marți, 26 aprilie 2022

De la prieteni

 A doua zi de Paști 


Prezența Hristosului înviat nu a însemnat indigestie, stat seara la televizor până târziu, cum nu a însemnat nici mersul la mall pentru a petrece timpul.


Hristos a adus cu Sine pacea care  biruit frica ucenicilor. Și noi ne încuiem ușile. Viața noastră cunoaște alte frici. 


Frica pentru ziua de mâine.

Frica de a îmbătrâni.

Frica de singurătate.

Frica că vom fi părăsiți.

Frica de moarte.

Frica de faliment.

Frica de îmbolnăvire.

Frica că vom fi pe ultimul loc.


Frica a luat în chiria sufletul multora dintre noi. Ne ține cu ochii deschiși noaptea și ne frământă în așternut. Cântăm tare ,,mergi înainte cu credință’’ ca să nu îi auzim bâzâitul acela supărător: dacă, oare, crezi că...?


Frica este ca un buldog care se năpustește cu furie spre stolul de porumbei alungându-i. Ne-a alungat încredere, liniștea, odihna, credința și mai ales claritatea. Deși este un soare generos, frica îți aduce umbre chiar în pragul răsăritului de zi promițător.


Frica aduce multă gălăgie și ocupă mult spațiu. Mulți dintre noi alergăm doar ca să fugim de răgazul de a privi viața în ochi. Evadăm prin diferite strategii. Ne aglomerăm viața intenționat ca nu cumva, stând locului, să ne apuce frica.


Frica ne transformă. Ne înrăiește, ne umple de nervi, de face să ridicăm glasul la cei de lângă noi, ne zăvorăște dragostea și ne țintuiește, ne rigidizează, ne face să fim ca niște statui fără viață. 


Hristos a venit la ucenicii plini de frică.

Știu că unii dintre noi nu mai pot ajunge la El. Dar aceasta nu îl împiedică să vină El la tine. 


Hristos a stat în mijlocul lor.

Mereu îl vei găsi la mijlocul tuturor lucrurilor. El este miezul, El este nucleul a tot ce ține viața.

Îl vei găsi mereu la mijloc ca nimeni să nu se laude că stă mai aproape de El. Hristos stă la mijloc ca să ruineze pretenția de șefi, de președinți, de titluri și aroganțe omenești.


Hristos le-a spus să nu lase gândurile de tulburare să se ridice în inimă.

Cum? Cum să fac să nu mă doboare tulburarea? Hristos le-a arătat urmele semnelor lăsate de cuie în palmele Sale. Privește și tu cicatricile necazurilor lăsate de viață. Nu te-au dărâmat. Nu te-au omorât. Ești încă în viața. Vei trece și peste necazul acesta. Acolo unde a biruit Hristos, vei birui și tu. Mormântul se va deschide și puterea învierii Lui te va ridica. 


Hristos a mâncat un fagure de miere și pește fript.

Nu alerga după lucruri complicate. Să nu crezi că mai multe lucruri înseamnă mai bine pentru tine. Bani mai mulți nu este egal cu fericire. Alege simplitatea. Nu ai nevoie de atât de mult. Bucuria stă în lucrurile mici.


Hristos le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile.

Satana știe asta mai mult ca oricine. Ne aruncă ca la câini, oasele Netflixului, ne pune la masa distracțiilor, ne poartă pe străzile timpului pierdut ca să ne țină cu mintea închisă, oarbă față de Adevăr. Frica va fugi ea însăși ca un șoarece când Biblia deschisă îl va coborî pe Leul din Iuda în viața de zi cu zi.  O minte fără Sfintele Scripturi este însămânțată cu ușurință de minciunile celui rău. Cel fără de Biblie este mințit zi de zi.


Hristos le-a spus să aștepte făgăduința Tatălui.

Nu după multe zile veți primi o putere. Este o revărsare a cerului peste inimile de carne. Duhul Sfânt este strategia lui Dumnezeu pentru frica noastră, ezitările noastre, bâlbele noastre sufletești. Doar Duhul Sfânt ne va preschimba din fricoși în neînfricați. 


Este a doua zi de sărbători.


Nu te risipi. Adună-te în Hristos

Nu te pierde. Adună-te în Hristos.

Nu fugi. Adună-te în Hristos.

Nu evada în nimicuri. Adună-te în Hristos.

Nu te lăsa mințit. Adună-te în Hristos.

Nu te lăsa consumat de lumesc. Adună-te în Hristos.

Nu te lăsa doborât de frică. Adună-te în Hristos.


Hristos a înviat! (Florin Ianovici)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu