Trei minute de filozofie

 

Fabrice Midal
Trei minute de filozofie
Curtea Veche Publishing, 2022
traducere din franceză de Ioana Manolache
 

***
Intro

Fabrice Midal e filozof, istoric de artă, eseist și editor. În cele câteva zeci de cărți care îi poartă semnătura, scrie despre Socrate și Hristos, Caravaggio și Jackson Pollock, Donald Trump și Kim Kardashian.

Este unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai practicii meditației în Franța, pledând pentru o abordare modernă a ei, care să răspundă nevoilor acute ale occidentalului contemporan. Din această perspectivă, se declară adept al budismului laic, iar în calitate de specialist în tipurile de violență specifice vieții cotidiene (burnout, manipulare, dependențele de mediul digital), a fondat în 2006 École occidentale de méditation (Școala occidentală de meditație). Scopul acestei organizații se îndepărtează de dezideratele budismului tradițional, propunând în schimb abordări și metode simple, care să îi ajute pe doritori să facă față violenței cotidiene într-un mod cât se poate de concret.

În vara anului 2019, Fabrice Midal a susținut o rubrică pe postul de radio național France Culture - 3 minutes de philosophie pour redevenir humain -, din care a luat naștere volumul omonim, tradus în 2021 la Curtea Veche Publishing cu titlul Trei minute de filozofie.

*

Filozofia are darul de a ne împinge nu atât să găsim răspunsuri, cât să formulăm întrebările potrivite. De câte ori nu am auzit în jurul nostru experți care ne recomandă ce să facem ca să ne îmbunătățim viața, calitatea timpului petrecut împreună sau alegerile personale? Or, căutarea filozofică este exact opusul acestei tendințe acaparatoare; ea ne îndeamnă să găsim sursele umanității din noi prin recursul la reflecție și curaj.

Fabrice Midal, un esprit libre prin excelență, ne propune în Trei minute de filozofie să renunțăm la ideile preconcepute și să analizăm, pas cu pas, patruzeci de citate din textele unor gânditori care au schimbat normele societății și au propus diferite definiții ale libertății. De la Socrate și Aristotel până la James Baldwin, Matisse sau Toni Morrison, cartea lui Midal este un periplu istoric și cultural pe cât de captivant, pe atât de folositor, încurajându-ne astfel să gândim și să simțim totul un pic diferit.

"Tatăl filozofiei binelui rupe din nou gura târgului! Cartea lui este o invitație la descifrarea a patruzeci de citate pline de inspirație, care le aparțin unor gânditori, prozatori, pictori și poeți a căror încurajare pentru cititori este să gândească. Diferit." (L'Express)

"Cu ajutorul a patruzeci de citate din operele unor gânditori, artiști și filozofi, Midal ne propune să facem față dificultăților de zi cu zi, îndrăznind să accesăm câteva experiențe originale și mai la îndemână decât am fi crezut." (Psychologies)

"Trăiască filozofia care ne face să ne simțim mai bine!" (Grazia)
 
 

Fragment

"E timpul ca piatra să se liniștească înflorind."^[i]
Paul Celan (pp. 23-27)

Cum poate fi deschis ceea ce este închis? Cum poate prinde viață ceva ce pare mort? Către o descoperire de acest fel ne momește Paul Celan, unul dintre cei mai efervescenți poeți ai secolului al XX-lea.

Această promisiune pare extraordinară, însă nerealistă. Imaginează-ți o piatră. E solidă, dură, nemișcată, complet incapabilă să înflorească. Nu suntem aici oare în fața unui exemplu flagrant de poezie care spune lucruri frumoase, ce-i drept, dar nu tocmai posibile? Totuși, să nu ne pripim. Paul Celan ne propune o experiență atât de profundă, încât ne cere un dram de atenție în plus.

O situație obișnuită: nu reușești să adormi

Ca să o înțelegi, gândește-te la somn. Ți s-a întâmplat vreodată să nu reușești să adormi? Ai avut cândva vreo insomnie? Dacă ai trăit asta deja, atunci știi prea bine că simplul fapt de a-ți dori să adormi nu este suficient. Ba mai mult, cu cât vrei mai tare să adormi, cu atât mai puțin reușești să o faci.

Ai, prin urmare, impresia că ești ca un soi de piatră pe care nimic nu o poate face să înflorească. Ca să te cuprindă somnul, este important să te încrezi în propriul corp. El nu vrea decât să doarmă, voința ta este cea care îl împiedică să o facă. Iată cheia!

Te înșeli însă dacă îți imaginezi că ai nevoie de un surplus de voință în acest caz! Dacă ești neliniștit, trebuie să faci ceva ca să nu mai fii. Dacă ai o dependență anume, o doză de voință te poate ajuta să o birui. Dacă suferi de tendința de a amâna, ești tentat să crezi că îți lipsește voința. Aceasta este o idee complet greșită.

Și tocmai fiindcă știa asta, Paul Celan ne îndemna spre o reconciliere cu viața cuprinsă acolo, în miezul tare al durerilor noastre, și care dăinuie în noi tainic, neștiută de nimeni. Această descoperire este valabilă în numeroase alte situații.

Multă vreme, Cézanne a pictat într-un stil tare greoi, stângaci. Peste ani, avea să numească acea perioadă a creației lui "perioada picturii cu curu'". Apoi, într-o bună zi, piatra a înflorit. Cézanne s-a lăsat pur și simplu în seama picturii.

Vine o vreme când piatra face imposibilul. Vine o vreme când viața trebuie să se întoarcă acolo unde s-a oprit. Vine o vreme când lucrurile închise sunt eliberate în sfârșit. Iar asta cere răbdare și încredere.

Meditație asupra încrederii

Vrei și tu să faci asta? Este simplu de tot. Acceptă pentru o clipă că nu mai știi nimic. Că nu mai faci nicio alegere. Acceptă să rămâi acolo unde te afli.

Acceptarea e un lucru nu foarte luat în seamă. Ea presupune să lași efectiv viața să își urmeze cursul, să vină către tine - ca atunci când te-ai tăiat și tot ce ai de făcut este să aștepți ca rana să se cicatrizeze. Asta este încrederea. În prima fază, poate părea un gest absurd.

Ca să descoperi acest atu care constă în a avea încredere într-un lucru de care nu poți fi întru totul sigur, trebuie mai întâi să încerci. Dacă eu am încredere în ceea ce-mi spui, este tocmai fiindcă nu am nicio certitudine. Iar aici rezidă întreaga frumusețe a vieții.

"Culoarea răscolește adâncurile intimității omenești."
Henri Matisse (pp. 83-87)

Ca să cuprinzi întreaga măsură a acestei afirmații, aș vrea să îți propun o experiență. Uită-te în jurul tău și încearcă să nu te oprești decât asupra culorilor pe care le percepi. Nu prea acordăm atenție acestui lucru. Ne uităm la lucruri și le identificăm: vedem un copac de culoare verde, dar nu vedem verdele în sine.

Privește acel verde, doar verdele, cu toate particularitățile sale. Lasă-l să îți apară în toată intensitatea lui. Lasă acel verde să răscolească fondul intim al existenței tale. Acum nu mai este separat de tine. Întreaga ta ființă este antrenată de acea vibrație. Ei bine, această experiență are mai multă importanță decât ar părea la o primă vedere.

O situație concretă: cum să fii emoționat de ceva anume

Când ai fost ultima dată mișcat de ceva, de un spectacol, de o melodie sau de o întâlnire? Ei bine, poți trăi acea experiență într-o manieră mult mai amplă și mai profundă. De cele mai multe ori, când suntem emoționați, avem o experiență care rămâne, într-o oarecare măsură, superficială. Mă simt mișcat de spectacolul apusului de soare, de acest dar pe care tocmai l-am primit. Este o impresie fugară, uneori chiar imperceptibilă.

Matisse ne invită la o explorare care ne poate transforma cu adevărat. Cu aerul că nu se întâmplă nimic special, el dinamitează întreaga structură filozofică pe care ne bazăm de secole întregi și care ne induce în eroare fără ca măcar să fim conștienți. În fond, am fost convinși să percepem culoarea accidental și secundar: nu contează dacă e albastru sau verde, contează cu adevărat ca obiectul să fie un ghiveci.

Nu contează emoțiile noastre, ci rațiunea. Or, această concepție ne împiedică să ne bucurăm de o dimensiune a fenomenelor care ne sunt la îndemână. Cu toate acestea, nu e vorba despre a aprecia o culoare pentru faptul că este agreabilă sau frumoasă. Nu asta vrea să ne învețe Matisse. El ne învață să ne lăsăm locuiți, transformați, traversați de aceste culori.

Meditație despre cum să îți alegi un pulover

Când te duci să îți alegi un pulover nou, o eșarfă, încearcă să fii atent la culorile lor. Să vezi ce anume te fac să simți. Lasă-le să te emoționeze. E o experiență aparte, căci nu e pe de-a-ntregul fizică și senzorială, nici cerebrală și intelectuală. Ea apelează mai degrabă la o altă dimensiune a ființei noastre, pe care o neglijăm.

Pot să îți spun acum în ce anume constă secretul afirmației lui Matisse. Dacă îi dai voie culorii să ajungă în adâncul sufletului tău, ea te va emoționa, te va pune în mișcare și te va face astfel să simți bucuria în cea mai pură stare. Dacă lași culorile înăuntrul tău, te lași umplut de viață. Ai găsit calea directă prin care să redescoperi bucuria de a fi.

Vorbele lui Matisse revelează sensul profund al acestei înțelepciuni pe care vreau să o apăr, o înțelepciune conform căreia nu ne protejăm de intensitatea vieții, ci o celebrăm.

"Inteligența se caracterizează printr-o neînțelegere naturală a vieții."^[ii]
Henri Bergson (pp. 113-117)

Dacă această propoziție nu i-ar aparține unuia dintre cei mai mari filozofi francezi, Henri Bergson, am crede că e o glumă. În ce sens nu putem înțelege viața prin inteligență? Pare o exagerare. Dimpotrivă, tocmai ea, inteligența, este cea care ne ferește de condiționările instinctelor primare și ale prejudecăților. Și tocmai de ea ducem atâta lipsă în lumea noastră.

Ce vrea să spună Henri Bergson prin "inteligența se caracterizează printr-o neînțelegere naturală a vieții"?

Ca să înțelegem, trebuie să pornim de la definiția inteligenței. Ea este cea care ordonează, care așază lucrurile la locul lor. În diversitatea fenomenelor, ea ne permite să descoperim invariabilele, regulile. Și tot ea ne permite generalizarea. Formidabil! Acest lucru ne dă posibilitatea să ne dezvoltăm cunoașterea cu privire la realitate.

Problema este că, operând astfel, inteligența suprimă durata, mișcarea, densitatea acelei experiențe personale pe care o avem punctual. Altfel spus, inteligența ne face să ratăm viața, propria viață!

O situație concretă: te plictisești adesea

Ți s-a întâmplat să te plictisești? Asta se întâmplă, fără îndoială, din cauza faptului că ești prea inteligent. Da, m-ai auzit bine.

Să luăm un exemplu. Trebuie să mergi la masă la socrii tăi. Odată ajuns acolo, deja știi ce vei mânca, știi despre ce veți vorbi, iar asta te apasă. Cu inteligența de care dispui, ești pe cale să supui acea masă unei judecăți generalizate.

Nu te bucuri de salata de roșii, ci de ideea abstractă de salată de roșii. Supusă inteligenței tale, acea salată a devenit "o salată" pe care o știi, nicidecum cea care se află chiar în fața ta, unică, incomparabilă, și care îți cere un anume timp ca să o deguști.

Dacă vrei ca viața ta să devină mai palpitantă, trebuie să îți lași inteligența deoparte și să revii la ceva particular, mai puțin mecanic: percepțiile tale, emoțiile, senzațiile... Desigur, e nevoie de ceva efort ca să poți trece de la inteligența obișnuită la această experiență densă și unică. Dar merită să o faci!

Meditație privind modul în care să te desprinzi de o inteligență sufocantă

Îți propun o meditație care să te ajute să lași deoparte această inteligență redutabilă, dar care tinde să pună etichete apriori oricărei experiențe. Iar acum deschide-te pur și simplu către întreaga bogăție de nuanțe a lucrurilor pe care tocmai le trăiești.

Probabil o să remarci cu ușurință un detaliu pe care nu l-ai observat vreodată înainte, de exemplu modelul abajurului sau al mochetei din fața ta. Ai văzut mereu acea veioză sau mocheta și, cu toate astea, este pentru prima dată în viață când le observi intenționat. Dacă vrei să fii fericit, trebuie să ai încredere în acest fel mereu nou de a privi.

"Cafeaua îți mai lasă un răgaz de gândire după ce ai terminat-o."
Gertrude Stein (pp. 125-129)

Ce ciudat! Cum anume îți oferă actul de a bea cafeaua un prilej de reflecție? Noi asociem gândirea cu intelectul. Preocupările vieții de zi cu zi, chiar dacă ne aduc un dram plăcere, rămân totuși destul de superficiale și banale.

Gertrude Stein, una dintre uimitoarele poete ale secolului al XX-lea, prietenă a lui Picasso, care i-a și făcut unul dintre cele mai cunoscute portrete pictate de el, credea exact pe dos. Acțiunile de zi cu zi au o semnificație profundă și ne permit să ne transformăm existența.

O situație concretă: ești stresat!

Ești stresat! Am o propunere pentru tine. Bea o ceașcă de cafea. Dacă nu-ți place cafeaua, o ceașcă de ceai sau o infuzie vor face o treabă la fel de bună. Este important să bei conținutul ceștii, pentru că îți schimbi raportul cu timpul chiar și numai făcând acest lucru.

Simți aroma extraordinară a cafelei, gustul ei unic. Și, în timp ce o savurezi, ești gata să ridici ancora și să pătrunzi densitatea timpului. Cu alte cuvinte, când îți bei cafeaua, faci ceva ce nu are nimic de a face în mod direct cu băutura în sine. Te desprinzi de preocupările tale obișnuite. Și tocmai de aceea, un astfel de moment poate aduce cu sine idei noi.

După ce ai terminat cafeaua, momentul acela mai stăruie pentru câteva clipe. Ce contează este că, făcând o pauză într-un mod atât de simplu, totul s-a schimbat. Ceva care te scotea din sărite cu câteva minute în urmă te enervează mai puțin acum. Și ești mai liber. Să nu confundăm totuși această experiență profundă cu micile plăceri ale vieții. Ideea nu este să te bucuri de aceste mărunțișuri, care sunt, de fapt, și ușor caraghioase, ci să îți eliberezi existența de la un capăt la celălalt.

Înainte să se mute la Paris, Gertrude Stein era una dintre cele mai pasionate studente ale lui William James. Acest filozof american a regândit conceptul de conștiință. Viața spiritului se compară cu pasărea care alternează între zbor și perioadele de repaus. În revenirea la acea alternanță se află bucuria omului de a trăi, spunea el.

Când te oprești să îți savurezi băutura, regăsești propriul spirit, a cărui mișcare nu este continuă, precum mersul unui tren, ci se aseamănă cu un dans al cărui ritm nu contenește să se schimbe.

Meditație la duș

Poți apela la acest exercițiu în orice împrejurare care îți permite să faci o pauză și să schimbi astfel raportul cu timpul. Eu ador meditația la duș. Când fac duș, mă las distras de plăcerea de a fi învăluit de apa caldă și astfel uit, pentru un moment, de toate grijile cotidiene. Iar când ies de la duș, am senzația că sunt altfel, că totul s-a schimbat. Care sunt pentru tine acele activități care îți permit un mic răgaz pentru reflecție după ce le-ai terminat?

"Când nu am albastru, adaug roșu."
Pablo Picasso (pp. 167-171)

Această afirmație a lui Pablo Picasso ar putea trece drept o formă de renunțare cumva facilă. În realitate, nu este deloc așa. Să adaugi roșu în loc de albastru nu înseamnă să pui o culoare în locul alteia, ci să accepți că trebuie să gândești totul de la capăt.

Picasso știa că să pictezi înseamnă să compui, cu alte cuvinte să descoperi cum să așezi împreună elementele care se potrivesc. Compoziția este un termen din vocabularul pictorilor, însă și noi facem asta în fiecare zi când trebuie să ajungem la alegeri ținând cont de o întreagă gamă de parametri. Alegem pe cine invităm la masă sau ce activitate le va plăcea copiilor noștri în funcție de cum va fi vremea în timpul zilei.

Dacă ne descurajăm și ne oprim din ceea ce facem atunci când nu mai avem albastru, se întâmplă din cauză că am devenit prea rigizi. Credem în mod greșit că nu există decât o singură soluție și că, dacă este indisponibilă, nimic nu mai e cu putință. În realitate, lucrurile nu stau niciodată așa. Mereu există posibilități pe care nu le-am luat în considerare.

O situație concretă: ți-ai propus să faci o călătorie de vară la niște prieteni care îți spun că nu te mai pot găzdui

Ți-ai pus în gând să mergi în vacanță la niște prieteni la vară. Totul este organizat, iar ei te sună, supărați nevoie mare, și te anunță că nu te mai pot primi - o țeavă de apă s-a spart pe neașteptate, au un copil bolnav ori un deces... Ești dărâmat. Ce e de făcut? Amintește-ți ce spunea Picasso. Când nu am albastru, adaug roșu.

Nu încerca să îți înlocuiești planul cu un altul, ci încearcă să îți recompui toată vara. Vei găsi o soluție care te va surprinde și pe tine. Din punct de vedere filozofic, e incitant să procedezi astfel, căci aici rezidă sensul uitat al libertății. În ziua de astăzi credem că libertatea înseamnă să facem ce vrem. Dacă strigi la cineva fiindcă ești iritat, îți manifești libertatea urlând? Nu.

Ești liber fiindcă ești eliberat de o suită de comportamente mecanice, obișnuite. Ești liber pentru că vezi cu adevărat situația în care te afli. Ești liber pentru că te pregătești să o recompui.

Meditație despre creativitate

Să încercăm să ne însușim acum această artă subtilă. Să ne gândim la o situație obișnuită: cina pe care vrei să o pregătești sau o prezentare pe care trebuie să o scrii.

Primul impuls este să cauți soluții noi, să îți storci creierul. Dar ajungi repede într-un punct mort. Nu reușești. Dacă ai urma pedagogia lui Picasso și ai învăța să compui?

Pentru asta, ai nevoie să privești situația cu atenție. Ce ai în bucătărie? Care sunt alimentele pe care le ai, dar condimentele? Poate că așa îți va veni o idee. Poți, de asemenea, să te duci la piață și să încerci să fii atent la produsele de sezon. Așa înveți să fii creativ, schimbând perspectiva, privind realitatea din unghiuri diferite. Când nu mai ai albastru, adaugi roșu. E minunat.

---

[i] "Corona", Poeme, traducere de Luminița Graur și Ion Papuc, Crater, București, 1998, p. 23. (N. trad.)

[ii] Evoluția creatoare, traducere din franceză de Vasile Sporici, Institutul European, Iași, 1998, p. 159. (N. red.)