seara. Memoram timbrul vocal al actorilor, după care făceam concurs. Ieşeam, întotdeauna, câştigătoare, eu recunoscându-i pe cei mai mulţi. Sau mă lăsa mama să câştig, cred...:) Piesele de teatru de la TV mă fascinau cel mai mult. Atunci am asociat şi chipuri vocilor pe care le auzisem la radio. Dorinţa mea de a fi actor a crescut şi mai mult. Ajunsă la adolescentă n-am lipsit, aproape, de la nicio reprezentaţie dată de Teatrul Tineretului. Actorii şi tot ce se întâmpla pe scenă mă fascinau. Mi-am zis: va fi o zi când voi juca şi eu pe această scenă. Trebuie să mi se întâmple1
"Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întâmple", spune un proverb. Iată că mi s-a întâmplat.:) Iaşi-ul înseamnă frumoşii mei ani de studenţie, cu colegi dragi sufletului meu şi cu profesori pe care i-am iubit ca pe proprii mei părinţi. Cei 4 ani de studenţie, cu muncă, iubire, emoţii, bucurii, prietenii, sunt ani pe care vreau să-i mai trăiesc încă o dată.

C.B.: Îmi povesteşti despre angajarea la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi debutul tău? Cum au fost primii ani? Ştiu că e dificil să alegi dar ai putea să faci un top trei spectacole despre care crezi că te-au făcut să evoluezi?
G.G.: De angajarea mea la teatru sunt legate două nume: Mircea Zaharia şi Nicolae Scarlat, doi oameni importanţi ai Teatrului Tineretului, pe care îi preţuiesc şi le mulţumesc cu orice prilej care mi se iveşte. Încă eram studentă în anul IV de facultate când în curtea Academiei de Arte "George Enescu" m-am regăsit cu domnul Mircea Zaharia, director adjunct şi secretar literar al TT-ului, pe atunci. Dumnealui venise să-mi propună să joc într-un spectacol la TT, ca angajată, chiar dacă eram încă studentă. Bucuria a fost de nedescris. Mi se îndeplinea un vis. Domnul Mircea Zaharia a vorbit cu profesorii, i-a convins şi iată-mă angajata celui mai important teatru din ţară, Teatrul Tineretului, debutând cu rolul Miranda din Cartea lui Prospero, adaptarea şi regia semnate de Sergiu Anghel. Câte emoţii am avut la premieră... Jucam pe scena mult râvnită, dar şi alături de actorii pe care-i divinizam în adolescenţă. Bucurie şi emoţie mai mare nu cred să fi avut vreodată. După mine, la câteva luni, au venit câţiva actori care terminaseră facultatea la Bucureşti şi Iaşi. Frumoşi ani au urmat, frumoasă familie s-a format.
Spectacole care m-au ajutat în evoluţie... sunt toate. Fiecare rol pe care l-am jucat a fost un prilej de a mă autodescoperi şi de a învăţa câte ceva. Câteva roluri pe care le-am simţit mai aproape, în ordinea în care le-am jucat: D-na Martin, Felicia Hrisanide, Maria, Contesa de Ronssllion (detalii despre spectacole şi regizori în partea de jos a paginii)

C.B.: Să ne apropiem şi de prezent. În ce spectacole ai putut fi văzută recent? Ce urmează?
G.G.: În această stagiune mă puteţi vedea în spectacolele Adei Milea, Visătorul şi Amintiri, spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu, Steaua fără nume, Feminin, regia Eugen Jebeleanu şi în Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine, regia Radu Afrim. Urmează să lucrez la un spectacol în regia Gianinei Cărbunariu, co-producţie cu teatrul Volksbühne, Berlin (titlu în lucru)

C.B.: Ce iţi doreşti şi te-ar entuziasma să se întâmple în viitorul apropiat pe plan profesional?
G.G.: Să joc într-un film. Mi-ar plăcea enorm să am o astfel de experienţă.

C.B.: Ştiu că îţi dedici mult timp lucrând cu trupe de copii şi că te mândreşti cu rezultatele lor. Când şi cum a început această aventură?
G.G.: După angajarea mea în teatru, colegul nostru, Corneliu Dan Borcia, care ştia că mi-ar plăcea să fiu coordonator al unui curs de teatru, mi-a predat ştafeta la conducerea cursului de la Şcoala Populară de Artă unde dumnealui fusese coordonator; apoi m-a cooptat, pe mine şi câţiva colegi, în programul Art School, de terapie prin teatru, program derulat la o casă de copii din oraş. Acesta a fost începutul pe care îl continui şi astăzi, ca voluntar, la un club din oraş. Mi-e drag să lucrez cu copiii şi adolescenţii, mă bucur când văd evoluţie în tot ceea ce sunt şi fac, şi mă simt împlinită când ştiu că am contribuit la formarea lor ca oameni, că le-am creat amintiri de care se vor mândri şi bucura peste ani.

C.B.: Oraşul Piatra Neamţ. Tot timpul te văd mergând pe jos în pas voios. Sunt sigură că în plimbările tale ai descoperit mai multe poieniţe şi locuri frumoase secrete. Care e traseul tău preferat de plimbare? Cu ce activităţi îţi ocupi timpul liber?
G.G.: Cum le ştii tu pe toate:) Îmi place, într-adevăr, să merg pe jos şi sunt mare iubitoare de munte şi pădure. Muntele Cozla îl bat în lung şi în lat, iar în afara oraşului urc dragul nostru munte Ceahlău, de care nu mă mai satur. Ceahlăul este oaza mea de linişte şi fericire.
Timpul liber mi-l ocup învăţând tot felul de lucruri din diferite domenii, îmi place să fiu autodidact, citesc, ascult muzică, cos la maşină, îmi place să mă uit la filme, cu alte cuvinte, niciodată n-am simţit gustul plictiselii. Aş putea spune că nu-mi ajunge niciodată timpul pentru tot ceea ce-mi propun să fac.

C.B.: Referinţe culturale - ce artişti / forme de artă te inspiră? Ai putea alege trei cărţi / filme / spectacole / picturi pe care le iubeşti?
G.G.: Toate formele de artă îmi plac, mă sensibilizează, îmi produc emoţii. În fiecare găseşti ceva care te împlineşte. O carte pe care am citit-o în adolescenţă şi pe care o iubesc este Chira Chiralina, al cărei autor este Panait Istrati. O lume care m-a fascinat, o lume desprinsă parcă din O mie şi una de nopţi. Mai târziu am văzut, într-un festival la Teatrul Tineretului, spectacolul ireal de frumos Chira Chiralina al Cătălinei Buzoianu pus la Brăila, cu o scenografie de excepţie, realizată de Dragoş Buhagiar şi Irina Solomon, cu muzica minunată a lui Nicu Alifantis, cu actriţe frumoase şi actori plini de energie, cu miros împrăştiat de beţişoare parfumate, cu o lume romantică, orientală. Toate acestea mi-au atins sufletul şi m-au făcut să îndrăgesc şi mai mult Chira Chiralina.

Audrey Hepburn este o actriţă pe care o ador pentru rafinamentul, discreţia, frumuseţea, sensibilitatea şi talentul său.

Filmul Un tramvai numit dorinţă inspirat după piesa omonimă a mult apreciatului Tennessee Williams, avându-i ca protagonişti pe valoroşii actori Vivien Leigh şi Marlon Brando, în regia lui Elia Kazan, m-a impresionat. Acelaşi regizor a făcut şi filmele La est de Eden, Splendoare în iarbă sau America, America care mi-au plăcut la fel de mult.

Un spectacol care m-a fascinat a fost Un veac de singurătate după romanul omonim de Gabriel Garcia Márquez, regia Sandu Vasilache, Teatrul Naţional din Chişinău, în interpretarea excepţională a actriţei Adriana Trandafir, spectacol văzut in cadrul Festivalului de la Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ.

L-am iubit pe Robin Williams pentru talentul lui uriaş. Văzusem, de multe ori, sub zâmbetul personajelor lui, o tristeţe şi o sensibilitate copleşitoare ale omului Robin Williams care m-au impresionat.

Ştefan Iordache a fost unul dintre preferaţii mei. Un actor român gigant.

Spaniolul Salvador Dali pictor, sculptor, scriitor, actor şi regizor de film, scenarist şi fotograf, cel mai cunoscut şi excentric reprezentant al curentului suprarealist în artă, iată că le-a cam făcut pe toate, demn de admirat. În operele lui de artă se vede multă furie, frică, panică, fragilitate, toate acestea întrepătrunse cu geniu.

Andreea Gliga, actor şi pictor, pe care o ador şi o admir pentru talentul, sensibilitatea şi perseverenţa ei. E fostă actriţă a Teatrului Tineretului, iar acum trăieşte şi se exprimă artistic în America.

C.B.: Felicitări pentru selecţia în programul 10 pentru FILM la TIFF 2020! Ai experienţă în film? În mod ideal ce ţi-ar aduce participarea la acest program?
G.G.: Multumesc! Am fost surprinsă şi în acelaşi timp fericită când mi s-a comunicat faptul că am fost selecţionată în Programul 10 pentru FILM, la TIFF. Experienţa mea în film nu prea e, dar nici străină nu-mi este. Sunt încântată că particip la acest program, va fi o experienţă interesantă, unde, sunt convinsă, voi cunoaşte oameni importanţi din lumea artistică, voi învăţa câte ceva din tainele cinematografiei, a actorului de film care e diferită, din multe puncte de vedere, de cea a actorului de teatru. Cred că va fi o bucurie pentru toată lumea să fim împreună şi să împărtăşim unul altuia din experienţele profesionale, în această perioadă dificilă pe care o parcurgem. Doamne ajută şi să fim sănătoşi!

Gina Gulai
 Data naşterii: 04.04.1963
 Studii: Academia de Arte George Enescu, Facultatea de Teatru, Iaşi. Profesori: Natalia Dănăilă, Dionisie Vitcu, Ruxandra Bucescu
 Proiecte în lucru: Spectacol în regia Gianinei Cărbunariu, co-producţie cu teatrul Volksbühne, Berlin (titlu în lucru)
 Titluri: Specializare în cadrul Institutului Internaţional de Artă Marionetei - Praga / Redactor-realizator al emisiunilor Radio-TV pentru copii şi tineret: Guliţă şi prietenii lui, Lumea copiilor, Raluca şi prietenii ei, Povestea de seară / Actor terapeut în cadrul programului "Art School" / Dublaj voce pentru desene animate şi filme documentare TV / Voce pentru spoturi publicitare la radio şi televiziune / Crainic TV / Profesor actorie.
 Câteva dintre rolurile jucate la Teatrul Tineretului: Miranda - Cartea lui Prospero, adaptarea scenică şi regia Sergiu Anghel / D-na Martin - Cântăreaţa cheală de Eugen Ionescu, regia Luise Dănceanu / Augustine - 8 femei de Robert Thomas, regia Rodica Băitan / Beline - Bolnavul închipuit de Moliere, regia Bogdan Voicu / Regan - Regele Lear de William Shakespeare, regia Mircea Anca / Felicia Hrisanide - Interesul general de Aurel Baranga, regia Felicia Dalu / Maria - Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Ştefănuţ Iordănescu / Contesa de Ronssillon - Totul e bine când se sfârşeşte cu bine, de William Shakespeare, regia Ştefănuţ Iordănescu / Annie - Faţă în faţă, de Francis Joffo, regia Sorin Misirianţu / Cora - Anatol, de Arthur Schnitzler, regia Răzvan Muraru / Tanti Olga - Mamă, mi-am pierdut mâna! de Maria Kontorovici, regia Alexandru Mâzgăreanu / Avocata - Feminin, de Elise Wilk, regia Eugen Jebeleanu / Profesoara - Visătorul, de Ian McEwan, regia Ada Milea / Baba - Amintiri, de Ion Creangă, regia Ada Milea / Pensionara - Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Alexandru Mâzgăreanu / Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine, scenariul şi regia Radu Afrim.